Rugaciunea lui Iisus

În prealabil postat de dobrin7m

Tarziu in noapte cand linistea este deplina, rugaciunea lui Iisus incepe sa fie spusa. O spunem cu buzele fara glas si incercam sa o coordonam cu respiratia noastra si parca nu reusim. Respiratia e mai lunga sau mai scurta parca buzele spun mai rar sau mai repede.

O zici in gand. Si vezi ca este cam acelasi lucru. E cand mai lunga cand mai scurta, cand parca expiri si inspiri de doua ori si spui o data rugaciunea cand, parca nu mai respiri si ea e spusa. Si vezi ca e dezordine intre tine si rugaciune.

Cum vine asta? cum sa duci rugaciunea in minte? Si rostesti rugaciunea in gand insa vezi ca mintea mai are si alte ganduri. Descoperi capacitatea de a gandi la altceva si de a rosti in gand rugaciunea. Nu e bine. Inseamna ca rugaciunea nu e in minte.

Continui. Si dintr-o data , Domnul fie laudat!, descoperi ca una este sa rostesti in gand rugaciunea ca si cum ai spune-o tare , si alta este ca rugaciunea sa fie ea insasi gandul tau. Gandul se mareste si se micsoreaza dupa masura vorbirii. Inseamna ca gandul se poate micsora sau mari dupa masura respiratiei. Si vezi ca un gand poate fi o intreaga fraza si realizezi ca atunci cand rugaciunea e gand si nu rostire in gand nu mai incap alte ganduri.

Rugaciunea te invata.

Rostirea rugaciunii lui Iisus mereu, este exercitiul care ne face sa ajungem ca Dumnezeu sa fie gandul nostru. Cand vom ajunge ca gandul nostru sa fie rugaciune atunci ea se coreleaza cu respiratia noastra , si simti ca respiri si traiesti cu Hristos. Atunci dezordinea dispare, mintea este la Hristos, si rugaciunea a intrat in minte.

Tot acest parcurs te descopera pe tine. Cand rostesti in gand rugaciunea si nu este ea insasi gand, gandurile paralele cu rostirea sunt intinate cu ceea ce ai in tine. Si descoperi rand pe rand, unde esti, cat de jos si de intinat esti. Dumnezeu te ajuta , sa alungi ganduri rele , unul cate unul, si abia apoi realizezi cum poti sa faci gandul tau rugaciune. Alungand gandurile rele, inlaturi pacatul. Iata cum rugaciunea ne curata de gandurile pacatoase.

Continui bucurandu-te de asezarea din tine, de pacea ce o simti. Uneori simti o durere puternica in piept. Te doare, si te gandesti ca urmeaza sa mori.

Te bucuri sa ai pe Hristos in minte si cand lucri, si cand vorbesti cu cineva, si tot timpul, Dumnezeu este permanent in mintea ta. Rugaciunea din mintea ta este acum cantecul ce te insoteste mereu.

Cateodata te prind gandurile. Si se departeaza gandul rugaciunii. Ah, trezvia mintii, minte stai treaza. Insa mintea sta pe deplin treaza cand nu esti in forfota lumii. Dar suntem in lume. Sa ne nevoim si iarasi gandul rugaciunii vine. Sa bucuram aproapele cu gandurile noastre bune. sa bucuram aproape cu gandul rugaciunii noastre.

Rugaciunea acum fiind gand, fiind gandul nostru ea poate fi gandita permanent. Gandul insoteste respiratia noastra si cand ne punem la somn. In timpul somnului respiratia devine mai scurta, are alt ritm insa gandul rugaciunii ii stabileste un ritm armonios. Parca toate se linistesc in tine, se aseaza. Adormi linistit si impacat de gandul rugaciunii, impacat de Dumnezeu. Te gandesti ca asa e bine sa fii si atunci cand mori.

Ferice de tine dacă ai ajuns la aceste trăiri! Eu nu am ajuns nicăieri dar mă străduiesc şi nădăjduiesc în mila şi ajutorul lui Dumnezeu.

Marea maijoritate a celor(foarte puţini de altfel) care au ajuns să aibă lucrătoare rugăciunea inimii nu vor să spună nimănui despre aceasta.

