A arunca vina unii pe altii!

În prealabil postat de icjulian

Am uitat sa specific , m-au exmatriculat pentru neplata taxei .

Eu zic ca Dumnezeu ti-a dat o sansa nesperata poate: te-a scapat de o facultate nedorita, iar acum poti sa alegi tu singur la ce facultate sa mergi, sau sa faci altceva care te implineste. succes!

[geo.nektarios]

...RAUL din mine, il vad in TINE!!!! asta este a arunca vina pe celalalt... Cel UNIT cu Hs niciodata nu vede pe cel pacatos, caci starea lui de smerenie il face sa se vada mai pacatos decat ultimul dintre pacatosi, iar pe TOTI din jurul lui, ii vede SFINTI!!! Starea lui de smerenie atat de mare ajunge... Dar el nu stie cat de MARE este inaintea Domnului si a oamenilor! Caci orice cuvant de lauda va primi, il va respinge, pt ca e constient ca Darul primit, nu e al lui, apoi tot Dumnezeu este Cel Care a lucrat...

cine se scuza se acuza!

...deci tot SMERENIA este cea care TREBUIE imbratisata de catre orice CRESTIN! Ea te duce la curatirea "RAULUI" din tine... apoi daca esti curat, ti-ai curatit inima de patimi, sa stii ca nu mai cum sa vezi "vinovatul"... caci din iubire de aproapele, ca sa nu i se intample NIMIC rau, iei tu asupra ta, orice vina!

Doamne, da-ne mai multa credinta! Doamne, invata-ne sa ne rugam!

[OvidiuO]

Maica Siluana raspunde unui om, referitor la persoana care continua la nesfarsit sa-ti faca rau.

"Prin aceasta simtire a neputintei noastre vom simti si neputinta vrajmasului nostru, ii vom intelege chinul, spaima, si ne va fi mila ca de noi insine. Asa lucreaza harul. Ca urmare, atunci cand cineva continua sa ne faca rau, pe langa masurile omenesti pe care le vom lua – despartirea, fuga, ocolirea lui – care se dovedesc a nu fi decat intalniri amanate, avem mare nevoie sa ne lipim de masurile dumnezeiesti de protectie pe care tu insati le mentionezi: rugaciune, binecuvantare."

pornind de la aceasta actiune de a face rau asupra cuiva, iar cel ce face raul este si ateu, sa observam, sa vedem daca existe diferente...daca ii spui in fata celui ce-ti face raul, fara a-l invinui de ceva anume. E bine sa-i spui omului ca nu procedeaza corect cu tine, ca ar trebui sa existe o relatie de armonie ? Daca acesta continua sa te batjocoreasca, sa-ti puna bete in roate, te ironizeaza etc cu toate ca tu incerci sa ti-l apropii, te rogi ca Dumnezeu sa-i lumineze mintea, dar acest ateu, continua ani la randul sa-si faca treaba, asa cum el considera de cuviinta. Ce faci atunci cand ai contact zilnic 8 ore/zi cu o astfel de persoana, trece an dupa an, schimbarile pozitive intarzie sa apara iar ori de cate ori are ocazia te picura, isi bate joc, rade in batjocura si multe altele.
Toate acestea care le prezint sunt aruncari de vina asupra acestui ateu, ori este realitatea actiunii unor oameni ? Cum se schimba atitudinea acestor oameni, cum se schimba raul in bine si daca observ acest rau (ca actiune - nu ca om) ce fac eu ca si crestin ? Stau deoparte smerindu-ma sau caut sa schimb ceva, dorind si mantuirea celui de langa mine ? Voi cum ati proceda ?

Iata, Maica Siluana spune ca atunci cand un om cauta mereu sa-ti faca rau, sa faci mai intai ce-i omeneste posibil: ocolirea, fuga, despartirea...chiar daca se dovedesc a fi numai intalniri amanate.

Ce faci daca aceste ocoliri, sunt interpretate ca ironie sau refuzul prezentei tale in compania respectiva este interpretata intr-un mod eronat si mai mult, aceasta ocolire nu face decat sa te puna intr-o lumina si mai proasta, interpretandu-se diverse ?

[patinina34]

În prealabil postat de OvidiuO

Maica Siluana raspunde unui om, referitor la persoana care continua la nesfarsit sa-ti faca rau.

