Intrebarile copiilor

[costel]

Eu ma bucur ca Sfanta Elena este reprezentata cu bijuterii. E o invitatie de a nu mai judeca pe nimeni din cei ce poarta bijuterii, caci iata ca unii sunt placuti lui Dumnezeu.

[Dumitru73]

În prealabil postat de costel

Eu ma bucur ca Sfanta Elena este reprezentata cu bijuterii. E o invitatie de a nu mai judeca pe nimeni din cei ce poarta bijuterii, caci iata ca unii sunt placuti lui Dumnezeu.

eu aş spune că bijuteriile sunt precum băutura. nu sunt păcate. totul ţine de cum le foloseşti.

[Fani71]

Da, sunt de acord cu Costel si cu Dumitru.
Sa ne cercetam fiecare si sa nu judeca pe altii sau altele.
Sigur, imparateasa Elena si tarina Elizaveta purtau bijuterii pentru ca asa cerea pozitia lor sociala. dar si o femeie care traieste in lume si nu in manastire poate tine seama de astfel de considerente. Sa poarte bijuterii potrivite cu 'rangul' sau. Nu sa se imbrace ca o calugarita, neaparat. Face pate din conventiile sociale. Iar o feeie simte nevoia sa isi manifeste feminitatea si prin astfel de 'artificii', uneori.
Si da, exista mai multe feluri de sfintenie, tot atatea cati sfinti sunt, poate.
Toate il pun pe Hristos in centru, bineinteles. Dar unele sfinte au fost luenice, altele calugarite, altele femei casatorite si cu copii, altele chiar imparateste. Fiecare devine sfant cu personalitatea lui, Dumnezeu nu distruge ersonalitatea omului asa cum nu a distrus nici fecioria Maicii Domnului ca sa se nasca din ea.

Si cu asta eu gata; nu ma mai bag in aceasta discutie off topic.

Ca sa revenim la topic, baiatul meu acum ma tot intreaba de moarte. De ce trebuie sa murim? Daca o sa ma vedem dupa ce mrim? (pentru ca a vazut intr-o carte ca inchidem ochii)

Voi aveti alte exemple de dat despre intrebari legate de moarte ale copiilor?

[AlinB]

În prealabil postat de Fani71

dar si o femeie care traieste in lume si nu in manastire poate tine seama de astfel de considerente. Sa poarte bijuterii potrivite cu 'rangul' sau. Nu sa se imbrace ca o calugarita, neaparat. Face pate din conventiile sociale. Iar o feeie simte nevoia sa isi manifeste feminitatea si prin astfel de 'artificii', uneori.

Deci sa le luam pe rand:
1. "rangul" - sa faci caz de el, adica sa-i epatezi pe altii prin ce ti-a dat Dumnezeu si nu neaparat este meritul tau, sa arati ca ai un excedent monetar pe care poti sa-l irosesti cand altii n-au nici pentru strictul necesar - ce legatura are asta cu crestinismul?

2. feminitatea - de unde si pana unde exista impresia ca o bijuterie costisitoare are vreun impacat semnificativ asupra "feminitatii" cuiva?

Sau sa o luam altfel.
Cine crede ca bijuteria din imagine il face pe respectivul mai barbat? Sau crucea aia il face mai crestin, marturisitor chiar, nu?



Aceeasi intraebare si pentru cucoana din stanga: o face mai frumoasa, feminina?
Cine incearca sa zica da, sa puna aceeasi bijuterie la gatul unei femei de 70 ani si sa mai incerce o data.

Si da, exista mai multe feluri de sfintenie, tot atatea cati sfinti sunt, poate.
Toate il pun pe Hristos in centru, bineinteles. Dar unele sfinte au fost luenice, altele calugarite, altele femei casatorite si cu copii, altele chiar imparateste. Fiecare devine sfant cu personalitatea lui, Dumnezeu nu distruge ersonalitatea omului asa cum nu a distrus nici fecioria Maicii Domnului ca sa se nasca din ea.

