Adevarul interior sau exterior omului; Realitate sau falsitate interioara a oamenilor

[Tangun]

Egoul în caz de boală

O boală poate fie să consolideze, fie să slăbească egoul. Dacă vă plângeţi, vă autocompătimiţi sau urâţi faptul că sunteţi bolnavi, egoul vostru devine mai puternic. Devine mai puternic şi dacă transformaţi boala în parte constitutivă a identităţii voastre conceptuale: „Sufăr de cutare şi cutare boală.” A, acum ştim şi noi cine eşti. Pe de altă parte, există oameni care în viaţa obişnuită au un ego impunător şi care devin brusc blânzi şi buni şi mult mai drăguţi atunci când sunt bolnavi. Se poate întâmpla să aibă revelaţii pe care nu le-au avut niciodată în viaţa obişnuită. Se poate întâmpla să aibă acces la cunoaşterea şi mulţumirea lor interioară şi să rostească vorbe pline de înţelepciune. Apoi, când se însănătoşesc, energia le revine şi egoul de asemenea.
Când sunteţi bolnavi nivelul de energie este scăzut, astfel că inteligenţa organismului poate prelua controlul şi utiliza restul de energie pentru vindecarea corpului, iar minţii — adică gândirii şi emoţiilor egocentriste — nu-i mai rămân prea multe resurse. Egoul consumă cantităţi considerabile de energie, în alte cazuri însă, egoul reţine puţina energie rămasă şi o utilizează în scopurile sale proprii. Nu mai e nevoie să spunem că acei oameni care experimentează o consolidare a egoului în caz de boală au nevoie de mai mult timp pentru a se reface. Unii nici nu mai ajung să se vindece, astfel că boala se cronicizează şi devine o componentă permanentă a falsului lor sentiment de sine.

Egoul colectiv

Cât de greu e să trăieşti cu tine însuţi! Una dintre modalităţile prin care egoul încearcă să scape de insuficienţa sinelui personal este aceea de a-şi extinde şi consolida sentimentul de sine prin identificarea cu un grup — o naţiune, un partid politic, o corporaţie, o instituţie, sectă, club, gaşcă, echipă de fotbal.
În unele cazuri, egoul pare să se dizolve complet când cineva îşi dedică viaţa unei activităţi altruiste, o pune în slujba binelui superior al colectivităţii, fără să ceară recompense personale, recunoaştere sau mărire. Ce uşurare să fii eliberat de povara teribilă a sinelui personal. Membrii colectivităţii se simt fericiţi şi împliniţi, chiar dacă muncesc din greu, chiar dacă fac multe sacrificii. Par să fi trecut dincolo de ego. Întrebarea este: chiar s-au eliberat cu adevărat sau egoul doar a făcut schimbarea de la personal la colectiv?
Un ego colectiv are aceleaşi caracteristici ca şi egoul personal, între care nevoia de conflict şi de duşmani, nevoia de mai mult, nevoia de a avea dreptate împotriva altora care se înşală şi aşa mai departe. Mai devreme sau mai târziu, colectivitatea va intra în conflict cu alte colectivităţi, deoarece ea caută inconştient conflictul şi are nevoie de opoziţie pentru a-şi defini hotarele şi, în consecinţă, identitatea. Membrii ei vor experimenta atunci suferinţa care decurge, inevitabil, din orice acţiune motivată de ego. În acel moment, se pot trezi şi pot realiza că în colectivitatea lor există un puternic element de nebunie.
La început poate fi dureroasă trezirea şi realizarea bruscă a faptului că acea colectivitate cu care s-au identificat şi pentru care au muncit este de fapt nebună, în acest punct, unii adoptă cinismul sau amărăciunea şi de atunci încolo neagă orice valoare, orice merit. Aceasta înseamnă că îmbrăţişează rapid un alt sistem de credinţă, în chiar clipa în care cel anterior a fost recunoscut drept iluzoriu şi, în consecinţă, s-a prăbuşit. Ei n-au înfruntat moartea egoului lor, ci au alergat şi sau reincarnat într-unul nou.

Un ego colectiv este de obicei mai inconştient decât indivizii care formează acel ego. De exemplu, mulţimile (care sunt entităţi egoiste colective temporare) sunt capabile să comită atrocităţi de care un individ în afara mulţimii n-ar fi capabil. Nu rareori naţiunile au un comportament care, în cazul unui individ, ar fi imediat recunoscut ca acţiuni ale unui psihopat.
Odată cu ivirea noii conştiinţe, unii oameni vor simţi imboldul de a forma grupuri care să reflecte conştiinţa iluminată. Aceste grupuri nu vor fi egouri colective. Indivizii care vor forma aceste grupuri nu vor avea nevoie să-şi definească identitatea prin intermediul lor. Ei nu mai caută să se definească prin intermediul niciunei forme. Chiar dacă membrii acestor grupuri nu sunt încă total eliberaţi de ego, în ei va exista suficientă luciditate pentru a recunoaşte egoul în ei sau în alţii de îndată ce apare, însă este necesară o vigilenţă constantă, deoarece egoul va încerca să preia controlul şi să se reafirme în orice mod posibil. Dizolvarea egoului prin aducerea lui în lumina conştiinţei — acesta va fi unul dintre scopurile principale ale grupurilor respective, fie ele formate din iluminaţi sau constând din organizaţii caritabile, şcoli sau comunităţi de oameni care trăiesc împreună. Colectivităţile iluminate vor îndeplini o funcţie importantă în răsărirea unei noi conştiinţe. Aşa cum colectivităţile egocentrice vă împing în inconştienţă şi suferinţă, colectivităţile iluminate pot fi pentru conştiinţă un vârtej care va accelera schimbarea la nivel planetar.