Iuda a fost predestinat sa-L vanda pe Hristos?

[luciand]

În prealabil postat de glykys

Cezar, sunt in asentimentul tau si, in mare parte, sunt de acord cu ce ai scris. Probabil ca mesajul meu foarte scurt a fost derutant si imi cer iertare daca ai inteles ca suntem roboti. Ideea mea era ca e inutil sa tot aruncam cuvinte goale incolo si incoace, in loc sa "punem in aplicare", in sensul sa traim viata duhovniceasca - cu tot ce presupune ea si cu ce ai enumerat si tu - nu sa ne marginim la intrebari si raspunsuri. Iar teoria (activitatea contemplativa, rugaciunea, meditatia etc, tot ce tine de sfera interioara) trebuie sa se vada si in afara, sa fie materializata cumva. Spre exemplu, traim si petru altii, ne jertfim pentru familie si petru altii, ne facem datoria la locul de munca, fiecare dupa masura, nu stam numai in gaoacea noastra sa meditam, ca irosim talantii care zac in noi.

Insa recunosc ca eu vad lucrurile asa, pentru ca am primit / mostenit de acasa, de mic copil, niste valori, m-am nascuta inconjurata de credinta si de dragostea lui Dumnezeu, am crescut sub fusta bunicii, care mi-a transmis comori de jertfa, izvorate din experienta ei personala, caci ea s-a cladit in timp, in suferinte si incercari. Imi aduc aminte ca odata, o persoana i-a reprosat de ce ma invata atatea lucruri (ce sa fac, de ce sa ma feresc, cum sa procedez in anumite situatii), ca e bine ca fiecare sa isi gaseasca singur drumul lui in viata si sa invete singur ce e bine si rau. Bunica sustinea ca nu e asa, ca si ea ar fi preferat sa stie anumite lucruri dinainte, nu sa le invete pe propria piele.

Raman in continuare la ideea ca Dumnezeu il gaseste pe om si nu invers si ca, daca ai gasit o lumina, trebuie sa o faci cunoscuta si celorlalti.

Ai spus frumos tot ceea ce ai spus, ca dealtfel şi Cezar.
Ar fi o singură mică precizare de făcut, în ceea ce priveşte ultima idee formulată.
Nu Dumnezeu îl găseşte pe om - Dumnezeu îl aşteaptă pe om ca acesta să Îl găsească. După ce omul face primul pas, unul cât de mic şi firav, Dumnezeu face şi El un pas, infinit mai mare spre om. Iar alăturarea acestor doi paşi atât de inegali ca mărime,reprezintă împreună lucrarea lui Dumnezeu şi a omului - Sinergia - care răzbate din toată spiritualitatea ortodoxă. Este lucrarea care ne face fii lui Dumnezeu, este dovada vie a celui mai mare dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu după ce ne-a creat: libertatea.

Prima parte

Moarte prin spanzurare sau moarte prin cadere si umflare? Intr-un mod cu totul si cu totul surprinzator Evangheliile nu dau un sfarsit coerent vietii lui Iuda.Acest fapt conduce catre ideea ca destinul unui tradator nu a reprezentat o preocupare majora pentru prima comunitate si ca,doar ulterior,atunci cand devenea urgent sa se afle o explicatie acceptabila pentru tot ceea ce se intimplase, interesul pentru moartea Iscarioteanului a crescut.Un soi de legenda s-a constituit atunci fondata pe etiologii.Trebuia ca tradatorul sa fi murit,lucru pentru care se dispunea de o serie de locuri cu nume unul mai sinistru decat celalalt, si care putea fi perfect folosite pentru a justifica acesta ipoteza.

Din pacate acesta dubla traditie se dovedeste total contradictorie.Se ridica in primul rand chestiunea tarinei:acesta a fost cumparata de catre preotii cei mai de seama dupa moartea lui Iuda sau a reprezentat achizitia discipolului insusi? Se ridica apoi sacaitoarea problema a mortii:s-a spanzurat sau a cazut? Nu mai punem la socoteala tentativele care vizeaza punerea de acord a celor doua texte.In ceea ce priveste chestiunea tarinei unii speculeaza pe marginea variantelor in greaca si noteaza astfel ca Matei foloseste ,,agorazo" (a cumpara)iar in Fapte apare ,,,,ktaomai"(a detine).Iuda ar fi putut astfel detine un ogor pe care preotii cei mari sa-l fi cumparat.In sec XVI Estius formuleaza ipoteza conform careia ar fi vorba,de fapt, despre un ogor devenit celebru mai tarziu,Matei scriind inainte de Luca.Solutia este ingenioasa, intr-adevar, dar prea putin convingatoare.

