Citat:
În prealabil postat de Nietzsche
Chiar nu inteleg unde doriti sa ajungeti. Am crezut ca sunteti ateu agnostic ca si mine dar se pare ca ati fost atins de flacara credintei. Si sincer nu vreau sa va sting aceasta licarire. Dar daca tot ati venit cu "dovezi" ce ar sprijini acest sacrificiu care nu are un sens logic din orice unghi ar privi un observator. Atunci va rog sa ma iertati pt ca o sa fac o exceptie.
Aceste profetii din Isaia nu se pot aplica realitatii lui Iisus pentru ca din start Iisus a fost adus in existenta prin slabiciunea destinului sau si nu prin puterea "dumnezeirii" sale. Respectiv toata experienta sa a fost una a iertarii, umilintei si a milei(compasiunii) ce este contrar puterii unde judecata este alegerea si perfectarea propriului destin. Chiar si in momentul mortii Iisus a rostit celebrele cuvinte "Iarta-i Tata ca nu stiu ce fac" simbolizand slabiciunea neputintei. Deci unde a vestit Iisus judecata cand toate revelatiile sale au fost despre iertare si indurare? Chiar moartea sa a fost inchinata rugaciuni de indurea a Tatalui ceresc de a nu pedepsi umanitatea. Judecata inseamna pedeapsa...Si cand a fost Iisus lumina neamurilor?
Din moment ce crucea a stins lumina sa iar invierea nu a fost observata de nimeni. Mai mult decat atat dupa inviere este vazut doar de cativa care faceau parte din cercul lui restrans de ucenici. Si daca aceasta profetie s-ar referi cumva la religia crestina atunci cum se face ca sunt atatea curente crestine ce mereu sunt in dezacord. Intunericul salasluieste in popoarele crestine nu lumina.
Poate evreii au avut dreptate...
|
Iisus este Dumnezeu Intrupat.
"Sfântul Grigorie de Nyssa vede în Avraam imaginea omului care călătorește în profunzimile tainice ale lui Dumnezeu fără să pună întrebări. Ori, tocmai că oamenii pun întrebări și vor mai ales dovezi, cu toate că Domnul le refuză, întrucât rănesc Adevărul. Meditativ,Pascal notează: âRevelația este un văl care se ridică, dar întruparea învăluie și mai mult chipul lui Dumnezeuâ.
Optimismul dovezilor privitoare la existența lui Dumnezeu degajă o âplictiseală substanțialăâ, uitînd că Dumnezeu nu este evident și că tăcerea este una din calitățile Sale, pentru că orice dovadă constrîngătoare ar viola conștiința umană. Iată de ce Dumnezeu își limitează atotputernicia, renunță la ominisciență, șterge orice urmă și se închide în tăcerea iubirii sale patetice. Și a grăit prin prooroci, după Cincizecime, cînd vocea lui se face auzită doar prin răsuflarea Duhului Sfânt. Prin această tăcere, spune Nicolae Cabasilas, Dumnezeu își arată filantropia, manikos eros, iubirea nebună a lui Dumnezeu pentru om, dimpreună cu nepătrunsul său respect față de libertatea umană. âFelul în care Dumnezeu ne întinde mâna este cel care face ca această mână să fie nevăzutăâ7. Mâna lui Hristos răstignit ne acoperă ochii, dar prin crăpăturile ei ochii pot să zărească.
Credința** este** răspunsul** nostru** la** atitudinea kenotică (v. Filipeni 2, 7) a lui Dumnezeu. Pentru că omul poate să spună NU, DA-ul său se așează în același registru cu DA-ul lui Dumnezeu. Și, tot de aceea, Dumnezeu acceptă să fie refuzat, nerecunoscut, alungat sau evacuat din propria lui creație. Pe Cruce, Dumnezeu a ținut partea omului împotriva lui Dumnezeu, sau cum spune PÄguy, âa fost de-al omuluiâ. Nicolae Cabasilas o spune admirabil: âDumnezeu se arată, dezvăluindu-Și iubirea⊠Respins, el așteaptă la ușă⊠Pentru tot binele pe care ni l-a făcut, El nu ne cere, în schimbul ștergerii datoriei, decît iubireaâ. Creștinul este un ins mizerabil, dar el știe că există Cineva și mai mizerabil, acest Cerșetor de iubire care stă la poarta inimii: âIată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, eu voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mineâ (Apocalipsa 3, 20). Fiul vine pe pămînt pentru a se așeza la âmasa păcătoșilorâ. Dragostea este jertfelnică pînă la moarte. Dumnezeu moare pentru ca omul să trăiască în El.
Paul Evdochimov - Iubirea nebuna a lui Dumnezeu