Despre viclenia sectantilor

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Adriana3

Intr-adevar, formularea se face invers: ca intoarcere acasa a ortodocsilor prin acceptarea azimilor de acestia. Ca atare este deductia mea ca sunt considerati departati de casa.

Adriana, e foarte adevărat că noi credem că ortodocşii s-au îndepărtat de casă. Dar asta nu este din cauză că ei folosesc pâine dospită. Iată, eu sunt catolic şi totuşi, de regulă, mă împărtăşesc cu Sf Trup şi Sânge având aparenţa pâinii dospite. Numai dacă s-ar întâmpla să nu existe prescuri (ceea ce este tot mai improbabil azi, la mai bine de 20 de ani de la căderea comunismului, când ne putem practica credinţa fără teama de a fi arestaţi), atunci ne putem împărtăşi foarte bine folosind ostii. Probabil că Isus şi apostolii Săi au avut la masă pâine nedospită: pasca evreiască. Dar, odată cu răstignirea Lui, tot ceea ce era materie ceremonială în Vechiul Testament îşi încetează obligativitatea absolută, devenind materie liturgică ce poate fi schimbată de Biserică. Numai materia dogmatică nu poate fi schimbată. Noi folosim şi lumânări, şi candele, avem şi statui cu îngeri lângă Tabernacol fiindcă suntem evrei, în legitima continuitate spirituală a părinţilor noştri care au crezut în acelaşi Dumnezeu viu, a lui Abraham, Isac-Israel şi Iacob. Dar, la o adică, dacă Sfânta Biserică ar considera că este spre folosul credincioşilor, ar putea oricând să decreteze să nu mai folosim lumânări, ci lanterne şi să nu mai fie Tabernacolul în mijlocul templelor noastre, nici îngeri din marchetărie să străjuiască Altarul, ci o cu totul altă configuraţie.

Deci, până când Sf Biserică va decide altfel, toţi catolicii sunt chemaţi să îşi iubească, respecte şi cultive tradiţia proprie: catolicii apuseni să se cuminece, pe cât posibil, cu ostii, iar catolicii răsăriteni să o facă, pe cât posibil, cu pânie dospită. A face contrariul nu este păcatul sacrilegiului, dar poate fi, totuşi, păcatul orgoliului dacă cel ce o face crede că ştie mai bine decât Biserica.

Tot astfel, timp îndelungat cei dinaintea noastră s-au cuminecat cu linguriţa. Noi, astăzi, ne cuminecăm folosind "pâinea" înmuiată în "vin". Aşa a decis Biserica că e spre folosul nostru. Nu e nicio problemă, nu înseamnă că trebuie să facem EXACT cum se făcea acum 200 de ani. Apusenii folosesc vin alb, noi folosim adesea vin roşu. Dacă folosul credincioşilor nu dictează un vin anume, atunci fiecare îşi respectă tradiţia. A noastră este să folosim vin roşu, probabil fiindcă seamănă mai bine cu sângele. A lor este să folosească vin alb, probabil ca să surprindă mai din timp un eventual miracol al prefacerii văzute. Dacă nu găsim vin roşu, nu e nicio problemă, luăm vin alb de la fraţii apuseni, ceea ce se întâmplă frecvent în practica din Ro.

"În cele esenţiale, unitate. În cele neesenţiale, libertate. În toate, indulgenţă" Fer. Augustin