Cat despre moartea lui Iuda lucrurile sunt si inca si mai delicate dupa cum o demonstreaza Cornelius a Lapide.Majoritate afirma ca iuda a folosit o sfoara prea putin rezistenta si ca,intr-o prima faza, s-ar fi spanzurat.Dar,dupa aceea,coarda rupandu-se,el ar fi cazut si ar fi pleznit de la mijloc.Ieronim se foloseste de acesta interpretare armonica pentru a trduce texul Faptelor: ,,hic quidem possedit agrum de mercede inquitatis et suspensus crepuit medius et diffusa sunt omnia viscera eius".In traducere s-ar obtine: ,,el detinea un ogor cumparat cu pretul nelegiuirii si spanzurat, plesni de la mijloc si-si varsa toate maruntaiele"

Ecumenius,episcop de Trikka,in Thessalia,pe la 990,la fel ca Erasmus si Augustin,sunt de acord sa se traduca sintagma celebra cu ,,aruncandu-se":toti trei presupun ca,pentru a muri mai iute, Iuda s-a aruncat din copac cu capul inainte, dupa ce avusese totusi grija sa-si lege latul de gat:el moare asa dar si strangulat si cu capul sfaramat.Maldonat reia acesta ipoteza:Iuda si-ar fi calculat gresit sinuciderea,prevazand o sfoara prea lunga,dupa aceea s-ar fi strangulat aruncandu-se in gol si apoi strivindu-si capul de pamant.Ruptura maruntaielor nu apare decat in momentul urmator,caci toti cei care se spanzura se umfla,de obicei,cumplit.

Textul lui Luca nu ofera deci descrierea trupului inca viu al lui Iuda ci doar pe aceea a cadavrului sau.Dom Jean Leclercq citeza la randul sau cazul ultimul print de Conde,spnzurat de o cremona din castelul Saint-Leu,ale carui picioare atingeau pamantul si al carui cap atarna pe spate.Anumite descrieri din medicina legala se apropie extrem de mult de text:

,,Pielea este intinsa ca pe o toba.La nivelul gatului si al fetei,acesta umflatura caracteristica particulara confera cadavrului un aspect tipic.Buzele sunt enorme,ochii ascunsi de pleoapele edemizate:din nas si din gura se scurge puroi adevarat.Acesta distensiune gazoasa a tesuturilor ajunge la un atat de mare nivel de presiune incat peretii abdominali par sa plezneasca"(A.Lacassange, Precis de medicine legale).

In comentariul sau pe marginea Evangheliei lui Matei,Teofilact este inca si mai violent.El presupune ca arborele s-a aplecat intr-atat incat Iuda s-a aruncat in gol dupa Invierea lui Hristos: ,,Copacul inclinandu-se,el a supravietuit,Dumnezeu dorind sa-l supuna penitentei,fie suferintei si confuziei.Se zice despre dansul ca suferea de hidropizie,astfel ca nu a putut trece prin latul prin care ar fi trecut si-un car si a murit cazind si pleznind de la mijloc,adica sfasiat, asa cum zice Luca in Faptele Apostolilor".Acesta descriere corespunde unei alta,la fel de respingatoare, apartinand unui fragment din Papias din Hieropolis(sec II)citat ca intarire de catre episcopul din Achridia:

