![]() |
![]() |
|
#13
|
||||
|
||||
![]() Starea celor ce dobândesc harul fără de plată este starea îngerilor și a sfinților În anul 1932, am plecat la mănăstire, pentru că am crezut că nu voi trăi mai mult de cinci ani, cum îmi spuseseră doctorii. Slavă Domnului, am fost îndrumat spre Mănăstirea Milkovo, unde se aflau 30 de Ruși. Erau multe suflete evlavioase acolo și m’au deprins cum să mă rog cu Rugăciunea lui Iisus. Mi-au dat mătănii și m’au îndrumat să spun: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pre mine, păcătosul!” Pentru că am crezut că nu voi trăi mai mult de cinci ani, m’am rugat neîncetat.Și, într’o bună zi, am auzit în lăuntrul meu cum se rostește de la sine rugăciunea neîncetată, Rugăciunea lui Iisus – lucrez, mănânc și aud în lăuntru neîncetat rugăciunea! Și o bucurie m’a luminat, o bucurie negrăită și o pace de necrezut! M’am minunat cum am ajuns un alt om. Nu știam ce mi se întâmplase. Totul era pașnic, liniștit, bine, cu o bucurie de necrezut. Și vedeam că nimeni nu mă putea jigni, iar mai înainte, îndată ce mi se făcea un reproș, pe dată mă tulburam. Acum vedeam că nimeni nu mă putea jigni, nici măcar stârni să-i spun: „Mi-a ajuns, am să te încing acum!” Ce stare aleasă, pe care numai Domnul o poate dărui! Așa e starea îngerilor și a sfinților. Starea celor ce dobândesc harul fără de plată este starea îngerilor și a sfinților, pentru că atunci sufletul e călăuzit prin Duhul Sfânt și nu mai are gânduri lumești. Dar nici nu poți să gândești – știi cum se gândește, tot ce trebuie, dar nu poți; vrei, dar nu se poate, de-a dreptul cu neputință! Adică Duhul Sfânt luminează atunci și nu mai sânt în el lucruri rele. Starețul Tadei, Pace și bucurie în Duhul Sfânt
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Viata Sfantului Simeon cel Nebun dupa Hristos | Nestiut | Generalitati | 4 | 10.04.2014 19:58:59 |
Mihai Viteazul - o viata inchinata lui Hristos | mirelat | Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni | 23 | 25.09.2013 03:44:16 |
Dogmatica Patristica Ortodoxa | myself00 | Generalitati | 7 | 10.09.2012 19:23:37 |
Despre trupurile inviate in patristica | Mihnea Dragomir | Sfinti Parinti (Patrologie) | 99 | 29.05.2012 14:09:59 |
Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos Calea, Adevarul si Viata | tatolivia | Intrebari utilizatori | 0 | 09.10.2011 15:10:56 |
|