Da, dar ceea ce stim cu certitudine este ca nu au fost sfinti care de banii ce le prisoseau sa-si atarne aur de gat, care sa incerce sa-i epateze pe altii cu pozitia lor sociala si excedentul financiar.

Si daca e sa ne intoarcem la printi si printese care au fost sfinti, bijuteriile in cauza nu le apartineau personal (erau ale Coroanei/familiei/etc.) si a doua oara s-au nascut cu metalele de gat, ca sa zic asa, nu si-au mancat de sub unghii ca sa le cumpere cu scopul de a le demonstra din ce clasa financiara fac ei parte.

Sa o mai luam si altfel.
Trece bunul crestin, plin de bijuterii de zeci de mii, pe langa Hristos cel sarac, flamand.
Ce face? Ii arunca 2 lei?
Si e bun crestin, nu?

A, si inca ceva. Pe la icoanele facatoare de minuni, sunt de multe ori bijuterii, lasate de cei care au primit raspuns la rugaciunile lor, scapati fiind din mari necazuri.
Intrebare: de ce au trebuit sa ajunga la necaz, ca sa abandoneze vanitatea la picioarele Crucii?

Ca sa revenim la topic, baiatul meu acum ma tot intreaba de moarte. De ce trebuie sa murim? Daca o sa ma vedem dupa ce mrim? (pentru ca a vazut intr-o carte ca inchidem ochii)

Depinde ce varsta are.
Moartea e consecinta pacatului.
Moartea are doua forme: moartea sufletului (despartirea de Dumnezeu) si moartea trupului (fizica).
Prima este consecinta celei de a doua.
..etc..

[Fani71]

Uite ca nu ma pot abtine si ar raspund la subiectul asta.
Poate ca duhovniceste, ne-ar folosi mai mult tuturor daca am purta vreo bijuterie fara sa ne gandim atata la ea, decat sa pierdem timpul sa discutam despre asta. Dar cum pui probleme interesante, mai scriu odata.

În prealabil postat de AlinB

Deci sa le luam pe rand:
1. "rangul" - sa faci caz de el, adica sa-i epatezi pe altii prin ce ti-a dat Dumnezeu si nu neaparat este meritul tau, sa arati ca ai un excedent monetar pe care poti sa-l irosesti cand altii n-au nici pentru strictul necesar - ce legatura are asta cu crestinismul?

Stai, pai atunci de ce pentru imparatese era important sa isi tina rangul? Raspunsulmeu ar fi:
Nu era vorba, in cazul celor sfinte cel putin, de a arata ca au ele sau statul bani mai multi ca sa se mandreasca cu asta, ci ca au o anumita pozitie sociala pentru care aurul si nestematele erau un simbol. O pozitie sociala cu responsabilitati imense in fata oamenilor si a lui Dumnezeu. Aurul este simbol al luminii care vine de la Dumnezeu, de exemplu.
Rangul, in cazul unui cetatean din zilele noastre din Europa, nu il intelegeam aici in sens de 'excedent monetar' sau ceea ce nu tine de meritul persoanei, ci pur si siplu pozitia sociala, bazata pe mererie.
Ma refeream, de fapt, la doua lucruri:
Una, ceea ce asteapta oamenii de la tine (exista si in cazul iparateselor); daca esti functionar la banca, te imbraci elegant si putin formal; daca esti profesoara (ca mine), te imbraci mai informal, ingrijit, nu prea excentric, si cu o eleganta discreta. Iar stilul reflecta adesea ceva din caracter. Poti s ao intorci cum vrei, asta e adevarat intotdeauna pentru mirence. Chiar si cele care nu folosesc artificii tot epria ceva prin stilul lor, prin alegerea culorilor etc.
Daca incalci anumite norme, adesea nescrise, risti sa sochezi, si merita oare?
Al doilea lucru este respectul fata de sine in susi, care este si el o valoare si nu trebuie confundat cu vanitatea. Si crede§ma, ca profestoara, faci mai mult rau daca te imbraci ca o calugarita decat daca folosesti unele bijuterii si haine frumoase. Din experienta mea, adolescentii sunt foarte duri cu cele care ignora aspectul asta si se imbraca prea simplu.

