Din nou despre suflet

[Illuminatu]

În prealabil postat de osutafaraunu

Acolo (Fapte 20,9-10) scrie că constatarea morţii au făcut-o cei care au ajuns (sau erau acolo) jos înaintea lui Pavel. Pavel s-a plecat peste el şi l-a luat în braţe zicând că [deja] este viu.

Sf.Ap.Pavel nu a constatat ca Eutihie era [deja] viu, ci a spus: "Nu vă tulburaţi, căci sufletul său este în el“.

E o diferenta, nu-i asa?
Sf.Ap.Pavel a spus ca "ceva anume" ce da viata este in Eutihie.
Tu afirmi ca este "suflarea de viata", dar eu asta incerc sa dovedesc ca "suflarea de viata" tine de constitutia fiziologica a omului: avem un aparat respirator format din plamani, laringe, bronhii, etc., avem boli ale aparatului respirator.
In momentul in care Eutihie a murit "suflarea de viata" s-a stins. EUTIHIE MURISE! MURISERA TOATE FUNCTIILE VITALE!

Iar faptul ca Sf.Ap.Pavel s-a aplecat peste Eutihie si l-a luat in brate - dincolo de gestul plin de tandrete al Sf.Ap. - eu il intepretez ca fiind rugaciunea Sf.Ap.Pavel pentru acel tanar.
Vezi, Dumnezeu a facut aceasta minune printr-un om tocmai pentru a inalta comuniunea din adunarea acelei zile, pentru a se preamari lucrurile lui Dumnezeu prin minunea invierii lui Eutihie(adu-ti aminte minunea cu orbul din nastere).

[osutafaraunu]

În prealabil postat de Illuminatu

Sf.Ap.Pavel nu a constatat ca Eutihie era [deja] viu, ci a spus: "Nu vă tulburaţi, căci sufletul său este în el“.

E o diferenta, nu-i asa?

E o diferenţă de exprimare, însă ideea e aceeaşi: Eutihie avea din nou viaţă în el. Sunt destule texte în care chiar versiunea ortodoxă traduce [ψυχή] psyche prin viaţă şi nu prin "suflet". Nu mai reiau acele texte, le găseşti pe celelalte două topice de profil.

În prealabil postat de Illuminatu

Sf.Ap.Pavel a spus ca "ceva anume" ce da viata este in Eutihie.
Tu afirmi ca este "suflarea de viata"

Nu eu afirm, ci Scriptura. Sufletul uman (deci fiinţa umană întreagă, vie) nu este demiurgică ca să "dea viaţă", aceste este atributul lui Dumnezeu, doar El dă viaţă. Şi o dă prin suflarea de viaţă pe care a pus-o în om încă de la Creaţie (Fac.2,7).

În prealabil postat de Illuminatu

dar eu asta incerc sa dovedesc ca "suflarea de viata" tine de constitutia fiziologica a omului: avem un aparat respirator format din plamani, laringe, bronhii, etc., avem boli ale aparatului respirator.

Da, încerci, însă faci tot gafe, căci nu poţi lupta împotriva Cuvântului lui Dumnezeu ca să dovedeşti asta. Aparatul respirator fără "suflarea de viaţă" de la Dumnezeu nu poate face nimic, precum aparatul de respiraţie artificială din Reanimare nu face nimic fără curent.

În prealabil postat de Illuminatu

In momentul in care Eutihie a murit "suflarea de viata" s-a stins. EUTIHIE MURISE! MURISERA TOATE FUNCTIILE VITALE!

Altă gafă! Suflarea de viaţă nu "se stinge", ci se întoarce la Cel care a dat-o.

În prealabil postat de Illuminatu

Iar faptul ca Sf.Ap.Pavel s-a aplecat peste Eutihie si l-a luat in brate - dincolo de gestul plin de tandrete al Sf.Ap. - eu il intepretez ca fiind rugaciunea Sf.Ap.Pavel pentru acel tanar.

Aici în sfârşit, sunt de acord cu tine.

În prealabil postat de Illuminatu

Vezi, Dumnezeu a facut aceasta minune printr-un om tocmai pentru a inalta comuniunea din adunarea acelei zile, pentru a se preamari lucrurile lui Dumnezeu prin minunea invierii lui Eutihie(adu-ti aminte minunea cu orbul din nastere).

Înţeleg că vrei să-mi sugerezi "sfinţenia duminicii", dar ai grijă cum foloseşti "sabia" Cuvântului! S-ar putea să te tai singur în ea: Hristos a făcut multe vindecări în ziua sâmbetei.

