![]() |
![]() |
|
#18
|
|||
|
|||
![]()
Unii dintre cei mai mari sfinti confirma existenta sufletului la animale:
"Sfântul Antonie cel Mare confirmă existența sufletului la animale: "Fiindcă anumiți oameni lipsiți de cucernicie îndrăznesc să spună că plantele și legumele au suflet, voi scrie pe scurt despre aceasta pentru călăuzirea celui simplu. Plantele au o viață naturală, dar nu au suflet. Omul este numit animal rațional pentru că are rațiune și poate să dobândească cunoștințe. Celelalte animale și păsări pot produce sunete fiindcă au răsuflare și suflet. Toate lucrurile care sunt supuse creșterii și descreșterii sunt vii; dar faptul că trăiesc și cresc nu înseamnă neapărat că toate au suflete" (Filocalia Vol. I, pag. 61) Și Mărturisitorul de vârf al secolului VII, Sfântul Maxim, diferenția în volumul II al Filocaliei puterile de care se împărtășesc plantele, animalele și ființele umane. "Sufletul are trei puteri: prima este puterea prin care se hrănește și crește; a doua, aceea a imaginației și a instinctelor; a treia, a inteligenței și a rațiunii. Plantele se împărtășesc numai de prima din aceste puteri, animalele de primele două, iar oamenii de toate trei" (Filocalia, Vol. II, pag. 88). Sfântul Ioan Scărarul: "Nimic nu este fără ordine și scop în împărăția animalelor, fiecare poartă înțelepciunea Ziditorului și Îl mărturisește. Dumnezeu a dăruit omului și animalelor multe însușiri firești, cum ar fi mila, iubirea, sensibilitatea . căci până și dobitoacele necuvântătoare se tânguiesc când pierd pe vreunul de-al lor" " Pentru cine e intreresat, intregul articol poate fi citit de aici. ----------- Last edited by zoridezi; 30.07.2009 at 09:32:54. |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
biserica catolica versus biserica ortodoxa | sovidiu | Biserica Romano-Catolica | 36 | 08.06.2013 23:58:51 |
Un penticostal in biserica ortodoxa | zoridezi | Secte si culte | 8 | 08.05.2009 07:14:10 |
Biserica Ortodoxa Secreta | mathly24 | Alte Religii | 27 | 28.11.2008 18:29:08 |
Biserica Ortodoxa din Ucraina | SSB | Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni | 5 | 18.04.2008 15:40:07 |
Cum ati prezenta Biserica Ortodoxa? | Va_iubesc | Despre Biserica Ortodoxa in general | 244 | 20.05.2007 00:46:46 |
|