filioque

[DragosP]

În prealabil postat de MihaiG

Fie aţi modificat implicit Crezul, atribuind articolului pnevmatologic un sens exprimat prin termenul "numai" - interpretare absentă din lucrările şi documentele Sinodului de la Constantinopol; fie admiteţi că filioque nu este în contradicţie cu Crezul.

E o vorbă, fără nici o legătură directă cu subiectul, ci doar cu atitudinea unora: fie eşti prost, fie te faci.

[MihaiG]

În prealabil postat de DragosP

E o vorbă, fără nici o legătură directă cu subiectul, ci doar cu atitudinea unora: fie eşti prost, fie te faci.

...fără nici o legătură directă cu subiectul, sau cu bunul simţ....

[DragosP]

Ce-mi place mie când începe lumea să se dea martirizată. Curat Băsescu, nu alta!

[Adrianna]

Multumesc de raspuns.

Contradictia la care ma refer este cea din postarea anterioara, o redau aici:

Din explicatiile adaugate nu imi este foarte clar daca la catolici Fiul este sau nu cauza/origine a Duhului Sfant, am impresia ca citatele date se contrazic pentru ca,

din acest paragraf:

"ei au arătat că nu l-au făcut pe Fiul cauza Duhului-ei ştiu de fapt că Tatăl este singura cauză [aitia] a Fiului şi a Duhului,a unuia prin naştere şi a celuilalt prin purcedere [ekporeusis]-ci au semnificat faptul că prin El purcede [proienai], arătând astfel unitatea şi identitatea fiintei."

reiese clar ca Fiul nu este originea/cauza Duhului Sfant ci cuvantul purcedere are aici al doilea sens, cel de pornire, manifestare etc.


------

in timp ce din acest citat:

"Duhul Sfânt îşi trage esenţa şi fiinţa subzistentă deopotrivă de la Tatăl şi de la Fiul şi El purcede din veşnicie atât de la unul, cât şi de la celălalt ca de la un singur Principiu şi printr-o singură spiraţie.."

reiese exact contrariul, si Fiul este origine a Duhului Sfant.

----------------

Despre primul paragraf mi s-a spus aici ca este de la Sf. Maxim Marturisitorul, iar al doilea paragraf a fost dat ca fiind din catehismul catolic. Cele doua paragrafe se contrazic in mod evident, unul zice ca Duhul Sfant nu isi are originea si in Fiul iar celalalt spune ca Duhul Sfant isi trage esenta si de la Fiul. Eu nu am verificat daca al doilea paragraf este intr-adevar din catehismul catolic, dvs. spuneti ca nu? O sa citesc si la linkul dat de dvs.

Multumesc de raspuns.

[Adrianna]

Uitati de la linkul recomandat de dvs.:

245. Credinţa apostolică despre Duhul Sfânt a fost mărturisită de cel de-al doilea Conciliu ecumenic ţinut în anul 381 la Constantinopol: "Credem în Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă Dătătorul, care de la Tatăl purcede50". Prin aceasta Biserica îl recunoaşte pe Tatăl ca "izvorul şi originea a toată dumnezeirea51". Originea veşnică a Duhului Sfânt nu este totuşi fără legătură cu aceea a Fiului: "Duhul Sfânt, cea de-a Treia Persoană a Sfintei Treimi, este Dumnezeu, unul şi egal cu Tatăl şi cu Fiul, de aceeaşi substanţă şi de aceeaşi natură. (...) Cu toate acestea, nu spunem că El este numai Duhul Tatălui, ci Duhul Tatălui şi al Fiului în acelaşi timp52". Crezul Bisericii, exprimat de Conciliul de la Constantinopol, mărturiseşte: "Care împreună cu Tatăl şi cu Fiul este adorat şi preamărit53".

246. Tradiţia latină a Crezului mărturiseşte că Duhul Sfânt "purcede de la Tatăl şi de la Fiul [Filioque]". Conciliul de la Florenţa, din 1439, explicitează: "Duhul Sfânt îşi trage esenţa şi fiinţa subzistentă deopotrivă de la Tatăl şi de la Fiul şi El purcede din veşnicie atât de la unul, cât şi de la celălalt ca de la un singur Principiu şi printr-o singură spiraţie... Şi pentru că tot ce este al Tatălui Tatăl însuşi l-a dăruit Fiului său unic născându-l, cu excepţia paternităţii sale, şi această purcedere a Duhului Sfânt şi de la Fiul El o deţine din veşnicie de la Tatăl său care l-a născut din veşnicie54".

247. Afirmarea lui Filioque nu figura în simbolul mărturisit în 381 la Constantinopol. Însă, urmând o veche tradiţie latină şi alexandrină, Sfântul Papă Leon îl mărturisise deja în mod dogmatic încă din 447 55, chiar înainte ca Roma să fi cunoscut şi să fi primit, în 451, la Conciliul din Calcedon, Simbolul din 381. Folosirea acestei formule în Crez a intrat treptat în liturgia latină (între secolele VIII şi XI). Introducerea lui Filioque în Simbolul de la Niceea-Constantinopol de către liturgia latină constituie totuşi, până astăzi, un punct de divergenţă cu Bisericile ortodoxe.

248. Tradiţia orientală exprimă în primul rând caracterul de origine primară a Tatălui în raport cu Duhul Sfânt. Mărturisind că Duhul Sfânt "purcede de la Tatăl" (In 15, 26), ea afirmă că acesta purcede de la Tatăl prin Fiul56. Tradiţia occidentală exprimă în primul rând comuniunea consubstanţială între Tatăl şi Fiul, spunând că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul (Filioque). Ea spune acest lucru "în mod legitim şi logic57", căci ordinea veşnică a Persoanelor divine în comuniunea lor consubstanţială implică faptul că Tatăl, ca "început fără de început58", este originea primară a Duhului Sfânt dar, totodată, ca Tată al Fiului unul-născut, El este împreună cu Acesta "Principiul unic de la care purcede Duhul Sfânt59". Această legitimă complementaritate, dacă nu este înăsprită, nu afectează identitatea credinţei în realitatea aceluiaşi mister mărturisit.

