Biserica si Psihologia

[cezar_ioan]

Iată un articol care, din păcate, este pus ca lecţie educativă pe un site de un anumit impact şi prestigiu:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/psi...ctiva-ortodoxa

O persoană care îşi ascunde identitatea (oare de ce?) face o salată de idei şi, mai ales, un melanj atitudinal: ba se îndoieşte de psihologie, ba o apără, ba o critică, ba arată că te duce împreună cu clienţii tăi în iad (hopa??) etc.
Un discurs tipic de om confuz. De nu cumva, de om lipsit de onestitate.
E uşor să critici orice, fie şi psihologia şi chiar hipnoza (mă refer iar la tehnica asta doar pentru că aşa scrie la începutul articolului), când nu ai nimic de spus în afară de declaraţii globale acuzatoare şi de pofta de a critica pur şi simplu. Fără argumente pertinente, fără dovezi certe, fără studii serioase. (în schimb o serie de stimulări emoţionale, cu lacrimi, se strecoară rapid în peisaj) Ca să nu mai spun că de fapt autorul acelui articol de propagandă îşi face reclamă, strecurînd două-trei direcţii pe care le laudă. Şi, culmea, laudă mai întâi tocmai terapia cognitivă care, se ştie, are ca instrument, printre altele mai des folosite, tocmai tehnicile sugestive! ... Educaţie la "Ortodoxia tinerilor"?... Mai degrabă confuzie şi harababură.)
Dar, oameni buni, avem în domeniu oameni de meserie, chiar experţi de nivel mondial ale căror cărţi şi conferinţe şi articole şi studii le găsim în librării şi pe internet, oameni care arată ei înşişi care sunt limitele şi avantajele instrumentului lor de lucru. Ca orice experţi din orice domeniu, ca şi doctorul, ca şi inginerul etc., aceşti oameni îşi prezintă cunoaşterea şi posibilităţile, dar nu fac nici valuri nici mituri: arată în ce constă o tehnică psihologică sau alta, care sunt mecanismele, ce lucruri bune se pot face şi până la ce limite, respectiv ce se poate întâmpla prost.
De ce nu-i ascultaţi pe aceştia şi luaţi de bun ce spun amatorii şi, de-a dreptul, denigratorii cu intenţii ascunse?

Iar acum o întrebare pentru toţi criticii fără discernământ ai psihologiei: fraţilor, e bună rugăciunea?
Gândiţi-vă bine, vă rog, înainte să răspundeţi!

E bună rugăciunea?
Oricînd?
Oriunde şi oricum?
Fără nici o limită?
Fără de meşteşug?
Fără nici o restricţie?
Fără nici o prevedere?
Indiferent de context?
Fără nici o îndrumare?
Fără de rânduială?
E bună rugăciunea în mod absolut?
Dacă e bună în mod absolut, de ce mai sunt învăţători ai ei? De ce atâtea mii şi mii de cărţi? De ce atâta prevedere şi îndrumare? De ce rânduiala şi tipicul au un rost al lor?
De ce nu ne rugăm cu toţii la fel?
De ce nu ne repezim cu oricine şi oriunde la rugăciune?
De ce Însuşi Hristos ne-a învăţat cum să ne rugăm?

Ei bine, aşa şi cu psihologia. Aşa şi cu amărâta aia de hipnoză (o tehnică printre mii de alte tehnici, cu indicaţii şi cu mulţime de zone unde e inoperantă, că nu foloseşte la nimic).
Tot ce e sub soare, tot ce trece prin mâna şi sufletul omului NU e nici bun nici rău în mod absolut.
Tocmai de aici începe "secretul", de aici începe învăţătura, aici e lupta fiecăruia, aici e greul, aici e discernământul, aici e arta şi ştiinţa şi priceperea ş.a.m.d.
Nici un psiholog nu e bun sau rău prin tehnicile sale. La amatori, da, tehnica e tare! Casa, mobila, merţanu, faru, marca rachetei, lustruiala etc. Dar dacă dai de un meseriaş, te bate 6-0 şi cu coada de mătură, nu-i trebe rachete Adidas. Precum şi psihologul, n-are nevoie de nu ştiu ce super tehnici sau hipnoze ca să îţi fie de mare folos, dacă ai disponibilitate să te îndrepţi pe undeva şi pricepi cum să lucrezi cu sufletul tău în colaborare cu terapeutul. La fel şi preotul, n-are nevoie de nu-ş ce rugăciuni sofisticate, nici de barbă lungă şi stufoasă şi frumos parfumată. Dar tu, care-l cauţi pe Doctor, vrei să te vindeci? Eşti dispus să schimbi ceva în viaţa ta? Ai înţelepciunea să renunţi la ceva din ale tale cele mult iubite de tine? Iată întrebarea, bogatule...

Cine se învredniceşte să deprindă rugăciunea, va pricepe şi cum e cu multe altele... Cei ce vă rugaţi, ca lucrare statornică şi cu oarecare spor duhovnicesc, sper că sunteţi de acord cu mine.
Mare e pavăza rugăciunii ca lucrare statornică. Îţi ascute simţul detectării falsului pentru că, mai mult ca oricînd, la rugăciune acesta e simţul cel mai ascuţit în om: simţul detectării minciunii. Simţul descoperirii minciunii personale. Când te rogi îţi simţi imediat minciuna, neseriozitatea, lenea, duhul măgăriei proprii.
Orice formă de păcăleală e exclusă la rugăciune, dacă ai cât de cât în tine, funcţională, conştiinţa de sine... Şi frica de Dumnezeu.

La fel şi cu psihologia. Ba chiar şi cu hipnoza. Practicarea şi evaluarea lor trec prin onestitate, discernământ şi multe altele.
E lucru dăunător să aruncăm în derizoriu sau să demonizăm domenii întregi şi mulţimi de oameni doar pentru că aşa ne vine şi pentru că, de fapt, nu avem cunoştinţe reale despre acele lucruri şi persoane. Vorbim, criticăm, judecăm (sau dimpotrivă, lăudăm cu exaltare) pe psihologi şi psihologie doar din auzite. E lucru înţelept, acesta, bogatule?