CAPITOLUL VII

• « Inapoi
• Inainte »

Experientele "din afara trupului" in literatura oculta

CERCETATORII experientelor traite "dupa moarte" dinCzilele noastre, se indreapta aproape in intregime catre deslusirea acestora, catre acel fel de literatura care pretinde ca se bizuie pe experienta traita in "afara trupului": literatura oculta de veacuri, din Cartilemortilor, egipteana si tibetana, pana la initiatorii si maestrii oculti din zilele noastre. Pe de alta parte, nici macar unul dintre acesti cercetatori nu dau atentie invataturii crestine despre viata de dupa moarte sau izvoarelor scripturistice ori patristice pe care se bazeaza. Ce inseamna aceasta?

Pricina este una simpla: invatatura crestina vine din descoperirea lui Dumnezeu catre om despre soarta sufletului dupa moarte, si se apleaca mai ales asupra ultimei stari a sufletului dupa moarte si zaboveste mai ales asupra celei din urma stari a sufletului in rai sau in iad. De vreme ce exista si o bogata literatura crestina, care ne arata ce se intampla cu sufletul dupa moarte, bazata pe experientele de dupa moarte si in afara trupului, ale celor care le-au trait si le-au istorisit (asa cum au fost aratate in capitolul anterior despre "vami"), aceasta literatura, de buna seama, are o insemnatate mai mica, in comparatie cu invatatura crestina de baza, despre starea sufletului de la sfarsitul vietii pamantesti. Literatura bazata pe experienta crestina este de folos mai ales pentru a lamuri si a inflacara esenta invataturii crestine.

Cu toate acestea, in literatura oculta, situatia este rasturnata.

Cea mai importanta este experienta sufletului din "afara trupului", in vreme ce ultima stare a sufletului este de obicei lasata neclara sau deschisa parerilor si socotintei personale, bazate pe aceste experiente. Cercetatorii de astazi sunt atrasi cu mult mai lesne de experientele scriitorilor oculti (care par sa aiba putinta, cel putin intr-o oarecare masura, de a cerceta "stiintific") decat de invatatura crestina, pentru care se cuvine cu adevarat trairea credintei si nadajduirea si umblarea pe o cale duhovniceasca potrivita cu invatatura.

In acest capitol vom incerca sa deslusim unele dintre greselile acestei socotinte, care nu-i atat de "obiectiva" pe cat li se pare unora, si da prilejul unei aprecieri a experientelor oculte "din afara trupului", prin credinta crestinismului ortodox. Pentru a face aceasta, trebuie sa prezentam literatura oculta pe care o folosesc unii cercetatori de astazi, pentru a lamuri experientele de "dupa moarte".

1.Cartea tibetanaa mortilor

Cartea tibetanaa mortilor21 este o carte budista din sec. al VIII-lea, care marturiseste despre traditia pre-budista dintr-o vreme cu mult mai timpurie. Titlul tibetan al cartii este "Eliberarea prin auz dupamoarte", si este prezentata de catre editorul englez ca "un manual mistic pentru calauzirea prin cealalta lume, care este plina de multe inchipuiri si salasuri" (pag. 2). Cartea este citita langa trupul noului raposat pentru ajutorul sufletului, pentru ca, asa cum spune chiar textul, "in ceasul mortii se ivesc multe inchipuiri inselatoare" (pag. 151). Acestea, asa cum spune editorul, "nu sunt vederi ale realitatii, ci nimic mai mult decat ... (propriile) porniri ale mintii, care au luat chip intrupat (pag. 31). In etapele mai tarzii de 49 de zile ale experientelor de "dupa moarte", care sunt prezentate in carte, se afla vedenii atat ale zeitatilor "pasnice" cat si ale celor "manioase" -toate acestea sunt socotite inselatoare, dupa doctrina budista. (Vom arata mai jos, in cercetarea firii acestui taram, de ce aceste vedenii sunt cu adevarat in mare masura inselatoare.) Sfarsitul acestui intreg fenomen este caderea, in sfarsit, a sufletului intr-o "reincarnare" (despre care, de asemenea, se va vorbi mai jos), pe care teoria budista o socoteste ca pe un rau care trebuie ocolit prin initiere budista. Dr. C. G. Jung, vorbind despre aceasta carte, crede ca aceste vedenii sunt foarte asemanatoare infatisarii lumii de dupa moarte din literatura spiritista a occidentului modern -amandoua "dau o impresie urata despre intreaga desertaciune si banalitate a comunicarilor din "lumea duhurilor" (pag. 11).

Sub doua aspecte, sunt asemanari de netagaduit intre "Cartea tibetana a mortilor" si experientele traite astazi de oameni, iar acest lucru explica interesul Dr. Moody si al altor cercetatori pentru aceasta carte. Mai intai experienta "din afara trupului" care se traieste in primele clipe ale mortii este in general aceeasi ca aceea istorisita in experientele de astazi (la fel ca in literatura ortodoxa): sufletul raposatului se arata ca un "trup stralucitor iluzoriu" care poate fi vazut de catre alte fiinte cu fire asemanatoare, dar nu de catre oamenii trupesti. La inceput sufletul nu stie daca este viu sau mort. El vede oamenii din jurul trupului sau, aude tanguirile celor de fata, si are toate insusirile simturilor. Are miscari libere si poate trece prin obiecte tari (pag. 98-100, 156-160). In al doilea rand, "in clipa mortii se vede stralucirea clara a unei lumini," (pag. 89), pe care cercetatorii de astazi o numesc "fiinta de lumina", si care este descrisa de multi oameni.

Nu-i nici o pricina de indoiala ca ceea ce se arata in Cartea tibetana a mortilor se bazeaza pe experienta traita "in afara trupului". Dar vom vedea mai jos ca starea adevarata de dupa moarte este doar una dintre aceste experiente, si trebuie sa ne ferim sa credem ca orice experienta "din afara trupului" este o descoperire a celor ce se intampla cu adevarat cu sufletul dupa moarte. Experientele mediumurilor din apus pot fi de asemenea adevarate; dar ele, de buna seama, nu transmit vesti adevarate de la morti, asa cum pretind ei. Este o asemanare intre Cartea tibetanaa mortilor si Cartea egipteanaa mortilor,22 care este cu mult mai timpurie. Cea din urma prezinta sufletul dupa moarte ca suferind multe schimbari si intalnindu-se cu multi "zei". Nu exista nici o traditie vie a talmacirii acestei carti, oricum, chiar si fara aceasta, cititorul modern poate sa ghiceasca ceva din simbolismul ei. Potrivit acestei carti, raposatul ia pe rand chipul unei randunele, al unui soim de aur, al unui sarpe cu picioare de om, al unui crocodil, al unei flori de lotus, etc., si intalneste "zei" neobisnuiti si fiinte din alte lumi (cele "Patru maimute sfinte", zeita hipopotam, felurite zeitati cu capete de caini, sacali, maimute, pasari, etc.) Experientele plasmuite si incalcite ale imparatiei de "dupa moarte", asa cum sunt infatisate in aceasta carte, se afla intr-un contrast puternic cu claritatea si simplitatea experientelor crestine. Desi poate ca se bazeaza pe experiente adevarate din "afara trupului", aceasta carte este la fel de plina de vedenii inselatoare ca si Cartea tibetanaa mortilor si de buna seama, nu poate fi socotita ca o prezentare adevarata a starii sufletului dupa moarte.

2. Scrierile lui Emanuel Swedenborg

Un alt text ocult pe care il cerceteaza cercetatorii, poate fi inteles mai bine, pentru ca este din vremurile noastre moderne. Este de mentalitate apuseana, si se vede ca este crestin. Scrierile vizionarului Emanuel Swedenborg (1688-1772) prezinta vedenii dintr-o alta lume, care au inceput sa i se arate la mijlocul vietii. Inainte de a incepe sa aiba vedenii, el era un intelectual obisnuit din Europa veacului al XVIII-lea, care cunostea curent multe limbi. Erudit, om de stiinta si inventator, activ in viata publica, ca reprezentant oficial al industriei miniere suedeze si membru al Casei aristocratilor -pe scurt, era un "om universal" de la inceputul veacului stiintei, cand inca mai era cu putinta ca un om sa stapaneasca aproape toate cunostintele veacului sau. A scris cam 150 de lucrari stiintifice, unele dintre ele (cum ar fi tratatul de anatomie in 4 volume, Creierul), depasind cu mult veacul sau.

Cand avea 56 de ani, si-a indreptat atentia catre lumea cea nevazuta, si in ultimii 25 de ani ai vietii sale, a scris un numar mare de lucrari religioase, infatisand raiul, iadul, ingerii si duhurile - toate avand ca temelie experienta sa personala.

El descrie locurile nevazute ca fiind foarte deosebite de cele pamantesti; totusi, acestea se afla in armonie cu descrierile majoritatii cartilor oculte. Cand moare un om, potrivit relatarii lui Swedenborg, el intra in "lumea duhurilor", care se afla la jumatatea drumului dintre rai si iad.23 Desi este lumea duhurilor, si nu este materiala, este foarte asemanatoare cu lumea materiala, ca omul nici nu stie la inceput ca a murit (461); el are acelasi fel de "trup" si insusiri ale simturilor, ca atunci cand se afla in trup omenesc. In clipa mortii se vede lumina -ceva stralucitor si nedeslusit (450) -si are loc "trecerea in revista" a vietii omului cu toate faptele lui cele bune si cele rele. Isi intalneste prietenii si cunostintele din aceasta lume (494); si pentru o vreme continua o existenta foarte asemanatoare celei pe care a avut-o pe pamant, in afara de faptul ca toate cele de acolo sunt cu mult mai "launtrice". Omul este atras de acele lucruri si persoane fata de care simte iubire, si realitatea este hotarata de ganduri -de indata ce se gandeste la o persoana iubita, acea persoana se arata ca si cum ar fi fost chemata (494). De indata ce cineva se obisnuieste cu aceasta lume a duhurilor, acela afla de la prieteni despre rai si despre iad, si este purtat in diferite cetati, gradini si parcuri (495).