,,Iuda nu a murit de sfoara ci a continuat sa traiasca,de vreme ce a fost dat jos din spanzuratoare inainte ca el sa se sufoce.Faptele Apostolilor arata acesta foarte limpede.Dar Papias,discipolul lui Ioan,povesteste inca si mai clar atunci cand relateza, in cartea a 4 a Exegezelor sale,vorbele Domnului: Iuda a intrupat in acesta lume un mare model de nelegiuire.Carnea sa era intr-atat de umflata incat nu putea trece prin latul prin care ar fi trecut si un car dar intr-atat incat nici capul nu-i putea trece.Caci se povesteste ca pleoapele sale erau atat de umflate incat nu puteau vedea deloc lumina soarelui.Corpul parea mai dezgustator ca oricand si din el se scurgeau siroaie de puroi,cu viermi adunati din intreg trupul,odata cu excrementele.Dupa nenumarate chinuri si suferinti el a murit,dupa cum se zice,pe ogorul sau,ceea ce face ca,pana in ziua de azi,acesta proprietate este lasata in parasire si a ramas nelocuita din pricina duhorilor.Pina in ziua de azi nimeni nu poate trece pe acolo fara sa-si astupe nasul cu mana.Intr-atat de mare era putregaiul carnii sale,care a patruns adanc in pamint".

Cornelius prefera o varianta moderata: ,,Dupa ce a dat inapoi argintii si ca sa scape de nelinistile constiintei sale,Iuda s-a spanzurat pe ogorul sau si spanzurndu-se s-a sugrumat in asa fel incat,din cauza moliciunii trupului sau sau poate din cauza razbunarii divine,a plesnit de la mijloc astfel ca gatul prin care au iesit cuvintele tradarii sa-l omoare cu nodul de la sfoara,asa cum ne spune si Bede,dar sufletul nelegiuit sa iasa nu pe gura care i-a dat lui Isus sarutul ci prin maruntaie,la fel precum dupa muscatura unui animal sau al unei salbaticiuni".

Partea a doua

Dom Calmet reia toate aceste ipoteze si mai adauga alte cateva: ,,Avem destul de multe dificultati in a ne reprezenta felul in care a murit Iuda.Unii cred ca ,aruncat fiind la groapa de gunoi dupa ce a murit,el a crapat acolo,asa cum se intimpla cu cadavrele parasite,si si-ar fi varsat toate maruntaiele.Mai multi specialisti in Noul Testament cred insa ca textul in greaca al lui Matei poate insemna doar ca Iuda s-ar fi sufocat de durere de disperare sau chiar de crup(inflamatie a gatului,un fel de angina)si ca din cauza durerii cumplite ar fi cazut cu capul in jos,ar fi plesnit si si-ar fi dat duhul.Sau ca,dimpotriva,chinuit de disperare,s-ar fi aruncat el insusi cu capul in jos si ar fi plesnit".

Anumiti artisti au rezolvat acesta confuzie in alt mod,precum in miniatura dintr-o psaltire pastrata la Canterbury,unde Iuda poate fi vazut spanzurat,inarmat cu un cutit,deschizandu-si vintrele.Maruntaiele sale se imprastie pe jos.Intr-un vitraliu alsacian din 1520 maestrul l-a intruchipat pe Iuda spanzurat si taiat la mijloc.Maruntaiele sale se impastie in vreme ce un diavol vine sa-i ia sufletul,reprezentat de un nou-nascut,pe care-l scoate din vintrele cascate.

Exegetii cei mai recenti insa au renuntat sa incerce sa armonizeze diversele marturii.Incepand cu anul 1701 Jacob Perizonius scrie o dizertatie intreaga in legatura cu moartea lui Iuda.Reamintind pozitia traditionala el admite ca expresia din Faptele Apostolilor nu se poate aplica la cadavrul lui Iuda,pentru ca Petru nu pare sa vorbeasca despre un cadavru si,in orice caz,termenul nu poate fi inteles decat ca ,,a se arunca cu capul in jos".De asemenea nu se poate pretinde nici ca ar fi fost aruncat de altii ci doar ca s-a aruncat singur.Mai importanta asadar decat a cerceta povestirea factuala a mortii lui Iuda ar fi sa notam ca, oferind ambele versiuni radical diferite ale sfarsitului celui care a calauzit garzile in Gradina Ghetsimani, sunt avansate doua viziuni asupra faptei vinovatului.

