Despre vesnicia chinurilor iadului

[Florin-Ionut]

"Esenta chinurilor vesnice ale iadului va consta in neputinta celor aflati acolo de a iubi pe cineva, scufundarea lor nesfarsita in egoism, intr-un efort fara sfarsit de a cauta sensul existentei lor in ei insisi, iar nu in Dumnezeu. Iadul este, de fapt, o auto-condamnare la nefericire, un refuz continuu al iubirii celorlalti si a lui Dumnezeu."

În prealabil postat de topcat

Nu e sustinuta de un act pozitiv de condamnare nu inseamna indiferenta?
In concluzie: cineva il chinuie vesnic pe altcineva pentru ca il iubeste? De ce trebuie sa iti chinuiesti ratiunea in halul asta numai pentru ca Dzeu sa ramina bun?

Macar am clarificat ca Iadul nu inseamna viermi care mananca si foc care arde trupurile spirituale are mortilor.

Inca o data, Dumnezeu nu a vrut sa creeze o lume automatizata constituita din fiinte care sa-L iubeasca si sa-I faca voia in mod fortat. Oricum ar fi o lume, indivizii trebuie sa fie liberi. Daca unora nu le convine ideea de existenta traita in aromnie si iubire cu celelalte creaturi, fie ingeri, fie oameni, atunci Dumnezeu le respecta alegerea si ii aseaza intr-o imparatie pe potriva ratiunii lor intunecate. Nu le place binele, vor avea parte de rau. Chinul lor va fi intelegerea scopului pentru care au fost creati si vederea fericirii celorlalti care s-au supus voii divine. Daca tu consideri ca o viata de iubire in smerenie este absurda, atunci nu vrei sa te asemeni cu Dumnezeu, deci vei merge sa traiesti cu ingerii carora nu le-a placut nici lor aceasta perspectiva.