In aceasta "lume a duhurilor" care este mijlocitoare, sufletul este "pregatit" pentru rai printr-un proces de invatare care dureaza de la cateva zile pana la un an (498). Dar si "raiul", asa cum este infatisat de Swedenborg, nu este prea deosebit de "lumea duhurilor", si amandoua seamana foarte mult cu pamantul (171). Sunt curti si sali publice ca si pe pamant, parcuri si gradini, case si dormitoare pentru "ingeri" cu multe schimburi de haine pentru ei. Sunt guverne, si legi, si tribunale de judecata -toate, de buna seama, mai "duhovnicesti" decat pe pamant. Sunt biserici si slujbe bisericesti cu preoti care oficiaza slujbe si care se tulbura daca cineva din clerul bisericesc se impotriveste. Sunt casatorii, scoli, cresterea si educarea copiilor, viata publica -pe scurt, aproape toate cele ce se gasesc pe pamant, care pot fi "duhovnicesti". Swedenborg a stat de vorba cu multi "ingeri" din cer (el credea ca toti aceia erau suflete ale mortilor), dar si cu locuitorii necunoscuti de pe Mercur, Jupiter, si de pe alte planete; el a vorbit cu Martin Luther in "cer" si l-a convertit la credinta sa, dar nu a izbutit sa-l lamureasca pe Calvin sa nu mai creada in predestinare. "Iadul" este descris ca un loc foarte asemanator pamantului, unde locuitorii sunt plini de dragoste de sine si lucrari diavolesti.

Se poate intelege cu usurinta de ce Swedenborg a fost ocolit de cei mai multi dintre contemporanii sai si socotit nebun, si de ce pana de curand, vedeniile sale rareori au fost luate in serios. Totusi, unii oameni au recunoscut intotdeauna ca el a fost in legatura reala cu lumea nevazuta, caci avea vedenii foarte neobisnuite: contemporanul sau mai tanar, filosoful german Immanuel Kant, unul dintre cei mai de seama intemeietori ai filosofiei moderne, l-a luat in serios si a crezut in cele cateva exemple de clarviziune ale lui Swedenborg, care au fost cunoscute in toata Europa; si filosoful american Emerson, in lungul sau eseu despre el, din Oameni reprezentativi l-a numit "unul dintre uriasii literaturii, care nu poate fi asemanat cu invatatii obisnuiti ai tuturor colegiilor". De buna seama, astazi, renasterea interesului pentru ocultism l-a adus in fata ca pe un "mistic" si "prooroc", fara nici o legatura cu crestinismul dogmatic, si mai ales cercetarile experientelor care au avut loc "dupa moarte" prezinta asemanari de seama intre constatarile lor si descrierea lui din primele clipe de dupa moarte.

Este posibil ca Swedenborg sa fi fost in legatura cu duhuri nevazute si sa fi primit de la ele "descoperiri". Daca vom cerceta chipul in care a primit el aceste "descoperiri", vom vedea care este salasul adevarat in care salasluiesc aceste duhuri.

Istoricul legaturilor lui Swedenborg cu duhurile nevazute ¬pe care le-a asezat in scris cu insemnate amanunte in voluminoasele sale Jurnal al viselor si Jurnal spiritual (2300 de pagini) -dezvaluie in chip lamurit toate insusirile celui care intra in legatura cu dracii vazduhului, asa cum a aratat si episcopul Ignatie. Din copilarie, Swedenborg a practicat un fel de meditatie, care cuprinde relaxarea si concentrarea intensa. Cu vremea, el a inceput sa vada o limba de foc in timpul meditatiei, pe care a primit-o cu incredere si a socotit-o ca pe un semn de "incuviintare" a parerilor sale. Aceasta l-a pregatit pentru deschiderea vorbirii cu duhurile. Mai tarziu, a inceput sa aiba vise cu Hristos si a fost primit intr-o societate de "nemuritori" si treptat a inceput sa fie constient de prezenta "duhurilor" din jurul sau. In cele din urma, duhurile au inceput sa i se arate in stare de veghe. Prima dintre aceste experiente din urma, s-a ivit pe cand calatorea prin Londra: Intr-o noapte, dupa ce a mancat prea mult, pe neasteptate, a vazut negru inaintea ochilor si reptile taratoare pe podea, si apoi un om care statea in coltul camerei si spunea doar atat: "Nu manca atat de mult" si s-a facut nevazut in intuneric. Desi s-a speriat de aceasta aratare, a crezut in ea ca in ceva "bun" pentru ca i-a dat un sfat "cu bun simt". Apoi, dupa cum a povestit el, "in timpul aceleiasi nopti, acelasi om s-a aratat din nou, dar de data aceasta nu m-am speriat. Atunci acela a spus ca este Domnul Dumnezeu ziditorul lumii si Mantuitorul, si ca ma alesese pe mine ca sa le lamuresc oamenilor intelesul duhovnicesc al Scripturii, si ca el insusi ma va lamuri ce voi scrie despre acest subiect. Chiar in noaptea aceea, mi-au fost deschise lumile duhurilor, raiul si iadul, asa incat m-am lamurit pe deplin de adevarul lor ... Dupa aceea, de multe ori pe zi, Domnul imi deschidea ochii trupesti, astfel incat, in miezul zilei, puteam vedea lumea cealalta, si cand eram foarte treaz, puteam sa vorbesc cu ingerii si cu duhurile".24

Este destul de limpede din aceasta descriere, ca Swedenborg a fost deschis legaturii cu salasul din vazduh al duhurilor cazute, si ca toate descoperirile sale de mai tarziu au venit din aceasta sursa. "Raiul" si "iadul" pe care le-a vazut, erau si ele parti ale acestui salas din vazduh, si "descoperirile" pe care le-a lasat in scris, sunt o descriere a inselarilor sale despre acest salas, pe care duhurile cele cazute le plasmuiesc adesea pentru cei necunoscatori, avand in vedere scopurile lor. O privire spre alta literatura oculta ne va arata mai multe dintre insusirile acestui salas.

3. "Planul astral" al teosofiei

Teosofia secolelor al XIX-lea si al XX-lea, care este un amestec de idei oculte occidentale si orientale, ne invata in amanunt despre acest salas aerial, care este vazut ca fiind alcatuit dintr-un numar de "planuri astrale". ("Astral", insemnand "de stele", este un termen inchipuit pentru a se referi la cele ce se afla "deasupra pamantescului".) Potrivit unui rezumat al acestei doctrine, "planurile (astrale) cuprind salasurile tuturor duhurilor nemateriale, locul unde lucreaza zeii si dracii, locul in care salasluiesc chipurile-gand, taramul locuit de duhurile aeriale si de alte elemente, si felurime de raiuri si iaduri cu cetele lor de ingeri si de draci ... Prin mijlocirea ritualurilor, persoanele initiate cred ca se pot ridica la diferite nivele sau planuri, si sa traiasca intamplari in aceste locuri, in deplina stare de constienta."

Potrivit acestei doctrine, cineva intra in "planul astral" (sau "planuri", numai daca acest salas este socotit ca un intreg, ori in straturile lui separate) la vremea mortii, si precum spune teoria lui Swedenborg, nu exista nici o schimbare neasteptata a starii cuiva si nici o judecata. Omul continua sa vietuiasca ca si inainte, numai ca se afla in afara trupului si incepe sa "treaca prin toate sub-planurile planului astral, in calea sa catre lumea cerurilor." Fiecare sub-plan se subtiaza continuu si se "adanceste" si inaintarea prin acestea, departe de a starni frica si sovaiala, asa cum se intampla in "vamile" crestine, ci totul se petrece in desfatare si veselie: "Bucuria vietii in planul astral este atat de mare, ca viata cea trupeasca in asemanare cu ea nu pare viata deloc ... La noua din zece nu le place cu nici un chip sa se intoarca in trup." (A. E. Powel, op. cit., pag. 94).

Teosofia, inventia mediumului rus Elena Blavatskaia, a fost intemeiata la sfarsitul secolului al XIX-lea, intr-o incercare de a da o lamurire sistematica legaturilor mediumnice cu "mortii", care s-au inmultit in lumea apuseana de la marea izbucnire a fenomenului spiritist din America, in anul 1848. Astazi, doctrina ei asupra "planului astral" (desi adesea nu este numit astfel) este modelul pe care l-au folosit mediumuri si alti amatori de ocultism pentru a lamuri experientele lor din lumea duhurilor. Desi cartile teosofice asupra "planului astral" sunt pline de aceeasi "desertaciune si banalitate revoltatoare", pe a carei baza Dr. Jung socoteste sa puna insusirile intregii literaturi spiritiste, totusi, dincolo de aceasta nerusinare, exista o filosofie de baza despre adevarul celeilalte lumi, care atinge o coarda sensibila a cercetatorilor de astazi. Parerea umanista a lumii de astazi, se indreapta cu mai multa bunavointa catre o alta lume, care este mai degraba desfatatoare decat dureroasa. O lume care ingaduie mai degraba "dezvoltarea" ori "evolutia" linistita decat judecata de la sfarsitul vietii. O lume care mai degraba ingaduie "inca o sansa" pentru a se pregati pentru o realitate mai inalta, decat hotararea sortii vesnice prin faptele savarsite de-a lungul vietii pamantesti. Invatarea teosofiei arata tocmai aceste insusiri cerute de "sufletul modern" si cere sa se bazeze pe experienta.

Pentru a da un raspuns crestin ortodox la aceasta invatatura, trebuie sa privim mai atent experientele obisnuite care au loc in "planul astral". Dar unde sa privim? Vestirile mediumurilor sunt in chip vadit nevrednice de incredere si sunt lipsite de limpezime; si in orice caz, legatura cu "lumea spiritelor" prin mediumuri este prea intunecata si mijlocita, pentru a alcatui dovada convingatoare a firii acelei lumi. Experientele de "dupa moarte" de astazi, pe de o parte, sunt prea scurte si negraitoare pentru a fi socotite marturie despre adevarata natura a celelalte lumi.

Dar exista un fel de experienta in "planul astral" care poate fi cercetata mai amanuntit. In limbajul teosofic se numeste "proiectie astrala" sau "proiectia corpului astral". Prin cultivarea anumitor tehnici mediumnice, este cu putinta nu numai intrarea in legatura cu spirite care s-au despartit de trup, asa cum fac mediumurile obisnuite (cand sedintele lor de spiritism sunt adevarate), ci intra cu adevarat in salasul lor de existenta si "calatoresc" prin mijlocul lor. Cineva poate sa nu creada cand aude despre asemenea experiente din vremurile stravechi, dar se intampla, ca aceasta experienta a ajuns sa fie destul de obisnuita in vremurile noastre -si nu numai printre ocultisti -si exista deja o literatura bogata in acest domeniu, cu experiente povestite de catre cei care le-au trait.