[dobrin7m]

În prealabil postat de dorinastoica14

Ferice de tine dacă ai ajuns la aceste trăiri! Eu nu am ajuns nicăieri dar mă străduiesc şi nădăjduiesc în mila şi ajutorul lui Dumnezeu.

Marea maijoritate a celor(foarte puţini de altfel) care au ajuns să aibă lucrătoare rugăciunea inimii nu vor să spună nimănui despre aceasta.

Am gandit mult daca sa spun sau nu cele ce le-am scris. Nu e lucrarea mea, ci a Domnului. Fara Dumnezeu nimic nu putem face. Eu zic ca nu putem nici respira cum se cuvine fara Dumnezeu.
Apoi m-am gandit sa nu scriu nimic ci sa tac, insa m-a napadit un sentiment de vinovatie fata de oameni care vine din gand egoist. Daca nimeni nu spune nimic, si toti tac de frica sa nu cada in pacat, si daca eu stiu ca poate fi aceasta cadere, sa alung egoismul si sa recunosc ca sunt nimic, ca nu avem nici un merit. de fapt asta este, nimic nu facem noi insine, cum spune sfantul Ioan Scararul: mintea e de la Dumnezeu, trupul e de la Dumnezeu, sufletul e de la Dumnezeu. Slava Tie Doamne pentru toate cate mi le-ai dat. Noi avem doar ratiunea alegerii.

M-am gandit cata cautare este pentru a o dobandi. Nimeni nu spune cum anume exact , de altfel este si foarte greu de explicat de aceea nu spun, nu pentru ca nu vor ci pentru ca e foarte greu de exprimat.
M-am gandit la toti cei care alearga dupa rugaciune asa cum si eu alerg si am zis sa va impartasesc ce am simtit. Ca asta facem aici , ne impartasim trairile unii altora.

Eu nu zic ca o am, nu stiu, nu cred, pentru ca nu este aproape tot timpul, mai sunt momente cand vin ganduri, traim in lume, ne lovim de lume, nu gandesti rau de lume , insa trebuie sa dai lumii iubirea ta, sa te darui lumii in felul tau. si e dificil. Daca as fii pustnica, da, insa asa.... facem ce putem. Cum am zis, ne nevoim cu rugaciune la Domnul.

[vsovivi]

În prealabil postat de vsovivi

''Milă voiesc şi nu jertfe'' deşertice... Înţelepciune umilită, inimă frântă şi nepătimaşe şi minte cinstită care nu se laudă că le ştie pe toate, nu se entuziasmează de ale sale şi nu se emoţionează că va fi văzut cu ele... ca să-şi ia răsplata profiturilor de la fraieri.

Ştiţi voi pentru ce e rugăciunea asta scurtă şi permanentă? Pentru ca să domolească în om pofta de rugăciuni făţarnice şi lungi căci el vrea mereu ca să fie văzut de oameni şi să-şi ia răsplata prozelită de la ei... ca un viclean prooroc mincinos şi făţarnic dar care, credool feroce fiind, nu se lasă cu una şi nici cu două, căci are ambâţ semeţ... şi musai îi trebuie trei, 'dar' fără ca să jertfească nimic, nicio plăcere, nicio avere, şi de aia începe şi se bâţâie toată ziua şi bagă vrăjeala căci e greu până-ţi bagi ideeea mântuirii: cui cu cui se scoate. Dar ce se întâmplă cu scândura dacă faci ca prostul şi tu experienţa asta?.. Nu ştiţi.

Iar v-am dat lecţii... ca să faceţi voi şi eu să stau în pauză... încărcându-mă ca un condensator 'vrednic', la lumină, cu absolut nimic. Scuze, că se pare că nu mă pot abţine de la a da lecţii pitoniceşti pe care să le facă alţii... exact aşa ca mine... numai că eu nu la mai fac din moment ce am ajuns profesor de tragedie, de scenarită şi rolurimă ocărâtoare... nu-mi mai trebuie nimic... decât un singur glonţ.

Mă rog însă ca să se tragă cu gloanţe oarbe... că dacă mă vede cineva precis mă-mpuşcă fix în ochi. Nu de alta ci ca să nu mă chinui... că doar se vede că mă chinuie nu talantul dosit ci talentul.

''Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi tot Cuvântul lui Dumnezeu, Învăţătorule miluieşte-mă şi pe mine puturosul şi păcătosul şi trădătorul şi vânzătorul de daruri, că se pare că am ajuns doar un hoţ zgârcit şi profitor adică aşa cum e toată scândura cea largă... sunt un introdus învârtit în afaceri cu cuie, sunt un şurub.

Nu ştiu ce ar mai putea fi de râs... E voie oare ca să râzi de deznădejdea ta?

NU,

nu-i voie, cum o să fie voie așa ceva... nici mai mult nici mai puțin.

Hai spune după mine:

Miluiește-Te Doamne Iisuse Hristoase și Cuvântul lui Dumnezeu... de la Pucioasa, Noule Ierusalime, și iartă-mă pe mine pacostea Ta, iartă-mă și mă împărtășește de mila și de desăvârșirea ta zâmbitoare și nu mă lepăda de la fața Ta cea curată... Nu mă lăsa doamne să mă usuc ca o piele de șarpe ascuns și pusă pe sârmă în arșița deșertelelor ispititoare, că știi Doamne că poftesc să... Tu știi că eu te vând... Iartă-mă El-zorabe... iartă-mă că fac afaceri pământești cu suflete cerești... Nu mă osândi la singurătate... nu mă osândi la minciuna măririi de sine, nu mă lăsa în iadul ascultării de sine pentru mărirea de sine, ci taie dă-le dracului, taie din deșertăciunile mele...
Iartă-mă Doamne... și te rog mai taie din ele dă-le dracului... din deșertăciuni.

În prealabil postat de dorinastoica14

Ferice de tine dacă ai ajuns la aceste trăiri! Eu nu am ajuns nicăieri dar mă străduiesc şi nădăjduiesc în mila şi ajutorul lui Dumnezeu.

Marea maijoritate a celor(foarte puţini de altfel) care au ajuns să aibă lucrătoare rugăciunea inimii nu vor să spună nimănui despre aceasta.

Duhovnicul la care cu ajutorul lui Dumnezeu ajung uneori şi la a cărui uşă stau câte şapte sau zece ore pentru a primi câteva cuvinte de mângâiere mă întreabă de fiecare dată. " Mai citeşti Pelerinul Rus?" "Citesc părinte, dar nimic! " "mai citeşte-o odată!"
Această carte nu are un autor anume. Citind fiecare cuvânt din cartea acesta m-am gândit că ar putea fi scrisă de oricine a dobândit rugăciunea inimii şi nu vrea să-şi atribuie o identitate anume.

Ne spui lucruri folositoare dobrin., mii de mulţumiri. Ai însă grijă că ai obţinut ceva de mare preţ. Pe aici sunt puţini creştini atentici!
Sfinţii Părinţi ne sfătuiau să ne lăudăm mai ales cu neputinţele noastre sau "să fim deştepţi ca vulturii şi şireţi ca vulpile!(am citat din memorie)

