![]() |
![]() |
|
#11
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Știm că prima controversă în Biserică a fost între curentul iudaizant (iudeocreștini) și celălalt curent, care susținea că nu este necesar ca cineva să fie mai întâi evreu ca să fie creștin. Primii erau mai puțini, dar îl aveau cu ei pe Petru. Ceilalți îl aveau ca lider de opinie pe Pavel. Fiindcă unii învățau una, iar alții alta, apostolii au hotărât să țină primul Conciliu din istorie: este conciliul apostolic de la Ierusalim. Controversa a fost soluționată practic înainte de conciliu, deoarece principalul susținător al iudeocreștinismului, Petru, și-a schimbat părerea când Spiritul Sfânt i-a arătat în chip minunat adevărul. Dar, din cauza caracterului antitradițional al sectelor, fiecare controversă este reluată cu fiecare generație: nu e nici o deosebire între ignorarea Conciliului Apostolic de la Ierusalim cu privire la mâncatul cărnii de porc și ignorarea Conciliului Ecumenic a 7-lea cu privire la cultul icoanelor. Oamenii care uită istoria sunt condamnați la inexistența memoriei, astfel încât ereziile și schismele sunt, în fond, mereu aceleași. Iar prototipul lor a fost schisma lui Satan: neascultarea. Citat:
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com Last edited by Mihnea Dragomir; 04.05.2010 at 21:20:39. |
|