În prealabil postat de AlinB

2. feminitatea - de unde si pana unde exista impresia ca o bijuterie costisitoare are vreun impacat semnificativ asupra "feminitatii" cuiva?

Sau sa o luam altfel.
Cine crede ca bijuteria din imagine il face pe respectivul mai barbat? Sau crucea aia il face mai crestin, marturisitor chiar, nu?


Aceeasi intraebare si pentru cucoana din stanga: o face mai frumoasa, feminina?
Cine incearca sa zica da, sa puna aceeasi bijuterie la gatul unei femei de 70 ani si sa mai incerce o data.

Cand am vorbit eu de bijuterii costisitoare?
Vorbeam pur si simplu despre bijuterii. In zilele noastre poti gasi si purta bijuterii destul de ieftine.
Eu, personal, cam din astea port. Si da, iti dau un aer mai feminin, iar exemplul tau este pur si simplu exagerat.
Bijuteriile frumoase si discrete pur si iimplu dau o tusa de culoare si de sarm feminin. Nu e forba aici de etalarea bogatiei, ci de un aspect placut.
Iar exemplele tale nu dovedesc nimic. Chiar sunt un contraargument pentru ceea ce vrei sa dovedesti: daca ar fi altfel, ar trebui sa deducem din imaginea cu tipul cu crucea ca nu are nici un sens, ba chiar este imoral sa purtam cruciulite la gat. Nu cred ca asta vrei sa zici, nu?
Eu vorbeam de folosirea cu gust si decenta a un or bijuterii, nu neaparat scumpe.

În prealabil postat de AlinB

Da, dar ceea ce stim cu certitudine este ca nu au fost sfinti care de banii ce le prisoseau sa-si atarne aur de gat, care sa incerce sa-i epateze pe altii cu pozitia lor sociala si excedentul financiar.

Dar nu au fost nici sfinti care sa scrie pe forumuri, nu?
Inca nu suntem sfinti (eu, cel putin, sunt depoarte), si da, stiu ca asta e scopul vietii crestine, dar pe anumite portiuni ale drumului trebuie sa tinem seama de stadiul la care ne aflam, nu sa mimam sfintenia prin aspectul nostru exterior sau prin felul in care ii judecam pe altii sau altele pentru acesta.

Si nu, nu ma refeream de loc la epatarea altora cu bogatia.

Cred ca se poate sa epatezi si cu simplitatea si modestia si nici asta nu e bine. Cred ca e mai bine, duhovniceste, sa nu incercam sa iesim in evidenta prin astfel de lucruri, adica printr-o simplitate excesiva (femeia calugarita fara a fi, cu rochii pana la glezne si bluze largi, fara nici un pic de bijuterie etc)

În prealabil postat de AlinB

Sa o mai luam si altfel.
Trece bunul crestin, plin de bijuterii de zeci de mii, pe langa Hristos cel sarac, flamand.
Ce face? Ii arunca 2 lei?
Si e bun crestin, nu?

Nu ii arunca, ii da, cu compasiune crestina si spune o rugaciune pentru el. Daca dai doi lei si faci asa, cred ca nu se supara Dumnezue daca tu port o bijuterie de 20 de lei (nu stiu, de fapt care mai sunt preturile in Romania)
Asta incerc eu sa fac, cand dau (pentru ca ma las ghidata de intuitie si nu dau oricui desi da, toti sunt fiii lui Dumnezeu, de accea pe copiii ^pei ii invat sa spuna 'domn' oricui, inclusiv cersetorilor).
Daca le-as da in schimb bijuteriile mele cred ca unii m-ar scuipa. Nu cred ca ar putea sa le vanda pe cativa euro, in occident nu iti mai cupara nimeni bijuterii care nu sunt de aur si pietre scumpe.
Un exemplu: cerceii mei de mireasa (ca de aici a pornit discutia, nu?) au costat 5 Euro ;-) Erau o imitatie de perla mica. Adaugau pur si simplu un detaliu tinutei.

