Experiente luminoase in iubire/casatorie

[Mihailc]

În prealabil postat de ioan cezar

Frate Mihail, asculta bine cuvantul unui biet nebun: Las-o dracului de chivernisire a interioritatii!!!
Lasa ecuatiile! Nu-ti mai chinui mintea aia frumoasa cu ispitele potrivirii depline... Zi merci de-o faramitura, ori dimpotriva, inhata toata pleasca!!! Pe toata!!!
Lasa-le pe mana Domnului, mai bine... lasa-te sa cazi: in Mana Lui. Cazi in icoana lui Hristos! AMIN+
Iarta-ma!!!

Ioane, prieten drag, încerc să țin discuția în câmpul realității, departe de teorii și idealisme. Pur și simplu vreau să vedem dacă se poate, și dacă se poate, de ce se poate și cam ce-ar trebui făcut să se poată și acolo unde nu s-a putut până acum. Cred că discuția de față are o miză mult mai mare decât pare la prima vedere, tocmai datorită faptului că vorbim despre fapte și despre viață, adică împărtășim experiențe. Personal, nu-mi dau seama încă dacă-o să mai apuc vreodată să trăiesc o mare iubire întru Hristos, dar sunt oameni tineri care citesc aici și primesc o gură de aer proaspăt, sau alții care sunt în impas și n-au soluție pentru ieșirea din el.
Pot să pun întrebări proaste, e adevărat, dar poate și de întrebarea proastă se va milostivi, cândva, un răspuns bun și îndeobște folositor.

În prealabil postat de Mihailc

Pot să pun întrebări proaste, e adevărat, dar poate și de întrebarea proastă se va milostivi, cândva, un răspuns bun și îndeobște folositor.

Ma iarta ca m-am repezit asa...
Si eu tot cu gandul in directia pe care o numesti, eram...:)

Un scurt efort de a reveni la ceea ce se numeste "realitate".
Cunosc doua feluri de experiente ale singuratatii: una deprimanta, provenita dintr-un clivaj launtric si obiectivata in nepotriviri relationale concrete..... alta luminoasa, ca un fel de pas inapoi pentru a sari o stacheta inalta.
O solitudine ca rod al esecului fiintial. Alta ca gest asumat, bazat pe nadejde si incredere.
In relatia de cuplu: o retragere ca gest de inchidere si negare, inclusiv fizica, din relatie. O alta ca laborator sau bucatarie a unei cine frumoase, asadar o pregatire pentru participare, cu deschidere.
Se succeda ambele ipostaze, cu ponderi variabile, ca durata, ca intensitate, ca rod.

Multe cupluri traiesc o singuratate in doi. Nimic mai urat, pentru gustul meu.
Am trait asta si mi-a fost de ajuns o experienta. Ceva din mine a invatat spontan ca asa ceva sa nu se mai repete.
Cum fac? Ma iau de tacalie si ma trag inlauntru, la taina. Caut sa spun in cuvinte, in mine, care imi e idolul, patima, viclenia. Caut apoi, cu dinadinsul, desi mandria urla in mine, sa numesc in cuvinte binefacerile pe care le-am primit de la sotia mea. Si dau slava lui Dumnezeu.
Cand reusesc asta, nu stiu cum se face dar o gasesc pe sotia mea imbunata si senina. Lucrez eu dar efectul apare, mi se pare, in ea!
Culmea e ca si ea mi-a zis ca face la fel...

Si sunt convins, tot mai convins, ca daca merge ceva prost intre noi, asta e din cauza ca eu nu m-am priceput sa ma bucur de darul primit.
Aici e munca mea. Uneori imi iese, prin Mila lui Dumnezeu.

[adam000]

În prealabil postat de ioan cezar

Culmea e ca si ea mi-a zis ca face la fel...

Tocmai de aceea functioneaza. Dar asta este o alegere asumata a celuilalt. O alegere. Altfel, unui orb, sau unuia care alege sa nu vrea sa vada, poti sa-i arati cele mai frumoase culori, cat timp omul se cramponeaza in orbirea asumata, isi face rau singur, precum si celuilalt si tot orb/daltonist ramane, indiferent de ce ai face tu obiectiv. Intr-o astfel de faza, numai rugaciunea pt celalalt poate ajuta, ca Domnul sa isi arate mila sa si sa-i deschida ochii celuilalt. Asta pt cine vrea sa procedeze crestineste. Altfel, cu patima, necrestineste, totul poate degenera intr-o foarte urata lupta pt putere, in care nu mai e vorba de nici cea mai vaga urma de dragoste (care presupune libertate), ci doar despre dorinta de putere (patima).

Multumeste-i Lui Dumnezeu ca ai o sotie credincioasa (in sensul de om care doreste si se straduie sa fie pe placul Lui Dumnezeu)