Cum ii afecteaza pe barbati imbracamintea colegelor

[vsovivivi]

În prealabil postat de vsovivivi

Problema nu-i la femei, la fecioare sau la mulţimea lor, ci e la trădarea din pofta ochiului şi din trufia vieţii care stă în inima egoistă a bărbatului care ca un jmecher viclean se ştie folosi de naivitatea şi prostia lor, a fecioarelor credule, spre a-şi împlinii născocirile sau idealurile de păcătuire ale gLumii prin imitări şi prin repetările imitărilor... până moare.

Deci o femeie sau fecioară chiar goală nu e ispititoare ci doar e frumoasă şi luminoasă, pe când o-chiulul bărbatului care vrea, el vrea de cum se iveşte prilejul, cum iese din ascuns de la pândă pofta vicleană, el vrea să trădeze şi să se laude la lume... şi această desfrânare plină de deşertăciune care se înalţă pe sine cu egoism şi lăcomie pândind în ascuns căci nu-i ajunge nici lui iubirea lui de sine, asta provoacă pe neaşteptate stârnirea 'fericită', caldă şi dulce a trădării, nici nu te-aştepţi şi te trezeşti că eşti fericit că trădezi şi te miri şi eşti surprins căci nu pricepi cum de trădarea e atât de frumoasă şi apetisantă.

E defapt un surogat al iubirii, e sminteala din ochi, din minte, din ideal, din vis, din nărav, căci de acolo vine, din năravul gLumii care i-a spus ce să dorească el sărmanul amăgit căci el chiar crede că iubeşte când colo el nu ştie că defapt trădează, vinde, dispruge, spurcă, dezbină, minte şi pătează surpând tot ce atinge... doar din priviri... că aşa-şi închipuie, că le pipăie şi că le vede goale, oricum ar fi ele îmbrăcate. Le vede familiar şi obijnuit cu păcatul ca pe sclavele lui sexuale, ca pe averea plăcerilor lui. Nu e iubire asta ci e surogat şi sminteală, e mită şi e averea păcatelor cu care se laudă 'sfinţişorul' care cică se smereşte ca să-l vadă toată gLumea cum posteşte şi cum se roagă.

Deci nu haina şi ţinuta vicleană şi mini a fetelor contează care te pot seduce cu un zâmbet sau o privire cât prostia şi jmecheria din privirea bărbatului care primul caută privilegii dându-se deştept şi înţelept amăgind ca să iasă în evidenţă prin prilejurile aducătoare de stârnirile lăcomiei înfometată de ceea ce a văzut sau a născocit el... adică înfometată de chipurile făţarnice ale trădării îndrăznind să facă el primul pasul spre năpăsare şi spre trădare, trădare, trădare, de 4 ori trădare, şi tot aşa şi la mai mare.

Vai ochilor şi vai inimii că în ei şade descoperirea care se mulţumeşte cu sine şi apoi se felicită de cât va fi el de bogat din pricina puterii cu care-şi închipuie un viitor feeric obţinut prin forţe proprii, prin încrederea doar în sine, deşi el trăieşte ca o căpuşă doar din furt sau pe banii părinţilor ca un făţarnic alintat care nu-i în stare de nimic decât să se creadă patron ce trage la răspundere că alţii nu şi-au făcut treaba în timp ce el i-a plătit.

Părul este acoperământul femeii iar a bărbatului barba.

Ca să nu te sminteşti caută să vezi în aproapele tău o sfântă icoană şi nu o privelişte a desfrâului.

Când nu mai puteţi de atâta sminteală entuziasmantă atunci frecaţi-vă buricele degetelor unele de altele şi pieliţele de la unghii şi pricepeţi ce anume vreţi să tot priviţi şi să repriviţi exact aşa ca nişte vicleni politicieni pariori pătimaşi puşi pe lupte intestine... şi poate vă lasă năravul cel rău şi sadic şi superstiţios care brusc pune stăpânire pe voi şi pe clipa de convieţuire ca să vă lepădaţi de credinţă şi de taină.

Oare n-ajunge o rochiţă curată şi nedecoltată şi lungă până peste genunchi asortată cu o purtare liniştită şi smerită şi cuminte?.. ca să se arate pe chipul inimii o bogăţie care mai bine întreabă decât să se arate ea ştiutoare... sau neştiutoare doar ca să ispitească?

Oare are nevoie Dulcineea de rochiţe multe?.. Şi de tot felul de creme şi vopsele şi lacuri?.. De ţinute şi mode şi asortări?.. De vorbe slobode sau meşteşugite după cum a învăţat-o lupu' de măsa ca să poată suci ea minţile şi să fie musai ea aleasa unuia dintre cei trei iezi cucuieţi care descuieţi la mamona care v-aduce vouă...? Ce nevoie are ea de tot felul de toalete deşarte ca să placă ea oamenilor? Şi dacă place ea oamenilor şi bărbaţilor înfometaţi ce stau la pândă atunci ce va fi ea mâine dar poimânie şi cu ce se va alege ea când va fi să dea nas în nas cu un cuvios părinte şi nu cu unul curios?

Ce va face deci domnişoara sau doamna când se va întâlni cu sfântul? Va rânji oare roşie ca o pătlăgică nătângă fiind gata să-şi ofere farmecele şi serviciile şi goliciunile spre a-l mitui ca să nu o judece prea aspru? El n-o va condamna că nu cu asta se ocupă sfântul, cu judecarea naivelor şi a credulilor pentru ca să aştepte să-l corupă ca să le lase să scape mai uşor ci o va ruşina pe ea atunci tocmai semeţia neruşinată şi obraznică din privirile ei pline de dorinţa de a face streaptess, căci aşa s-a obijnuit, prin care ea vrând să placă nu va putea cu niciun chip să renunţe nici măcar atunci la folosirea paravanului făţarnic în dosul căruia ştie să pună la cale toate planurile trădării şi după care stând bine ascunsă ea pomeneşte cuvinte atât de urâte şi deşuchiate... ba despre unul, ba despre altul şi chiar şi despre sfânt: 'nu ai văzut cum se uita la mine şi ăla'?

De ce oare abea aşteaptă sărmana să vadă mutra omului care îi vede formele sau o vede pe ea cum se dezbracă? Cine oare a învăţat-o că doar aşa va parveni în viaţă mai simplu? Eu? Cât de simplu îi va fi oare ei mai târziu? Deloc nu-i va fi ei simplu când va da a doua oară nas în nas cu sfântul. Atunci v-a fi jale, va fi bocet, va fi o frică atât de grea...

Calea cea mai simplă şi scurtă nu e aia care se face prin scurtarea fustei şi mărirea decolteului... şi nici viceversa ca să vă vadă oamenii cât de cuvioşi sunteţi!