4. "Proiectia astrala" sa se ridice deasupra marginilor firii sale trupesti si poate sa calatoreasca in locuri nevazute. Acest fel de calatorie nu ne priveste pe noi aici. Apostolul Pavel nu a stiut daca se afla "in trup" ori "in afara de trup" cand a fost rapit pana la al treilea cer (II Cor. 12, 2), si nu se cuvine sa socotim noi pana la care suis trebuie sa se subtieze trupul pentru a intra in rai (daca experienta a avut loc cu adevarat "in trup"). Sau in ce fel de "trup subtire" poate fi imbracat sufletul in timpul unei experiente "in afara trupului" -daca acest fel de lucruri poate fi cunoscut cu adevarat in aceasta viata. Este destul sa stim ca sufletul (in oricare fel de "trup"), poate fi rapit cu adevarat prin harul lui Dumnezeu si poate sa vada raiul, cat si salasul din vazduh, in care salasluiesc duhurile de sub cer.

In literatura ortodoxa, se vorbeste adesea despre asemenea experiente, ca avand loc "in afara trupului", asa cum a fost experienta Sf. Antonie la "vami", in vreme ce statea la rugaciune, cum s-a aratat mai inainte. Episcopul Ignatie Brianceaninov pomeneste de doi pustnici din veacul al XIX-lea, ale caror suflete au iesit din trupurile lor, pe cand se aflau la rugaciune -Cuviosul Vasilisc al Siberiei, al carui ucenic a fost vestitul Zosima, si Batranul Schimonah Ignatie (Isaia), prieten bun al episcopului Ignatie (Ignatie Brianceaninov, Opere complete, vol. III, pag. 75). Cea mai uimitoare experienta "in afara trupului" din Vietile sfintilor ortodocsi este probabil aceea a Sf. Andrei cel Nebun pentru Hristos din Constantinopol (sec. al X-lea), care, in vreme ce trupul sau se afla in zapada, pe strazile cetatii, el a fost rapit in duh ca sa vada raiul si cel de al treilea cer, despre care a povestit ucenicului sau, care a istorisit intamplarea (Vietile sfintilor, 2 octombrie).

Asemenea intamplari se petrec numai prin harul lui Dumnezeu si in chip cu totul aparte, din vointa si dorinta oamenilor. Dar "proiectia astrala" este o experienta "in afara trupului", care poate fi cautata si invatata cu ajutorul unor tehnici. Aceasta experienta reprezinta ceea ce descrie episcopul Ignatie ca "deschiderea simturilor", si este limpede ca -intrucat legatura cu duhurile este oprita oamenilor, in afara de lucrarea nemijlocita a lui Dumnezeu -salasul care poate fi atins prin acest mijloc nu este cerul, ci numai salasul aerial de sub cer, vazduhul locuit de duhurile cele cazute.

Textele teosofice care descriu aceasta experienta in amanunt, sunt pline de pareri si talcuiri oculte, si sunt lipsite de orice folos pentru a alcatui o imagine a experientelor adevarate din acest salas. Cu toate acestea, in sec. al XX-lea, a aparut un alt fel de literatura care se ocupa de aceasta experienta: odata cu largirea cercetarilor si experimentelor in domeniul "parapsihologiei", unii indivizi au descoperit, fie intamplator, fie prin experiment, ca le sta in putinta sa aiba experiente de "proiectie astrala", si au scris carti care descriu experientele lor in limbaj non-ocult; unii cercetatori au adunat si au cercetat relatari ale experientelor "in afara trupului" si au scris despre acestea, mai degraba intr-un limbaj stiintific decat ocult. Vom vorbi aici despre unele dintre aceste carti.

Latura "pamanteasca" a experientelor din "afara trupului" este prezentata bine intr-o carte, de catre directorul Institutului de Cercetari Psihologice din Oxford, Anglia.27 Ca raspuns la o chemare facuta in septembrie 1966, in presa britanica si la radio, Institutul a primit vreo 400 de raspunsuri de la persoane care au pretins ca au avut experiente in afara trupului. Un asemenea raspuns arata ca astfel de experiente nu sunt nicidecum rare in zilele noastre si cei care le-au avut sunt cu mult mai doritori decat in anii din urma, sa vorbeasca despre acestea, fara frica de a fi socotiti ca sunt "nebuni". Dr. Moody si alti cercetatori au aflat aceleasi lucruri despre experientele de "dupa moarte". Celor 400 de persoane li s-au dat sa completeze doua chestionare, iar cartea a fost urmarea compararii si a cercetarii raspunsurilor la aceste chestionare.

Aproape toate experientele prezentate in aceasta carte s-au petrecut fara voie, fiind declansate de diferite imprejurari trupesti: osteneli, oboseala, boala, accident, anesteziere, somn. Aproape toate s-au intamplat in preajma trupului (nu in vreun salas al "duhului"), si constatarile care s-au facut sunt foarte asemanatoare cu cele la care au ajuns oamenii care au avut experiente "dupa moarte"; cineva isi vede trupul din "afara", are toate insusirile simturilor (chiar daca aflandu-se in trup este surd sau orb), nu-i sta in putinta sa atinga sau sa lucreze asupra celor ce se afla imprejurul lui, "pluteste" in aer cu un mare simt de desfatare si bunastare; mintea este mai limpede decat de obicei. Unele persoane au povestit despre intalniri cu rude raposate, sau calatorii catre un loc ce parea sa nu faca parte dintr-o realitate obisnuita.

Un cercetator al experientelor din "afara trupului", geologul englez Robert Crookall, a adunat un numar foarte mare de exemple de astfel de experiente, atat de la ocultisti, cat si de la mediumuri, pe de o parte, si de la oameni obisnuiti pe de alta parte. El relateaza experienta dupa cum urmeaza: "S-a nascut un trup-replica sau o dublura din trupul material si s-a asezat deasupra aceluia. Cand dublura s-a despartit de trup, s-a produs o pierdere a memoriei (cam tot asa cum schimbarea vitezelor la masina aduce o intrerupere foarte scurta in transmiterea puterii) .... Adesea avea loc o revedere a intamplarilor petrecute in viata, iar trupul material care fusese parasit, era de obicei vazut de catre dublura care se afla in stare libera. ... Contrar asteptarilor, nimeni nu a vorbit despre vreo durere ori frica, care sa fie pricinuita de iesirea din trup - totul parea desavarsit de firesc .... Constienta, asa cum lucra prin dublura despartita de trup, era mult mai ascutita decat in viata obisnuita ... Uneori aparea telepatie, clarviziune si inainte cunoastere. Se vedeau uneori prieteni morti. Multe persoane au aratat o mare neplacere fata de intrarea din nou in trup si de intoarcerea la viata pamanteasca .... Acest exemplu obisnuit de intamplari in experientele din afara trupului, care pana acum, nu erau recunoscute, nu se pot lamuri, in mod potrivit, pe presupunerea ca toate aceste experiente erau vise si ca toate dublurile descrise erau simple halucinatii. Pe de alta parte, se poate lamuri de indata pe baza presupunerii ca acestea erau experiente adevarate si ca dublurile vazute erau trupuri adevarate (desi erau de o mare subtirime)."

Aceasta descriere este asemanatoare, punct cu punct, cu "modelul" Doctorului Moody despre experientele de dupa moarte (Viata dupa viata, pag. 23-24). Aceasta asemanare arata atat de limpede ca se poate infatisa doar una si aceeasi experienta. Daca este asa, putem, in cele din urma, sa definim experienta pe care au povestit-o Dr. Moody si alti cercetatori, si care a starnit un interes atat de mare si neintelegeri in lumea apuseana de cativa ani incoace. Nu este tocmai o experienta "dupa moarte"; este mai degraba experienta "in afara trupului" care este doar un pas catre alte experiente mult mai largite, fie ale mortii, fie ceea ce se numeste uneori "calatorie astrala" (despre care veti vedea mai jos). Desi starea "in afara trupului" s-ar putea numi "prima clipa" a mortii -daca urmeaza moartea cu adevarat -este o mare greseala sa deducem din aceasta orice despre starea de "dupa moarte", in afara de faptele simple ale supravietuirii si constienta sufletului dupa moarte, asupra carora, cel ce crede cu adevarat in nemurirea sufletului nu se va impotrivi.29 Mai mult, fiindca starea "trupului dupa moarte" nu este neaparat legata de moarte, trebuie sa fim cu dreapta judecata in alegerea datelor limpezi ale experientelor extinse in acest domeniu; mai ales, trebuie sa ne intrebam daca aratarile "raiului" (sau "iadului") pe care le vad astazi unii oameni, au vreo legatura cu adevarata intelegere crestina a raiului si iadului, sau daca acestea sunt numai o socotinta a vreunei simple experiente firesti (sau dracesti) din salasul din "afara trupului".

Dr. Crookall -care a fost cel mai cuprinzator cercetator in acest domeniu, de pana acum, fiind cu aceeasi bagare de seama si purtare de grija pentru amanunt, care caracterizeaza cartile sale de inceput despre plantele fosile din Marea Britanie -a adunat mult material despre experientele "raiului" si ale "gheenei". El socoteste ca amandoua sunt experiente firesti si cu adevarat universale in starea "din afara trupului" si le deosebeste dupa cum urmeaza: "Cei care si-au parasit trupurile in chip firesc erau inclinati sa vada privelisti luminoase si linistite ("raiul"), un fel de pamant slavit; in vreme ce (cei care erau) scosi afara cu sila ... se indreptau spre imprejurari de o oarecare nedeslusire, tulburi, si catre o stare intre vis si realitate, care este asemanatoare cu "hadesul" oamenilor de pe vremuri. Cei dintai intalneau multi ajutatori (cuprinzand rude si prieteni morti, cum am pomenit deja); cei din urma intalneau uneori impotrivitori fara trup" (pag. 14-15). Persoanele care au ceea ce Dr. Crookal numeste o "alcatuire trupeasca mediumnistica", in chip neschimbat trec mai intai printr-un loc "hades" intunecat si impaclit, si apoi printr-un loc cu o lumina stralucitoare, care seamana cu raiul. Acest "rai" este descris in felurite feluri (atat de mediumuri cat si de non-mediumuri) ca "cea mai frumoasa priveliste vazuta vreodata", "o priveliste de o frumusete neasemanata -o gradina nesfarsita ca un parc si lumina de acolo este o lumina care nu s-a vazut niciodata pe mare sau pe pamant," "priveliste frumoasa" cu "oameni invesmantati in alb" (pag. 117), "lumina se facea mai puternica", "pamantul intreg era rosiatic" (pag. 137).