Dorina, nu stiu daca ma insel, dar daca este cel la care ma gandesc eu, mi-e tare drag duhovnicul tau! Desi ne-am intalnit de putine ori si n-am prea stat la "taclale", omul acela mi-a deschis apetitul pentru anumite lucruri si de aceea ii sunt foarte recunoscator.
Cat despre "Pelerinul rus", cu mine s-a intamplat altfel: am inregistrat varianta vorbita a cartii, pe 8 CD-uri si obisnuiam sa le ascult in masina sau in timp ce trebaluiam prin casa. Uneori se intampla ca un anumit CD sa-l ascult de foarte multe ori, numai fiindca nu aveam timp sau chef sa-l mai schimb, sau mai exact, Dumnezeu dorea sa inteleg ceva ce-mi tot scapa mereu: invataturile Sf Siluan. Ascultasem acea parte de zeci si zeci de ori, pana am decis sa-l caut si sa aflu cat mai multe despre el. Iar ce-am gasit m-a ajutat sa ma cunosc mai bine si sa constientizez starea mea reala de om pacatos si lipsit de virtute. Comparandu-te cu cei induhovniciti, precum Sf. Siluan, nu poti sa nu realizezi in ce ape te scalzi si cat esti de predispus inselarii. Asa am inteles ca de fapt, cele mai de pret pentru mantuirea noastra, raman smerenia si dragostea pentru vrajmasi. Avandu-le pe acestea doua, diavolul devine neputincios.
Noi, mirenii, suntem prea corupti, prea compromisi ca sa ne stea gandul la "Rugaciunea lui Iisus". Avem tot felul de "pofte" pe care ni le facem, avem tot felul de ganduri vicioase pe care de fapt ori nu vrem sa le recunoastem, ori le tratam cu mare indulgenta. De fapt trebuie sa ni se inmoaie inima de dragoste si durere pentru fiecare pacatos, chiar pagan sau criminal fiind. Nu intelegem lucrul asta, spre nefericirea noastra si e foarte trist. Daca citim cu atentie pe sfintii parinti, vom constata o aparenta contradictie in invataturile lor, dar nu este, fiindca de fapt fiecare indeamna la unul si acelasi lucru: iubirea de aproape. Si cine e aproapele? Nu ne-a invatat Mantuitorul cine este? De ce ma intereseaza pe mine daca e catolic, sectar, pagan, ateu, urator de Dumnezeu?... Daca Dumnezeu mi-l scoate mie inainte, asta nu poate fi decat pentru mantuirea mea. Oferindu-i ura si nu dragoste, acel nefericit nu se va indrepta prin mine, ci mai rau va cadea. Doar o privire rautacioasa sa-i arunc, si voi declansa eu un razboi. Sunt multi care se considera vrednici sa declare razboi diavolului insusi, dar sunt in mare inselare. Diavolul are puteri nelimitate, numai prin voia lui Dumnezeu, iar el nu pe Dumnezeu Il uraste, ci pe om. In Dumnezeu crede si se cutremura. Cum as putea eu, un amarat pacatos sa spun ca nu ma tem de diavol si sa-i declar razboi? Raportul soricel-elefant este inca prea putin edificator, fata de adevarata stare de fapt. Singurele mele arme: nadejdea, smerenia, dragostea, credinta, rabdarea... Avandu-le pe acestea, Duhul Sfant Insusi, ma va apara.

[dobrin7m]

5) Fericiti sunt cei care se bucura când sunt clevetiti pe nedrept, iar nu atunci când sunt laudati pe drept pentru viata lor virtuoasa. Acesta este semnul sfinteniei si nu nevointa seaca a faptelor trupesti si numarul mare al nevointelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie si cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creeaza numai simtaminte false.

6) Fericiti sunt cei care prefera sa fie nedreptatiti decât sa nedreptateasca si primesc netulburati si în tacere nedreptatile, aratând cu fapta ca ei cred “întru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul” si de Acesta asteapta sa fie îndreptatiti iar nu de oameni, în felul acesta izbavindu-se de desertaciune.

12) Fericiti sunt copiii care s-au nascut sfinti “din pântecele maicii lor”, dar mai fericiti sunt aceia care s-au nascut cu tot felul de patimi mostenite, însa s-au nevoit cu sudori si le-au dezradacinat dobândind împaratia lui Dumnezeu “întru sudoarea fetii” lor.

15) Fericiti sunt cei care slavesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi lumineaza si îi ajuta sa mearga noaptea, însa mai fericiti sunt cei care au priceput ca nici lumina lunii nu este a lunii si nici lumina lor duhovniceasca nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Caci zidirile, fie ca lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conserva, daca însa nu vor cadea razele soarelui peste ele, nu este cu putinta sa luceasca.

20) Fericiti cei care s-au nascut nebuni, caci vor fi judecati ca nebuni si astfel vor intra în rai fara pasaport. Dar mai fericiti si de trei ori fericiti sunt cei foarte învatati, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos si îsi bat joc de toata desertaciunea lumii. Aceasta nebunie pentru Hristos pretuieste mai mult decât toata stiinta si întelepciunea înteleptilor întregii lumi.

