Avortul- canon de pocainta

În prealabil postat de almaris

(...)
Vom stii sigur ca am primit iertarea pentru un pacat al nostru atunci cand acesta nu ne mai stapaneste, atunci cand in viata noastra nu mai infaptuim ce faceam odata, fie ca e vorba de lucruri marunte, fie de unele mai grozave.

De multe ori m-am gandit la asta. Dar aceasta ieratre nu vine (de obicei) de la sine. E nevoie de acel "ceva" care sa-i placa Lui Dumnezeu la tine, si astfel sa-ti ridice povara acelei patimi. Dar e la fel de adevarat ca, incet-incet ne pomenim inconjurati de tentatii care nici nu le stiam vreodata si pe care poate ca nici macar nu le constientizam foarte clar, intrucat ni se pare ca facem bine ceea ce facem. E adevarat, dupa rugaciuni indelungate, dupa multa cainta si smerenie, descoperim pe nesimtite ca ceea ce odinioara ne trezea o placere nebuna, acum o privim cu indiferenta si ne miram cum puteam fi atat de slabi. Fumatul, desfraul, patima bauturii, pizmuirea, judecarea (subiectiva!) a aproapelui, dezmatul pe la chefuri, clevetirea si "sfaturile" nocive oferite altora, numai pentru a parea mai glumeti sau mai interesanti, si cate oare nu sunt acele pacate care au facut candva parte din viata noastra, zi dupa zi, clipa dupa clipa!... Ne pomenim ca nu le mai avem. Si ne bucuram, dar nu realizam ca suntem inca departe de mantuire (mai ales daca nu pastram in suflet acea vina perpetua pentru cel care-am fost si dorinta sincera de indreptare), dar raul viclean ne da din ce in ce mai des tarcoale si ne inghesuie intr-un coltisor al mintii unde nu s-a dat prea bine cu matura, si ne sopteste: "Ce mai tot astepti? Nu vezi ca te-ai mantuit deja? Te-ai smerit, meriti viata pe care-o ai acum! Dumnezeu te iubeste si-ti da tot ce-i ceri. Vrei sa vezi? Ia cere-i cutare sau cutare lucru! Doar stii ca pe tine nu te refuza niciodata!..." Si cate astfel de ganduri viclene nu ne vin, dupa ce simtim ca am fost oarecum usurati de niste poveri!...
Uneori ne facem viata dupa propriile noastre reguli, ignorand constienti sau inconstienti ceea ce nu se incadreaza standardului nostru, chiar daca Sfintii Parinti aveau alte pareri, sau... Sfanta Biserica are alta pozitie fata de adevarul pe care-l accepti tu si raportat la experienta vietii tale! Te simti curat in suflet, dar vinovat cumva fiindca nu esti tocmai in total acord cu anumite dogme, legate de alte confesiuni - sa zicem. Ii iubesti si pe ei si ii respecti, fiind convins ca si ei au modul lor de a se mantui. Nu te amesteci cu ei, dar ii admiri si-i respecti asa cum si ei te respecta pe tine pentru credinta ta!... Si nu mai stii daca e bine sau rau fiindca nu stii de cine sa asculti: de Ingerul Pazitor sau de dogme si pozitii de "Gigi-contra"?

Cand voi vedea o mama de-a dreptul marcata de fapta grava pe care a comis-o,
cand voi vedea o mama care necontenit "cu lacrimi spala picioarele" Mantuitorului
cand voi vedea o mama care a avortat fara sa doreasca, din probleme de sanatate...

atunci cred ca are o sansa ca Dumnezeu sa o ierte usor.

Insa atata timp cat femeile merg sa avorteze si ies zambitoare de acolo ca au "scapat de o grija", ma indoiesc. Nu sunt eu cu judecata... intr-un fel. Desi ca tot oamenilor (Apostolilor, preotilor) li s-a dat puterea de ierta si de a tine pacatele.