Pentru a lamuri aceste experiente, Dr. Crookall presupune ca exista un "pamant intreg" care cuprinde, pe treapta cea mai de jos, pamantul cel material, pe care il cunoastem din viata de zi cu zi, imprejmuit de o sfera nemateriala, care se intrepatrunde cu regiuni "hades" si "rai", la hotarele lui de jos si de sus (pag. 87). Aceasta este o descriere a ceea ce in limbaj ortodox se cunoaste ca vazduhul (salasul aerial al) duhurilor cazute de sub cer, sau "planul astral" al teosofiei; totusi, in descrierile ortodoxe ale acestui salas nu se face nici o deosebire "geografica" intre partea de "sus" si cea de "jos" si se staruie mai mult asupra inselarilor dracesti care sunt o parte integranta a acestui salas. Dr. Crookall, fiind cercetator laic, nu cunoaste nimic despre acest chip al vazduhului, dar marturiseste, din punctul sau de vedere "stiintific", lucrul de cea mai mare insemnatate pentru intelegerea experientelor de "dupa moarte" si din "afara trupului": "raiul" si "iadul" pe care le vad persoanele in aceste experiente sunt doar parti (sau chipuri parelnice) ale salasului din vazduh al duhurilor si nu au nici o legatura cu raiul adevarat si iadul adevarat din invatatura crestina, care sunt salasuri vesnice ale sufletelor oamenilor (si ale trupurilor lor celor inviate) la fel ca ale duhurilor celor nemateriale. Persoanele care se afla in starea din "afara trupului" nu sunt slobode sa "umble" in raiul si iadul adevarat, care sunt deschise sufletelor numai prin voia hotarata a lui Dumnezeu. Daca unii "crestini" vad la "moarte", aproape imediat, o "cetate cereasca" cu "porti de perle" si "ingeri", este doar un semn ca cele ce se vad in salasul din vazduh atarna intr-o oarecare masura de experientele si asteptarile trecute ale acelei persoane, intocmai asa cum hindusii care mor vad templele si "zeii" lor hindusi. Experientele crestine adevarate ale raiului si iadului (asa cum vom vedea in capitolul urmator) sunt la o cu totul alta masura.

5. "Calatoria astrala"

Aproape toate experientele recente de "dupa moarte" au fost foarte scurte; daca ar fi fost mai indelungate, ar fi urmat moartea adevarata. Dar in starea din "afara trupului" care nu se leaga de imprejurarile din preajma mortii, este cu putinta o experienta mai indelungata. Daca aceasta experienta este destul de lunga, omul isi poate parasi mediul inconjurator si poate intra intr-o priveliste cu totul noua -nu numai pentru o privire scurta a unei "gradini" sau a unui "loc luminos" sau a unei "cetati ceresti", ci pentru o "aventura" mai lunga in salasul din vazduh. "Planul astral" este in chip limpede foarte aproape de fiecare om, si anumite experiente hotaratoare (sau tehnici mediumnistice) il pot "arunca" pe om in legatura cu acel plan. Dr. Carl Jung povesteste experienta unuia dintre pacientii sai, o femeie care a avut o experienta "in afara trupului" in vreme ce trecea printr-o nastere grea. I-a vazut pe doctori si pe surori in jurul ei, dar in spate simtea ca se afla o priveliste slavita, care parea sa fie hotarul unei alte dimensiuni; simtea ca daca s-ar intoarce catre acea priveliste ar pleca din viata aceasta - dar s-a intors in trup.30

Dr. Moody a scris despre mai multe asemenea experiente, pe care le numeste experiente de "hotar" sau "limita" (Viata dupa viata, pag. 54-57).

Cei care isi pricinuiesc experienta "proiectiei astrale" dinadins, au adesea putinta de a intra in aceasta "alta dimensiune". Descrierile "calatoriilor" in aceasta dimensiune, pe care le-a facut un om in ultimii ani, au ajuns la o oarecare faima, care i-a ingaduit sa intemeieze un institut pentru experiente in starea din "afara trupului". Unul dintre cercetatorii acestui institut a fost Dr. Elizabeth Kubler-Ross, care este de acord cu concluziile lui Monroe cu privire la asemanarea experientelor din "afara trupului" si starea de "dupa moarte". Vom prezenta pe scurt cele ce a aflat acest experimentator.

Robert Monroe este om de afaceri american, de succes (presedintele consiliului director al unei societati pe actiuni de multe milioane de dolari) si un necunoscator in religie. Experientele sale in "afara trupului" au inceput in 1958, inainte de a-l interesa literatura oculta catusi de putin, pe cand isi savarsea experimentele in tehnicile de invatare a datelor in timpul somnului; acest lucru avea nevoie de exercitii de concentrare si relaxare, asemenea unor tehnici de meditatie. Dupa ce a inceput aceste experimente, a trecut printr-o intamplare neobisnuita, cand i s-a parut ca a fost lovit de un fascicul de lumina, care i-a pricinuit o paralizie trecatoare. Dupa ce aceasta senzatie se repetase de cateva ori, a inceput sa "pluteasca" in afara trupului, si apoi a inceput sa-si provoace si sa traiasca intens aceste experiente. La inceputul "calatoriilor" sale oculte, el da la iveala aceleasi insusiri de baza -meditatie pasiva, experienta "luminii", acestea reprezentand o atitudine de incredere si deschidere catre experiente noi si necunoscute, toate in unire cu o conceptie "practica" asupra vietii si lipsita de cunostiintele sau experientele adanci ale crestinismului -care l-a deschis pe Swedenborg catre ispravile sale din lumea duhurilor.

Mai intai, "calatoriile" lui Monroe erau locuri care se puteau recunoaste pe pamant -la inceput erau locuri din apropiere, apoi erau locuri mai indepartate -cu unele incercari izbutite de a aduce inapoi marturii adevarate ale experientelor. Apoi a inceput sa ia legatura cu chipuri "de naluciri", prima legatura avand loc intr-un experiment mediumnistic ("calauza indiana" trimisa de medium a venit pentru el cu adevarat! -pag. 52). In cele din urma, a inceput sa intre in legatura cu privelisti necunoscute care nu pareau sa fie de pe pamant.

Luand in seama amanuntele experientelor sale (pe care le scria de indata ce se intorcea in trup), le-a impartit in trei grupe dupa "locuri": "Locul de lucrare I" este "aici-acum", mediul obisnuit al acestei lumi. "Locul de lucrare II" este un mediu "nematerial" care pare nesfarsit, cu aceleasi insusiri ca ale "planului astral". Acest loc este "mediul firesc" al celui de al "doilea trup", dupa cum numeste Monroe entitatea care calatoreste in acest salas, care "intrepatrunde" lumea materiala, si legile sale sunt cele ale gandului: "cum gandesti, asa esti", "cei ce se potrivesc se aduna", pentru a calatori, omul trebuie numai sase gandeasca unde vrea sa ajunga. Monroe a vizitat felurite "locuri" din acest salas, unde a vazut niste lucruri cum ar fi un grup de oameni care purtau vesminte lungi si se aflau intr-o vale stramta (pag. 81), si mai multi oameni in uniforma care se numeau "armata care ocheste bine", asteptand sa primeasca sarcini (pag. 82). "Locul de lucrare III" este un loc care pare sa fie la fel de adevarat ca si pamantul, cu toate ca este deosebit de orice se cunoaste pe acest pamant, cu insusiri anacronice necunoscute; teosofii probabil ar intelege aceasta ca o alta parte mai "tare" a "planului astral".

Dupa ce a trecut in mare masura peste simtamantul de frica de la inceput, cand se afla in aceste salasuri necunoscute, Monroe a inceput sa le cerceteze si sa descrie multimea de fiinte inteligente pe care le-a intalnit acolo. In unele "calatorii" a intalnit prieteni "morti" si a vorbit cu ei, dar mai des a intalnit fiinte impersonale necunoscute, care uneori l-au "ajutat" dar adesea nu au raspuns cand le-a chemat, care au dat vesti "mistice" nedeslusite, care par sa comunice cu mediumurile, care-i intindeau mana dar nu izbuteau sa apuce mana lui intinsa (pag. 89). Pe unele dintre aceste fiinte le-a recunoscut ca "impotrivitori": fapturi ca niste animale cu trupuri elastice, care se schimba lesne in caini, lilieci, sau chiar proprii sai copii (pag. 137-140), si altii, care il necajesc si il chinuiesc si rad cand el cheama (nu din credinta, este adevarat, ci numai ca o alta "experienta") numele lui Iisus Hristos (pag. 119).

Neavand credinta, Monroe s-a deschis catre sugestiile "religioase" ale fiintelor acestui salas. I s-au dat vedenii "proorocesti" ale intamplarilor viitoare, care uneori, s-au intamplat cu adevarat, asa cum le-a vazut el (pag. 145 si mai departe). Odata, cand i s-a aratat o raza de lumina alba la hotarul starii din afara trupului, el i-a cerut un raspuns la intrebarile sale despre acest salas. Un glas din launtrul razei a raspuns: "Cere parintelui tau sa-ti spuna marea taina." Drept aceea, cu urmatorul prilej, Monroe s-a rugat: "Parinte, calauzeste-ma.

Parinte, spune-mi marea taina" (pag. 131-132). Din toate acestea este limpede ca Monroe, desi a ramas "laic" si "necunoscator" in conceptia sa religioasa, s-a lasat de bunavoie sa fie folosit in chip liber de catre fiintele salasului ocult (care, de buna seama sunt draci).