"Prin aceasta simtire a neputintei noastre vom simti si neputinta vrajmasului nostru, ii vom intelege chinul, spaima, si ne va fi mila ca de noi insine. Asa lucreaza harul. Ca urmare, atunci cand cineva continua sa ne faca rau, pe langa masurile omenesti pe care le vom lua – despartirea, fuga, ocolirea lui – care se dovedesc a nu fi decat intalniri amanate, avem mare nevoie sa ne lipim de masurile dumnezeiesti de protectie pe care tu insati le mentionezi: rugaciune, binecuvantare."

pornind de la aceasta actiune de a face rau asupra cuiva, iar cel ce face raul este si ateu, sa observam, sa vedem daca existe diferente...daca ii spui in fata celui ce-ti face raul, fara a-l invinui de ceva anume. E bine sa-i spui omului ca nu procedeaza corect cu tine, ca ar trebui sa existe o relatie de armonie ? Daca acesta continua sa te batjocoreasca, sa-ti puna bete in roate, te ironizeaza etc cu toate ca tu incerci sa ti-l apropii, te rogi ca Dumnezeu sa-i lumineze mintea, dar acest ateu, continua ani la randul sa-si faca treaba, asa cum el considera de cuviinta. Ce faci atunci cand ai contact zilnic 8 ore/zi cu o astfel de persoana, trece an dupa an, schimbarile pozitive intarzie sa apara iar ori de cate ori are ocazia te picura, isi bate joc, rade in batjocura si multe altele.
Toate acestea care le prezint sunt aruncari de vina asupra acestui ateu, ori este realitatea actiunii unor oameni ? Cum se schimba atitudinea acestor oameni, cum se schimba raul in bine si daca observ acest rau (ca actiune - nu ca om) ce fac eu ca si crestin ? Stau deoparte smerindu-ma sau caut sa schimb ceva, dorind si mantuirea celui de langa mine ? Voi cum ati proceda ?

Iata, Maica Siluana spune ca atunci cand un om cauta mereu sa-ti faca rau, sa faci mai intai ce-i omeneste posibil: ocolirea, fuga, despartirea...chiar daca se dovedesc a fi numai intalniri amanate.

Ce faci daca aceste ocoliri, sunt interpretate ca ironie sau refuzul prezentei tale in compania respectiva este interpretata intr-un mod eronat si mai mult, aceasta ocolire nu face decat sa te puna intr-o lumina si mai proasta, interpretandu-se diverse ?

Aici este o problema: aceea de a fii interesat ceea ce spun altii mai mult, parerea lor? sau ceea ce simti?
Daca cinev iiti face rau, stai deoparte, fugi , desparte-te de raul iminent, pentru ca oricum gura lumii nu o vei pute opri niciodata.
Daca ramai: vor spune ca esti asa de prost ca stai sa fii chinuit si batjocorit.
Daca pleci, vor pune ca uite si asta a plecat si-i era asa de bine.

Important aici este sa faci in asa fel incit sa fii pe placul lui Dumnezeu, ca vezi tu, daca stai, mintea ta nu se poate concentra la rugaciune, deoarece tu nu esti bine.
Iarta, incearca sa aduci pe calea cea buna persoana respectiva daca poti, insa trebuie sa stai deoparte, sa fii plecat de acolo, daca nu vrea, atunci persoana respectiva si-a ales singur/a cale, tu nu mai ai ce sa faci. Datoria ta este sa spui: uite asa este bine, insa nu poti schimba o prsoana fara voia ei.
Cam asta banuiesc, ca Maica Siluana voia sa transmita.

[patinina34]

