cea mai buna religie

[Marcus Aurelius]

Domnule Dragomir,
În accepţiunea mea nu e o rectificare a doua afirmaţie pe care am făcut-o, cum că „pun mare preţ pe Scriptură”, după ce, în prealabil formulasem „preţ suprem pe Scriptură” – nici nu m-am gândit la nuanţarea pe care o faceţi dvs., aşa că, spre luminarea asupra afirmaţiilor mele, spun că prin „mare preţ pe Scriptură” nu am anulat prima afirmaţie "preţ suprem pe Scriptură". Chiar pun preţul suprem pe Scriptură şi e un preţ mare – e cel mai mare!
Apoi… poate sunt eu un pic mai tributar gândirii greceşti, dar nu am văzut în declaraţia dvs., cum că Biserica a existat înainte de Scriptură nicio demonstraţie că aşa ar fi într-adevăr. Biserica S-A BAZAT PE SCRIPTURĂ - vedeţi referirile şi bazele învăţăturilor propovăduite că sunt preluate de către apostoli din Scriptură la Conciliul de la Ierusalim (Faptele Apostolilor cap.15 – se face lumină acolo asupra unei greşite înţelegeri a spiritului unor pasaje din Scripturile pe care LE AVEAU. În vers.16-18, Iacov, care se pare că era lider al bisericii din Ierusalim, confirmă că ceea ce se întâmpla în comunitatea creştină de atunci era o împlinire a Scripturilor.), Pavel le vorbea oamenilor dovedindu-le cu Scripturile că ceea ce propovăduia el era adevărat şi avea fundament în Cuvântul lui Dumnezeu ( Faptele Apostolilor 17:2-3; 18:28), le vorbeşte credincioşilor în epistolele lui luând ca bază a Evangheliei Scripturile (Rom. 1:1-2; 1 Cor.15:1-5 – arată aici că Evanghelia pe care o propovăduieşte este “după Scripturi”, în sensul de “conform Scripturilor”; îi evidenţiază lui Timotei că Sfintele Scripturi pe care le cunoştea acesta din pruncie “pot să-ţi dea credinţa care duce la mântuire prin Hristos Isus”), de Apolo spune că era “tare în Scripturi şi “învăţa amănunţit pe oameni despre Isus” – F.Ap.18:24. Ba mai mult, chiar şi paragraful menţionat de dvs. din 2 Petru 3:15-16 face referire la oamenii care răstălmăcesc scrierile lui Pavel “ca şi pe celelalte Scripturi”). De-acolo, din Scripturi, şi-a extras fundamentele Biserica având o înţelegere mult mai clară a profeţiilor Scripturii (însuşi Hristos explică ucenicilor în drumul spre Emaus, după învierea Sa, tot ce se întâmplase, argumentând şi demonstrându-le CU SCRIPTURA!- Luca 24:25-27). Cât despre Predanie, nici pomeneală de dogmatizare a primilor creştini după aşa ceva (poate mă înşel eu!...). Ba mai mult, dacă ar fi să merg până la capăt, Hristos are de condamnat Predaniile care nu aveau suport scripturistic – „pentru ce calcă ucenicii Tăi predania bătrânilor? Căci nu-şi spală mâinile când mănâncă” (predanie fără fundament biblic!), iar Hristos le concluzionează „aţi desfiinţat cuvântul lui Dumnezeu în folosul predaniei voastre”, (Matei 15:1-9) iar în concluzia discuţiei El adaugă „degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.” De aici se vede că problema închinării defectuoase era sorgintea umană a învăţăturilor după care trăiau.
Legat de diacronia evangheliilor. Nu fac afirmaţii peremptorii. Admit că nu se ştie EXACT ordinea, dar înclin spre ascendentul temporal al Evangheliei după Marcu din câteva considerente:
- Întâi de toate argumentul dvs.apologetic nu stă în picioare (în opinia mea!), deoarece, în primul rând nu-s ambele Evanghelii (Matei şi Marcu) scrise de acelaşi autor, ca să spunem că Matei a ales o ordine preferenţială „întâi pentru ai noştri, şi apoi pentru...goimi, pentru ceilalţi” – e posibil ca Marcu să fi scris înainte de Matei.