Intocmai ca Dr. Moody si ca alti cercetatori ai acestui salas, Monroe scrie ca "in doisprezece ani de activitati in afara lumii materiale, nu gaseste nici o marturie care sa dovedeasca notiunile biblice de Dumnezeu si de viata de dincolo intr-un loc numit rai" (pag. 116). Cu toate astea, ca si Swedenborg, ca teosofi si cercetatori, cum ar fi Dr. Crookall, el afla in mediul "nematerial" pe care l-a cercetat, "toate aspectele pe care noi le socotim ca sunt ale raiului si ale iadului, care sunt numai o parte a Locului de lucrare II" (pag. 73). In locul care pare "cel mai apropiat" de lumea materiala, a dat peste un loc cenusiu-inchis, populat cu "fiinte care musca si chinuiesc"; el crede ca acesta poate fi "hotarul iadului" (pag. 120-121), aproape ca regiunea "hades" pe care a identificat-o Dr. Crookall.

Cu toate astea, experienta despre "rai" a lui Monroe este foarte doveditoare. El a calatorit de trei ori intr-un loc de "pace desavarsita", plutind printre nori calzi, pufosi, care erau mangaiati de raze de lumina, care isi schimbau culoarea neincetat; fremata impreuna cu muzica fara cuvinte a corurilor. In jurul sau se aflau in aceeasi stare, fiinte fara nume, cu care nu avea nici o legatura sufleteasca. A simtit ca acest loc era "caminul" sau de pe urma, si cateva zile dupa ce se sfarsise aceasta experienta, mai cugeta la ea (pag. 123-125). De buna seama, acest "cer astral" este izvorul de baza al invataturii teosofice asupra "desfatarii" celeilalte lumi; dar ce departe este de adevarata invatatura crestina a Imparatiei ceresti, care se afla cu mult dincolo de acest salas al vazduhului, care in deplinatatea dragostei si a insusirilor si a simtirii constiente a lui Dumnezeu, s-a indepartat cu totul de necredinciosii vremurilor noastre, care nu cer nimic mai mult decat o "nirvana" de nori pufosi si de lumini colorate! Duhurile cele cazute pot lesne sa pricinuiasca o asemenea experienta a "raiului"; dar numai lupta crestina si harul lui Dumnezeu il pot inalta pe om in adevarata Imparatie a lui Dumnezeu.

In cateva prilejuri, Monroe l-a intalnit pe "Dumnezeul" cerului lui. Aceasta intamplare, zice el, poate avea loc oriunde in "Locul de lucrare II". "In miezul lucrului obisnuit, oriunde ar fi acesta, exista un semnal departat, aproape ca trambitele vestitoare. Fiecare primeste semnalul in pace, si odata cu el, fiecare inceteaza sa mai vorbeasca sau sa mai lucreze. Este semnalul care anunta ca El (sau Ei) vine prin imparatia sa.

Nu exista nici o inchinaciune pioasa sau ingenunchiere. Mai degraba, atitudinea este ca o stare de fapt. Este o intamplare cu care toti sunt obisnuiti si supunerea indeparteaza toate celelalte lucruri. Nimic nu se abate de la aceasta.

La semnal, fiecare vietate se aseaza ... cu capul indreptat intr-o parte, in asemenea chip incat sa nu-L vada cand trece prin preajma. Se pare ca scopul este de a alcatui o cale vie peste care El sa poata calatori ... Nu-i nici o miscare, nici macar un gand, cand trece El ...

Cu cateva prilejuri, cand am experimentat aceasta, m-am asezat si eu jos impreuna cu ceilalti. La vremea cuvenita, nu putea veni nici un alt fel de gand, potrivnic. In vreme ce trece El, rasuna o muzica vesela si se raspandeste un simtamant de tarie vie, desfatatoare, a puterii de pe urma, care slabeste si se pierde in departare .... Este o lucrare la fel de obisnuita ca si oprirea la lumina semaforului intr-o intersectie aglomerata, sau asteptarea la trecerea peste calea ferata, cand semnalul arata apropierea trenului; esti nepasator si totusi simti o pretuire nerostita pentru puterea infatisata prin trenul care trece. Intamplarea este la fel de impersonala.

Este acesta Dumnezeu? Sau Fiul lui Dumnezeu? Sau reprezentantul Sau?" (pag. 122-123).

Ar fi greu de gasit in literatura oculta a lumii o povestire mai vie a slavirii lui satan in propria lui imparatie, de catre robii sai impersonali. In acest loc, Monroe arata legatura lui cu mai marele imparatiei, in care a intrat. Intr-o noapte, la vreo doi ani dupa ce si-a inceput calatoriile in "afara trupului", s-a simtit scaldat in acelasi fel de lumina care se arata la inceputul acestor experiente, si a simtit o forta puternica, inteligenta, personala, care i-a rapit puterea si vointa. "Mi s-a parut in chip hotarat ca eram legat strans de aceasta forta inteligenta, prin statornicie - mereu fusesem asa -si ca aveam o menire de indeplinit aici pe pamant" (pag. 260-261). Intr-o alta asemenea experienta cu aceasta forta ori "entitate" nevazuta, care a avut loc cateva saptamani mai tarziu, ea (sau ele) parea ca intra in mintea lui si o "cerceteaza", si apoi, "parea ca se avanta spre cer, in vreme ce eu strigam in urma, staruitor.32 Atunci am fost sigur ca mentalitatea si inteligenta lor era cu mult peste puterea mea de intelegere. Este o inteligenta impersonala, rece, fara nici un fel de simtamant de dragoste sau de mangaiere pe care noi le apreciem atat de mult ... M-am asezat jos si am plans, cu suspine mari, adanci, cum nu mai plansesem niciodata pana atunci, pentru ca atunci am simtit fara nici o retinere ori nadejde viitoare de schimbare, ca Dumnezeul copilariei mele, al bisericilor, al religiei din intreaga lume, nu era asa cum il slaveam noi - ca pentru tot restul zilelor vietii mele voi "suferi" pierderea acestei amagiri" (pag. 262). Cu greu si-ar putea inchipui cineva o descriere mai buna a intalnirii cu diavolul, prin care trec atat de multi contemporani de-ai nostri nebanuitori, fiind lipsiti de orice ajutor pentru a i se impotrivi aceluia, din pricina instrainarii lor de adevaratul crestinism.

Marturia lui Monroe despre firea si fiintele "planului astral" are o mare insemnatate. Cu toate ca s-a adancit in aceasta, si si-a incredintat sufletul spre ascultare duhurilor celor cazute, el si-a povestit experientele intr-un limbaj deschis, neocult si dintr-un punct de vedere omenesc oarecum normal, prin care a facut din cartea sa o atentionare graitoare impotriva "experientelor" din acest salas. Cei care cunosc invatatura crestin ortodoxa despre lumea vazduhului, cat si despre adevaratul rai si iad care se afla in afara vazduhului, pot fi convinsi cu mai multa hotarare de adevarul duhurilor celor cazute si de salasul acelora, cat si de primejdia cea mare de a intra in legatura cu ele, chiar daca se fac astea pentru cercetari aparent "stiintifice".33 Ca pastratori ai credintei crestin ortodoxe, nu trebuie sa cunoastem neaparat cat de mult din experienta sa a fost "adevarata" si cat de mult a fost o urmare a intamplarilor si amagirilor puse la cale pentru el de catre duhurile cele cazute; inselarea este o parte atat de insemnata a salasului din vazduh, ca nici un amanunt nu duce la incercarea de a lamuri aspectele sale firesti. Nu se poate pune la indoiala faptul ca el a intalnit salasul duhurilor celor cazute.

Se poate intra in legatura si cu "planul astral" (dar nu neaparat in starea din "afara trupului"), prin folosirea unor droguri. Experimente recente in administrarea LSD muribunzilor, au pricinuit experiente din "preajma mortii" foarte convingatoare, impreuna cu o "scurta desfasurare" a intregii vieti, vederea unei lumini orbitoare, intalniri cu "mortii" si cu "fiinte spirituale" neomenesti, si vestirea soliei spirituale cu privire la adevarurile "religiei cosmice", reincarnare si altele asemenea. Dr. Kubler-Ross s-a adancit si in aceste experiente.

Se stie ca samanii triburilor primitive intra in legatura cu lumea din vazduh a duhurilor cazute, in starile din "afara trupului", si odata "initiati" in aceasta experienta sunt in stare sa viziteze "lumea duhurilor" si sa vorbeasca cu fiinte de dincolo.

Aceeasi experienta era obisnuita printre initiatii "tainelor" lumii pagane antice. In Viata Sfintilor Ciprian si Iustina (2 octombrie), exista marturia unui fost vrajitor, despre experientele sale din acest salas:

"Pe Muntele Olimp, Ciprian a invatat toate chipurile mestesugirilor dracesti: el stapanea felurite schimbari dracesti, a invatat cum sa schimbe firea vazduhului ... In locul acela a vazut o legiune nenumarata de draci, impreuna cu stapanitorul intunericului la capataiul lor; unii stateau inaintea lui, altii ii slujeau, iar altii ii aduceau laude si unii au fost trimisi in lume ca sa-i strice pe oameni. A mai vazut acolo zei si zeite pagane in chipurile lor inselatoare, si felurite naluci si aratari, invatand cum sa le cheme printr-un post aspru de patruzeci de zile .... Astfel a ajuns vrajitor, fermecator si pierzator de suflete, mare prieten si sluga credincioasa a stapanitorului iadului, cu care a vorbit fata catre fata, primind mare cinste de la acela, dupa cum chiar el insusi a marturisit. "Credeti-ma," zicea el, "eu l-am vazut chiar pe stapanitorul intunericului .... I-am adus plecaciune atat lui cat si stramosilor lui .... Mi-a fagaduit sa ma faca ocarmuitor dupa plecarea mea din trup, si in toata vremea vietii pamantesti sa ma ajute in toate .... Chipul stapanitorului intunericului arata ca o floare. Pe cap avea o cununa (nu una adevarata, ci un fel de nalucire) facuta din aur si pietre stralucitoare, care lumina toata imprejurimea lui; si vesmintele aceluia erau uimitoare. Cand se intorcea intr-o parte sau alta, toata imprejurimea aceea se cutremura, o multime de duhuri rele de felurite trepte ierarhice se aflau inaintea tronului aceluia intr-o ascultare desavarsita. La vremea aceea m-am daruit in intregime slujirii lui, ascultandu-i desavarsit fiecare porunca." (Cuvantul ortodox, 1976, nr. 70, pag. 136-138).

