![]() |
![]() |
|
#11
|
||||
|
||||
![]()
Vincent din Lerini este al treilea scriitor la a cărui mărturie apelăm
pentru a constata doctrina Bisericilor occidentale în chestiunea Bisericii în cursul primelor cinci secole. Opera lui Vincent, monah din Lerini în secolul al V-lea, s-a bucurat totdeauna de o înaltă reputație în Occident, și cardinalul Baroniu însuși o numea o carte de aur. Scopul ce autorul și-l propusese era de a stabili ceea ce se numește criteriul credinței catolice, adică regula care trebuie să conducă pe membrii Bisericii pentru a rămâne în curatul adevăr revelat și să evite orice eroare. Opera întreagă este consacrată a stabili: întâi că, pentru a evita eroarea și a rămâne statornic în veritate25 nu trebuie să admită omul decât ceea ce s-a crezut în toată lumea în toate timpurile; al doilea că primele sinoade ecumenice n-au avut altă grijă decât de a urma această regulă, proclamând pentru a răspunde ereticilor ceea ce toate Bisericile crezuseră ca revelat din timpurile apostolice. Să cităm câteva extracte din această operă atât de importantă. Autorul începe așa: „Scriptura ne dă acest aviz: Întreabă pe părinții tăi și ei îți vor vorbi, pe strămoșii tăi și ei îți vor răspunde. Fiul meu, pleacă urechea la cuvintele bărbaților înțelepți. Fiul meu nu uita aceste cuvinte, și conservă graiurile mele în inima ta.26 Mi s-a părut dar, mie, sărman călător în această lume, și cel mai mic dintre servitorii lui Dumnezeu, mi s-a părut că îmi va fi foarte folositor de a scrie, cu ajutorul Domnului aceea ce am aflat în cărțile sfinților Părinți. Acest lucru este foarte necesar slăbiciunii mele, și, realizându-l adeseori, voi ajuta puținei mele memorii. Nu numai folos ce voi trage din această carte mă determină a-l întreprinde, ci și gândirea la timpul care zboară cu repeziciune, și facilitatea cemi procură singurătatea în care mi-am fixat locuința mea. Timpul! el trage după sine atât de iute toate lucrurile omenești! Nu trebuie să-i răpim noi câteva din momentele sale spre a le utiliza pentru viața eternă? astăzi mai ales, când judecata lui Dumnezeu care se apropie cere de la noi mai mult zel, și când artificioasa subtilitate a noilor eretici ne impune obligațiunea de a avea mai multă grijă și veghere. Unde voi găsi eu mai multă înlesnire, pentru a scrie, decât în acest sat unde nu vine niciodată zgomotul cetăților; decât într-această mănăstire, în această tăcută locuință unde se află cineva în starea ce o voiește Psalmistul: Îndeletniciți-vă și vedeți că eu sunt Dumnezeu27. Acesta este un avantaj al vieții 25 Adica in adevar. 26 Deut. XXXIII, 7; XXII, 17; III,1. 27 Psalm., XLV, 10. WLADIMIR GUETTÉE, Papalitatea eretica 16 celei noi ce eu am îmbrățișat. Câtva timp, am fost măcinat în mijlocul vârtejurilor triste și schimbătoare ale vieții lumești; dar, în fine, prin inspirația lui Hristos, m-am refugiat în limanul religiei, care oferă tuturor un azil atât de sigur. Aici am depus inspirațiile vanității și ale orgoliului, caut să-mi fac pe Dumnezeu favorabil prin sacrificiul smereniei, și să evit, nu numai naufragiul vieții prezente, ci și focurile secolului viitor.” Așa cum Vincent expune rațiunea credinței catolice: „Adeseori28, și cu zel și solicitudine, am întrebat pe bărbați eminenți în știință și în sfințenie, cum aș putea, cu ajutorul unei reguli generale, să disting adevărul credinței catolice, de erorile ereziei. Toți mi-au răspuns că dacă, eu sau oricare altul, am voi să descoperim cursele ereticilor, să evităm erorile și să conservăm credința noastră curată și în toată întregimea sa, trebuie, cu ajutorul Domnului, să întărim credința noastră în două moduri: întâi prin autoritatea legii dumnezeiești, și apoi prin tradiția Bisericii catolice. Îmi va zice poate cineva: Fiindcă regula Scripturilor este perfectă și fiindcă este, prin ea însăși, mai mult decât îndestulătoare, pentru ce să-i mai adăugăm autoritatea înțelegerii Bisericii? Pentru că Scriptura, din cauza profunzimii sale, nu poate fi interpretată, de toți, într-un mod identic. Cuvintele sale sunt variat înțelese de unii și de alții, astfel încât putem zice: Câți oameni, atâtea sentimente. Alta este interpretarea lui Novotian, alta a lui Fotin, a lui Sebelli, a lui Donat, a lui Arie, a lui Eunomiu, a lui Macedonie, a lui Apollinarie, a lui Priscillian, a lui Iovinian, a lui Pelag, a lui Celest și în fine a lui Nestorie. Este dar absolut necesar din cauza acestor grave și numeroase erori, de a interpreta cărțile profetice și apostolice, după sensul ecleziastic și catolic; și în însăși Biserica catolică, trebuie să avem o grijă extremă de a nu ne lipi decât de ceea ce s-a crezut în tot locul, totdeauna și de către toți”. Aceasta este, într-adevăr, singura regulă ce este rezonabil să o urmăm în examinarea adevărurilor creștine; singura care poate fi în raport cu natura creștinismului. Dogmele creștine fiindu-ne date de către însuși Dumnezeu, nu poate cineva învederat la caz de îndoială, decât să-și facă această chestiune de fapt: Cutare dogmă fost-a ea revelată de Dumnezeu? Și nu poate rezolva această chestiune decât prin mărturia sfintelor Scripturi care conțin cuvântul dumnezeiesc, sau prin mărturia universală și permanentă a Bisericii. Când, cu ajutorul unei asemenea mărturii, noi urmărim o dogmă până în timpurile apostolice, trebuie cu necesitate să conchidem că ea a fost totdeauna privită în societatea creștină ca revelată, și că ea (societatea creștină) a primit-o de la dumnezeiescul său fondator.
__________________
1Ioan 4:1 Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume. SF. MARCU ASCETUL: "Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranță îi dau smerenia, blândețea și dragostea" Acum este publicată și viața (audio) Bătrânului care mi-a lămurit credința în iubire, aici: Fratele Traian Bădărău (Tătăică) Pentru cine dorește să fie ctitor la Catedrala Mântuirii Neamului, iată legătura. |
|