cum stii ca el/ea e alesul/a?

[casiana]

În prealabil postat de AlinB

Casiana,

Ai spus: "dar cred ca ruptura s-a produs asa in timp pentru ca am inceput sa simt ca nu sunt pe primul loc pentru el."

Nu stiu daca reusesc sa inteleg. Cine ar fi totusi pe primul loc pentru el?
Sau ce lucruri pune inaintea ta?
Din ce ai mai spus, tot timpul este dupa tine..ce l-ar putea interesa mai mult?
Din ce spui inteleg ca ti-ai pierdut practic interesul pentru el ca pe undeva ai ramas impresia ca de fapt nu te iubeste.
Esti sigura ca este o parere obiectiva?
Sau poate este un pretext?
Ce ai face acum cu timpul tau liber daca ar fi sa stai singura?
Gandeste-te cam ce ai putea face pe termen scurt, mediu si lung.
Crezi ca ti-ar place sa stai singura toata viata? Sau te gandesti ca ai putea totusi sa nu fii singura dar nu alaturi de el?
N-are de ce sa-ti fie teama ca nu te-ar intelege, in punctul asta unde au ajuns lucrurile chiar n-ar avea ce sa se intample mai rau de atat.
Incearca sa vezi ce ai totusi efectiv sa-i reprosezi.
Ca am impresia ca totusi au fost destule lucruri dar n-ai putut sa o faci la timpul potrivit si ele s-au materializat in distanta afectiva. Care tot a crescut..
Si daca tot plangi, nu incerca sa o faci indreptatindu-te.
Gandeste-te ca problema nu este viata ta de acum, pe care multii altii in locul tau si-ar dori-o, ci faptul ca tu nu poti sa o apreciezi, ca ai o neputinta.
Asta ar trebui sa o plangi, nu viata inainte de a fi casatorita, din copilarie, etc.
Iar daca ai ceva sa-i reprosezi si lu-i, fa-o cum ziceam fara teama.
Mai rau nu poate fi.
Eu nu cred ca in sufletul tau iti place atat de mult singuratatea incat n-ai avea nevoie de nimeni alaturi pentru tot restul vietii.
Inainte de povestea asta, te-ai gandit vreodata sa te calugaresti?
Poate firea ta ar fi fost mai potrivita cu modul asta de viata.
Acum te-ai calugari?

Din pacate nu pot sa spun aici pe forum cine a fost pe primul loc pt el, nu ca nu mi-as fi facut deja publica viata, dar asta nu pot. Acum tot timpul este dupa mine, dar asta acum, nu de f mult timp...A inceput sa se schimbe cu putin inainte de casatorie cand mi-au venit mie gandurile de a renunta la relatie si de a anula nunta. Inainte nu era asa ca daca ar fi fost lucrurile stateau cu totul altfel acum, nu s-ar fi instalat distanta afectiva de care ziceai.

Stiu ca ma intrebai ce imi lipseste la/langa el. Nu am un raspuns exact, dar in schimb il simt ca pe ceva in plus in viata mea, ceva de care m-as putea lipsi si mi-ar fi mai usor, mai bine.
Impresia ca nu ma iubeste o aveam la un moment dat, dar tot inainte de casatorie..acum m-a mai convins pe ici pe colo de trainicia sentimentelor lui pt mine, dar m-a convins prea tarziu..cand eu deja nu mai asteptam nimic de la el, cand as fi preferat sa fie de acord sa punem capat relatiei..atat imi doream.

Daca as fi singura cred ca as continua sa studiez: sa mai fac o facultate, cursuri de pian, canto, sa ma inscriu la un centru de voluntariat…si multe altele. Eu asta simt ca as putea sa stau singura toata viata, asa simt acum. Nu pot sa ma gandesc sa fiu langa altcineva, nu-mi da voie constiinta. In plus, la cat sufar acum nu cred ca as mai putea sa mai am curajul de a oficializa vreo relatie vreodata. Nu sper sa ma vindec curand de ce e in sufletul meu acum.

