Despatimirea

Cred că primul lucru pe care îl face un om care alege cărarea îngustă a credinţei este conştientizarea faptului că este robul patimilor.Scăparea este numai Dumnezeu care poate vindeca sufletul de mulţimea acestora.
Ce patimi ne stâpânesc mai mult? Dacă le ştim este deja un pas înainte.Următorul pas este să le spovedim şi să luptăm pentru a nu le mai face.
Dar patimile sunt dulci asemenea păcatelor şi este deajuns o imagine, un cuvânt o atingerea un miros sau o desfătare a ochiului pentru ca patima veche să pună stăpânire pe noi .

Lăcaşul patimilor este trupul care îşi cere mereu şi mereu drpturile sale.Societatea ,mediul în care trăim ne menţine şi ne alimentează toate poftele acestui trup robit păcatului.

Spunea cineva că este stâpânit de mânie.Mânia vine de multe ori din excese necontrolate.Trebuie să facem totul după puterile noastre căci încercând să facem lucruri care ne depăşesc(chiar şi în lupta cu patimile) ne vom lovi de propriile limite pe care neputând să le depăşim vom deveni mânioşi sau vom cădea în deznădejde.

Patimile sunt asemenea vântului puternic care vrea să scoată copacul din rădăcină.Atâta timp cât copacul are rădăcină puternică (credinţă ) chiar dacă se va frânge va da din nou ramuri verzi.

Aşadar să luptăm cu patimile dar nu peste puterile noastre ca nu cumva să cădem în deznădejde care distruge credinţa şi ne pune sufletul în mâna celui rău.