E intr-un anume fel povestioara, dar am impresia ca nu rezolva mare lucru, fiindca existenta lui Dumnezeu ca In-temei-etor al lumii trebuie sa fie perceptibila si in spatiul realului-material. In plus, alimenteaza mai noile pozitii psihologiste care sustin ca obiectul religiilor, desi adeseori ambiguu in mintea credinciosilor si totodata perfect inexistent, isi gaseste o justificare ca derivat al functiilor primare de adaptare si cognitive; altfel spus, religia si spiritualitatea tin de o rafinare relativ recenta a proceselor encefalice (e.g. credem in sufletele celor adormiti ca analog fin pentru o sinteza intre frica de moarte ~ ca frica de necunoscut, de pericol, motiv pentru care s-au si dezvoltat reflexele de supravietuire + credinta in entitati microscopice precum virusii ~ aceasta trebuie iarasi privita in perspectiva stramosilor nostri care nu stiau exact cum apar anumite boli, dar banuiau ca exista chestiuni fantomatice care le provoaca)
|