Stiti ce e ciudat? Daca intrebi o femeie inainte sa avorteze daca ii va parea rau, stiti ce va spune, nu? Sigur ca ii va parea. Si atunci de ce il face? Ca sa aibe dupa ce sa planga?

Sunt necredincioase. Multe din ele.
In concluzie de moment, as spune ca pentru avort trebuie multe lacrimi de pocainta.

stie cineva cate avorturi s-au facut in 2009?
In Romania sau in lume?

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de ar14rai

Cand voi vedea o mama de-a dreptul marcata de fapta grava pe care a comis-o,
cand voi vedea o mama care necontenit "cu lacrimi spala picioarele" Mantuitorului
cand voi vedea o mama care a avortat fara sa doreasca, din probleme de sanatate...

atunci cred ca are o sansa ca Dumnezeu sa o ierte usor.

Insa atata timp cat femeile merg sa avorteze si ies zambitoare de acolo ca au "scapat de o grija", ma indoiesc. Nu sunt eu cu judecata... intr-un fel. Desi ca tot oamenilor (Apostolilor, preotilor) li s-a dat puterea de ierta si de a tine pacatele.

Stiti ce e ciudat? Daca intrebi o femeie inainte sa avorteze daca ii va parea rau, stiti ce va spune, nu? Sigur ca ii va parea. Si atunci de ce il face? Ca sa aibe dupa ce sa planga?

Sunt necredincioase. Multe din ele.
In concluzie de moment, as spune ca pentru avort trebuie multe lacrimi de pocainta.

Pai da, dar dumneavoastra oricum nu le puteti afla pe toate cele care varsa multe lacrimi de pocainta pentru ca au avortat...pentru ca depinde ce parohie aveti, cat de religiosi sunt enoriasii..iar dintre cele care avorteaza, pot fi din cele care vin la spovedanie, ca sa o mai faca si pe asta...deci nu cu reala pocainta sau constientizare a pacatelor!

Eu cred ca multe femei plang cu adevarat aceasta decizie, insa poate ca nu toate se exteriorizeaza in fata vecinilor, amicilor...sau prietenilor de familie!

În prealabil postat de ar14rai

Cand voi vedea o mama de-a dreptul marcata de fapta grava pe care a comis-o,
cand voi vedea o mama care necontenit "cu lacrimi spala picioarele" Mantuitorului
cand voi vedea o mama care a avortat fara sa doreasca, din probleme de sanatate...

atunci cred ca are o sansa ca Dumnezeu sa o ierte usor.

Indiferent cat de grav ar fi pacatul unui om, va rog nu lasati impresia ca Dumnezeu are nevoie de tanguirile noastre ca sa ne ierte, sa ne tavalim pe jos, sa facem cine stie ce eforturi etc. Daca ne pocaim din inima, El ne iarta in clipa aceea. De aceea si spune Domnul, atunci cand ne rugam sa si credem ca am primit in ceasul acela.
Domnul sa ne fereasca de a deveni pacatosi de meserie in vreun domeniu.

În prealabil postat de ar14rai

Insa atata timp cat femeile merg sa avorteze si ies zambitoare de acolo ca au "scapat de o grija", ma indoiesc. Nu sunt eu cu judecata... intr-un fel. Desi ca tot oamenilor (Apostolilor, preotilor) li s-a dat puterea de ierta si de a tine pacatele.

Asa este, nu suntem noi cu judecata, in nici un fel, cu toate ca oameni fiind avem aceasta tendinta. Principiul iertarii este foarte simplu, nu poti cere ca Dumnezeu sa te ierte daca tu insuti nu poti sa ierti pe aproapele tau care ti-a gresit, acesta este principiul de care vorbeste Scriptura. Cine tine pacatul, adica nu iarta, nici pe el nu il va ierta Dumnezeu.

În prealabil postat de ar14rai

Stiti ce e ciudat? Daca intrebi o femeie inainte sa avorteze daca ii va parea rau, stiti ce va spune, nu? Sigur ca ii va parea. Si atunci de ce il face? Ca sa aibe dupa ce sa planga?

