Pacatul cu gandul

[cherub]

În prealabil postat de coralina

Ziua buna tuturor,

Vreau sa va intreb de ce gandurile - produs imaterial al mintii noastre - pot fi considerate pacate. Sa ma explic: inteleg ca a huli pe Dumnezeu in gandul tau este un lucru foarte rau si, ca atare, un pacat mare. Insa daca gandesti despre un om in sinea ta... "ah, ce i-ar trebui astuia un bat pe spinare ca sa nu mai minta / fure" insa nu pui mana pe bata ca sa-l altoiesti, de ce se considera ca ai pacatuit deja?
Eu as zice ca gandurile rele directionate impotriva unei alte persoane dar nematerializate in fapte (te scoate cineva din minti si-l blagoslovesti doar in gand insa nu pui in practica "scenariul" din cap) sunt dovezi de stapanire de sine, o cale de refulare a unor sentimente negative pe care le putem nutri la un moment dat. Insa in credinta ortodoxa, nu numai ca nu ni se "recunosc meritele" pentru faptul ca ne-am abtinut de la a face rau, ba chiar suntem taxati ca am gandit "pe aratura".

Voi ce credeti despre aceste pacate comise cu gandul? Pot fi ele eliminate complet din viata noastra (sau reduse la minim)?

Doamne ajuta!

Cred ca are legatura cu judecarea/osandirea aproapelui, in gand. Bun exemplu a postat aici caliyo, cel cu pilda din Pateric. Majoritatea dintre noi facem aceasta - adica judecam pe altii, in gand - dar cel mai adesea, nici nu constientizam ca ar fi de fapt, un pacat (ca s-ar putea incadra in sfera a ceea ce ar putea fi considerat pacat) etc; atat de subtil este si il consideram ca facand parte din 'starea de normalitate' a mintilor noastre etc. Consider eu ca acest pacat este cel mai greu de 'tinut in frau' (de controlat) sau de 'dezbarat', de dezradacinat, eliminat din mintile noastre, fiindca mereu ne vine in mod natural, (si aproape) instantaneu etc. Idem cateodata, si injuraturile sau dracuielile etc, intra in 'reflexul' mintii unora, fiind apoi cam sau f. greu (dar nu imposibil) de scapat de ele!...