Si nu sunt de acord ca trebuie noi, crestini fiind, neaparat, fiecare dintre noi, sa renuntam la toate bunurile noastre pentru a le da primului sarac venit.
Nu cred ca i-ar face neaparat bine. (Da, au fost cazuri si mai sunt de sfinti care au facut asta, dar este o cale a parte, care nu se cere fiecaruia, ca si calugaria, daca esti angajat in viata de familie ar fi chiar iresponsabil sa faci asa)
Mai degraba ar trebui sa dam bani unor asociatii care se ingrijesc competent de oamenii singuri, in varsta, de oamenii de pe strada, de alcolici, de drogati sau ce alti oameni mai exista care au nevoie de ajutor. Sau sa lucreze benevol pentru o acociatie. Sau sa ajute personal pe cineva in nevoie, pe care il cunoaste. Si sa nu duca o viata risipitoare, sa aiba un stil sobru de viata.

În prealabil postat de AlinB

A, si inca ceva. Pe la icoanele facatoare de minuni, sunt de multe ori bijuterii, lasate de cei care au primit raspuns la rugaciunile lor, scapati fiind din mari necazuri.
Intrebare: de ce au trebuit sa ajunga la necaz, ca sa abandoneze vanitatea la picioarele Crucii?

Pentru ca de asta lasa Dumnezue suferinta cateodata, ca sa ne invete sa fim darnici si sa ne desprindem de bunuri.
NB Daca nu ar fi avut bijuterii, ce lasau? ;-)

În prealabil postat de AlinB

Depinde ce varsta are.
Moartea e consecinta pacatului.
Moartea are doua forme: moartea sufletului (despartirea de Dumnezeu) si moartea trupului (fizica).
Prima este consecinta celei de a doua.
..etc..

Nu stiu daca ai citit cu atentie, nu am intrebat ce raspuns sa ii dau ;-)
Dar multumesc, oricum.
Are 4 ani si eu i-am spus deocamdata ca murim ca sa ajungem la Dumnezeu, in Imparatia (lumea) Lui care este mult mai buna si mai frumoasa ca a noastra, si de accea si inchidem ochii, pentru ca ii deschidem in lumea Lui unde o sa vedem mult mai bine.

Este greu sa iti dai seama de nivelul copilului.. Poate si asta a fost prea greu pentru el. Dar e importat sa le spui, cred, ce canta in inima ta, ori ideea ca Imparatia lui Dumnezeu depaseste in inunatie tot ce ne putem noi inchipui frumos imi face mie inia sa bata mai repede.

[AlinB]

În prealabil postat de Fani71

Uite ca nu ma pot abtine si ar raspund la subiectul asta.
Poate ca duhovniceste, ne-ar folosi mai mult tuturor daca am purta vreo bijuterie fara sa ne gandim atata la ea, decat sa pierdem timpul sa discutam despre asta. Dar cum pui probleme interesante, mai scriu odata.

Sau sa facem orice atlceva, fara sa ne gandim la impactul social, moral, etc?

Stai, pai atunci de ce pentru imparatese era important sa isi tina rangul?

Daca vorbim de femei crestine care au purtat totusi acele bijuterii insemne ale rangului, poti fi sigura ca nu au facut-o pentru "a-si tine rangul" ci pentru a nu genera conflicte inutile si chiar periculoase.