Sunt necredincioase. Multe din ele.
In concluzie de moment, as spune ca pentru avort trebuie multe lacrimi de pocainta.

Din pacate multe dintre aceste femei ajung la avort sub o presiune imensa care ori din partea "iubitului", ori din partea parintilor, ori din partea mai stiu eu cui, toti inconstienti de ce urmari ar putea avea loc. Nu realizeaza ce binecuvantare ar fi un copil chiar poate venit intr-un moment nepotrivit.

Dumnezeu sa ne ajute ca in cazul in care vom fi pusi in situatia de a sfatui pe cineva care are gandul acesta, de a merge sa realizeze macabra interventie, sa o putem ajuta sa revina asupra deciziei, acordandu-i in acelasi timp si sprijinul nostru.

[glykys]

Eveniment petrecut in familie, acum vreo 50 de ani: femeia, proaspat casatorita, ramane gravida si vrea sa avorteze. Sotul este pentru pastrarea copilului. Argumentele ei: vrea sa mearga la serviciu, sa isi faca situatie, sa aiba cu ce isi creste copiii... argumentele lui: vrea sa aiba o familie adevarata, copii, nepoti, sa fie veselie in casa... Ea o tine pe a ei, el o tine pe a lui. El hotarat, vazand ca nu o scoate la capat: "Daca avortezi, sa stii ca ai terminat-o cu mine! Divortam!" Ghiciti cine a avut castig de cauza! Daca nu exista aceasta remarca ferma, bebelusii (erau 2 gemeni) ar fi fost avortati si nici eu nu as mai fi putut exista!
Domnilor, luati aminte si aratati ca sunteti barbati atunci cand este nevoie, in situatii limita!

[Mihnea Dragomir]

Acuma, după umila mea părere, împrejurarea că nevasta face o crimă nu prea e motiv de divorţ.

[gabriela8]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Acuma, după umila mea părere, împrejurarea că nevasta face o crimă nu prea e motiv de divorţ.

Mai draga, n-o fi motiv de divort pentru ca avortul e la moda acumdar ai putea sa traiesti langa o "criminala"? Trebuie sa nu ai inima ca sa omori un suflet si oricum sotul prin acord devine partas la pacat ca de altfel toti cei care sunt de acord cu aceasta fapta...

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de gabriela8

Mai draga, n-o fi motiv de divort pentru ca avortul e la moda acumdar ai putea sa traiesti langa o "criminala"? Trebuie sa nu ai inima ca sa omori un suflet si oricum sotul prin acord devine partas la pacat ca de altfel toti cei care sunt de acord cu aceasta fapta...

Cam dur...cam dur, si nu trebuie sa uitam ca sunt unele femei care inca nu constientizeaza pe deplin ca sunt mame...nici macar in perioada cat sunt insarcinate, abia dupa ce se concretizeaza totul si vad copilul live...se schimba ceva in ele!!!

Unele abia atunci cand vad copilul la eco...sunt izbite de sentiment, pana atunci...tot asa, nu pot simti mai nimic concret.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de gabriela8

Mai draga, n-o fi motiv de divort pentru ca avortul e la moda acumdar ai putea sa traiesti langa o "criminala"? Trebuie sa nu ai inima ca sa omori un suflet si oricum sotul prin acord devine partas la pacat ca de altfel toti cei care sunt de acord cu aceasta fapta...

1. "Măi dragă" ? Pentru ce să vorbim unii cu alţii cu ironii gratuite ?
2. Eu nu am spus că soţul trebuie să-şi dea acordul. Dimpotrivă, trebuie să facă tot ce depinde de el ca o crimă (fără nici un fel de ghilimele) să nu se producă. Dar, dacă se produce totuşi, ăsta e motiv să îşi repudieze soţia de care este legat până la mormânt ? Nu trebuie să îl iertăm pe aproapele nostru, mai ales dacă acest aproape e jumătatea noastră ? Măcar în speranţa că şi Domnul nostru ne va ierta pe noi, dacă inima ne e aşa de împietrită că nu îl mai putem ierta din inimă !