Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Slujbele Bisericii Ortodoxe > Reguli in Biserica
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #19  
Vechi 04.11.2014, 22:18:04
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Mesaje: 3.232
Implicit

Dar oare noi n-am făcut păcate mai mari decât un amărât de alcoolic înnebunit de dependența lui care fură din cutia milei ca să-și cumpere vodcă?

Încercați să gândiți circumstanțial, nu doar prin prisma unui principiu moral rigid. Fără îndoială, furtul este nu numai un păcat ci și o infracțiune sancționată de legea civilă. Nu încurajez sub nicio formă asemenea fapte însă sunt atent la context, întrucât uneori fundalul unei fărădelegi aparent evidente ascunde nenumărate surprize care schimbă semnificativ gramatica etică a situației.

Nu știu câți dintre voi ați citit romanul "Vraciul" de Tadeusz Dolega Mostowicz, în care apare la un moment dat o dilemă juridică legată de un furt. Vraciul (de fapt un mare chirurg căzut în amnezie) fură trusa chirurgicală, proprietate a unui medic de provincie , ca să salveze viața unei tinere accidentate abandonată în ghearele morții tocmai de medicul "jefuit", din cauza condiției sociale modeste a pacientei.
Conform literei legii aplicată rigid indeferent de circumstanțe, vraciul e un hoț ca orice hoț și trebuie băgat la pușcărie, deși grație "nelegiuirii" sale a salvat in extremis un om de la moarte.
Ce merită un asemenea om, un pat într-o celulă sau o medalie pentru eroism?

Nu știm niciodată ce se petrece în culisele unei fapte imorale la prima vedere. Iar când vine vorba de biserici, știu o grămadă de întâmplări care atestă faptul că are cine să aibă grijă de lucrurile cu adevărat valoroase din casa Domnului. Cel mai mediatizat din ultimul timp a fost furtul din 2010 de la mănăstirea Radu Vodă din București, când s-au sustras inclusiv moaștele Sfântului Nectarie Taumaturgul iar hoții au prinși la aproximativ 100 de metri de locul faptei de către un echipaj de poliție care patrula "întâmplător" prin zonă.

Duhovnicul meu are vorbă care se cam potrivește în situația de față:"Dracu' ne încurajează adeseori să facem lucruri moral-corecte, ca nu cumva să le facem duhovnicește ". Și observ că are dreptate părintele...!
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)
Reply With Quote