Citat:
În prealabil postat de DragosP
Acu' că ai terminat exegeza (parțial, e drept) operei Părintelui Ilarion Argatu, vrei să te îndrum și către alt mare duhovnic, Părintele Cleopa să ne explici ce și cum și despre dânsul?
|
Graba strică treaba, că abea acuma am terminat cu priceperea părintelui Argatu, dacă l-ai adus ca argument și cred că acum poate ai priceput ce a vrut să zică el și ce e cu stilismul și cu ceasurile și cu calendarul, adică:
Nu este greșală a da ceasul înainte sau în urmă cu cât vrei căci nu este canon după mărturia părintelui Paisie de la Sihăstrie căci a cerut să știe ce să facă și a primit sfat de la sfinții trei ierarhi, cele trei lumini cerești, dar totuși este foarte bine ca să serbezi zilele sfinților în zilele lor, deci peste 13 zile față de BOR care îi pomenește după cum au hotărât Bisericile atunci, dar nu după calendarul vechi în care nu sunt trecuți sfinții mai noi ci după calendarul cu toți sfinții până azi. Nu e greșit canonic să-i pomenești altădată căci nu e canon în ceea ce privește ceasurile, deci BOR nu are greșeală canonică și nu au nici cei care încă n-au schimbat ceasurile pe nou, și Harul și Darul și puterea lucrează în BOR în preoții curați și ascultători care nu s-au corcit cu
scorpia cea cu multe capete... dar cel mai bine este a pomenii sfinții în zilele lor de serbare, după
CEASUL MEU, căci acela e ceasul lui Dumnezeu!
Iată deci că a venit acuma Ceasul Meu, căci la nunta din Cana Galileii era mult prea devreme pentru fericirea și veselia nunții Mielului... care vine
fărăndoială.