Cuv. Paisie Aghioratul - Epistole

[cristiboss56]

În prealabil postat de dobrin7m

5) Fericiti sunt cei care se bucura când sunt clevetiti pe nedrept, iar nu atunci când sunt laudati pe drept pentru viata lor virtuoasa. Acesta este semnul sfinteniei si nu nevointa seaca a faptelor trupesti si numarul mare al nevointelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie si cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creeaza numai simtaminte false.

6) Fericiti sunt cei care prefera sa fie nedreptatiti decât sa nedreptateasca si primesc netulburati si în tacere nedreptatile, aratând cu fapta ca ei cred “întru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul” si de Acesta asteapta sa fie îndreptatiti iar nu de oameni, în felul acesta izbavindu-se de desertaciune.

12) Fericiti sunt copiii care s-au nascut sfinti “din pântecele maicii lor”, dar mai fericiti sunt aceia care s-au nascut cu tot felul de patimi mostenite, însa s-au nevoit cu sudori si le-au dezradacinat dobândind împaratia lui Dumnezeu “întru sudoarea fetii” lor.

15) Fericiti sunt cei care slavesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi lumineaza si îi ajuta sa mearga noaptea, însa mai fericiti sunt cei care au priceput ca nici lumina lunii nu este a lunii si nici lumina lor duhovniceasca nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Caci zidirile, fie ca lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conserva, daca însa nu vor cadea razele soarelui peste ele, nu este cu putinta sa luceasca.

20) Fericiti cei care s-au nascut nebuni, caci vor fi judecati ca nebuni si astfel vor intra în rai fara pasaport. Dar mai fericiti si de trei ori fericiti sunt cei foarte învatati, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos si îsi bat joc de toata desertaciunea lumii. Aceasta nebunie pentru Hristos pretuieste mai mult decât toata stiinta si întelepciunea înteleptilor întregii lumi.

Cuv. Paisie Aghioratul - Epistole

Fericit cel ce are o viata singuratica, neamestecat cu cei de pe pamant, ci si-a indumnezeit mintea.

Fericit cel care, desi amestecat cu cei multi, nu se intoarce spre cei multi, ci si-a inaltat intreaga inima spre Dumnezeu.

Fericit cel care dand toate averile sale L-a cumparat pe Hristos si are drept avutie numai crucea pe care o ridica sus.

Fericit cel care, gopodarindu-si averile curate, intinde o mana a lui Dumnezeu celor nevoiasi.

Fericita viata fericitilor neinjugati cu jugul casatoriei, care sunt aproape de curata Dumnezeire scuturandu-se de trup.

Fericit cel care, chiar daca a cedat pentru putin legilor casatoriei, aduce cea mai mare parte a dragostei sale lui Hristos.

Fericit cel care, avand putere asupra poporului lui Dumnezeu, cu jertfe sfinte si mari Il aduce pe Hristos celor pamantesti.

Fericit cel care, fiind fiu al turmei, aduce drept loc cerescului Hristos o faptura desavarsita.

Fericit cel care cu mari avanturi ale mintii vede stralucirea luminilor ceresti.

Fericit cel care cinsteste cu maini harnice pe Imparatul si e o lege pe viata pentru cei multi.

Toate acestea vor umple teascurile ceresti menite sa primeasca roadele sufletelor noastre, fiecare virtute ducand intr-alt loc; caci multe sunt salasurile multelor vieti(In 14, 2)

Fericit cel pe care Duhul Cel Mare l-a aratat sarac de pacate, care are aici o viata de plans, care nu se satura niciodata de hrana cea cereasca, care prin milostivire atrage spre el marea mila a lui Dumnezeu, care e prieten al pacii si curat cu inima, care suporta multe suferinte pentru multslavitul Hristos si va primi in schimb slava mare.