[SIZE=3]Slava deşartă, ca şi zgârcenia şi lăcomia, distruge credinţa din inima omului; ca şi zgârcenia şi lăcomia, slava deşartă face inima omului inaptă pentru credinţa în Hristos, pentru mărturisirea lui Hristos. “Cum puteţi voi să credeţi, zice Domnul căpeteniilor poporului evreu din vreme a Sa, când primiţi slavă unii de la alţii, şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi? (Ioan 5, 44). De multe ori printre căpeteniile iudeilor erau oameni care credeau în Hristos, dar, evanghelistul ne spune că “nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniţi din sinagogă; Căci au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu” (Ioan 12,42-43). Iudeii dăduseră o hotărâre conform căreia era interzis pentru cel ce mărturisea că Domnul Hristos era Mesia cel proorocit, să ia parte la adunările din sinagogă (cf. Ioan 9, 22).[/SIZE]
[SIZE=3]Slava deşartă se hrăneşte din laudele oamenilor şi din avantajele dobândite prin înţelepciunea trupească, stimulată de starea noastră căzută. Se hrăneşte din bogăţii, din descendenţa nobiliară, din titlurile strălucitoare cu care se împopoţonează cei ce slujesc lumii şi fac totul pentru a-i plăcea acesteia, dintr-alte onoruri deşarte. Prin natura sa, slava pământească şi omenească se opune în mod direct slavei lui Dumnezeu. Originea slavei deşarte, şi căile care duc la ea, sunt cu totul altele decât originea slavei dumnezeieşti şi căile care duc la aceasta. Slava deşartă şi ambiţia au ca origine o falsă apreciere a opiniilor oamenilor şi a puterii lor, amândouă acestea fiind deşarte şi trecătoare, nestatornice şi nesemnificative. Calea urmată de cel ce caută slava omenească stă într-un efort continuu de a plăcea oamenilor, şi de a-i lăuda. Că această complezenţă omenească este dreaptă sau nu, că este legală sau ilegală, are mai puţină importanţă pentru cel ce râvneşte slava omenească; important este să-şi atingă scopul![/SIZE]
[SIZE=3]Originea dorinţei după slava care vine de la Dumnezeu şi a elanului pentru ea, se află într-o credinţă vie în atotputernicia lui Dumnezeu şi în negrăita Lui bunătate faţă de omul căzut. Datorită pocăinţei şi împlinirii poruncilor Evangheliei, omul căzut se poate împăca cu Dumnezeu şi poate dobândi în faţa Lui - ne exprimăm în felul acesta pentru a fi mai bine înţeleşi - o “bună reputaţie”, cum spune în Scriptură de către Dumnezeu omul ale cărui fapte au fost plăcute ochilor Săi: “bine slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău” (Matei 25, 23). Datorită acestei origini a slavei care vine de la Dumnezeu, omul care doreşte să o dobândească se străduieşte fără încetare să placă lui Dumnezeu, să-L urmeze pe Domnul purtându-şi crucea, să placă aproapelui său în ceea ce este îngăduit şi prescris de către poruncile Evangheliei.[/SIZE]
[SIZE=3]O asemenea amabilitate nu-i satisface deloc pe fiii veacului acestuia, ba chiar le provoacă indignare căci ceea ce caută şi aşteaptă ei este o satisfacere nelimitată a patimilor şi a orbirii lor sufleteşti; ca şi recompensă pe omul ce-i laudă pe alţii, dar care, în realitate este vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al binelui adevărat al aproapelui său, îl răsplătesc cu slava pământească.[/SIZE]
[SIZE=3]“Dacă-Mi slujeşte cineva, zice Domnul, să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti” (Ioan 12, 26). Printre principiile morale ale Domnului lisus Hristos şi printre trăsăturile care-I exprimă sfânta Sa personalitate, este şi refuzul slavei care vine de la oameni. A spus-o El însuşi: “Slavă de la oameni nu primesc ” (Ioan 5,41). Chiar dacă este Regele regilor, “împărăţia Lui nu este din lumea aceasta” (Ioan 18,36). Atunci când poporul a vrut să-L proclame rege, S-a retras într-un munte pustiu, învăţându-ne şi pe noi, cum spune fericitul Teofilact al Bulgariei, să fugim de onoruri şi de slavă.[/SIZE]
[SIZE=3]Atunci când după Cina cea de taină, ucenicii i-au zis Domnului: “Acum ştim că Tu ştii toate şi nu ai nevoie ca să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu”, Domnul nu S-a bucurat de aceste cuvinte, care exprimau o laudă omenească. Dimpotrivă, ştiind că, peste puţin, ucenicii Săi vor fi cuprinşi de laşitate, şi vrând să le arate că omul nenăscut din nou nu se poate baza pe firea sa căzută, capabilă de fapte imprevizibile, le-a răspuns: “Acum credeţi? Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur” (Ioan 16, 30-32).[/SIZE]
[SIZE=3]Asumându-Şi firea omenească, prin suferinţe şi prin Cruce Hristos a intrat în slava Sa, pe care ca şi Dumnezeu a avut-o întotdeauna. Noi trebuie să-L urmăm pe Hristos: împlinindu-I poruncile şi îndurând toate necazurile care ne parvin, vom fi vrednici să ne împărtăşim şi de slava Lui în veacul acesta şi în cel ce va să vină. Hristos “S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe Cruce. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; Ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesupt. Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl” (Filipeni 2, 7-11).[/SIZE]