Moartea din disperare-spanzurarea lui Iuda are mai ales un caracter christologic:ea vorbeste mai inainte de toate despre planul divin si despre mecanismul mantuirii.Omorandu-se,Iuda arata ca lucrarea tradarii il depaseste cu mult de vreme ce faptele i-au scapat de sub control,ceea ce face sa nu mai aiba alta iesire decat moartea,pentru a face sa incetez consecintele asupra lui.In plus,atat timp cat el este principalul agent al tradarii,moartea sa depune marturie,intr-un mod mai mult decat evident,asupra absolutei nevinovatii a victimei,cat si asupra nelinistitoarei vinovatii a acuzatorilor sai.Astfel poate fi pusa in lumina o lectura complexa a planului divin:desi este inocent Iisus se lasa condamnat(de unde dublul sens al verbului paradidomi, EL ,,se pune in mainile" si ,,se lasa prins")si dezvaluie prin ascultarea Sa nedreptatea celor care il condamna.

Moartea prin pleznire-moartea prin explozie interna,prin sfasierea intregii fiinte,care-si varsa maruntaiele pe tarina,capata un sens cu totul nou.Intradevar,cititorii vremii nu puteau sa nu priceapa o aluzie mascata la binecunoscutul motiv al mortii nedemne,ca rasplata a pacatelor unui individ.Tematica este straveche si sunt cunoscute numeroase cazuri de pedepse ale unor indivizi care au opus rezistenta zeilor si carora grecii le dadeau un nume specific(theomachoi):acestia erau trazniti,preschimbati in animale,facuti bucati bucatele.Tiranii erau cei care,deseori,cunosteau o moarte nedemna asemanatoarea cu cea a marelui preot Alkime,a Casandrei sau al lui Alexandru,falsul profet.Cazul cel mai cunoscut este cel al regelui Antiohus al IV-lea Epifanus, acel suveran selgiucid,din vremea macabeilor,a carui figura tragica este relatata de Diodor din Sicilia(Istorii), de Polybius precum si de prima si a doua carte a Macabeilor( I Macabei 6:1-13 si II Macabei 9:1-28)ca si de Flavius Josephus(Antichitati evreiesti).

Cazut de pe carul sau in plina batalie,trupul lui este tot numai o rana.Putrezeste si ramine prada viermilor,intr-atat,incat duhoarea ii impedica pe ofiterii sai sa se apropie de el.In acelasi sens se poate cita si moartea lui Irod cel Mare, despre care Flavius Josephus povesteste,in Antichitati Iudaice,ca suferea de o ulceratie de nevindecat a intestinelor, ca picioarele ii supurau si ca era cuprins de o irepresibila nevoie de a se scarpina pe tot corpul.

Tradatorii,la randul lor,mor de o moarte violenta care,astfel,nu ramine doar un privilegiu rezervat tiranilor.Se poate cita in acest sens o fascinanta legenda, a careia versiune straveche apare pe un papirus arameean,din sec V,gasit la Elefantina:aceea a lui Ahiqar, inteleptul sirian.Acesta l-a ales pe nepotul sau Nadan ca sa-i continue menirea si de aceea il invata tot ce trebuie sa stie.Cu toate acestea Nadan comploteaza impreuna cu regele ca sa-si omoare unchiul.Dupa nenumarate peripetii care sunt tot atatea prilejuri pentru Ahiqar ca sa-si demonstreze intelepciunea,Nadan este dat in vileag.Textul versiunii siriene,cel mai complet de altfel, ne infatiseaza un Ahiqar grozav de rabdator care,in plus,refuza sa-si condamne nepotul: ,,Eu nu-ti spun nimic.Dumnezeu te va rasplati dupa cum ti-au fost faptele".Pedeapsa divina nu se face mult asteptata:

,,Cand tanarul Nadan a auzit asemenea vorbe,trupul i s-a umflat deindata si s-a fcut asemenea une plosti prea pline, in vreme ce maruntaiele i-au iesit din vintre.Lucrarea sa cea rea l-a infierbantat, l-a parjolit, l-a uscat,l-a slabit l-a sortit pieirii si l-a omorat"

[Mihnea Dragomir]

Sunteţi, cu adevărat, un om-enciclopedie !

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Sunteţi, cu adevărat, un om-enciclopedie !

Initial,ala mic si negru,de respira greu,cu copita despicata si fan Batman :) m-a impuns cu furca sa zic ,cu falsa modestie,ca fac si eu ce pot.Tipu din dreapta,cu aripioare, mi-a ars una peste ceafa si mi-am revenit:singura enciclopedie este biblioteca de care dispun.Eu sunt doar scribul.

