Importanta RUGACIUNII

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de cristiboss56

Urzelile vrăjmaşului sunt groaznice în timpul rugăciunii :oboseala , căscatul , risipirea minţii , dureri inesplicabile , graba , imaginaţia , etc. Le-am simţit şi le simt pe propria-mi piele , dar fără rugăciune , două -trei ore pe zi sau noapte nu pot trăi , viaţa devine un iad , nu am linişte, nu am somn , nu sunt efectiv , nu exist ! Am încercat , mi-am propus chiar pauză de la Acatiste lungi , de la paraclise , psaltire . Am zis să "mă refac". Ce mare înşelare ! ! ! Greu e să te rogi adevărat , dar mult mai greu e fără rugăciune. Am primit un mare şi neaşteptat ajutor , nesperat chiar , într o noapte extrem de ciudată , unică în viaţa mea , în cei 56 de ani ! Toată noaptea m-am rugat , în vis , sau poate nici nu am dormit, nu ştiu , dar m-am sculat extrem de odihnit şi fericit. Este primul meu "vis" pe care l-am ţinut minte de la cap la coadă. Am ţinut minte şi închinăciunile făcute de zeci de ori prin trezirea mea efectivă. A fost cea mai frumoasă noapte din viaţa mea , dragă Culai şi de atunci caut cu disperare să mă mai rog la fel, să mă bucur la fel. A fost ceva unic în viaţa mea şi acea noapte m-a întărit enorm, mi-a dat speranţă . . . !

Nu stiu ce sa spun, Cristian... Dupa parerea mea, oboseala si cascatul, nu sunt "urzeli", ci efecte ale propriului nostru trecut. Daca "avem grija" de sufletul nostru (in fapt... de cei din jur!!) nici oboseala nici cascatul nu au ce cauta. Da, poate fi inainte de a ne apuca de treaba, dar odata inceput... e ceva ce nu poate fi definit... Fiindca nici cu iubirea fata de o alta persoana cu care nu te plictisesti niciodata, nu poate fi comparata. E ceva foarte ciudat; desi parca exista un imbold de a amana sau de a nu mai face rugaciunea si desi, asa cum spui, parca simti o oboseala care te sfarseste, si poate chiar un cascat prelungit care sa te convinga de starea de oboseala, tu iti spui: "OK! O sa fac doar cutare si cutare lucru, si ma culc!" Dar "intrand" in acea stare, nu mai constientizezi nici oboseala, nici timpul care trece... Nu mai stii cand ai inceput si cand ai terminat ceva si te-ai apucat de altceva...
Dar in toate exista un pericol, poate in primul moment nesemnificativ de mic... Daca facem rugaciunea din bucurie sau recunostinta sau durerea pentru cineva anume, este una, iar daca o facem de dragul performantei, e cu totul alta problema... De aceea trebuie sa veghem neincetat si sa ne cercetam sufletul... Oricum singuri nu putem. E nevoie de o legatura stransa cu duhovnicul, care sa stie TOT si care sa ne mai tempereze daca ne entuziasmam, sau care sa schimbe putin directia, daca avem tendinta sa ne abatem din drum... Aici intervin "urzelile", nu neaparat asupra noastra direct, ci mai degraba asupra celor de langa noi de care ne pasa. Dar si-asa, acestea nu pot prinde radacini. Este ca si cum ti s-ar spune o gluma, fie ea si buna. Prima data razi, a doua oara zambesti, dar a treia oara te lasa rece fiindca stii poanta!... De fapt abia aici se descopera cu adevarat "importanta rugaciunii"!