[patinina34]

[SIZE=3]La fel şi noi trebuie să ne smerim cu trupul şi cu sufletul pentru a deveni părtaşi slavei lui Hristos în lumea aceasta şi-n cea viitoare. Arvuna slavei pe care Dumnezeu-Omul o dă ucenicilor Săi în timpul călătoriei pământene constă în diferitele daruri ale Duhului Sfânt; în veacul viitor slava lui Dumnezeu îi va cuprinde pe ucenicii lui Hristos atât în exterior cât şi în interior în mod deplin şi cu o măreţie care depăşeşte puterea de exprimare a omului (cf. l Cor. 2, 9).[/SIZE]
[SIZE=3]Din acest motiv Sfinţii noştri Părinţi, sfinţii călugări, se străduiau să fugă, ca de o otravă mortală, de tot ceea ce duce la mândrie şi pricinuieşte slavă omenească, însăşi Providenţa divină nu le îngăduie aleşilor lui Dumnezeu, cum se poate vedea limpede în vieţile sfinţilor, să trăiască în desfătări, în belşug şi-n slava omenească, pe parcursul vieţii lor pământeşti, întotdeauna ei au suportat nenumărate necazuri, venite cu voie sau fără de voie. Aşa cum dulciurile vatăma stomacul, dacă sunt folosite mereu, aşa slava omenească neamestecată cu suferinţele întunecă sufletul. După cum iarba şi grâul se ofilesc şi seacă, viermii se înmulţesc în fructe, dacă timpul este mereu frumos şi secetos, la fel o constantă fericire pământească slăbeşte virtuţile omului şi face să se nască în inimă părerea de sine, aroganţa şi poftele trupeşti.[/SIZE]
[SIZE=3]Sfântul Isaac Sirul zice: “Este foarte puţin probabil să se afle un om care să poată rezista onorurilor, ba cred că nu există nici unul: şi lucrul acesta se întâmplă din predispoziţia omului spre nestatornicie”. S-a demonstrat practic că această predispoziţie duce la schimbări neaşteptate. De aceea Dumnezeu a pregătit pentru slujitorii Săi o slavă veşnică şi neschimbătoare în ceruri, nedorind ca ei să fie mereu onoraţi în lumea aceasta, nestatornică şi schimbătoare, cu consideraţii deşarte şi efemere. Lucrul acesta îl spune preafericitul Simeon Metafrast în Viaţa lui Eustachie Plachida (20 septembrie). Sfinţii, pe care Dumnezeu i-a chemat la o slujire înaltă în Biserică datorită deosebitei capacităţi naturale şi maturităţii spirituale, au fost în mod deosebit supuşi la prigoniri, la umiliri, la împotriviri, la mânie, la suferinţă. Pentru a ne convinge este suficient să citim vieţile lui Atanasie cel Mare, Grigorie Teologul, Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi ale altor luminători ai Bisericii. Necazurile ce i-au lovit i-au ferit de pericolul sufletesc care le-ar fi putut veni uşor datorită rangului înalt şi onorurilor omeneşti la care erau avizaţi.[/SIZE]
[SIZE=3]“Ia aminte cu grijă la tine însuţi, a zis Sfântul Isaia Pustnicul, pentru a înlătura dorinţa de putere, de onoruri, de mărire şi de laudă; fugi de ele ca de ciumă, ca de moarte şi de pierdere a sufletului, ca de chinurile veşnice”. Dacă cineva este atent asupra lui însuşi şi asupra omenirii, nu se poate să nu fie convins de dreptatea pe care o au sfinţii anahoreţi; este imposibil să nu bagi de seamă că alergarea după slava şi onorurile omeneşti îl îndepărtează pe un călugăr de calea cea strâmtă a mântuirii, trasată de Domnul Hristos şi bătătorită de toţi cei ce L-au urmat. Mai mult, chiar învăţătura despre calea cea strâmtă şi cu chinuri devine străină, bizară, fără sens pentru cei ce sunt atraşi de slava omenească. Ei se smintesc, ca şi fariseii, cei iubitori de lumea aceasta, de calea cea strâmtă şi de cei ce o propovăduiesc, se smintesc de învăţătura Domnului asupra lepădării de tine însuţi. Dar Mântuitorul ne-a dat-o ca un remediu şi ca o mângâiere indispensabilă, pe acest pământ de exil şi orbire, pentru a ne elibera de minciună şi de cei ce ne-au dus în robie, şi care continuă să ne ducă, cu ajutorul minciunii (cf. Luca 16, 14).[/SIZE]
[SIZE=3]Nu există altă cheie, care ne poate deschide uşa împărăţiei Cerurilor, decât crucea lui Hristos. Dumnezeu dăruieşte această cheie celor ce caută sincer să intre întru împărăţia Sa; ba chiar ei se străduiesc să o obţină, şi se bucură şi tresaltă atunci când o primesc ca o arvună a fericirii veşnice.[/SIZE]

