Atac grav al cainilor maidanezi asupra societatii umane !!!

[cezar_ioan]

Yasmina, sunt perioade când chiar şi iubitorii de animale au înclinaţie spre măsuri mai radicale.
Deoarece, te rog să cugeţi un pic la asta, dincolo de cei care urăsc animalele (şi urăsc tot ce mişcă pe lumea asta), noi cei din Bucureşti suntem ameninţaţi, la nivelul trebuinţelor bazale de securitate, în fiecare zi.
Nu e vorba de iubirea sau ura faţă de câini.
Ci e vorba de faptul că nu e zi, de 20 ani, să nu fim pândiţi de unul sau mai mulţi câini care sar de unde nu te-aştepţi, gata să te muşte, să te sfâşie, să te sperie măcar...
Şi mai sunt şi copiii şi bătrânii şi bolnavii...
Sunt 20 de ani de când ne e frică să mergem liniştiţi pe stradă, înţelege te rog.

Eu sunt iubitor de animale. Când eram copil părinţii mei nu aveau grijă de nici un animal din curte. Eu am îngrijit, de mic până am plecat din casa părintească, tot ce mişca: porcul, gainile, gâştele, câinele, pisica, porumbeii, curcile, iepurii - cu tot cu puii lor.
Gâştele le învăţam de când erau bobocei gălburii să meargă cu mine la gârlă, pe uliţele satului, cam 1 km şi stăteam cu ele până seara apoi le aduceam acasă. Cu vremea învăţaseră drumul şi eu doar o luam înainte seara iar ele mă însoţeau zburînd deasupra mea şi îmn jurul meu, vesele. Cred că înţelegi câtă fericire am trăit în copilărie, însoţit de toate vietăţile pământului...
Iar pe câini îi luam cu mine peste tot, îi învăţam până şi fotbal, mergeam la vânătoare etc.
Aşa sunt copiii de la sat, aşa am fost eu.

Dar aici e altceva. Nu de iubire e vorba între noi şi maidanezi, ci de colţi care sfâşie, de boală şi moarte, de suferinţe mii şi mii.
Şi eu am fost muşcat şi soţia mea... BIne că încă nu au păţit nimic copiii. Dar pot păţi oricînd.

Te rog să înţelegi că nu avem nimic împotriva animalelor, că iubim câinii, însă situaţai din BUcureşti şi din alte oraşe trebuie să înceteze. S-a ajuns prea departe.
Nu cu plăcere voi vota pentru eutanasie ci, te rog să mă crezi că o spun cu mâna pe inimă: cu durere şi cu neputinţa altei soluţii.
Dar o voi face.
Dumnezeu să mă ierte, nu avem alternativă.
Terog să mă ierţi şi tu, să fii un pic empatică şi să te imaginezi zi dezi în locul nostru cu copiii printre haite de câini vagabonzi care muşcă, sfâşie, omoară.
Te rog, înţelege că nu din răutate şi nepăsare vreau să se termine odată, ci din groază. Am ajuns fobici, îngroziţi, obsedaţi de lătrături, de mârâituri, de sânge...

Parcă Dumnezeu ne-a dat o pregustare a iadului...Mă gândesc uneori...
Şi poate că ne-a pus o oglindă a propriei noastre răutăţi...