In legatura cu avortul

[cezar_ioan]

De multe ori m-am gândit când începe omul să poată fi numit om: din clipa când a apărut celula-ou? din clipa când s-a născut?
Şi dacă se naşte la 6 luni şi supravieţuieşte, totuşi, îl vom numi pe acel făt cu numele om? Şi de ce mai degrabă nu îl ucidem, întrucât şi-a permis să experimenteze o aşa anomalie încât să se nască într-o aşezare apropiată mai degrabă, dacă e să ne luăm pripiţi după aparenţele momentului, de iepure decât de om?
Iar dacă numim om fiinţa care iese din pântecele mamei, cum numim ceea ce era înlăuntru cu un minut sau cu o oră sau cu 9 luni înainte să iasă?

Omul e un ansamblu de celule. Toate provin, prin diviziune şi diferenţieri ulterioare, din celula-ou (zigot).
Dacă ansamblul de 100 miliarde de celule provenite succesiv din zigot e numit om şi se cheamă omucidere când omorâm un astfel de ansamblu, oare cum se cheamă uciderea unui ansamblu de doar 99 miliarde de celule provenite din zigot? Dar uciderea unui ansamblu de 100000 de celule provenite din zigot? Dar uciderea unui ansamblu de două celule provenite din zigot? Dar uciderea primei celule, a celulei-ou?


Cândva am încercat să conving o femeie că viaţa omului începe în clipa apariţiei zigotului şi continuă, trecînd prin multe stadii succesive ale omenescului, până în clipa morţii.
O viaţă de om e pur şi simplu arcul suspendat între două clipe....

Cu totul arbitrar îmi pare să aplicăm convenţii mintale conform cărora un om are dreptul să trăiască doar de la un moment anume al situării sale pe continuumul vieţii.

Dacă ţii în mână o sfoară de, să zicem, un metru şi tai din ea cu foarfeca: se schimbă natura ei de sfoară în funcţie de locul unde tai? Nu tot sfoară tai?

Când avortezi un om, suprimându-i cursul vieţii, un om aflat pe un punct al continuumului vieţii sale numit, să zicem, 2 luni, nu tot crimă de om se numeşte? Dar dacă omori un bătrân decrepit, adică acelaşi om dar la un alt moment pe continuumul vieţii sale, nu tot crimă de om se numeşte?

Statutul de fiinţă umană depinde de teoriile noastre despre om SAU, mai degrabă, teoriile noastre ar trebui să ţină cont de reperul absolut numit statutul nostru de fiinţe umane?

Cine a mai pomenit ca un om aflat pe continuumul vieţii sale la vârsta, să zicem, de 25 ani, să fie omorât (prin sfârtecare cu foarfeca chirurgicală sau prin alte procedee moderne) doar pentru motivul că ar putea să ducă o viaţă foarte grea în urma unei deficienţe care s-ar putea manifesta cam ca sindromul Down sau ca oricare altă maladie genetică?

Uciderea unui om rămâne, orice justificări i s-ar da, om-ucidere.
Adică întreruperea abuzivă a continuumului, hărăzit de Dumnezeu, dintre o clipă şi o altă clipă... De viaţă.