Sf. Ciprian nu spune lamurit daca a avut aceste experiente in afara trupului. S-ar parea intr-adevar ca vrajitorii si initiatii mai sporiti nu au nevoie sa-si paraseasca trupul pentru a intra in legatura desavarsita cu salasul din vazduh. Swedenborg, pe cand isi povestea experientele din "afara trupului", a spus ca dimpotriva, a avut cele mai multe legaturi cu duhurile, pe cand se afla in trup, dar cu "portile simturilor" deschise (Rai si iad, sectiunile 440-442). Mai mult, insusirile acestui salassi intamplarile pe care le are cineva in acest salas, sunt aceleasi, fie ca omul se afla "in" ori "in afara" trupului.

Unul dintre vestitii vrajitori pagani din vechime (sec. al II-lea), descriind initierea sa in tainele lui Isis, da un exemplu clasic al experientei din "afara trupului", si legatura cu salasul din vazduh, care ar putea fi folosit pentru a istorisi unele experiente de astazi din "afara trupului" si de "dupa moarte":

"Voi povesti (despre initierea mea) in masura in care pot povesti in chip legiuit celor neinitiati, dar numai cu conditia sa credeti cele ce va spun. M-am apropiat de portile mortii si am pasit cu un picior pe pragul Proserpinei, desi intoarcerea era ingaduita, am fost rapit de toate stihiile. La miezul noptii am vazut soarele stralucind de parca ar fi fost amiaza. Am intrat in lumea zeilor de dedesubt si a zeilor din lumea de deasupra, am stat in preajma si m-am inchinat lor. Ei, acum ati aflat ce s-a intamplat, dar ma tem ca nu sunteti mai invatati."36

Concluzii despre salasul din "afara trupului"

Tot ce s-a spus aici despre experientele "in afara trupului" este deajuns pentru a aseza experientele de "dupa moarte" de astazi in propria lor lumina. Sa prezentam pe scurt cele ce am aflat noi:

1. Acestea sunt, in intregime si in chip firesc, experiente "in afara trupului", lucru foarte cunoscut mai ales in literatura oculta, experiente care in ultimii ani li se intampla din ce in ce mai des oamenilor obisnuiti care nu sunt deloc adanciti in ocultism. Cu toate acestea, aceste experiente, nu ne spun aproape nimic despre cele ce se intampla cu sufletul dupa moarte, in afara de faptul ca este viu si constient.

2. Salasul in care intra sufletul indata ce iese din trup si incepe sa piarda legatura cu ceea ce noi cunoastem ca "realitate materiala" (fie dupa moarte, fie intr-o experienta obisnuita "in afara trupului"), nu este nici raiul, nici iadul, ci un salas nevazut, aproape de pamant, care se numeste in chip felurit: "dupa moarte" sau "planul Bardo" (Cartea tibetanaa mortilor), "lumea spiritelor" (Swedenborg si spiritismul), "planul astral" (teosofie si ocultism), "locul de lucrare II" (Monroe) -sau, in limbaj ortodox, lumea vazduhului de sub ceruri unde salasluiesc duhurile cele cazute si sunt lesne lucratoare in inselarea oamenilor care sa-i duca la osandire. Aceasta nu este "lumea cealalta" care il asteapta pe om dupa moarte, ci doar partea nevazuta a acestei lumi, prin care trebuie sa treaca omul pentru a ajunge cu adevarat in lumea "cealalta" a raiului sau a iadului. Pentru cei care au murit cu adevarat, si care sunt calauziti de ingeri din viata pamanteasca, acesta este salasul unde incepe Judecata particulara, la "vamile vazduhului", unde duhurile vazduhului isi descopera firea lor cea adevarata si vrajmasia lor fata de oameni; pentru toti ceilalti, acesta este un salas al inselarii dracesti, care se afla intru iscusinta acelorasi duhuri.

3. Fiintele cu care se ia legatura in acest salas sunt intotdeauna (sau aproape intotdeauna) draci, fie ca sunt chemati prin mediumuri sau alte practici oculte, fie ca se intalnesc in experiente "in afara trupului". Aceia nu sunt ingeri, caci ei salasluiesc in rai, iar in acest salas se afla numai in trecere, ca vestitori ai lui Dumnezeu. Nu sunt suflete ale mortilor, caci acelea salasluiesc in rai sau in iad si prin acest salas sunt doar in trecere, indata dupa moarte, in calea lor catre judecata pentru faptele din aceasta viata. Chiar si cei mai ravnitori partasi ai experientelor "in afara trupului" nu pot ramane multa vreme in acest salas, fara a se pune in primejdia de a se rupe definitiv de trup (moartea), si chiar in literatura oculta, asemenea partasi se intalnesc rareori unii cu altii, dupa cum se relateaza.

4. Nu trebuie sase aibaincredere in experientele din acest salas, si de bunaseama, acestea nu trebuie safie socotite dupa "insemnatatea lor aparenta". Chiar cei care au o pregatire temeinica in invatatura crestin ortodoxa, pot fi inselati cu usurinta de catre duhurile cele cazute ale vazduhului, prin vreo "vedenie" pe care o pot avea. Dar cei care intra in acest salas fara sa cunoasca macar ceva despre acest salas, si ii primesc "descoperirile" cu incredere, nu sunt nimic mai mult decat victime vrednice de mila ale duhurilor celor cazute.

Se poate pune intrebarea: Ce este cu simtamintele de "pace" si "desfatare" care par sa se vadeasca aproape intotdeauna in starea din "afara trupului"? Ce este cu vederea "luminii" pe care o vad atat de multi? Sunt si acestea numai inselari?

Poate, intr-un fel, aceste experiente sunt "firesti" pentru suflet, atunci cand acesta iese din trup. In aceasta lume cazuta, trupurile noastre materiale sunt trupuri ale durerii, stricaciunii si mortii. Cand iese din acest trup, sufletul se afla de indata intr-o stare mai "fireasca" pentru el, mai aproape de starea pe care Dumnezeu o planuieste pentru el; caci "trupul duhovnicesc" inviat, cu care va vietui omul in Imparatia cerului, este mai asemenea cu sufletul decat cu trupul pe care il cunoastem pe pamant. Chiar si trupul cu care a fost zidit Adam, la inceput avea o fire deosebita de trupul dupa caderea lui, avand mai mare subtirime si fara pricina de durere sau osteneala.

In acest sens, "pacea" si "desfatarea" experientei "in afara trupului" pot fi socotite adevarate, iar nu o inselare. Cu toate astea, inselarea patrunde in clipa in care omul incepe sa socoteasca aceste simtaminte "firesti" ca pe ceva "spiritual" -ca si cum aceasta pace a impacarii cu Dumnezeu, si "desfatarea" ar fi adevarata dezmierdare duhovniceasca a raiului. De fapt, oamenii socotesc in felul acesta experientele lor "in afara trupului" si pe cele de "dupa moarte", din pricina lipsei lor de experienta duhovniceasca adevarata si a lipsei de cunoastere. Ca aceasta este o greseala, se poate vedea din faptul ca pana si necredinciosii cei mai nepriceputi au aceeasi traire de desfatare cand "mor". Am vazut deja aceasta intr-un capitol anterior in cazul hindusului, ateistului si sinucigasului. Un alt exemplu uimitor este acela al romancierului britanic agnostic Somerset Maugham, care, atunci cand a avut o scurta experienta a "mortii", chiar inainte de moartea sa adevarata, la varsta de 80 de ani, a vazut mai intai o lumina care se aprindea tot mai tare si a avut "cel mai puternic simtamant de eliberare", dupa cum a spus cu cuvintele sale (vezi Allen Spreggett, Starea nemuririi , New American Library, New York, 1974, pag. 73). Aceasta experienta nu a fost nici in cea mai mica masura duhovniceasca; a fost doar o traire "fireasca" intr-o viata care s-a sfarsit in necredinta.

Prin urmare, ca experienta a simturilor ori ca una "fireasca", s-ar parea ca moartea este intr-adevar desfatatoare. Aceasta desfatare poate fi traita la fel de catre cineva a carui constiinta este curata inaintea lui Dumnezeu, cat si de catre cineva care nu este adanc patruns de credinta in Dumnezeu si nici in viata cea vesnica, si de aceea, constiinta lui nu pricepe cum nu i-a fost bineplacut lui Dumnezeu in vremea vietii sale. Dupa cum bine a zis un scriitor, o "moarte naprasnica" este traita doar de catre "cei care stiu ca Dumnezeu exista, si totusi si-au trait viata ca si cum El nu ar exista"37 -adica, de catre cei a caror constiinta ii chinuiesc si isi linistesc durerea prin "desfatarea" fireasca a mortii trupesti. Deci, deosebirea dintre credinciosi si necredinciosi nu se vadeste in clipa mortii, ci mai tarziu, la judecata particulara. "Desfatarea" mortii poate fi destul de adevarata, dar nu are o legatura necesara cu soarta vesnica a sufletului, care, poate fi foarte bine una de chinuire.

Cu mult mai adevarata este vederea "luminii". Aceasta poate fi si ceva cu adevarat firesc -o reflectare a adevaratei stari de lumina pentru care a fost zidit omul. Daca-i asa, este totusi o mare greseala sa i se dea inteles "duhovnicesc", asa cum procedeaza intotdeauna cei care nu au experienta duhovniceasca. Literatura ascetica ortodoxa este plina de atentionari impotriva increderii in orice fel de "lumina" care ar putea sa i se arate cuiva. Si cand cineva incepe sa socoteasca o astfel de lumina ca este "inger" sau chiar "Hristos", este limpede ca omul acela a cazut in inselare, alcatuindu-si o "realitate" din propria sa inchipuire, chiar inainte ca duhurile cele cazute sa-si fi inceput lucrarea de inselare.