Raspunsulmeu ar fi:
Nu era vorba, in cazul celor sfinte cel putin, de a arata ca au ele sau statul bani mai multi ca sa se mandreasca cu asta, ci ca au o anumita pozitie sociala pentru care aurul si nestematele erau un simbol. O pozitie sociala cu responsabilitati imense in fata oamenilor si a lui Dumnezeu. Aurul este simbol al luminii care vine de la Dumnezeu, de exemplu.

Fii sigura ca responsabilitatea nu se defineste si nici nu se arata prin bijuterii.
Si sa lasam simbolistica SF, stim f. bine ce inseamna pentru majoritatea oamenilor din societate aurul, mai ales cand este sub forma de bijuterii.

Daca vrei, putem impinge si mai departe aceasta latura a discutiei, dar cred ca n-ar fi cazul.

Rangul, in cazul unui cetatean din zilele noastre din Europa, nu il intelegeam aici in sens de 'excedent monetar' sau ceea ce nu tine de meritul persoanei, ci pur si siplu pozitia sociala, bazata pe mererie.

mererie??

Ma refeream, de fapt, la doua lucruri:
Una, ceea ce asteapta oamenii de la tine (exista si in cazul iparateselor); daca esti functionar la banca, te imbraci elegant si putin formal; daca esti profesoara (ca mine), te imbraci mai informal, ingrijit, nu prea excentric, si cu o eleganta discreta. Iar stilul reflecta adesea ceva din caracter. Poti s ao intorci cum vrei, asta e adevarat intotdeauna pentru mirence. Chiar si cele care nu folosesc artificii tot epria ceva prin stilul lor, prin alegerea culorilor etc.
Daca incalci anumite norme, adesea nescrise, risti sa sochezi, si merita oare?
Al doilea lucru este respectul fata de sine in susi, care este si el o valoare si nu trebuie confundat cu vanitatea.

Hehe, de la bijuterii ai ajuns la haine care sunt cu totul alt subiect.

Sigur, n-ai sa te duci ca functionar la banca imbracat in sac si cenusa, insa una este daca iti iei un costum de la magazinul de peste drum si alta daca il iei de la Armani si dai 5000$ pe el, chipurile ca statutul tau de director cere si justifica asta.

Si crede§ma, ca profestoara, faci mai mult rau daca te imbraci ca o calugarita decat daca folosesti unele bijuterii si haine frumoase. Din experienta mea, adolescentii sunt foarte duri cu cele care ignora aspectul asta si se imbraca prea simplu.

Nu cred ca ti-am sugerat ca trebuie sa te imbraci in calugarita, cand foloseti astfel de argumente care de altfel sunt pe din afara subiectului, este clar ca altele mai bune nu ai, dar in schimb ai mandria care te impiedica sa dai dreptate celuilalt.

Poti sa te imbraci si simplu si de bun gust si fara sa folosesti bijuterii si nu cred ca lipsa bijuteriilor sau a rujulului va genera comentarii indecente.

Si iarasi un argument folosit de dragul de a-ti da singura dreptate, copii din ziua de azi nu au repere crestine, asadar de ce ii impingi la inaintare cu judecata lor ca si cand ei ar fi chipurile reperul pentru bunul gust si judecatorul absolut pentru purtatul bijuteriilor?

Dar ia sa fii profesoara de religie si sa vii lra ore pe tocuri de 10cm aratandu-ti complexele vizavi de inaltime, cu fusta doar putin peste genunchi - ca ai impresia ca ai picioare frumoase si convingerea ca toata lumea ar trebui sa se bucure de asta ca sa te bucuri si tu de bucuria lor (cata empatie..), un decolteu cat sa puna in valoare protezele mamare (ca doar nu ai dat degeba bani pe ele), un ruj rosu aprins care sa arate potentialul tau sexual (virtual, ca de fapt il pastrezi doar pentru barbatul tau, fidelitate intruchipata fiind) si binenteles niste bijuterii care chiar daca sunt imitatii ieftine arata convingera ta ca ceea ce ti-a dat Dumnezeu si ce ti-ai cultivat tu pe linie de caracter, n-ar fi suficient pentru a-ti demonstra adevarata valoare.