[Illuminatu]

În prealabil postat de osutafaraunu

Nu eu afirm, ci Scriptura. Sufletul uman (deci fiinţa umană întreagă, vie) nu este demiurgică ca să "dea viaţă", aceste este atributul lui Dumnezeu, doar El dă viaţă. Şi o dă prin suflarea de viaţă pe care a pus-o în om încă de la Creaţie (Fac.2,7).

Nici eu nu afirm ca sufletul este viu prin fiinta sa: sufletul este nemuritor prin harul lui Dumnezeu, asa a vrut Dumnezeu ca sufletul omului sa fie nemuritor. Dar sufletul omului nu este nemuritor prin sine insusi.
Reversul raspunsului tau este, insa, aceeasi problema pe care ai pus-o tu: este cumva "suflarea de viata" - adica suflul plaminilor izvorata de la Insusi Dumnezeu?
Asta inseamna ca suflul respirator izvoraste direct de la Dumnezeu? Nu cumva e o idee putin prea "avantata"?

În prealabil postat de osutafaraunu

Da, încerci, însă faci tot gafe, căci nu poţi lupta împotriva Cuvântului lui Dumnezeu ca să dovedeşti asta. Aparatul respirator fără "suflarea de viaţă" de la Dumnezeu nu poate face nimic, precum aparatul de respiraţie artificială din Reanimare nu face nimic fără curent.

(As aprecia foarte mult daca ai renunta la sentinte si condamnari de prost gust. Fac din nou apel la o discutie decenta si civilizata. Este chiar atat de greu sa renunti la aceste invective?).

Deci, pana la urma am lamurit ca "suflarea de viata" este ceva ce nu tine de functiile organice ale corpului uman. De acord? Este ceva ce vine de dincolo de capacitatea omului de a se mentine pe sine in viata. Corect?

(Ex.cand un bebelus vine pe lume medicul ii da peste fundulet pentru ca micutul sa-si inceapa respiratia.)

În prealabil postat de osutafaraunu

Altă gafă! Suflarea de viaţă nu "se stinge", ci se întoarce la Cel care a dat-o.

OK!!!
Concluzie: vorbim despre ceva - nu stim ce anume - care se intoarce la Dumnezeu in momentul mortii omului.

[Illuminatu]

Iar ca si caracteristici ale acestui "ceva", ce cunoastem cu siguranta pana acum este ca la moartea omului - fie ea si violenta -, acest ceva urca inapoi la Dumnezeu.
Fara acest "ceva" omul nu poate sa traiasca, mai bine zis sa vietuiasca - ca sa nu existe confuzii.

[osutafaraunu]

În prealabil postat de Illuminatu

Nici eu nu afirm ca sufletul este viu prin fiinta sa: sufletul este nemuritor prin harul lui Dumnezeu, asa a vrut Dumnezeu ca sufletul omului sa fie nemuritor. Dar sufletul omului nu este nemuritor prin sine insusi.

De acord. Sufletul nu este nemuritor prin sine însuşi şi a fost la început creat nemuritor, însă intervenind păcatul, sufletul a devenit muritor.

În prealabil postat de Illuminatu

Reversul raspunsului tau este, insa, aceeasi problema pe care ai pus-o tu: este cumva "suflarea de viata" - adica suflul plaminilor izvorata de la Insusi Dumnezeu?
Asta inseamna ca suflul respirator izvoraste direct de la Dumnezeu? Nu cumva e o idee putin prea "avantata"?

Prea "avansată"? Deloc! Toate fiinţele din Univers trăiesc doar prin Dumnezeu. Dacă Dumnezeu Şi-ar retrage suflarea de viaţă din fiinţele omeneşti doar pentru o secundă, acestea ar muri. Nu ştiu ce principiu al vieţii a sădit El în celelalte fiinţe din Univers, dar sunt convins că şi acestea trăiesc doar datorită lui Dumnezeu.

În prealabil postat de Illuminatu

(As aprecia foarte mult daca ai renunta la sentinte si condamnari de prost gust. Fac din nou apel la o discutie decenta si civilizata. Este chiar atat de greu sa renunti la aceste invective?).

Bănuiesc că ştii ce sunt "invectivele", "sentinţele" şi "condamnările"; nu cred că a fost cazul aici. Putem continua...

În prealabil postat de Illuminatu

Deci, pana la urma am lamurit ca "suflarea de viata" este ceva ce nu tine de functiile organice ale corpului uman. De acord? Este ceva ce vine de dincolo de capacitatea omului de a se mentine pe sine in viata. Corect?

Corect. Dar atenţie (dacă cumva încerci să duci mai departe raţionamentul)! Nici această "suflare de viaţă" nu este o entitate conştientă ce şi-ar continua existenţa dincolo de graniţa morţii.

