Jertfa

În legătură cu discuţiile anterioare, în care se pomenea şi de jertfa de a renunţa la (ataşamentul de) un anumit confort material, aş vrea să înţeleg mai bine acest lucru.

Nu cred că e obligatoriu ca existenţa unui confort să presupună, mereu, ataşamentul de acesta. Deşi e foarte probabil, într-adevăr. Asta Domnul ştie cel mai bine.

De exemplu, dacă ar fi vorba de o problemă de sănătate a unui membru al familiei, aş considera normal să mă mut ... cu chirie, să zicem, pentru a avea bani de o operaţie...

Am o prietenă care vrând-nevrând a renunţat la un anumit confort, că are patru copii şi normal că e greu să-i creşti... Mi se pare clar că a ales bine, dar Dumnezeu a pus-o (pe ea şi pe soţul ei), într-o situaţie concretă...

Eu nu prea văd în jur, în zilele noastre, ocazii de jertfe din astea, mari. (De altfel am şi postat citatul din Steinhardt în care suntem invitaţi la a face jertfe mici, zilnice, de genul politeţe, bunăvoinţă etc. - care cer şi ele un anumit efort şi o anumită stare, dacă ne gândim că putem fi obosiţi, stresaţi, solicitaţi la datorie etc.).

Adică azi nu mai suntem duşi în închisoare sau nu ni se confiscă averea pentru mărturisirea credinţei...

Dacă ar fi, aşa de bună voie, să aleg sărăcia, păi m-aş gândi serios la călugărie, măcar să fac un lucru ca lumea...

Referitor la carieră, care a fost şi ea adusă în discuţie - dacă ar fi de exemplu un chirurg foarte bun, care evident a studiat şi a muncit enorm pentru a fi astfel, pe lângă darul primit de la Dumnezeu... ar trebui el să se ducă medic la un dispensar... pentru a alege sărăcia şi a se feri de păcatul mândriei, inerent, cred unii, pentru un om care are o carieră?

[oaie_cugetatoare]

În prealabil postat de Annyta

Dacă ar fi, aşa de bună voie, să aleg sărăcia, păi m-aş gândi serios la călugărie, măcar să fac un lucru ca lumea...

Intrarea in monahism este un lucru foarte serios.Trebuie sa fii hotarata si
serioasa in aceasta privinta si sa nu fie doar un gand de moment.

Referitor la carieră, care a fost şi ea adusă în discuţie - dacă ar fi de exemplu un chirurg foarte bun, care evident a studiat şi a muncit enorm pentru a fi astfel, pe lângă darul primit de la Dumnezeu... ar trebui el să se ducă medic la un dispensar... pentru a alege sărăcia şi a se feri de păcatul mândriei, inerent, cred unii, pentru un om care are o carieră?

Nu, neaparat.Nu oricine poate sa devina chirurg.Din pozitia de chirurg
poate salva foarte multe vieti.Ori daca se face medic de dispensar, atunci
oamenii pe care el i-ar fi putut salva, nu-i mai poate salva.Si va fi intrebat
la judecata de ce a refuzat sa salveze vieti(si o sa i se enumere pe cine ar
fi putut salva, dar nu i-a salvat).De ce a refuzat sa-i salveze, pe cei pe care
Dumnezeu i-a trimis la el ?

În prealabil postat de oaie_cugetatoare

Intrarea in monahism este un lucru foarte serios.Trebuie sa fii hotarata si serioasa in aceasta privinta si sa nu fie doar un gand de moment.

De acord. Nu se pune problema în această perioadă ca eu să mă călugăresc.

Nu, neaparat.Nu oricine poate sa devina chirurg.Din pozitia de chirurg
poate salva foarte multe vieti.Ori daca se face medic de dispensar, atunci
oamenii pe care el i-ar fi putut salva, nu-i mai poate salva.Si va fi intrebat
la judecata de ce a refuzat sa salveze vieti(si o sa i se enumere pe cine ar
fi putut salva, dar nu i-a salvat).De ce a refuzat sa-i salveze, pe cei pe care
Dumnezeu i-a trimis la el ?

Păi da. Dar dacă e un profesor universitar, sau de liceu, dar i s-ar cere, în spiritul jertfei, să fie doar învățător, la o școală primară, eventual cât mai modestă, pentru a dovedi că e modest, nu e legat de carieră, de poziție, de confort...