În prealabil postat de OvidiuO

Maica Siluana raspunde unui om, referitor la persoana care continua la nesfarsit sa-ti faca rau.

"Prin aceasta simtire a neputintei noastre vom simti si neputinta vrajmasului nostru, ii vom intelege chinul, spaima, si ne va fi mila ca de noi insine. Asa lucreaza harul. Ca urmare, atunci cand cineva continua sa ne faca rau, pe langa masurile omenesti pe care le vom lua – despartirea, fuga, ocolirea lui – care se dovedesc a nu fi decat intalniri amanate, avem mare nevoie sa ne lipim de masurile dumnezeiesti de protectie pe care tu insati le mentionezi: rugaciune, binecuvantare."

pornind de la aceasta actiune de a face rau asupra cuiva, iar cel ce face raul este si ateu, sa observam, sa vedem daca existe diferente...daca ii spui in fata celui ce-ti face raul, fara a-l invinui de ceva anume. E bine sa-i spui omului ca nu procedeaza corect cu tine, ca ar trebui sa existe o relatie de armonie ? Daca acesta continua sa te batjocoreasca, sa-ti puna bete in roate, te ironizeaza etc cu toate ca tu incerci sa ti-l apropii, te rogi ca Dumnezeu sa-i lumineze mintea, dar acest ateu, continua ani la randul sa-si faca treaba, asa cum el considera de cuviinta. Ce faci atunci cand ai contact zilnic 8 ore/zi cu o astfel de persoana, trece an dupa an, schimbarile pozitive intarzie sa apara iar ori de cate ori are ocazia te picura, isi bate joc, rade in batjocura si multe altele.
Toate acestea care le prezint sunt aruncari de vina asupra acestui ateu, ori este realitatea actiunii unor oameni ? Cum se schimba atitudinea acestor oameni, cum se schimba raul in bine si daca observ acest rau (ca actiune - nu ca om) ce fac eu ca si crestin ? Stau deoparte smerindu-ma sau caut sa schimb ceva, dorind si mantuirea celui de langa mine ? Voi cum ati proceda ?

Iata, Maica Siluana spune ca atunci cand un om cauta mereu sa-ti faca rau, sa faci mai intai ce-i omeneste posibil: ocolirea, fuga, despartirea...chiar daca se dovedesc a fi numai intalniri amanate.

Ce faci daca aceste ocoliri, sunt interpretate ca ironie sau refuzul prezentei tale in compania respectiva este interpretata intr-un mod eronat si mai mult, aceasta ocolire nu face decat sa te puna intr-o lumina si mai proasta, interpretandu-se diverse ?

Ca să continui ideia...sunt persoane cărora dacă le ceri iertare pentru ca te consideri mereu mai vinovat decât esti, având conşiinţă creştină) vor zice negreşit "ai văzut,este vinovat de toate necazurile mele şi mai are si tupeul să-mi ceară iertare" uitând că prin lucrarea iertării îşi face în primul rând lui un mare serviciu şi apoi celuilalt.
Menţinând toată viţa o stare conflictuală cu cineva eşti în veci sclavul acelei persoane iar raul acesta pe care îl alimentezi prin ura ta se va răsfrânge asupra celor din neaul tău care se vor naşte "păcatele părinţilor le trag copii"
Ne punem întrebarea la un moment dat "de ce mi se întâmplă mie acestea?".
Uimirea mea este cu atât mai mare cu cât am întâlnit persoane foarte "evlavioase" care se comportă aşa?!?

