Citat:
În prealabil postat de guardian knight
Cred ca faceti o exagerare monumentala sustinand teza aportului civilizator al rasei maghiare in Transilvania !!!
|
Transilvania a fost un spatiu in care diferitele nationalitati mai intai ale Sfantului Imperiu, mai apoi, dupa impartirea lui in doua sub imparatul Leopold ale Imperiului de Rasarit (Osterreich) au colaborat. Acelasi lucru s-a petrecut si in nordul Italiei, in Boemia etc, etc, peste tot unde a fost Imperiul. Puteai foarte bine sa fii ungur si sa ajungi la cele mai inalte pozitii in Imperiu. Puteai foarte bine sa fii roman (ca Pavel Chinezul bunaoara) si sa ajungi generalissim al Imparatiei. Puteai sa fii jumatate ungur si jumatate roman, ca Matei Corvin si sa fii rege. Dealtfel, Matei Corvin e emblematic: putini "transilvaneni" ar putea spune cu precizie ca, prin vene lor, curge sangele numai a unei singure natiuni. Stiti bine ca nationalitatea, asa cum o intelegem azi, e un concept care a aparut extrem de tarziu, abia acum vreo 200 de ani, un concept strain Imperiului.
Citat:
Ce au adus acesti nomazi din asia, asa cum bine aratati originena lor, decat faptul de a fi locotenentii stapanului sas sau ,mai tarziu austriac, pe care l-a slujit cu devotament de caine,
|
A-ti sluji cu devotament stapanul a fost mereu un lucru privit cu cea mai mare consideratie un intreg Ev Mediu. Un lucru de onoare. Si invers, crima de rebeliune contra stapanului, adica pacatul feloniei, a fost privit ca unul dintre cele mai oribile lucruri de care natura cazuta a oamenilor e capabila.
Citat:
pana cand, prinzand momentul oportun,intr-un demers de recuperare a vechiului spirit, si-a infipt coltii in insasi mana care-i dadea de mancare de secole ( Marea revolutie de la 1848 !) dorind sa-i alunge pe Imperiali,
|
Nu-i asa ca, in fond, stiti foarte bine cine a inspirat "marea revolutie de la 1848" ? Aceleasi puteri oculte care inspirasera si revolutiile anterioare, din Olanda, Anglia si, mai ales, din Franta. Aceleasi puteri care au exacerbat nationalismele de tot felul ieri, si care astazi sunt impotriva nationalismului fiindca au trecut la o noua etapa a planului lor. Aceste forte sunt conduse de un print, care se numeste Printul Acestei Lumi. Un singur obstacol le sta in fata si ele stiu foarte bine cine se opune lor: Biserica Catolica. Au incercat sa o infiltreze, dar nu au reusit. Au incercat sa o scufunde, dar nu au reusit. Azi incearca un razboi de uzura contra ei, dar nu vor reusi. Am citit eu intr-o carte ca nu vor reusi. O aveti si dv: se cheama "Evanghelia dupa Matei". Si, avand in vedere Cine spune ca nu vor reusi, nu am nici cel mai mic dubiu.
Nu numai ungurii s-au lasat antrenati in ceea ce manualele de istorie numesc, extrem de inspirat (dar fara sa dezvolte ideea) "MOMENTUL de la 1848". Alaturi de ei, au fost si romanii. Motivul pentru care ungurii au reusit sa fie primiti la co-guvernarea imparatiei, pe cand romanii nu, depaseste cadrul topicului.