------------

Deci ceea ce se afirma aici este in contradictie cu pasajul din Sf. Maxim Marturisitorul care afirma ca Duhul Sfant nu isi are originea si in Fiul in timp ce in acest catehism, Duhul Sfant isi trage esenta si de la Fiul. Dupa logica adusa aici conform careia esenta comuna a celor trei Persoane ar justifica originea Duhului Sfant si din Fiul, tot prin aceeasi logica, Fiul ar putea fi nascut si din Duhul Sfant. Ar fi corecta o astfel de afirmatie?

Multumesc de raspuns.

[ioanna]

În prealabil postat de Adrianna

Dupa logica adusa aici conform careia esenta comuna a celor trei Persoane ar justifica originea Duhului Sfant si din Fiul, tot prin aceeasi logica, Fiul ar putea fi nascut si din Duhul Sfant. Ar fi corecta o astfel de afirmatie?

Touchee :)

Legat de Filioque teologia apuseană n-a încercat, pentru că nici nu putea, să prezinte purcederea Duhului decât numai ca însuşire ipostatică sau fiinţială. Aşa cum arată Sfântul Maxim: "existenţa celor ce sunt se contemplă fie în fiinţă, fie în ipostas. Căci ce altceva s-ar putea spune afară de acestea". Mai întâi, începând cu Augustin, s-a susţinut că Sfântul Duh purcede din Tatăl şi Fiul ca dintr-un singur principiu, purcederea fiind considerată însuşire fiinţială. Răspunsul la o asemenea susţinere este că însuşirile fiinţiale sunt comune Persoanelor divine, iar dacă purcederea este văzută ca însuşire fiinţială, care aparţine numai Tatălui şi Fiului, reiese că între Ei şi Sfântul Duh va exista nu numai deosebire ipostatică ci şi fiinţială, ceea ce implică diteismul.

Dacă, cu toate acestea, se susţine că între Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh există unitate fiinţială, o asemenea susţinere contrazice atât unirea fiinţială, cât şi pe cea ipostatică, iar dacă prin absurd s-ar accepta o asemenea unitate de fiinţă se introduce alături de fiinţa Treimii şi o fiinţă a doimii, Tatăl-Fiul, din care purcede Sfântul Duh. Pe de altă parte prezentarea purcederii ca pe o însuşire fiinţială, pentru că însuşirile fiinţiale sunt comune Persoanelor divine, rezultă că oricare persoană divină purcede pe o altă persoană divină şi că oricare persoană poate fi purceasă de celelalte două persoane sau de una din celelalte persoane, de exemplu Tatăl purcede din Fiul dar şi din Sfântul Duh.

Încercarea teologilor apuseni de a evita aceste erori prin prezentarea purcederii ca şi însuşire ipostatică n-a făcut decât să arate şi mai clar că Filioque este o rătăcire de la credinţa adevărată. Purcederea Sfântului Duh este o însuşire ipostatică însă prin Filioque se introduce în Sfânta Treime două principii Tatăl şi Fiul.

Sfântul Vasile cel Mare arată că prin introducerea a două principii se cade în diteism.Sfântul Duh având două cauze distincte va fi compus, iar fiind compus este străin de firea divină şi se cade astfel în pnevmatomahism. Pentru a scăpa şi de această acuză teologii apuseni, prezentând purcederea Sfântului Duh ca pe o însuşire ipostatică, susţin că Sfântul Duh purcede din Tatăl şi Fiul ca dintr-un singur principiu.

Acest unic principiu (Tatăl-Fiul) duce la ideea că Ei au unitate ipostatică, dar pentru că unitatea ipostatică este numai a fiinţelor deosebite, într-un asemenea principiu ipostatic Ei nu mai apar ca ipostase distincte ci ca fiinţe deosebite ale aceluiaşi ipostas. Chiar dacă, prin absurd, s-ar accepta ideea unui asemenea principiu ipostatic (Tatăl-Fiul) din care să purceadă Sfântul Duh, o asemenea idee implică, din nou, diteismul. Aceasta pentru că Fiul şi Sfântul Duh vor avea, deosebit, fiecare cauza Sa, reiese două cauze, două principii, cauza Fiului va fi Tatăl iar cauza Sfântului Duh va fi Tatăl-Fiul. Nu se poate spune că Fiul, în acest caz, are aceeaşi cauză ca şi Sfântul Duh, iar dacă se susţine că are aceeaşi cauză atunci Fiul îşi va fi propria cauză.

Prezentarea, de către teologii apuseni, a purcederii Duhului de la Tatăl şi Fiul atât ca însuşire fiinţială cât şi ipostatică nu face decât să amplifice eroarea. De exemplu purcederea Sfântului Duh de la Tatăl şi Fiul considerată, fie şi numai în parte una fiinţială, Îi disting fiinţial faţă de Sfântul Duh.

Din cele de mai sus reiese că prezentarea purcederii Sfântului Duh ca însuşire fiinţială sau ipostatică, nu oferă nici o cale de mijloc pentru susţinerea lui Filioque ca dogmă, teologumenă sau părere teologică, Filioque fiind de fapt o erezie antitrinitară. După învăţătura de credinţă ortodoxă, învăţătura care s-a formulat mai ales în perioada sinoadelor ecumenice, în ideea Filioque se regăseşte atât diteismul cât şi pnevmatomahismul.

sursa:http://www.mirem.ro/pdfuri/traian2.pdf