Este de asemenea "firesc" pentru sufletul iesit din trup, sa aiba o constiinta inalta a realitatii si sa puna in lucrare ceea ce se numeste acum "perceptie extra-senzoriala" (ESP). Este un fapt limpede, prezentat atat in literatura ortodoxa cat si in cercetarile stiintifice moderne, ca sufletul, chiar si dupa "moarte" (si adesea chiar inaintea mortii) vede lucruri pe care cei din preajma lui nu le vad, stie cand cineva de la mare departare moare, etc. Se poate vedea o oglindire a acestui fapt in experienta Dr. Moody, pe care el o numeste "viziunea cunoasterii", cand sufletul pare sa aiba o "iluminare" si sa vada "toate cunostintele" in fata sa (Consideratii asupra vietii dupa viata, pag. 9-14). Sf. Bonifatie descrie experienta "calugarului de la Wenlock", pe care a avut-o indata dupa moarte, in chipul acesta: "S-a simtit ca un om care vede si este foarte treaz, ai carui ochi fusesera invaluiti de un invelis gros, si apoi, invelisul s-a ridicat fara veste, si toate cele ce mai inainte erau nevazute, ascunse si necunoscute, s-au facut foarte limpezi. Asa si cu el, cand invelisul trupului a fost dat la o parte, lumea intreaga parea sa fi fost adusa inaintea ochilor lui, asa incat, intr-o singura privire cuprindea toate partile pamantului si toate marile si popoarele" (Emerton, Scrisorile Sf. Bonifatie, pag. 25).

Unele suflete par sa aiba o subtirime fireasca mai mare a simturilor la aceste experiente, chiar si atunci cand se afla in trup. Sf. Grigorie cel Mare socoteste ca "uneori, sufletele pot prevedea viitorul printr-o putere ascutita proprie", care este opusa acelora care proorocesc viitorul prin descoperirea lui Dumnezeu (Dialoguri, IV, 27, pag. 219). Dar aceste "mediumuri" cad in inselare intotdeauna, cand incep sa socoteasca ori sa-si sporeasca acest dar, care poate fi folosit cum se cuvine, numai de catre persoanele de o mare sfintenie si (de buna seama) de credinta ortodoxa. "Mediumul" american Edgar Cayce este un exemplu de cadere in inselare din pricina acestei "perceptii extra-senzoriale" (ESP): indata ce a descoperit ca are acest dar de a pune diagnostic corect in stare de transa, a inceput sa aiba incredere in toate vestile primite in aceasta stare si a sfarsit prin a izbuti sa prooroceasca viitorul (facand uneori greseli impresionante, ca aceea cu cataclismul care nu a avut loc in 1969, pe coasta de apus), oferind scrieri astrologice si prezentand "vietile trecute" ale oamenilor din "Atlantida", Egiptul antic si din alte locuri.

Trairile "firesti" ale sufletului, cand acesta este foarte simtitor, sau este iesit din trup - fie ca acestea ar fi experiente ale "pacii" si desfatarii, luminii, sau ale "perceptiei extra-senzoriale" -sunt numai "materia prima" a constiintei inalte a sufletului, dar ofera (trebuie sa o spunem din nou) foarte putine cunostinte adevarate despre starea sufletului dupa moarte, si foarte adesea il duc pe om spre socotinte neintemeiate despre "lumea cealalta", ca si spre legatura nemijlocita cu duhurile cele cazute al caror salas este acesta. Toate aceste experiente au loc in lumea "astrala" si nu au nimic duhovnicesc ori ceresc, nici macar atunci cand trairea este adevarata, talmacirile acestora nu trebuie sa se bucure de incredere.

5. Chiar prin firea lucrurilor, nu se poate dobandi o cunoastere adevarata a salasului din vazduh al duhurilor si a lucrurilor care se petrec acolo numai prin experienta.

Laudarosenia tuturor laturilor ocultismului, ca informatiile lor sunt sigure pentru ca se bazeaza pe "experienta", este de buna seama punctul slab de neocolit al tuturor "cunostintelor" oculte. Pentru ca aceste experiente au loc in vazduh si sunt savarsite de draci cu scopul de baza de a insela si a pierde sufletele oamenilor, ele sunt mai degraba legate de inselare chiar prin firea lor, daca tinem seama de faptul ca omul, simtindu-se strain in acest salas, niciodata nu-l poate cunoaste pe deplin si nu poate fi sigur de adevarul lui, asa cum poate fi sigur de adevarul lumii materiale. Doctrina budista (dupa cum este aratata in Cartea tibetanaa mortilor) este, de buna seama, adevarata cand vorbeste despre firea inselatoare a aratarilor din "planul Bardo"; dar este gresita cand socoteste, numai pe baza experientei traite, ca nu se afla nici un fel de adevar obiectiv dincolo de aceste aratari. Adevarul despre salasul nevazut nu poate fi cunoscut, caci ce este acesta cu adevarat, daca nu se poate descoperi de catre un izvor din afara lui sau mai presus de el.

Cercetarea contemporana a acestui salas prin mijloace de experimentare personala si/sau "stiintifica" este, din anumite cauze, marginita la un rezultat cu concluzii gresite si inselatoare. Aproape toti cercetatorii contemporani primesc sau cel putin sunt de partea teoriilor oculte cu privire la acest salas, numai din pricina ca se bazeaza pe experienta, care este si baza stiintei. Dar "experienta" din lumea materiala este ceva destul de deosebit de "experienta" din salasul din vazduh. Materia prima care se experimenteaza si se cerceteaza intr-un caz este "neutra", din punct de vedere moral, si se poate cerceta cu obiectivitate si se poate verifica de altii. Dar in celalalt caz, "materia prima" este ascunsa, foarte greu de priceput, si in multe cazuri are voie proprie -voia de a-l insela pe cercetator. Pentru aceasta pricina, cercetarile profunde ale Dr. Moody, Dr. Crookall, ale doctorilor Osis si Haraldsson si Dr. Kubler-Ross, ajung aproape inevitabil sa fie folosite pentru a raspandi idei oculte, care reprezinta ideile "firesti" ce se pot deduce dintr-o cercetare a salasului aerial ocult. Acest domeniu ocult poate fi lamurit numai cu ideea (care este foarte rara astazi) ca exista un adevar descoperit, care se afla deasupra tuturor experientelor. Astfel firea lui poate fi recunoscuta si se poate face o deosebire intre acest salas de jos si salasul inalt al cerului.

********************

S-a cuvenit sa dedicam acest capitol lung experientelor din "afara trupului" pentru a lamuri cat se poate de bine firea experientelor care li se intampla acum unui mare numar de oameni obisnuiti, nu numai mediumuri si ocultisti. (In concluzia acestei carti vom incerca sa lamurim de ce asemenea experiente au ajuns sa fie astazi atat de obisnuite.) Este destul de limpede ca aceste experiente sunt adevarate si nu se pot socoti "halucinatii". Dar este la fel de limpede ca aceste experiente nu sunt duhovnicesti, iar incercarile, acelora care au trecut prin ele, de a le socoti ca fiind "experiente duhovnicesti" care descopera firea cea adevarata a vietii de dupa moarte si starea cea de pe urma a sufletului -slujesc numai pentru a spori nelamurirea omenirii contemporane si descopera cat de departe este constiinta acesteia de adevarata cunoastere si experienta duhovniceasca.

Pentru a vedea aceasta mai bine, vom cerceta cateva cazuri de experiente adevarate din cealalta lume -lumea vesnica a raiului care este deschisa omului numai prin voia lui Dumnezeu, si care este foarte deosebita de salasul din vazduh pe care l-am analizat aici, care este doar o parte a acestei lumi, care va avea un sfarsit.

NOTA ASUPRA "REINCARNARII" Printre ideile oculte care sunt acum larg discutate si sunt uneori acceptate de catre cei care au experiente "in afara trupului" si "dupa moarte", si chiar de catre oameni de stiinta, este reincarnarea: ca sufletul dupa moarte nu trece prin judecata particulara ca sa salasluiasca apoi in rai sau in iad, asteptand invierea trupului si Judecata de Apoi, ci (dupa o sedere mai lunga sau mai scurta in "planul astral") se intoarce pe pamant si intra intr-un trup nou, fie al unui animal fie al unui alt om.

Aceasta parere a fost larg raspandita in antichitatea pagana din apus, inainte de a fi inlocuita de invatatura crestina. Dar raspandirea ei de astazi se datoreste in mare masura inrauririi hinduismului si budismului, unde este incuviintata in chip obisnuit. Astazi aceasta parere este de obicei "umanizata", prin aceea ca oamenii socotesc ca in "vietile anterioare" au fost oameni, in vreme ce exista o parere mai obisnuita printre hindusi cat si printre budisti si printre grecii si romanii antici, potrivit careia este destul de rar sa dobandesti "incarnarea" ca om, si ca majoritatea "incarnarilor" de astazi sunt ca animale, insecte si chiar plante.

Cei ce cred in aceasta idee, spun ca ea lamureste toate "nedreptatile" vietii pamantesti, cat si toate fricile bolnavicioase care par sa nu se lamureasca in nici un chip: daca cineva se naste orb sau intr-o stare de saracie, aceasta este ca o rasplata dreapta pentru faptele omului dintr-o "viata anterioara" (sau, dupa cum spun hindusii si budistii, din pricina "karmei rele" a individului); daca cuiva ii este frica de apa, aceasta este din pricina faptului ca acela s-a inecat intr-o "viata anterioara".

Cei ce cred in reincarnare nu au o filosofie intreaga despre originea si menirea sufletului, si nici un fel de marturie convingatoare pentru a-si sprijini teoria; principalele lor puncte de atractie sunt de suprafata: sa aduca asa-zisa "dreptate" pe pamant, sa lamureasca unele ascunzisuri spiritiste, si sa dea un oarecare chip "nemuririi" pentru cei care nu sunt crestini.

Cu toate acestea, la o cercetare mai adanca, teoria reincarnarii nu da nici o lamurire adevarata a nedreptatilor: daca sufera in aceasta viata pentru pacatele si greselile dintr-o alta viata, pe care nu si-o poate aminti, si pentru care (daca cineva a fost "mai inainte" animal), acela nu poate fi facut raspunzator, si daca (potrivit doctrinei budiste) chiar nu exista nici o "individualitate" care supravietuieste de la o "incarnare" la alta, si greselile trecute ale unui individ au fost de fapt ale altuia ¬atunci nu exista nici o dreptate care sa poata fi recunoscuta, ci numai o suferinta oarba pentru pacate pe care nu le-a savarsit si pentru care nu este raspunzator. Invatatura crestina despre caderea lui Adam, care este pricina tuturor pacatelor lumii, da o lamurire cu mult mai buna pentru nedreptatile din lume; si descoperirea crestina despre dreptatea desavarsita a lui Dumnezeu in judecata Sa asupra oamenilor pentru viata vesnica din rai sau iad, arata nesocotinta dobandirii "dreptatii" prin "reincarnari" succesive in aceasta lume.