[OvidiuO]

deci, cred ca pur si simplu in astfel de cazuri, se vorbesc doua limbi diferite, iar traducatorul nu este de fata, e absent. Astfel, fiecare vorbeste pe limba lui. Partea proasta e, ca si daca taci, se pare ca vorbesti altfel. De altfel si cei ce susotesc de fapt vorbesc tare, nu-i asa ? De ce ? Caci cel ce susoteste, ascunde. Cel ce ascunde, se fereste. Am putea continua, dar nu am ajunge nicaieri. De aceea, noi sa ne rugam pentru toti oamenii, desi uneori nu putem fi de acord cu anumite actiuni ale lor. De altfel si noi le avem pe ale noastre, nimeni nu este infailibil, insa daca ma doare cand fratele meu greseste, trebuie sa-i spun, cu blandete, dorind schimbarea lui. Pe undeva spune Sf. Apostol Pavel, daca imi amintesc bine, ca daca nu a primit sfatul cel bun, dupa 1-2 incercari (intre patru ochi), mergi si spune-l Bisericii...dar se pare ca acest lucru nu se mai practica in zilele noastre. Apoi, aici e vb de un frate, nu de un ateu. In cazul ateului, rabzi si aplici cele spuse de cei intelepti, urmezi Calea lui Hristos.
Doamne ajuta !

[vsovi]

stii ce am surprins la cineva, nu dau nume ca se supara...

poi shi-a dat seama ca a greshit cuiva shi in loc sa faca ce era drept, shti dumneata ce a zis in sinea sa?, asha ca o auto-barfa, poi a zis : -nu-i nimic, bine am facut ca shi asha o merita!... respectiva...

m-am cutremurat de ce-i poate "capul" uneori aceluia...

"un suflet trist e un suflet cu luminile stinse"
"nici abuzul nici refuzul"
"fereshte-tzi capul de frig shi de prostie" (pr. pro. Arsenie Boca, trambitza nr.3)

(frig= frica+strig ; prostie= pro-shtie ; Capul este cirtutza ori iotuza aia mica shi draga a ta, ca shi un giuvaer, un smarald, un margaritar ce se mai incurca in vorbire)

nu shti cum se incurca? poi asha se incurca de la Duhul cum a patzit parintele Cleopa in filmuletzul de pe site:

ca a zis, shtitzi voi cine a pus steagul cu "nihil sine deo" pe reduta? shi a vrut sa zica Valter Maracineanu dar l-a corectat Duhul Sfanat shi nu l-a lasat ci a zis ashea cum va zic eu ca am ascultat atent cum a zis:

Valter răMărăMăracineanu ... shi asha este cum a zis Parintele Cleopa shi nu Valter Maracineanu...

În prealabil postat de geo.nektarios

...RAUL din mine, il vad in TINE!!!! asta este a arunca vina pe celalalt... Cel UNIT cu Hs niciodata nu vede pe cel pacatos, caci starea lui de smerenie il face sa se vada mai pacatos decat ultimul dintre pacatosi, iar pe TOTI din jurul lui, ii vede SFINTI!!! Starea lui de smerenie atat de mare ajunge... Dar el nu stie cat de MARE este inaintea Domnului si a oamenilor! Caci orice cuvant de lauda va primi, il va respinge, pt ca e constient ca Darul primit, nu e al lui, apoi tot Dumnezeu este Cel Care a lucrat...

cine se scuza se acuza!

...deci tot SMERENIA este cea care TREBUIE imbratisata de catre orice CRESTIN! Ea te duce la curatirea "RAULUI" din tine... apoi daca esti curat, ti-ai curatit inima de patimi, sa stii ca nu mai cum sa vezi "vinovatul"... caci din iubire de aproapele, ca sa nu i se intample NIMIC rau, iei tu asupra ta, orice vina!

Doamne, da-ne mai multa credinta! Doamne, invata-ne sa ne rugam!

Citesc acum cartea "IATA DUHOVNICUL" vol.2 si la pg 35 Pr. Arsenie Papacioc aminteste de o cearta cu Pr. Cleopa, care a avut loc in altar:

"Zic:
- Parinte Cleopa, de ce ai sustinut asa?
A intervenit Parintele Emilian:
- Dragostea indelung rabda, se milostiveste, nu se aprinde de manie...!
Zic:
- Asa este, dar se bucura numai de adevar!" (I Cor. 13,6)

Ma bucur f mult ca am gasit acest raspuns, caci nu putem face abstractie de adevar in actiunile noastre. Dar adevarul nu ne indreptateste a fi lipsiti de dragoste.