În prealabil postat de Illuminatu

OK!!!
Concluzie: vorbim despre ceva - nu stim ce anume - care se intoarce la Dumnezeu in momentul mortii omului.

Idem.

[Illuminatu]

În prealabil postat de osutafaraunu

De acord. Sufletul nu este nemuritor prin sine însuşi şi a fost la început creat nemuritor, însă intervenind păcatul, sufletul a devenit muritor.

Spune-mi, te rog, in ce fel a devenit sufletul muritor daca la moartea omului sufletul acestuia se intoarce la Dumnezeu? Eu nu vad pe acest "traseu" vreo moarte - a se intelege "disparitie", neantizare - a sufletului: sufletul este suflat omului la nastere, iar mai apoi, la moartea omului acesta se intoarce la Dumnezeu? Cand intervine moartea? Cum intervine moartea sufletului?

[osutafaraunu]

În prealabil postat de Illuminatu

Spune-mi, te rog, in ce fel a devenit sufletul muritor daca la moartea omului sufletul acestuia se intoarce la Dumnezeu? Eu nu vad pe acest "traseu" vreo moarte - a se intelege "disparitie", neantizare - a sufletului: sufletul este suflat omului la nastere, iar mai apoi, la moartea omului acesta se intoarce la Dumnezeu? Cand intervine moartea? Cum intervine moartea sufletului?

Observ că confuzia persistă... Nu sufletul se întoarce la Dumnezeu, ci suflarea de viaţă. Nu sufletul e "suflat" omului, ci suflarea de viaţă.

Avem un bec (trupul) şi curent electric (suflarea de viaţă). Când pornim întrerupătorul, apare... lumina. Când îl oprim, unde "dispare" lumina şi cum se "neantizează" ea?

[Illuminatu]

În prealabil postat de osutafaraunu

Observ că confuzia persistă... Nu sufletul se întoarce la Dumnezeu, ci suflarea de viaţă. Nu sufletul e "suflat" omului, ci suflarea de viaţă.

Cum vezi tu diferenta dintre suflet si suflarea de viata? Exista vreo diferenta?

Tu ai afirmat: "Sufletul nu este nemuritor prin sine însuşi şi a fost la început creat nemuritor, însă intervenind păcatul, sufletul a devenit muritor."

Acest suflet care a devenit muritor prin caderea protoparintilor nostri a devenit muritor din nemuritor sau a capatat moartea in mod latent - adica va putea sa moara?

[delia31]

În prealabil postat de osutafaraunu

Avem un bec (trupul) şi curent electric (suflarea de viaţă). Când pornim întrerupătorul, apare... lumina. Când îl oprim, unde "dispare" lumina şi cum se "neantizează" ea?

Ati omis un detaliu. Pt. dvs. minor, pentru noi, esential.

Omul nu e „o creatura facuta dupa chipul si asemanarea becului electric”, ci una care, de-i va face lui Hristos salas in fiinta sa, „chiar de va muri, viu va fi”, chiar de se va stinge lumina (cu l mic), in fiinta lui, va fi Lumina. Aceea pe care n-o pot stinge adventistii de la intrerupator.
Pentru ca El Insusi a zis: „Eu cu voi sunt pana la sfarsitul veacurilor”. Fara intermitente, fara sincope, fara pauze de non-fiinta, fara iesiri din decorul ontologicului.

Numai adventistii si iehovistii au inteles altceva. Ceva de genul: eu cu voi sunt dar numai pana la sfarsitul vietii, dupa care se stinge lumina, apoi partea materiala se intoarce in tarana iar latura spirituala se goleste de tot continutul, se scutura de toate trairile, afectele, gandurile si tot ceea ce il face pe om sa fie o persoana anume, unica si inconfundabila, si astfel golita de tot ce a reprezentat acel om, latura spirituala se intoarce la Cel ce a suflat-o fara nici o urma ca ar fi apartinut cuiva anume si cu asta basta.

Acea persoana unica a carei unicitate si valoare e data tocmai de chipul moral al lui Dumnezeu primit odata cu nasterea pentru ca prin lucrare proprie sa ajunga la o cat mai mare asemanare prin virtuti cu El, ei bine, acele trasaturi unice au disparut in non-fiinta. E ca si cum acea persoana n-a existat niciodata pe fata universului, chiar si de a fost sfant.

Hristos zice una, adventistii inteleg alta.
Hristos zice: „cel ce crede in Mine, chiar de va muri, viu va fi”.
Adventistii inteleg: „cel ce crede in Mine, dupa ce va muri, mort va fi”.