Pacatul cu gandul

[geo.nektarios]

În prealabil postat de coralina

Ziua buna tuturor,

Vreau sa va intreb de ce gandurile - produs imaterial al mintii noastre - pot fi considerate pacate. Sa ma explic: inteleg ca a huli pe Dumnezeu in gandul tau este un lucru foarte rau si, ca atare, un pacat mare. Insa daca gandesti despre un om in sinea ta... "ah, ce i-ar trebui astuia un bat pe spinare ca sa nu mai minta / fure" insa nu pui mana pe bata ca sa-l altoiesti, de ce se considera ca ai pacatuit deja?
Eu as zice ca gandurile rele directionate impotriva unei alte persoane dar nematerializate in fapte (te scoate cineva din minti si-l blagoslovesti doar in gand insa nu pui in practica "scenariul" din cap) sunt dovezi de stapanire de sine, o cale de refulare a unor sentimente negative pe care le putem nutri la un moment dat. Insa in credinta ortodoxa, nu numai ca nu ni se "recunosc meritele" pentru faptul ca ne-am abtinut de la a face rau, ba chiar suntem taxati ca am gandit "pe aratura".

Voi ce credeti despre aceste pacate comise cu gandul? Pot fi ele eliminate complet din viata noastra (sau reduse la minim)?

Doamne ajuta!

Pacatul se naste intotdeauna in minte! Din minte el se imprima pe chipul omului, de pe chip el trece la limba, apoi se face in fapta! De aceea pacatul trebuie eliminat din start din minte!
Dar cum sa facem?
In Pateric se spune ca un frate s-a dus la un parinte vestit si i-a spus ca il doboara gandurile, si l-a intrebat cum sa le opreseasca. Parintele l-a luat pe frate si l-a scos din chilie si l-a pus sa isi intinda bratele si sa opreasca vantul. Fratele a spus ca nu poate. Parintele i-a spus atunci: asa sunt si gandurile, nu pot fi oprite, dar poti sa nu le bagi in seama si cum vin asa sa plece. Le poti ignora cu RUgaciune scurta si fiind atent la ea.

Mai este cunoscuta o povestire din cartile mai vechi, unde se spune ca o maica stareta si-a adus la manastirea sa pe nepoata ramasa orfana de ambii parinti. Asa a crescut in manastire si a deprins cele mai frumoase forme de vietuire bineplacuta lui Dumnezeu. Era smerita rugatoare si iubea biserica. Dar ea s-a intamplat de a murit. Acum Maica Stareta, matusa ei, se ruga la Dumnezeu sa ii descopere in ce loc frumos din gradina Raiului este nepoata ei. Dupa multa rugaciune, i-a descoperit Dumnezeu ca nepoata sa este in chinurile iadului. S-a uimit Maica si a intrebat pe ingerul ce venise sa ii spuna... Ingerul a luat-o si a dus-o la nepoata ei si Maica a intrebat-o: cum de esti aici? ca eu te stiam virtuasa si impodobita de fapte bune... Si a raspuns nepoata: Maica toate m-ai invatat dar paza mintii nu m-ai invatat. Si asa cu gandurile mele eu pacatuiam caci de cand il vazusem pe fiul guvernatorului eu pacatuiam in mintea mea cu el. Si uite asa Dumnezeu nu mi-a iertat pacatul acesta si sunt in iad.

Vedeti fratilor? Paza mintii aduce linistea si bucuria. Ocupata cu rugaciunea si nu cu lucururi urate, putem face locas Domnului gandul nostru cel Bun. Un gand rau se alunga cu unul Bun, spunea Pr.Teofil.

Gandurile ne pot aduce Raiul prin meditatie sfanta la cele sfinte, sau ne pot aduce iadul prin judecata sau risipirea mintii intru cele desarte si vatamatoare sufletului.

Rugaciunea lui Iisus este cea mai buna metoda de a-i da lucru mintii si a nu se rispi in a pacatui Domnului.

Dumnezeu sa ne ajute sa fim atenti numai la cele placute Lui!