[Eugen7]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Initial,ala mic si negru,de respira greu,cu copita despicata si fan Batman :) m-a impuns cu furca sa zic ,cu falsa modestie,ca fac si eu ce pot.Tipu din dreapta,cu aripioare, mi-a ars una peste ceafa si mi-am revenit:singura enciclopedie este biblioteca de care dispun.Eu sunt doar scribul.

:)
"Cine stropeste se unda"... intelegeti ce vreau sa spun.

Apreciem informatiile oferite. Doamne ajuta.

În prealabil postat de Eugen7

:)
"Cine stropeste se unda"... intelegeti ce vreau sa spun.Apreciem informatiile oferite. Doamne ajuta.

Am notat si am retinut :) Ma bucur daca gasiti ceva interesant in cele postate.O sa postez ultimele doua episoade.

Penultima parte

Ultimul exemplu de moarte nedemna se gaseste in textele de la Qumran:moartea ,,preotului nelegiuit" care a intraznit sa se proclame mare preot cand,de fapt,nu avea nici o descendenta sacerdotala si care a fost condamnat definitiv de catre comunitatea eseniana.Acest preot ar putea fi Ionatan Macabeul care a murit de sabia ptolemaidenilor,executat la Trifon,in 142 i.Hr,o moarte nedemna care a devenit simbolul groazei de nelegiuire.In comentariul lui Habaquq moartea nedemna este legata,ca si in cazul lui Iuda,de setea de bani.Acesta s-ar fi legat cu juramant de credinta la inceputul evolutiei sale religioase dar apoi,dupa ce a pus mana pe Israel, inima i s-a umflat de trufie, l-a parasit pe Dumnezeu,s-a lepadat de Lege din dragoste de bani, a furat si a adunat bogatie alaturi de cei fara de lege care,pana la urma,s-au ridicat contra lui.Boli urate si razbunari teribile s-au abatut asupra trupului sau de carne.In cazul sau, ca si in cel al lui Iuda,pedeapsa este aceea a unei morti dureroase si umilitoare, un soi de lege a talionului:moarte pentru moarte,durere pentru nelegiuire.

Revenind la moartea lui Iuda s-ar putea spune ca Teofilact i-a inteles si el sensul la fel,adaugand desigur sub impulsul lecturii lui Grigore de Nazianz: ,,asa cum maruntaiele lui Iuda s-au topit la fel si cele ale ereticului Arius".Grigore din Nazianz facuse comparatia intre mortea lui Iuda cea a lui Arius care pentru ,,execesele"sale de limbaj a fost pedepsit cu moartea ce l-a ajuns in locurile de usurare:,,a cunoscut aceiasi pedeapsa ca si Iuda pentru aceiasi tradare"(Grigore de Nazianz ,,Discours"). Acesta abordare face o limpede trimitere la Atanasie si ,,Scrisoarea catre Serapion" si Sozomene si ,,Poveste ecleziastica": ereziarc,simtindu-se rau,el s-ar fi retras in zona latrinelor,unde,de altfel,a si fost gasit mort.

Ultimul episod legat de Iuda nu se regaseste in Evanghelia lui Luca ci in cartea despre care exegetii au spus ca ar fi scrisa de aceiasi mana:Faptele Apostolilor.Tinand,in mod evident de o straveche traditie,poate midrahica,acest text se dovedeste atat de complex incat este greu sa-i precizezei originea exacta.Dupa Inaltarea lui Iisus Apostolul Petru tine un discurs (Faptele Apotolilor 1:15-26):