[Yasmina]

În prealabil postat de Annyta

Păi da. Dar dacă e un profesor universitar, sau de liceu, dar i s-ar cere, în spiritul jertfei, să fie doar învățător, la o școală primară, eventual cât mai modestă, pentru a dovedi că e modest, nu e legat de carieră, de poziție, de confort...

Inevitabil mi-am adus aminte de aceasta:
http://www.gandul.info/reportaj/vorb...useni-11721125

În prealabil postat de Yasmina

Inevitabil mi-am adus aminte de aceasta:
http://www.gandul.info/reportaj/vorb...useni-11721125

Foarte frumos exemplul. Tot respectul.
Aș fi curioasă să îi cunosc motivația din spate. Cred că există o satisfacție să le oferi lumină unor copii care par uitați de soartă...
Sunt mai liniștită că a rămas în Cluj, făcând naveta, și nu s-a mutat de tot la țară :-)

În prealabil postat de Annyta

Foarte frumos exemplul. Tot respectul.
Aș fi curioasă să îi cunosc motivația din spate. Cred că există o satisfacție să le oferi lumină unor copii care par uitați de soartă...
Sunt mai liniștită că a rămas în Cluj, făcând naveta, și nu s-a mutat de tot la țară :-)

Am citit mai bine, am aflat și motivația... de a face ceva mai bun în viață decât bani pentru firmă... E ok.

Copiii nu erau chiar uitați de soartă, ci au calculatoare acasă și cont pe facebook... Asta mă cam miră... dar așa scrie...

[oaie_cugetatoare]

În prealabil postat de Annyta

Foarte frumos exemplul. Tot respectul.
Aș fi curioasă să îi cunosc motivația din spate.

Eu banuiesc, ca principala motivatia a fost scarba si dezgustul fata de
relatiile inter-umane din cadrul multinationalei unde era.

[Yasmina]

În prealabil postat de oaie_cugetatoare

Eu banuiesc, ca principala motivatia a fost scarba si dezgustul fata de
relatiile inter-umane din cadrul multinationalei unde era.

Nu neaparat! Ai citit cu atentie?

"La 30 de ani mi-am pus întrebarea «ce fac eu, de fapt?» şi mi-am răspuns că fac bani pentru firmă. Mi-am adus aminte că am o bibliotecă în mintea mea, că pot să ofer ceva şi că pot să am satisfacţii, chiar dacă nu sunt bine plătită. A fost greu la 30 de ani, dar am început a doua facultate şi după absolvire am intrat în învăţământ. Au urmat examene, cursuri de formare, titularizare. A fost greu să trec de la un salariu mare şi de la maşina de serviciu, la un salariu de 900 de lei lunar. Nu am resimţit asta nici ca pe un regres, nici ca o depresie. Spun doar că a fost dificil", povesteşte Mirela Miron."

În prealabil postat de oaie_cugetatoare

Eu banuiesc, ca principala motivatia a fost scarba si dezgustul fata de relatiile inter-umane din cadrul multinationalei unde era.

Posibil ca și ăsta să fi fost un motiv. Ea și-a găsit însă un scop nobil, a urmat studiile necesare pentru a profesa, în mod clar e inteligentă, iar meseria de profesor este prin excelență menită să modeleze copiii.

Acum, dpdv al dezgustului față de relațiile cu colegii din multinațională... oare cât de rele pot fi acestea? Desigur, un asemenea mediu tinde să te transforme într-un robot, obiectivele firmei sunt în speță legate de mai mulți bani, și ele se propagă de sus în jos. Depinde de noi dacă ne ia valul sau nu.
Mai sunt și lucruri bune: disciplina în sine nu e rea, și dă roade în sensul cunoștințelor, al performanței. Poți exersa ascultarea, răbdarea, iertarea, toleranța... cât cuprinde... Că intri în contact cu tot felul de oameni.
Apropos, și ei sunt oameni, cam ca noi :-) Nu neapărat iremediabili pierduți...

Mirela, profesoara din articol, a ales pe baza experienței proprii și asta contează.

[oaie_cugetatoare]

Păi da. Dar dacă e un profesor universitar, sau de liceu, dar i s-ar cere, în spiritul jertfei, să fie doar învățător, la o școală primară, eventual cât mai modestă, pentru a dovedi că e modest, nu e legat de carieră, de poziție, de confort...

I-ar cere Dumnezeu explicit acest lucru ?