Semnele sfarsitului si motivul nevazut al sfarsitului lumii

Semnele sfarsitului si motivul nevazut al sfarsitului lumii Mareste imaginea.


Semnele sfarsitului si motivul nevazut al sfarsitului lumii
 

Conform Sfintei Scripturi, desi nu se va putea prevedea cu siguranta momen­tul sfarsitului lumii, totusi vor fi unele semne care pot sa indice cu oarecare probabilitate apropierea sfarsitului. Desigur ca si aceste semne sunt supuse unei ambigu­itati. De aceea, Sfanta Scriptura spune pe de o parte ca sfarsitul va veni pe neastep­tate, dar pe ele alta parte, da unele semne ale apropierii lui.

Sfantul Apostol Petru infatiseaza caracterul ambiguu al apropierii sfarsitului, declarand ca si atunci unii se vor indoi de apropierea lui. De aceea sfarsitul va veni "ca un fur". "Intai trebuie sa stiti ca in zilele cele de apoi, veni-vor cu batjocura batjocoritorii, care vor umbla dupa poftele lor si vor zice: "Unde este fagaduinta venirii Lui? Ca de cand au adormit parintii, toate raman asa ca de la inceputul zidirii... Iar ziua Domnului va veni ca un fur; atunci cerurile vor pieri cu vuiet mare; stihiile arzand se vor desface si pamantul si lucrurile de pe el vor arde cu totul" (2 Pt. 3, 3-4, 10).

 

Pe de o parte semnele sfarsitului date de Scriptura par sa fie foarte caracteris­tice. Dar pe de alta parte, din cauza echivocului care va persista, nici aceste semne nu pot fi identificate cu siguranta deplina. Ele sunt: 1) predicarea Evangheliei la toate popoarele (Mt. 24, 14); 2) convertirea poporului iudeu la crestinism (Rom. 11, 25); 3) inmultirea faradelegii si racirea dragostei intre oameni (Mt. 24, 10, 12), caderea multora de la credinta, amagiti de prooroci mincinosi (Mt. 24, 4 si urm.), inmultirea razboaielor si a vestilor de razboaie (Mt. 24, 67), mari catastrofe in natura (Mt. 24, 7, 29); 4) venirea lui Enoh si Ilie (Apoc. 19, 1); 5) venirea lui Antihrist (2 Tes. 2, 3-11; 1 In. 2, 18) care va lucra impreuna cu apostolii sai mincinosi tot felul de semne ca sa amageasca pe oameni; substituindu-se lui Hristos, el va prigoni cu furie pe alesii Domnului (Mt. 24, 5, 11); 6) aratarea pe cer a "semnului Fiului omu­lui" (Mt. 24, 30), adica a crucii.

 

Semnele 1 si 3 sunt ceva prea general, ca sa se poata cunoaste exact cand s-au produs. Convertirea poporului iudeu nu stim in ce sens are sa se inteleaga. Celelalte semne cuprind pe de o parte ceva misterios, pe de alta nu vor avea o aparenta lip­sita de echivoc. De aceea multi vor putea sa le indice ca prezente, inainte de a se produce real, si multi vor putea contesta realitatea lor, cand se vor produce de fapt.

 

Astfel istoria va putea ajunge obiectiv de multe ori aproape de sfarsit, dar oamenii nu vor putea subiectiv sa cunoasca aceasta; sau unii oameni o vor consi­dera aproape de sfarsit, fara sa fie de fapt. De aceea ei vor continua sa se casato­reasca si sa se ocupe cu celelalte treburi ale lor, chiar in preajma sfarsitului ei real. Istoria nu va ajunge la sfarsit prin ea insasi, ci prin voia lui Dumnezeu.

 

Dumnezeu ii pune capat cand vrea, dar aceasta, se pare ca atunci cand con­tinuarea ei nu ar mai avea intr-adevar un rost, chiar daca multor oameni li s-ar parea dimpotriva. Numai din viata lor de dincolo vor vedea si ei ca o continuare a isto­riei ar fi fost inutila. De aceea Scriptura cere ca oamenii sa fie pregatiti pentru sfarsit, dar nu sa fixeze un soroc al lui (Mt. 24, 42).

 

Unii Parinti bisericesti vad motivul sfarsitului lumii la un moment dat, intr-un plan intern al lui Dumnezeu. Sfarsitul ei va veni prin Dumnezeu, atunci cand ea si-a implinit rostul conform planului lui Dumnezeu.