- În al doilea rând- argumentu „de autoritate” – dacă veţi observa canonul ebraic, veţi vedea că cei ce l-au conceput nu şi-au propus o ordine cronologică, ci una stilistică (şi au fost tot autorităţi şi acelea, doar că nu spunea nicăieri că trebuiau să stabilească o ordine cronologică în canon!!!). Apoi, până la canonul final conturat (367 menţionat prima oară de Atanasie şi recunoscut de conciliile ulterioare (Roma, Hippo, Cartagina), au existat şi alte versiuni de canon – cel al lui Marcion punea tot pe Matei primul, iar Marcion a fost declarat „eretic”, dar nu şi ordinea canonului său, ci doar aversiunea lui faţă de scrierile cu caracter evreiesc. Pe lângă aceasta, părinţi bisericeşti din sec. I (deci care au fost contemporani cu unii autori ai cărţilor Noului Testament) – Policarp, Ignaţiu, şi începutul sec. II – Clement din Roma citează din majoritatea cărţilor Noului Testament de mai târziu, DAR NU DIN TOATE. Din asta nu ar trebui să înţeleg că pe unele nu le-ar fi acceptat (şi ei fiind „autoritate a Bisericii”), iar cei de mai târziu le-au pus în drepturi (cu referire la Marcu, 2 şi 3 Ioan şi 2 Petru). Ceea ce vreau a spune este că nu pot folosi ideea de „autoritate a Bisericii” ca să susţin o ordine cronologică a scrierii Evangheliilor – CU SIGURANŢĂ CĂ BISERICA NU ŞI-A PROPUS AŞA CEVA LA ÎNTOCMIREA CANONULUI!!! Şi vă dau un singur exemplu – Evanghelia lui Ioan, nu am studiat dacă există unanimitate, dar MAREA MAJORITATE (cel puţin!) a specialiştilor o consideră ca fiind ultima carte scrisă, din punct de vedere CRONOLOGIC, a Noului Testament... şi cu toate acestea, nu este pusă ultima în canon.
- Apoi, singurele puncte comune, în armonie, dintre Matei şi Luca sunt cele care se regăsesc şi în Marcu - de aceea sunt mulţi specialişti care susţin că Marcu a fost baza din care s-au inspirat şi Matei, şi Luca, ambii adăugând la ceea ce au luat din Marcu anumite elemente, veridice dealtfel, să se potrivească scopului pt.care au scris ei (Matei pt.Iudei, iar Luca pt.eleniştii orientali). N.B.: nu abordez problema dublei surse, a sursei cvadruple, ori a sursei unice, întrucât nu afectează ordinea temporală luată în discuţie.
- Apoi, apare un element în Matei 22 – parabolă paralelă cu cea din Luca 14:16-24, element ce duce la ipoteza ca Matei a scris, totuşi, după asedierea Ierusalimului din anul 70 d.Hr. –în vers.7 face o menţiune cu trimitere la pedepsirea cu armate şi prin arderea cetăţii în foc, a celor ce au respins chemarea Împăratului (cu referire la poporul iudeu) – elementul menţionat susţinând ipoteza scrierii lui Matei ca fiind ulterioară cuceririi Ierusalimului de către romani.
Totuşi, cum am afirmat şi iniţial, nicio opinie nu are un ascendent absolut.
Cu privire la interşanjabilitatea nominală dintre Papa şi Petru – nu pot să-i spun „cum doresc”... ci spun cum spune Scriptura că-l chema, neatribuindu-i-se funcţia de „Vicar al lui Hristos” – această funcţie e atribuită, dacă vreţi, într-un sens, Duhului Sfânt (revin scurt asupra ideii că nu trebuie să-mi argumentaţi cu pasajele din Ioan 20:22-23 ori Mat. 16:18-19; 18:18 pentru ascendentul ori succesiunea petrină, întrucât am intra într-o exegeză lingvistică pe termini greceşti şi nu cred că e cazul şi spaţiul suficient; şi-aşa mă văd nevoit să scriu neplăcut de mult, căci argumentele ce pot fi date sunt numeroase – oricum nu fac o prezentare exhaustivă a lor pe un forum – şi trebuiesc amintite măcar sumar cele mai la îndemână).
Deja am atins parţial şi ultimul punct abordat de dvs.- poruncile lui Hristos. Când spun “ale lui Hristos” afirm paternitatea lor hristică, nu petrină ori augustiniană, ori tertuliană, ori tomistă. Poruncile Lui nu-s “în linii mari cele din Biblie”, ci sunt “cele din Biblie” –“n-adăuga nimic la cuvintele Lui ca să nu te pedepsească şi să fii găsit mincinos”. Dacă cercetăm în amănunt în raportul biblic, putem observa că referirea la Cuvântul lui Dumnezeu Îl are în vedere pe Hristos şi Scriptura sau, mai bine şi complet zis, pe Hristos cum este El descoperit şi confirmat de Scripturi. Iar apostolii, sub influenţa Duhului Sfânt (şi la Cincizecime, şi mai apoi- F.Ap.cap. 8, 10, 13 etc) propovăduiau acelaşi Cuvânt al Domnului – nimic diferit de învăţătura pe care a dat-o Hristos şi e revelată în Cuvântul Său (logic!). Ba mai mult, Pavel spune la un moment dat “dacă cineva dă o învăţătură străină şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos, şi de învăţătura ce duce la evlavie, este plin de mândrie şi nu ştie nimic, ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din care se naşte pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, zadarnicele ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi care cred că evlavia este un izvor de câştig. Fereşte-te de astfel de oameni.”
Inutil să menţionez cât de limpede este mesajul, cu condiţia ca noi să fim sinceri cu el şi să nu încercăm a-l înghesui în şabloane şi preconcepţii, ci a ne lăsa învăţaţi şi modelaţi de frumosul şi curatul Cuvânt revelat.
Închei “Epistola lui Marcus Aurelius către Mihnea Dragomir…şi către cititorii de pe forum” cu respectul cuvenit unora care sunt “împreună moştenitori” ai făgăduinţelor cereşti, dorindu-vă multă pace şi har de la Cel ce ţine în mâna Sa toate lucrurile!