Pentru ce pleaca oamenii din Bisericile istorice

[Mihailc]

Fenomenul de care se discută pe acest topic nu are proporțiile unei mișcări de mase și cred că titlul e exagerat de patetic. De fapt, părăsirea așa-ziselelor ”biserici istorice” este o consecință naturală a orizontului de credință a persoanelor și nevoilor strict naturale ale acestora. În momentul când mântuirea este propovăduită cu accent pe necesitatea salvării de iad și izbăvirea de suferința veșnică, problema relației omului cu Dumnezeu capătă nuanțe instinctuale destul de evidente celor care analizează problema fără ochelari de cal. Pe scurt, bunăstarea generală a omului depinde de satisfacerea câtorva condiții stringente: sănătate, hrană, adăpost și siguranță pe termen nelimitat. Mântuirea neoprotestanților se situează în prelungirea acestora, propunând o soluție de ocolire a angoasei morții cu păstrarea caracteristicilor vieții acesteia, dar proiectate într-o dimensiune sublimată. E ușor de intuit că felul ăsta de pune problema vine ca o mănușă unei tipologii umane numeroase formată din indivizi care și-au ratat speranțele de fericire în viața aceasta și nădăjduiesc să o regăsească după expirarea duratei terestre a existenței lor. Pentru acesta e nevoie însă de argumente suficient de persuasive logic: o poveste metafizică rezultată dintr-o lectură manipulatorie a Bibliei, comunități exaltate care să lase impresia că trăiesc ceva, o anumită moralitate a vieții adepților cu vechime și, ca un carolar, un stil de viață care nu solicită o trezvie continuă a propriei libertăți, întrucât ea este deja prescrisă dinainte.