Strabate care cale vrei din acestea.Daca pe toate, e inca si mai bine;daca putine, e bine; iar daca una singura, si aceasta e placuta.Caci sunt poveri demne de purtat de toti, atat de cei desavarsiti, cat si de cei mai putin desavarsiti.Si Rahav n-a avut o viata impodobita, dar preainalta iubire de straini a facut-o slavita(Ios 2, 1 sq.).Prin smerita sa cugetare vamesul a fost mai presus decat fariseul trufas(Lc 18, 10 sq.)Mai buna e necasatoria, da, mai buna; dar daca se amesteca cu lumea si e pamanteasca, e mai rea dacat o casatorie cuminte.Inalta e viata celor ce petrec in neagoniseala prin munti, dar adeseori ingamfarea ii pravaleste jos si pe ei.Caci nemasurand virtutea lor cu a altora mai buni, au uneori in inima o infumurare lipsita de judecata si adeseori cu mintea infierbantata, asemenea unor manji focosi, isi poarta piciorul dincolo de bornele de pe marginea drumului.De aceea, fie ridica-te cu aripi usoare, fie ramai jos si alearga in siguranta, ca nu cumva din pricina greutatii tale aripa sa se indrepte spre pamant si sa cazi, inaltandu-te, cu cadere vrednica de mila.O nava mica dar stransa bine in piroane duce o mai mare incarcatura decat una neincleiata bine.Stramta e calea care duce spre poarta dumnezeiasca(Mt 7, 14), dar multe carari duc spre acea singura cale.Unii, pe care firea ii apleaca spre cele de aici, merg pe una, altii merg pe alta, tinandu-se numai de cea stramta.Nu tuturor le place aceeasi mancare, nici crestinilor nu li se potriveste o singura viata.Pentru toti insa cel mai bun lucru sunt lacrimile, nedormirea si ostenelile, tinerea in frau a turbarii patimilor inspaimantatoare, alungarea saturarii, punerea sub mana cea puternica a lui Hristos si tremurarea de ziua care va sa vina.Daca vei strabate pana la capat calea desavarsirii, nu vei mai fi muritor, ci ceresc.(Acestea) sunt legile lui Grigorie.

Sfantul Grigorie de Nazianz, Poeme autobiografice, din cartea lui Jean Bernardi,Grigorie din Nazianz-Teologul si epoca sa, Ed.Deisis, 2002, traducere de diacon Ioan I.Ica jr.

În prealabil postat de OmuBun

Dorina, nu stiu daca ma insel, dar daca este cel la care ma gandesc eu, mi-e tare drag duhovnicul tau! Desi ne-am intalnit de putine ori si n-am prea stat la "taclale", omul acela mi-a deschis apetitul pentru anumite lucruri si de aceea ii sunt foarte recunoscator.
Cat despre "Pelerinul rus", cu mine s-a intamplat altfel: am inregistrat varianta vorbita a cartii, pe 8 CD-uri si obisnuiam sa le ascult in masina sau in timp ce trebaluiam prin casa. Uneori se intampla ca un anumit CD sa-l ascult de foarte multe ori, numai fiindca nu aveam timp sau chef sa-l mai schimb, sau mai exact, Dumnezeu dorea sa inteleg ceva ce-mi tot scapa mereu: invataturile Sf Siluan. Ascultasem acea parte de zeci si zeci de ori, pana am decis sa-l caut si sa aflu cat mai multe despre el. Iar ce-am gasit m-a ajutat sa ma cunosc mai bine si sa constientizez starea mea reala de om pacatos si lipsit de virtute. Comparandu-te cu cei induhovniciti, precum Sf. Siluan, nu poti sa nu realizezi in ce ape te scalzi si cat esti de predispus inselarii. Asa am inteles ca de fapt, cele mai de pret pentru mantuirea noastra, raman smerenia si dragostea pentru vrajmasi. Avandu-le pe acestea doua, diavolul devine neputincios.
Noi, mirenii, suntem prea corupti, prea compromisi ca sa ne stea gandul la "Rugaciunea lui Iisus". Avem tot felul de "pofte" pe care ni le facem, avem tot felul de ganduri vicioase pe care de fapt ori nu vrem sa le recunoastem, ori le tratam cu mare indulgenta. De fapt trebuie sa ni se inmoaie inima de dragoste si durere pentru fiecare pacatos, chiar pagan sau criminal fiind. Nu intelegem lucrul asta, spre nefericirea noastra si e foarte trist. Daca citim cu atentie pe sfintii parinti, vom constata o aparenta contradictie in invataturile lor, dar nu este, fiindca de fapt fiecare indeamna la unul si acelasi lucru: iubirea de aproape. Si cine e aproapele? Nu ne-a invatat Mantuitorul cine este? De ce ma intereseaza pe mine daca e catolic, sectar, pagan, ateu, urator de Dumnezeu?... Daca Dumnezeu mi-l scoate mie inainte, asta nu poate fi decat pentru mantuirea mea. Oferindu-i ura si nu dragoste, acel nefericit nu se va indrepta prin mine, ci mai rau va cadea. Doar o privire rautacioasa sa-i arunc, si voi declansa eu un razboi. Sunt multi care se considera vrednici sa declare razboi diavolului insusi, dar sunt in mare inselare. Diavolul are puteri nelimitate, numai prin voia lui Dumnezeu, iar el nu pe Dumnezeu Il uraste, ci pe om. In Dumnezeu crede si se cutremura. Cum as putea eu, un amarat pacatos sa spun ca nu ma tem de diavol si sa-i declar razboi? Raportul soricel-elefant este inca prea putin edificator, fata de adevarata stare de fapt. Singurele mele arme: nadejdea, smerenia, dragostea, credinta, rabdarea... Avandu-le pe acestea, Duhul Sfant Insusi, ma va apara.