 

Ambele aceste idei: sfarsitul lumii prin Dumnezeu, dar atunci cand ea isi va fi implinit rostul prevazut de Dumnezeu, se cuprind in afirmarea Sfantului Maxim Marturisitorul si a Sfantului Simeon Noul Teolog, ca intai trebuie sa se implineasca lumea de sus si apoi va veni sfarsitul. Dupa cel dintai, lumea de sus se va implini cand toate madularele se vor strange in jurul capului - Hristos, ca sa fie trupul lui Hristos complet. Cel de al doilea dezvolta ideea aceasta, adaugand ca pentru a se intregi trupul lui Hristos cu toti cei mai inainte randuiti, trebuie ca acestia sa se nasca pe pamant. "Deci, fiindca Biserica este trupul lui Hristos si mireasa Lui si lumea de sus si locasul lui Dumnezeu, iar madularele trupului Lui sunt toti sfintii; si fiindca nu s-au nascut inca toti, nici n-au bineplacut, este vadit ca nici trupul lui Hristos nu e complet si nu s-a umplut inca lumea de sus, adica poporul Bisericii lui Dumnezeu, ci se afla inca multi in lume si pana azi multi care nu cred, dar vor crede in Hristos. Sunt si multi pacatosi si risipitori care se vor pocai si multi neascultatori care vor asculta. Si inca multi se vor naste si vor bineplacea lui Dumnezeu pana la glasul trambitei din urma. De aceea e de trebuinta sa se nasca toti cei mai-inainte-stiuti de Dumnezeu si sa se umple lumea Bisericii de deasupra lumii acesteia, a Ierusalimului celor intai-nascuti, in cele ceresti. Si atunci se va umple plinatatea trupului lui Hristos de cei ce sunt mai inainte-randuiti de Dumnezeu ca sa se faca dupa chipul Fiului Sau, care sunt fiii luminii si ai zilei aceleia. Acestia sunt toti mai inainte-randuiti si scrisi si masurati si se vor uni si se vor lipi de trupul lui Hristos si atunci va fi intreg si desavarsit trupul lui Hristos si nu va mai lipsi nici un madular".

 

Ideea a exprimat-o mai inainte Sfantul Grigorie de Nyssa care zice: "Prin cei ce se adauga continuu la credinta, Hristos Se zideste pe Sine insusi. Si El va inceta sa Se zideasca pe Sine, cand va ajunge la masura de crestere si desavarsire a trupului si nu va mai lipsi ceva care sa trebuiasca sa se adauge prin zidire, toti fiind ziditi pe temelia proorocilor si apostolilor... Daca deci, cap fiind El, isi zideste corpul Sau in continuare prin cei ce se adauga mereu, inchegandu-i si articulandu-i pe toti in ceea ce i se potriveste fiecaruia dupa masura lucrarii lui, ca sa fie, fie mana, fie picior, fie ochi, fie ureche, fie altceva din cele ce completeaza trupul, pe masura credintei fiecaruia, iar facand aceasta Se zideste pe Sine, precum s-a zis, e clar ca salasluindu-Se in toti, pe toti ii primeste in Sine, pe cei ce se unesc cu Sine prin impartasirea de trupul Sau si pe toti ii face madulare ale trupului Sau, ca sa fie madulare multe, dar un trup".

 

Sfarsitul lumii va veni deci cand se va completa lumea din punct de vedere spiritual, sau trupul lui Hristos, ca o spiritualitate unitara si armonica. Unitatea acelei lumi trebuie sa cuprinda totalitatea formelor de incorporare individuala a spiritualitatii divino-umane a lui Hristos. Desigur deplinatatea unirii se va realiza dincolo. Dar dincolo se realizeaza cele nazuite aici.

 

Dar de ce este definita prin numar aceasta totalitate si nu implica mai degraba o infinitate de forme individuale, e greu de inteles. Poate pentru spiritul finit e nece­sar acest caracter definit al totalitatii formelor de spiritualitate, ca sa le poata cuprinde fiecare pe toate. Spiritualitatea divina exprimata uman primeste un contur definit, fara a inceta sa fie experiata ca infinita in adancimea ei. Poate insa motivul principal pentru care numarul persoanelor care completeaza Trupul tainic al Domnului e definit, sa fie acela ca un numar infinit de persoane nu poate fi iubit. Iubirea infinita cere si o concentrare a ei spre persoane de numar finit. Nici dum­nezeirea nu e un numar infinit de persoane. Dar ipostasurile ce se iubesc sunt ele insesi infinite. Tot asa experiaza infinitul persoanele umane ce se iubesc in trupul Domnului cu iubirea unitara din El, sau din Sfanta Treime, dar nu din infinite cen­tre divine.