In ultimele decenii, ideea reincarnarii a dobandit o mare popularitate in lumea apuseana, si exista numeroase imprejurari care sugereaza "amintiri" din "vietile trecute". Multi oameni se intorc din experientele "in afara trupului" crezand ca aceste experiente sugereaza sau insufla ideea reincarnarii. Ce trebuie sa credem noi despre aceste situatii?

Trebuie sa observam ca foarte putine din aceste imprejurari aduc "marturia" care este ceva mai mult decat o intamplare nedeslusita, si ar putea cu usurinta sa fie alcatuirea simplei inchipuiri: un copil se naste cu un semn pe gat, si pe urma "isi aminteste" ca a fost spanzurat ca hot de cai intr-o "viata anterioara"; o persoana se teme de inaltimi, si atunci "isi aminteste" ca in "viata trecuta" a murit din pricina caderii; si altele asemenea. Tendinta omeneasca fireasca spre inchipuire aduce astfel de situatii fara de folos, ca "marturie" a reincarnarii.

Cu toate acestea, in multe cazuri, asemenea "vieti anterioare" au fost descoperite prin tehnica hipnozei, cunoscuta ca "hipnoza regresiva", care a dat de multe ori rezultate uimitoare in amintirea intamplarilor de mult uitate de mintea constienta, chiar cu mult inaintea copilariei, in trecut. Hipnotizatorul duce o persoana "inapoi" la copilarie si apoi intreaba: "Ce poti sa spui mai inainte de aceasta ? Adesea, in astfel de cazuri, o persoana isi va "aminti" propria "moarte" sau chiar o intreaga viata diferita. Ce trebuie sa credem despre asemenea amintiri?

Hipnotizatorii bine pregatiti vor recunoaste capcanele "hipnozei regresive". Dr. Arthur C. Hastings, din California, specialist in psihologia comunicarii, observa ca lucrul cel mai limpede care se intampla sub hipnoza este acela ca individul hipnotizat este foarte deschis oricarei sugestii ascunse, inconstiente, nespuse, cat si celor verbale ale hipnotizatorului. Daca le ceri sa mearga la o viata trecuta, si ei nu au o viata trecuta, ei vor inchipui una pentru tine! Daca le sugerezi ca au vazut o farfurie zburatoare, ei cred ca au vazut o farfurie zburatoare.38 Un hipnotizator din Chicago, Dr. Larry Garrett, care a facut el insusi vreo 500 de regresii hipnotice, socoteste ca aceste regresii, adesea nu prezinta acuratete, chiar si atunci cand este o chestiune de amintire a vreunei intamplari trecute din aceasta viata: "De multe ori, dintr-o minte dornica de a fi pe plac, oamenii nascocesc lucruri, inchipuiri, vise, lucruri ca acestea ... Oricine se afla in stare de hipnoza si face orice fel de regresie, va descoperi ca de multe ori oamenii au o imaginatie atat de vie, incat acestia vor sta acolo si vor face tot felul de lucruri, doar ca sa faca pe plac hipnotizarorului" (Capatul realitatii, pag. 91-92).

Un alt cercetator al acestei probleme scrie: "Aceasta metoda este plina de intamplari neprevazute, cea mai primejdioasa este inclinarea inconstienta catre inchipuiri zguduitoare. Urmarea celor ce ies la iveala in stare de hipnoza, poate fi un vis de felul existentei anterioare, pe care subiectul si-ar fi dorit sa o traiasca sau crede, fie ca este bine ori nu, ca a trait-o cu adevarat ... Un psiholog a initiat un numar de subiecti hipnotizati sa-si aminteasca o existenta anterioara, si toti au facut-o, fara exceptie. Unele dintre aceste relatari erau pline de amanunte vii si pareau convingatoare ... Cu toate astea, cand psihologul i-a hipnotizat din nou, in transa, aceia au fost in stare sa urmeze fiecare amanunt din relatarile existentei precedente pana la vreo sursa corespunzatoare -o persoana pe care o cunoscusera in copilarie, intamplari dintr-un roman pe care il citisera sau din filme pe care le vazusera cu ani in urma, si asa mai departe."39

Dar ce spuneti despre acele cazuri, care au fost mediatizate mult in ultima vreme, in care exista "marturia obiectiva"a "vreunei vieti anterioare" a cuiva -in care persoana isi "aminteste" amanunte despre timp si locuri, care nu-i stateau aceleia in putinta sa le cunoasca, si care pot fi verificate prin documente istorice?

Astfel de cazuri par foarte convingatoare acelora care sunt deja inclinati sa creada in reincarnare, dar acest fel de "marturie" nu este deosebit de vestile obisnuite spuse de "spirite" in sedintele de spiritism (care pot fi de asemenea foarte uimitoare), si nu se afla nici o pricina de a socoti ca sursa este deosebita. Daca spiritele de la sedintele de spiritism sunt in chip limpede draci, atunci vestile cu privire la "vietile anterioare" pot fi de asemenea aduse de draci. In amandoua situatiile, scopul este acelasi: sa-i tulbure pe oameni cu o aratare uimitoare a cunostintelor ce par "supranaturale", si astfel sa-i insele cu privire la firea adevarata a vietii de dupa moarte, si sa-i lase nepregatiti pentru aceasta din punct de vedere duhovniceste.

In general, chiar si ocultistii care cred in general in ideea reincarnarii, socotesc ca "marturia" reincarnarii poate fi talcuita in chipuri felurite. Un american care a facut mare popularitate ideilor oculte, crede ca "cele mai multe intamplari care aduc marturia reincarnarii, ar putea fi cazuri de indracire.40 "Indracirea", potrivit unor asemenea ocultisti, are loc atunci cand o persoana "moarta" ia in stapanire un trup viu si atunci personalitatea aceluia impreuna cu insusirile sale par sa se schimbe, dand astfel parerea ca individul este stapanit de insusirile "vietii sale anterioare". De buna seama, acele fiinte care "stapanesc" oameni sunt draci, fara sa aiba insemnatate masura in care se prefac ca sunt suflete ale mortilor. Renumita carte recenta, Douazeci de cazuri sugestive de reincarnare de Dr. Ian Stevenson pare, intr-adevar, sa fie o colectie de cazuri de astfel de "stapanire".

Biserica crestina timpurie a combatut ideea reincarnarii, care a patruns in lumea crestina prin teoriile orientale, cum ar fi cele ale maniheilor. Teoria falsa a lui Origen a "pre-existentei sufletelor" a fost legata indeaproape de aceste teorii, si la Sinodul V ecumenic de la Constantinopol, din anul 553, a fost combatuta cu tarie, iar sustinatorii ei au fost anatemizati. Multi Parinti ai Bisericii au scris impotriva acestei teorii; de remarcat sunt Sf. Ambrozie al Milanului in Apus (Despre credinta in inviere, cartea a II-a), Sf. Grigorie de Nissa in Rasarit (Despre suflet si reinviere), si altii.

Pentru crestinii ortodocsi de astazi, care sunt inclinati sa creada in aceasta idee, sau care isi pun intrebari despre presupusa "marturie", poate ca este destul sa cugete asupra a trei dogme crestine de baza, care alunga desavarsit tocmai putinta reincarnarii:

1. Invierea trupului . Hristos S-a ridicat din morti cu acelasi trup cu care a omorat moartea tuturor oamenilor si S-a facut cel dintai rod al tuturor oamenilor, ale caror trupuri vor fi de asemenea inviate in cea din urma zi pentru a se uni cu sufletele lor, pentru a trai vesnic in rai sau in iad, potrivit judecatii celei drepte a lui Dumnezeu pentru viata lor de pe pamant. Acest trup inviat, ca acela al lui Hristos, va fi deosebit de trupurile noastre cele pamantesti, in sensul ca va avea mai mare subtirime si va fi mai asemanator firii celei ingeresti, fara de care nu ar putea salaslui in Imparatia cerului, unde nu se afla moarte sau stricaciune. Si totusi, va fi acelasi trup, restaurat in chip minunat si pregatit pentru viata vesnica de catre Dumnezeu, asa cum a vazut Iezechiel in vedenia sa cu "oasele cele uscate" (Iezechiel 37, 1-14). In cer, cei rascumparati se vor recunoaste unii pe altii. Trupul este astfel o parte nedespartita a intregii persoane care va trai vesnic, si ideea mai multor trupuri care sunt ale aceleiasi persoane se impotriveste insasi firii Imparatiei cerului, pe care Dumnezeu a pregatit-o pentru cei care Il iubesc.

2. Rascumpararea noastrade catre Iisus Hristos. Dumnezeu a luat trup si prin viata Lui, prin suferinta si moartea pe Cruce ne-a rascumparat de sub robia pacatului si a mortii. Prin Biserica Lui, noi suntem mantuiti si pregatiti pentru Imparatia cerului, fara sa mai suferim vreo "osandire" pentru calcarile legii din trecut. Dar potrivit ideii reincarnarii, daca cineva este "mantuit" in intregime, aceasta se intampla numai dupa multe vieti in care si-a sters urmarile pacatelor. Aceasta este legalitatea rece si trista a religiilor pagane, care a fost inlaturata in intregime prin jertfa lui Hristos pe Cruce; talharul de la dreapta Lui a primit mantuirea intr-o clipa, prin credinta in Fiul lui Dumnezeu, "karma rea" a pacatelor lui fiind stearsa prin harul lui Dumnezeu.

3. Judecata. Si precum este randuit oamenilor o data sa moara,iar dupa aceea sa fie judecata (Evrei 9, 27). Viata oamenilor este o perioada de judecata individuala si precisa, dupa care nu mai exista "a doua sansa", ci numai judecata lui Dumnezeu (care este atat dreapta cat si milostiva), pentru om, potrivit starii sufletului sau, cand viata aceasta a luat sfarsit.

In aceste trei dogme descoperirea crestina este foarte deslusita si de neschimbat, impotrivitoare religiilor pagane care nu cred nici in inviere, nici in rascumparare si nu au limpezime asupra judecatii si vietii viitoare. Singurul raspuns la toate presupusele experiente sau amintiri ale "vietilor anterioare" este in chip limpede, invatatura crestina curata despre firea vietii omenesti, si legaturile lui Dumnezeu cu oamenii.

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Raspunsuri la intrebari ale intelectualilor. Vol. 1

Raspunsuri la intrebari ale intelectualilor. Vol. 2

Jurnal duhovnicesc