Nu te înşeli Culai, şi mie mie-e drag părintele.
În ceea ce priveşte îngăduinţa faţă de cei de alte confesiuni (nu prea înţeleg ce legătură are cu firul discuţiei de pe acest topic) pe mine mă deranjează foarte tare când subiectul este strict ortodox şi încep a da răspunsuri catolicii sau cei de alte confesiuni. Din bun simţ şi din respect pentru cei pe care-i cunosc şi îmi sunt prieteni fraţi şi surori creştini-ortodoxi mă abţin să dau o replică dură şi să-i trimit pe forumurile confesiunilor cărora le aparţin.

În prealabil postat de dorinastoica14

În ceea ce priveşte îngăduinţa faţă de cei de alte confesiuni (nu prea înţeleg ce legătură are cu firul discuţiei de pe acest topic) pe mine mă deranjează foarte tare când subiectul este strict ortodox şi încep a da răspunsuri catolicii sau cei de alte confesiuni. Din bun simţ şi din respect pentru cei pe care-i cunosc şi îmi sunt prieteni fraţi şi surori creştini-ortodoxi mă abţin să dau o replică dură şi să-i trimit pe forumurile confesiunilor cărora le aparţin.

De multe ori m-am lasat dus de reactii "neortodoxe" si am facut dovada de orice, numai de intelepciune si rabdare, nu. Am apreciat foarte mult la cativa dintre forumisti, puterea de a sta deoparte, in momente delicate si am vazut ca nu sunt singurul. O vorba de bun simt face mai mult decat argumentul intregii Sfinte Scripturi la un loc, fiindca omul inselat, mandru si trufas, nu asteapta argumente, ci reactii pe care sa le vaneze.
M-as hazarda sa-ti spun ca parintele cu pricina iti va recomanda din nou "Pelerinul rus", de cum ii vei pasi in chilie, dar mi-e ca te supar prea tare!... Iarta-ma, daca deja am facut-o!...

[cristiboss56]

În prealabil postat de OmuBun

De multe ori m-am lasat dus de reactii "neortodoxe" si am facut dovada de orice, numai de intelepciune si rabdare, nu. Am apreciat foarte mult la cativa dintre forumisti, puterea de a sta deoparte, in momente delicate si am vazut ca nu sunt singurul. O vorba de bun simt face mai mult decat argumentul intregii Sfinte Scripturi la un loc, fiindca omul inselat, mandru si trufas, nu asteapta argumente, ci reactii pe care sa le vaneze.
M-as hazarda sa-ti spun ca parintele cu pricina iti va recomanda din nou "Pelerinul rus", de cum ii vei pasi in chilie, dar mi-e ca te supar prea tare!... Iarta-ma, daca deja am facut-o!...

Iertare, dar uneori lipsa de reacţie poate fi şi semn de laşitate , de frică în a primi nu ştiu ce răspuns răutăcios , sau chiar de frica gâlcevii , fie ea şi în scris . Înclin să cred că Dorina are dreptate ! Te rog să nu te superi că te contrazic.