Primul meu gand de calugarie a fost in clasa a 8 a, dar ai mei nici n-au vrut sa auda de asa ceva, nici macar la Seminarul de la Agapia nu m-au lasat sa dau. Apoi am mai avut ganduri de a ma indrepta spre manastire, dar ma tem ca nu sunt pregatita pentru asa ceva. Daca as sti ca asta m-ar ajuta sa-mi gasesc linistea, m-as indrepta si maine spre manastire desi faptul ca sunt casatorita cred ca e deja un impediment serios.

M-ai pus serios pe ganduri cu faptul ca poate e vorba doar de o neputinta a mea, ca ma consider mai mult nevinovata decat culpabila pt toata situati..o sa cuget mai bine la toate astea, macar in momentele mele de luciditate, f putine de altfel.

[Doriana]

În prealabil postat de casiana

Daca as fi singura cred ca as continua sa studiez: sa mai fac o facultate, cursuri de pian, canto, sa ma inscriu la un centru de voluntariat…si multe altele. Eu asta simt ca as putea sa stau singura toata viata, asa simt acum. Nu pot sa ma gandesc sa fiu langa altcineva, nu-mi da voie constiinta. In plus, la cat sufar acum nu cred ca as mai putea sa mai am curajul de a oficializa vreo relatie vreodata. Nu sper sa ma vindec curand de ce e in sufletul meu acum.

Eu sunt de parere sa continui sa studiezi. Inscrie-te la facultate, la un centru de voluntariat. Astfel vei avea timpul ocupat si nu-l vei mai vedea atat de des. Poate vazandu-l mai rar inima ti se va vindeca si il vei ierta pentru lucrurile peste care nu poti sa treci.

[luminita-]

singuratatea nu e buna decat in cazuri rare....bun inveti,faci o facultate,te realizezi, dar daca nu ai pe nimeni alaturi cu care sa imparti ceea ce ai realizat viata parca nu are sens, iar lucrurile pe care le-ai adunat nu au valoare

eu una daca as avea prieten pe care sa ma pot baza cred ca as privi mai cu optimism viata,mi-ar da motive sa studiez mai mult,as avea cu cine sa-mi petrec timpul liber

[Langu]

În prealabil postat de luminita-

singuratatea nu e buna decat in cazuri rare....bun inveti,faci o facultate,te realizezi, dar daca nu ai pe nimeni alaturi cu care sa imparti ceea ce ai realizat viata parca nu are sens, iar lucrurile pe care le-ai adunat nu au valoare

eu una daca as avea prieten pe care sa ma pot baza cred ca as privi mai cu optimism viata,mi-ar da motive sa studiez mai mult,as avea cu cine sa-mi petrec timpul liber

In privinta bunurilor adunate si care nu-ti sunt utile,da-le de pomana sa vezi ce valoare le dai...Sensul vietii il dam noi in functie de ceea ce vrem sa realizam,niciodata nu suntem singuri nici chiar atunci cand vrem sa fim.Fi mai optimista,viata e frumoasa,priveste bine pe langa tine si vezi cate minunatii sunt.Fruntea sus si lumina in priviri!Toate cele bune!

[Vladimir-Adrian]

În prealabil postat de casiana

,,au fost cativa ani in care l-am iubit, l-am iubit din tot sufletul"
Din pacate nu pot sa spun aici pe forum cine a fost pe primul loc pt el, nu ca nu mi-as fi facut deja publica viata, dar asta nu pot. Acum tot timpul este dupa mine, dar asta acum, nu de f mult timp...A inceput sa se schimbe cu putin inainte de casatorie cand mi-au venit mie gandurile de a renunta la relatie si de a anula nunta. Inainte nu era asa ca daca ar fi fost lucrurile stateau cu totul altfel acum, nu s-ar fi instalat distanta afectiva de care ziceai.
,,E adevarat ca nu am fost suficient de hotarata pentru ca m-am temut ca o sa raman cu sentimentul de vinovatie ca ii fac rau, ca ii distrug viata daca ne despartim dupa o relatie de cativa ani buni. Imi tot promitea ca o sa schimbam ceva in relatia noatra, ca lucrurile se vor indrepta dupa casatorie, dar nu a fost deloc asa.”
,,Am avut o relatie de prietenie frumosa si linistita, poate prea linisitita uneori, dar cred ca ruptura s-a produs asa in timp pentru ca am inceput sa simt ca nu sunt pe primul loc pentru el.

Din fragmentele indicate rezulta limpede ca la inceput va iubeati(cativa ani, dupa spusele tale), el a facut o greseala grava fata de tine(posibil infidelitate,,acum tot timpul este dupa mine, dar asta acum, nu de f mult timp...), tu chiar ai vrut sa te desparti de el, el a insistat sa va casatoriti, spunandu-ti ca lucrurile se vor indrepta dupa casatorie, tu ai fost de acord, el a incercat sa corecteze de atunci greseala facuta printr-o purtare exemplara, prin grija si devotament. Numai ca rana facuta nu s-a vindecat, ci, dimpotriva, se deschide din ce in ce mai larg... si ai inceput sa ai chiar o aversiune fata de el. Banuiesc ca el si-a cerut scuze fata de tine,(sper ca a facut-o, asta tu stii mai bine) dar si-a marturisit greseala si fata de duhovnic? si daca a facut-o, si a fost iertat de Dumnezeu cand s-a spovedit, de ce nu il ierti si tu?
,,12şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri
13şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!
14Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.
15Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre."
Asadar tu ai certitudinea ca daca il vei ierta din tot sufletul, si Dumnezeu iti va ierta tie greselile pe care le vei face, mai usor si mai repede, la judecata.
Daca insa nu si-a cerut scuze fata de tine, sau persista in greseala, asta e cu totul alta poveste.
Oricum aici e buba si ea trebuie atacata caci efectele ei sunt, asa cum ne-ai povestit, devastatoare. Cred ca un sfat de la un duhovnic mai cu experienta v-ar putea ajuta, cu conditia sa-i spuneti toate amanuntele, sa nu-i ascundeti nimic. Stiu ca pe forum e mai greu sa dai toate amanuntele, dar in cazul de fata eludezi insasi radacina problemei ,si anume ce greseala a facut el si cum ati gestionat situatia. Fara aceaste date esentiale ale problemei nimeni nu poate sa-ti dea un sfat de calitate.

[casiana]

În prealabil postat de Vladimir-Adrian

Din fragmentele indicate rezulta limpede ca la inceput va iubeati(cativa ani, dupa spusele tale), el a facut o greseala grava fata de tine(posibil infidelitate,,acum tot timpul este dupa mine, dar asta acum, nu de f mult timp...), tu chiar ai vrut sa te desparti de el, el a insistat sa va casatoriti, spunandu-ti ca lucrurile se vor indrepta dupa casatorie, tu ai fost de acord, el a incercat sa corecteze de atunci greseala facuta printr-o purtare exemplara, prin grija si devotament. Numai ca rana facuta nu s-a vindecat, ci, dimpotriva, se deschide din ce in ce mai larg... si ai inceput sa ai chiar o aversiune fata de el. Banuiesc ca el si-a cerut scuze fata de tine,(sper ca a facut-o, asta tu stii mai bine) dar si-a marturisit greseala si fata de duhovnic? si daca a facut-o, si a fost iertat de Dumnezeu cand s-a spovedit, de ce nu il ierti si tu?
,,12şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri
13şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!
14Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.
15Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre."
Asadar tu ai certitudinea ca daca il vei ierta din tot sufletul, si Dumnezeu iti va ierta tie greselile pe care le vei face, mai usor si mai repede, la judecata.
Daca insa nu si-a cerut scuze fata de tine, sau persista in greseala, asta e cu totul alta poveste.
Oricum aici e buba si ea trebuie atacata caci efectele ei sunt, asa cum ne-ai povestit, devastatoare. Cred ca un sfat de la un duhovnic mai cu experienta v-ar putea ajuta, cu conditia sa-i spuneti toate amanuntele, sa nu-i ascundeti nimic. Stiu ca pe forum e mai greu sa dai toate amanuntele, dar in cazul de fata eludezi insasi radacina problemei ,si anume ce greseala a facut el si cum ati gestionat situatia. Fara aceaste date esentiale ale problemei nimeni nu poate sa-ti dea un sfat de calitate.

Ai sintetizat f bine cele descrise de mine si situatia sta cam in felul in care ai rezumat-o. Adevarul e ca l-am iubit, ca eram in stare sa fac orice pentru el, ca ajunsesem sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru ca l-am intalnit si ca suntem impreuna, dar chiar daca nu a ajuns pana la a ma insela fizic, mi-a gresit si mi-a gresit destul de mult o perioada de cateva luni cu 2 ani in urma. Nu zic asta pentru a ma dezvinovati de orice greseala pt ca m-am tot gandit ca poate eu l-am impins spre asta, poate avea alte asteptari si l-am dezamagit sau poate nu gasise in mine tot ce avea el nevoie la momentul acela, sau nu i-am oferit totul, dar oricare ar fi fost motivul, adevarul e ca m-a ranit foarte tare. Atat de multa umilinta si tristete am putut aduna incat stau si acum si ma gandesc cum de nu am cedat psihic atunci.

Imi ziceai de iertare, sa stii ca l-am iertat, ne-am spovedit amandoi, dar oricat as vrea nu pot sa uit, nu pot sa trec peste tot ce-a fost, nu-mi da voie mintea, inima, gandul si am depus eforturi destul de mari timp de 1 an si ceva plus astea 11 luni de cand suntem si casatoriti. Si totul a fost in zadar. Am ajuns doar in stadiul in care povesteam in postarile mele anterioare.

Si nu inteleg de ce? De ce nu a vrut sa ne despartim? De ce a insistat sa ne casatorim daca lucrurile intre noi nu mai erau ca la inceput si deja sufeream f mult? De ce a trebuit sa ne distrugem viata si mai mult prin casatorie?

[Doriana]

În prealabil postat de casiana

Si nu inteleg de ce? De ce nu a vrut sa ne despartim? De ce a insistat sa ne casatorim daca lucrurile intre noi nu mai erau ca la inceput si deja sufeream f mult? De ce a trebuit sa ne distrugem viata si mai mult prin casatorie?

Indiferent de ce ar fi dorit el sa nu va despartiti, problema e de ce ai acceptat tu sa o faceti, daca "lucrurile dintre voi nu erau ca la inceput". De ce a trebuit sa continuati poti sa ne spui tu, caci ai spus "da " in fata ofiterului de stare civila si a preotului. Indiferent cat de insistent ar fi fost el tu aveai posibilitatea de a spune "nu".

Acum faptul e consumat si ai facut cu el un legamant in fata lui Dumnezeu. Ai jurat sa-l iubesti si sa-l respecti si nimeni nu te-a obligat sa o faci. Cu ajutorul lui Dumnezeu si cu multa rugaciune inima ti se va vindeca si veti putea fi ca inainte. Numai sa existe bunavointa. Nu e nimic sa nu poata schimba Dumnezeu si nu exista inima ranita sa nu o poata vindeca. Numai sa-I ceri sincer lucrul asta.

[conradcrusader]

În prealabil postat de Doriana

Acum faptul e consumat si ai facut cu el un legamant in fata lui Dumnezeu. Ai jurat sa-l iubesti si sa-l respecti si nimeni nu te-a obligat sa o faci. Cu ajutorul lui Dumnezeu si cu multa rugaciune inima ti se va vindeca si veti putea fi ca inainte. Numai sa existe bunavointa. Nu e nimic sa nu poata schimba Dumnezeu si nu exista inima ranita sa nu o poata vindeca. Numai sa-I ceri sincer lucrul asta.

Sunt de acord. In momentul in care iti iei aceasta responsabilitate, trebuie sa o duci pana la capat, sa-ti faci datoria fata de sot si fata de Dumnezeu. Dumnezeu nu binecuvanteaza divorturile. Iti recomand sa citesti Catehezele maritale si Cuvantarile despre viata de familie ale Sf. Ioan Gura de Aur si Sfaturi intelepte ale Sf. Teofan Zavoratul. Vei gasi niste raspunsuri si incurajari potrivite situatiei tale. Eu le-am citit prea tarziu. In situatiile acestea, cand unul dintre soti nu merge pe acelasi drum al iubirii, e cam greu de mentinut o casnicie, dar nu imposibil. Cu Dumnezeu, putem face si duce totul.
De ce nu cereti sfatul unui duhovnic?

[casiana]

În prealabil postat de conradcrusader

Sunt de acord. In momentul in care iti iei aceasta responsabilitate, trebuie sa o duci pana la capat, sa-ti faci datoria fata de sot si fata de Dumnezeu. Dumnezeu nu binecuvanteaza divorturile. Iti recomand sa citesti Catehezele maritale si Cuvantarile despre viata de familie ale Sf. Ioan Gura de Aur si Sfaturi intelepte ale Sf. Teofan Zavoratul. Vei gasi niste raspunsuri si incurajari potrivite situatiei tale. Eu le-am citit prea tarziu. In situatiile acestea, cand unul dintre soti nu merge pe acelasi drum al iubirii, e cam greu de mentinut o casnicie, dar nu imposibil. Cu Dumnezeu, putem face si duce totul.
De ce nu cereti sfatul unui duhovnic?

Am un parinte duhovnic la care merg sa ma spovedesc si in mare stie despre problema mea, dar ce poate sa-mi faca?Cred ca nici nu stie ce sa-mi mai zica decat sa ma rog, sa ma rog si iar sa ma rog (un sfat f bun de altfel).

Va multumesc mult pentru recomandari. Incerc sa intru in posesia cartilor indicate cu nadejdea ca citindu-le vor fi o alinare pentru sufletul meu si voi gasi in ele macar putina nadejde si putere.

[conradcrusader]

În prealabil postat de casiana

Am un parinte duhovnic la care merg sa ma spovedesc si in mare stie despre problema mea, dar ce poate sa-mi faca?Cred ca nici nu stie ce sa-mi mai zica decat sa ma rog, sa ma rog si iar sa ma rog (un sfat f bun de altfel).

Va multumesc mult pentru recomandari. Incerc sa intru in posesia cartilor indicate cu nadejdea ca citindu-le vor fi o alinare pentru sufletul meu si voi gasi in ele macar putina nadejde si putere.

Parintele duhovnic iti da un sfat bun, de tine depinde ascultarea pe care o faci. Caci daca tu nu asculti, zadarnice sunt sfaturile lui. Eu, citandu-i pe Sfintii Parinti, recomand rabdarea si continuarea acestui drum, dar nu o spun din propria mea experienta pentru ca eu am facut pe dos. Oricum, nu cred ca e o solutie buna sa refuzi sa faci un copil cu sotul tau. Nu cauta sa agravezi mai rau situatia. Trebuie sa lupti pentru aceasta casnicie, chiar impotriva ta, trebuie sa porti aceasta cruce, iar la final biruinta va fi a ta. Dar cum ti-am spus, citez de la Sfintii Parinti. Domnul sa va lumineze si sa va calauzeasca pe aceasta cale stramta.