,, In zilele acelea, Petru s-a sculat in mijlocul fratilor - numarul celor adunati laolalta era de aproape o suta douazeci - si a zis: "Fratilor, trebuia sa se implineasca Scriptura spusa de Duhul Sfant mai inainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost calauza celor ce au prins pe Isus.El era din numarul nostru si era partas al aceleiasi slujbe.Omul acesta a dobandit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a cazut cu capul in jos, a plesnit in doua prin mijloc si i s-au varsat toate maruntaiele." Lucrul acesta a ajuns asa de cunoscut de toti locuitorii din Ierusalim, incat ogorul acela a fost numit in limba lor: "Acheldama", adica: "Ogorul sangelui." In adevar, in cartea Psalmilor este scris: "Locuinta lui sa ramana pustie, si nimeni sa nu locuiasca in ea!" si: "Slujba lui s-o ia altul!" Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au insotit in toata vremea in care a trait Domnul Isus intre noi, cu incepere de la botezul lui Ioan pana in ziua cand S-a inaltat El de la noi, sa fie randuit unul care sa ne insoteasca drept martor al invierii Lui. Ei au pus inainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis si Iust, si pe Matia. Apoi au facut urmatoarea rugaciune: "Doamne, Tu care cunosti inimile tuturor oamenilor, arata-ne pe care din acesti doi l-ai ales ca sa ia loc in slujba si apostolia aceasta, din care a cazut Iuda ca sa mearga la locul lui." Au tras la sorti, si sortul a cazut pe Matia, care a fost numarat impreuna cu cei unsprezece apostoli."

Discursul lui Petru are un scop precis:inlocuirea lui Iuda,astfel incat grupul Apostolilor sa fie mentinut la doisprezece. Dupa o tragere la sorti intre Iosif Barsaba si Matia,foarte putin cunoscuti si unul si celalalt,in cele din urma grupul il alege pe Matia ca Apostol. Acesta inlocuire are un sens simbolic de vreme ce operatiunea nu se va mai repeta niciodata:dupa moartea lui Iacov cel tanar, de plida,nimeni nu-si mai bate capul sa aleaga pe cineva in locul lui.Autorul Evangheliei lui Luca si al Faptelor Apostolilor intelege insa sa insiste asupra faptului ca ne situam intr-un timp al desavirsirii,acela care precede Rusaliile,timp al constituirii unui nou popor,atata timp cat in fundalul figurii celor 12 apostoli sunt reunite,de fapt,cele 12 triburi ale lui Israel.

Cei care asculta sunt in numar de 120 ceea ce reprezinta atat poporul in intregul sau(de zece ori cele douasprezece triburi)cat si cvorumul necesar pentru a fi numit un nou Sanhedrin.Cei 12 alcatuiesc asadar o ,,mica reprezentare"intrupand cele 12 triburi ale lui Israel,mentinerea totalitatii lor fiind un fel de eveniment prealabil coborarii Duhului Sfant de Rusalii iar comunitatea devenind astfel, intr-o anumita msura,un nou Templu.Cand acesta mica comunitate va fi angajata in istorie ea nu va mai avea nevoie si de idealitatea numarului.Acest modus operandi al desemnarii exprima caracterul divin al micii reprezentari.Matia nu obtine demnitatea de a deveni apostol datorita naturii sale sau prosapsia-ei sale(lungii sale ascendente)ci dar gratie alegerii divine,imagine a alegerii primilor discipoli.Metoda acesta se regaseste si in alte capitole ale Bibliei(Levitic 16:8, Iosua 14:1-2)ceea ce asimileaza acest fragment cu un exemplu clasic de naratiune a unei mosteniri.

Inainte de a trece la alegere,Petru povesteste mai intai sfarsitul discipolului care s-a ratacit,ca si cum intinerariul lui Iuda ar fi servit drept contra-exemplu pentru ceea ce urma sa aiba loc.Prin intemediul necesitatii conservarii numarului comunitatea reflecteaza asupra ei insesi si contempla destinul celui care a plecat ca un exemplu ce nu trebuie urmat cu nici un chip,un avertisment.Cei care ramin au o misiune:sa ramina martori.Astfel miezul textului nu este reprezentat de povestea tradarii,redusa la o fraza mai degraba aluziva,Iuda fiind calauza celor ce au prins pe Iisus.Acest fapt este remarcat si de Sfantul Ioan Gura de Aur care se mira de retinerea lui Petru:

,,Privti cata intelepciune la acest om.Petru nu se infurie,nu profereaza insulte,numindu-l pe Iuda patat de sange sau infam,el doar expune simplu ceea ce s-a intimplat.Nu-l numeste nici macar tradator ci se straduieste sa arunce pe umerii altora responsabilitatea faptei.Dar el nu-i ataca nici macar pe acestia cu violenta,iar despre cel dintai spune decat ca a fost calauza celor care au prins pe Iisus"(Sf.Ioan Gura de Aur,Homélies III)

[delia31]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Partea a doua

Tradatorii,la randul lor,mor de o moarte violenta care,astfel,nu ramine doar un privilegiu rezervat tiranilor.Se poate cita in acest sens o fascinanta legenda, a careia versiune straveche apare pe un papirus arameean,din sec V,gasit la Elefantina:aceea a lui Ahiqar, inteleptul sirian.Acesta l-a ales pe nepotul sau Nadan ca sa-i continue menirea si de aceea il invata tot ce trebuie sa stie.Cu toate acestea Nadan comploteaza impreuna cu regele ca sa-si omoare unchiul.Dupa nenumarate peripetii care sunt tot atatea prilejuri pentru Ahiqar ca sa-si demonstreze intelepciunea,Nadan este dat in vileag.Textul versiunii siriene,cel mai complet de altfel, ne infatiseaza un Ahiqar grozav de rabdator care,in plus,refuza sa-si condamne nepotul: ,,Eu nu-ti spun nimic.Dumnezeu te va rasplati dupa cum ti-au fost faptele".Pedeapsa divina nu se face mult asteptata:

,,Cand tanarul Nadan a auzit asemenea vorbe,trupul i s-a umflat deindata si s-a fcut asemenea une plosti prea pline, in vreme ce maruntaiele i-au iesit din vintre.Lucrarea sa cea rea l-a infierbantat, l-a parjolit, l-a uscat,l-a slabit l-a sortit pieirii si l-a omorat"

back on topic -Nadan, Iuda, Brutus si alti tradatori

Tocmai ai precizat si de Ahitofel.
Dupa detaliatele tale postari, o mica nuanta la subiectul despre moartea lui Iuda, pe care am retinut-o ca idee a unui preot catolic si care explica oarecum divergenta ireconciliabila intre cele doua versiuni distincte despre moartea lui.
Singurul evanghelist care vorbeste despre asta e Matei. Iar varianta lui e sinuciderea. In timp ce Faptele Apostolilor vorbesc ca a fost vorba de un accident: Iuda ar fi cazut si trupul sau s-a lovit de pamant.

In Vechiul Testament exista un gen literar special, numit “relatari despre morti infamante”, folosit pentru a povesti moartea pacatosilor, dusmani ai lui Dumnezeu, care in timpul vietii lor se opuneau proiectelor divine.

Se stie ca Matei si-a scris evanghelia pentru evrei. Si incearca sa-i convinga ca Iisus este Mesia cel asteptat de-a lungul secolelor. Insa evreii visau un Mesia descendent din regele David. Unul care sa aiba aceleasi trasaturi si caracteristici. Unul care sa fie un nou David.
Cel putin, asa il vestisera profetii. Si Matei, pentru a le spune ca Iisus este noul David, de fiecare data cand poate, in cartea sa, il descrie cu trasaturile tipice ale acestui rege.
Exegetii au descoperit foarte multe aluzii la David, facute de catre evanghelist, din copilaria lui Iisus pana la moarte.
Despre David, stim ca avea un prieten intim, numit Ahitofel, unul dintre colaboratorii sai cei mai apropiati, caruia ii descoperea toate secretele regatului.
Intr-o zi, dusmanii au facut o conspiratie impotriva lui David, pentru a-l ucide. Si Ahitofel, prietenul sau intim, l-a tradat si s-a alaturat dusmanilor sai. Care a fost sfarsitul lui Ahitofel? Scriptura spune ca, vazand esuate planurile sale, “a plecat si s-a dus la casa sa… si s-a spanzurat” (2Sam 17,23).

Moartea lui Iuda, conform versiunii lui Matei, este in mod straniu asemanatoare cu aceea a lui Ahitofel. De fapt, Iuda era colaborator apropiat al lui Iisus; Iisus ii incredinta lui toate secretele imparatiei cerurilor (Mt 13,11); si el l-a trădat pe prietenul sau intim; iar Iuda, caindu-se, s-a spanzurat.
Iuda si Ahitofel sunt unicele persoane, in toată Biblia, a căror sinucidere se relateaza. Amandoi mor spanzurati.
Matei relateaza despre spanzurarea lui Iuda si, folosindu-se de marturia lui Ahitofel, nu pretinde sa ofere o informatie detaliata despre sfarsitul apostolului. Ar fi avut putină importanta pentru cititorii sai evrei. Prefera sa recreeze din nou, in Iisus si Iuda, istoria lui David si Ahitofel si sa lase evreilor un mesaj mult mai profund: Iisus era noul David, Mesia salvator pe care il astepta poporul.

În prealabil postat de delia31

back on topic -Nadan, Iuda, Brutus si alti tradatori

Tocmai ai precizat si de Ahitofel.
Dupa detaliatele tale postari, o mica nuanta la subiectul despre moartea lui Iuda, pe care am retinut-o ca idee a unui preot catolic si care explica oarecum divergenta ireconciliabila intre cele doua versiuni distincte despre moartea lui.
Singurul evanghelist care vorbeste despre asta e Matei. Iar varianta lui e sinuciderea. In timp ce Faptele Apostolilor vorbesc ca a fost vorba de un accident: Iuda ar fi cazut si trupul sau s-a lovit de pamant.

In Vechiul Testament exista un gen literar special, numit “relatari despre morti infamante”, folosit pentru a povesti moartea pacatosilor, dusmani ai lui Dumnezeu, care in timpul vietii lor se opuneau proiectelor divine.

Se stie ca Matei si-a scris evanghelia pentru evrei. Si incearca sa-i convinga ca Iisus este Mesia cel asteptat de-a lungul secolelor. Insa evreii visau un Mesia descendent din regele David. Unul care sa aiba aceleasi trasaturi si caracteristici. Unul care sa fie un nou David.
Cel putin, asa il vestisera profetii. Si Matei, pentru a le spune ca Iisus este noul David, de fiecare data cand poate, in cartea sa, il descrie cu trasaturile tipice ale acestui rege.
Exegetii au descoperit foarte multe aluzii la David, facute de catre evanghelist, din copilaria lui Iisus pana la moarte.
Despre David, stim ca avea un prieten intim, numit Ahitofel, unul dintre colaboratorii sai cei mai apropiati, caruia ii descoperea toate secretele regatului.
Intr-o zi, dusmanii au facut o conspiratie impotriva lui David, pentru a-l ucide. Si Ahitofel, prietenul sau intim, l-a tradat si s-a alaturat dusmanilor sai. Care a fost sfarsitul lui Ahitofel? Scriptura spune ca, vazand esuate planurile sale, “a plecat si s-a dus la casa sa… si s-a spanzurat” (2Sam 17,23).

Moartea lui Iuda, conform versiunii lui Matei, este in mod straniu asemanatoare cu aceea a lui Ahitofel. De fapt, Iuda era colaborator apropiat al lui Iisus; Iisus ii incredinta lui toate secretele imparatiei cerurilor (Mt 13,11); si el l-a trădat pe prietenul sau intim; iar Iuda, caindu-se, s-a spanzurat.
Iuda si Ahitofel sunt unicele persoane, in toată Biblia, a căror sinucidere se relateaza. Amandoi mor spanzurati.
Matei relateaza despre spanzurarea lui Iuda si, folosindu-se de marturia lui Ahitofel, nu pretinde sa ofere o informatie detaliata despre sfarsitul apostolului. Ar fi avut putină importanta pentru cititorii sai evrei. Prefera sa recreeze din nou, in Iisus si Iuda, istoria lui David si Ahitofel si sa lase evreilor un mesaj mult mai profund: Iisus era noul David, Mesia salvator pe care il astepta poporul.

Corect.Nu Iuda este subiectul principal sau sordida lui tradare.Desi venise ora intunericului ,,Dar acesta este ceasul vostru si puterea intunericului." (Luca 22:53) Lumina,prin sacrificiu, urma sa invinga intunericul prin propria suferinta.Iuda este un element secundar,marginal,al tabloului si nicidecum cel principal.Pe evreii comunitatii mateine nu soarta lui Iuda ii interesa ci Mesia.Ne concentram prea mult pe Iuda iar Iscarioteanul este,in general,un subiect de speculatie.Hristos nu.