 

Insa conturul definit al spiritualitatii se refera probabil nu numai la numarul limitat de persoane in care se experiaza, ci si la modalitatile de experienta si expri­mare a spiritualitatii lui Hristos de catre lumea spiritelor create, fara ca sa se excluda trairea infinitului de catre ele si o inaintare in Hristos cel infinit si Unul prin fiecare modalitate. Persoanele se grupeaza pe pamant pentru a experia modalitati mai bogate ale incorporarii spiritualitatii divine a Capului noii umanitati, Hristos, in legaturi variate si mereu schimbate. Dar in lumea viitoare fiecare persoana, desi reprezinta o modalitate de incorporare a spiritualitatii infinite a lui Hristos, va avea si va intelege in legatura cu ea pe toate celelalte intr-un mod infinit mai deplin ca aici, incat fiecare va trai intreaga spiritualitate a lui Hristos, a trupului tainic al Lui, dar in alta forma. Iar pe de alta parte, intreaga spiritualitate dumnezeiasca si ome­neasca concentrata in Hristos, Capul trupului omenirii indumnezeite, se va afla ac­tualizata prin madularele acestui trup al Sau. Nimic din comoara aflata in Hristos nu va fi nevalorificat in trupul Lui tainic, datorita nenumaratelor capacitati naturale, inaltate de har, pe care le reprezinta madularele Lui.

 

Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca Dumnezeu priveste in viziunea Sa omenirea ca un intreg si daca n-ar fi prevazut caderea ei, oamenii s-ar fi nascut altfel si ar fi aparut toti in existenta deodata. Faptul ca in urma pacatului se nasc succesiv, face ca fiecare sa astepte realizarea sa deplina pana la nasterea tuturor. Oarecum nasterea deplina a fiecaruia e conditionata de nasterea tuturor la sfarsitul lumii. Chipul dumnezeiesc e comun intregii omeniri. "La inceput, cand puterea divina a produs natura existentelor, tinta lor a fost creata in imediata corespondenta cu inceputul lor... in acelasi moment cu inceputul lor apare perfectiunea lor finala. Natura umana era in numar. Ca si celelalte creaturi ea trebuia sa aiba perfectiunea sa chiar in momentul creatiei, imediat". Datorita caderii, specia umana "are dure­rea sa regaseasca prin generatii succesive integritatea ei numerica si ontologica, adica libertatea completa sau, mai bine zis, libertatea de jugul pacatului".

 

Imbinand motivele dezvoltarii istoriei spre sfarsit cu motivul opririi ei cand va vrea Dumnezeu, s-ar putea spune ca lumea se va sfarsi atunci cand, pe de o parte, nu vor mai creste in ea oameni care sa o completeze de sus spre a exprima vreuna din trasaturile spiritualitatii lui Hristos, pe de alta, cand cei ce vor aparea nu vor mai lua din ea nimic pentru a o dezvolta in cadrul ei. Se va sfarsi atunci cand nu va mai fi posibila in ea o dezvoltare a spiritualitatii infinite concentrate in Hristos. Epuizarea istoriei in acest rol al ei nu va fi nici accidentala, nici silita de providenta divina, ci se va datora unei misterioase convergente si intalniri a acesteia cu oranduirea divina, care nu exclude nici libertatea umana, nici lucrarea dumnezeiasca. Refuzul lui Dumnezeu de a mai revela adancimi noi prin creatie va coincide cu neputinta ei de a mai sesiza si dezvolta aceste adancimi. Epuizarea puterii creatoare sau reve­latoare de spiritualitate a istoriei va fi un semn ca lumea de sus s-a completat.

 

Prin imbinarea acestor doua cauzalitati in explicarea sfarsitului istoriei, se da un raspuns afirmatiei eventuale ca istoria, sfarsind printr-o epuizare a posibilitatilor ei de a mai sesiza si dezvolta in cadrul ei virtualitatile sadite in ea de Dumnezeu si concentrate, actualizate si descoperite in Hristos, e un esec al operei lui Dumnezeu.

 

Insusi faptul ca omenirea e destinata invierii, a carei baza a pus-o Hristos, si anume invierii in solidaritate, pe un plan de viata absolut si etern fericita, arata ca Dumnezeu a pregatit pentru omenire ceva cu mult mai inalt, si istoria creatiei e numai o etapa de existenta omeneasca in care sa contribuie si omenirea la cresterea ei pentru aceasta viata absolut fericita.

 

Apoi, istoria a dezvoltat daca nu intr-un mod uniform, macar in mod dublu (ambiguu) virtualitatile puse in ea de Dumnezeu si reinnoite si desavarsite in Hristos. Ea a pus in lumina ultima, in limitele relative ce tin de ea, tema omului ca fiinta suprema a creatiei vizibile, destinata sa cunoasca opera lui Dumnezeu si sa se cunoasca pe sine insasi in valoarea ei superioara tuturor creaturilor. Daca nu toti folosesc aceasta dezvoltare maxima a virtualitatilor umane, ca prin ele sa vada din­colo de ele si sa se uneasca cu Dumnezeu cel intrupat, pentru o dezvoltare infinita dincolo de imanenta finita, aceasta se datoreste libertatii omului, pe care Dumnezeu nu voieste sa o anuleze.

 

Parintele Dumitru Staniloae

Pe aceeaşi temă

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 22463

Voteaza:

Semnele sfarsitului si motivul nevazut al sfarsitului lumii 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE