cum stii ca el/ea e alesul/a?

[casiana]

În prealabil postat de AlinB

Casiana,

Ai spus: "dar cred ca ruptura s-a produs asa in timp pentru ca am inceput sa simt ca nu sunt pe primul loc pentru el."

Nu stiu daca reusesc sa inteleg. Cine ar fi totusi pe primul loc pentru el?
Sau ce lucruri pune inaintea ta?
Din ce ai mai spus, tot timpul este dupa tine..ce l-ar putea interesa mai mult?
Din ce spui inteleg ca ti-ai pierdut practic interesul pentru el ca pe undeva ai ramas impresia ca de fapt nu te iubeste.
Esti sigura ca este o parere obiectiva?
Sau poate este un pretext?
Ce ai face acum cu timpul tau liber daca ar fi sa stai singura?
Gandeste-te cam ce ai putea face pe termen scurt, mediu si lung.
Crezi ca ti-ar place sa stai singura toata viata? Sau te gandesti ca ai putea totusi sa nu fii singura dar nu alaturi de el?
N-are de ce sa-ti fie teama ca nu te-ar intelege, in punctul asta unde au ajuns lucrurile chiar n-ar avea ce sa se intample mai rau de atat.
Incearca sa vezi ce ai totusi efectiv sa-i reprosezi.
Ca am impresia ca totusi au fost destule lucruri dar n-ai putut sa o faci la timpul potrivit si ele s-au materializat in distanta afectiva. Care tot a crescut..
Si daca tot plangi, nu incerca sa o faci indreptatindu-te.
Gandeste-te ca problema nu este viata ta de acum, pe care multii altii in locul tau si-ar dori-o, ci faptul ca tu nu poti sa o apreciezi, ca ai o neputinta.
Asta ar trebui sa o plangi, nu viata inainte de a fi casatorita, din copilarie, etc.
Iar daca ai ceva sa-i reprosezi si lu-i, fa-o cum ziceam fara teama.
Mai rau nu poate fi.
Eu nu cred ca in sufletul tau iti place atat de mult singuratatea incat n-ai avea nevoie de nimeni alaturi pentru tot restul vietii.
Inainte de povestea asta, te-ai gandit vreodata sa te calugaresti?
Poate firea ta ar fi fost mai potrivita cu modul asta de viata.
Acum te-ai calugari?

Din pacate nu pot sa spun aici pe forum cine a fost pe primul loc pt el, nu ca nu mi-as fi facut deja publica viata, dar asta nu pot. Acum tot timpul este dupa mine, dar asta acum, nu de f mult timp...A inceput sa se schimbe cu putin inainte de casatorie cand mi-au venit mie gandurile de a renunta la relatie si de a anula nunta. Inainte nu era asa ca daca ar fi fost lucrurile stateau cu totul altfel acum, nu s-ar fi instalat distanta afectiva de care ziceai.

Stiu ca ma intrebai ce imi lipseste la/langa el. Nu am un raspuns exact, dar in schimb il simt ca pe ceva in plus in viata mea, ceva de care m-as putea lipsi si mi-ar fi mai usor, mai bine.
Impresia ca nu ma iubeste o aveam la un moment dat, dar tot inainte de casatorie..acum m-a mai convins pe ici pe colo de trainicia sentimentelor lui pt mine, dar m-a convins prea tarziu..cand eu deja nu mai asteptam nimic de la el, cand as fi preferat sa fie de acord sa punem capat relatiei..atat imi doream.

Daca as fi singura cred ca as continua sa studiez: sa mai fac o facultate, cursuri de pian, canto, sa ma inscriu la un centru de voluntariat…si multe altele. Eu asta simt ca as putea sa stau singura toata viata, asa simt acum. Nu pot sa ma gandesc sa fiu langa altcineva, nu-mi da voie constiinta. In plus, la cat sufar acum nu cred ca as mai putea sa mai am curajul de a oficializa vreo relatie vreodata. Nu sper sa ma vindec curand de ce e in sufletul meu acum.

Primul meu gand de calugarie a fost in clasa a 8 a, dar ai mei nici n-au vrut sa auda de asa ceva, nici macar la Seminarul de la Agapia nu m-au lasat sa dau. Apoi am mai avut ganduri de a ma indrepta spre manastire, dar ma tem ca nu sunt pregatita pentru asa ceva. Daca as sti ca asta m-ar ajuta sa-mi gasesc linistea, m-as indrepta si maine spre manastire desi faptul ca sunt casatorita cred ca e deja un impediment serios.

M-ai pus serios pe ganduri cu faptul ca poate e vorba doar de o neputinta a mea, ca ma consider mai mult nevinovata decat culpabila pt toata situati..o sa cuget mai bine la toate astea, macar in momentele mele de luciditate, f putine de altfel.