Si pe urma sa incepi o lectie despre smerenie, pocainta, etc.
Atunci fii sigura ca au sa rada cu pofta.

Disclaimer: este un exemplu pur teoretic, nu vizeaza o persoana anume, am extins contextul de la bijuterii doar pentru ca si tu ai gasit de cuviinta sa fie extins.

Cand am vorbit eu de bijuterii costisitoare?
Vorbeam pur si simplu despre bijuterii. In zilele noastre poti gasi si purta bijuterii destul de ieftine.
Eu, personal, cam din astea port. Si da, iti dau un aer mai feminin, iar exemplul tau este pur si simplu exagerat.
Bijuteriile frumoase si discrete pur si iimplu dau o tusa de culoare si de sarm feminin. Nu e forba aici de etalarea bogatiei, ci de un aspect placut.

Critica mea era indreptata in special in directia bijuteriilor scumpe.

Daca e sa vorbim de cele ieftine, ceea ce scrii tu mai sus este ceea ce marketingul a reusit sa cultive in mintea destul de naiva si nu prea pazita a femeii (de asta si reclamele pentru cosmetice sunt indeosebi pentru femei si rareori pentru barbati).

Desigur, e convenabil nu doar pentru comert ci si pentru barbati - la inima multor femei ajungi mai usor cu o bijuterie (de preferinta scumpa) decat cu caracterul - chiar sfant de ai fi.

O femeie daca este frumoasa, feminina, etc. este frumoasa si fara bijuterii. Daca nu este, nici o bijuterie din lume, nu poate schimba asta.


Singurul lucru care poate face o schimbare este felul de a fi, feminintatea exprimata in gandire, vorbire, comportament.

Dar acolo e de hamaleala nu gluma, nu se compara cu gestul de merge la Mall, a cheltui cativa banutzi (sau altele, mult mai mult) si a intretine o iluzie.

Iar exemplele tale nu dovedesc nimic. Chiar sunt un contraargument pentru ceea ce vrei sa dovedesti: daca ar fi altfel, ar trebui sa deducem din imaginea cu tipul cu crucea ca nu are nici un sens, ba chiar este imoral sa purtam cruciulite la gat. Nu cred ca asta vrei sa zici, nu?
Eu vorbeam de folosirea cu gust si decenta a un or bijuterii, nu neaparat scumpe.

Exista crucea ca si cruce crestina, si exista si crucea ca bijuterie.
Cei care poarta bijuteria, le au mai putin cu cea crestina si invers.
Poti constata asta din experienta.

Dar nu au fost nici sfinti care sa scrie pe forumuri, nu?

De ce nu? Dar chestia asta cu forumurile e ceva recent, mai trebuie sa astepti vreo 50-100 ani.

Inca nu suntem sfinti (eu, cel putin, sunt depoarte), si da, stiu ca asta e scopul vietii crestine, dar pe anumite portiuni ale drumului trebuie sa tinem seama de stadiul la care ne aflam, nu sa mimam sfintenia prin aspectul nostru exterior sau prin felul in care ii judecam pe altii sau altele pentru acesta.

Nici moraliatea nu trebuie sa o "mimezi" daca nu esti intr-un stadiu moral nu?
O tii asa pana...cand?

Cred ca se poate sa epatezi si cu simplitatea si modestia si nici asta nu e bine. Cred ca e mai bine, duhovniceste, sa nu incercam sa iesim in evidenta prin astfel de lucruri, adica printr-o simplitate excesiva (femeia calugarita fara a fi, cu rochii pana la glezne si bluze largi, fara nici un pic de bijuterie etc)

Se poat in doua cazuri:

1. cel nefericit: in care incerci sa arati, dar nu esti
2. cel fericit: in care esti si cei care nu sunt asa, incep sa realizeze problemele lor.

Nu ii arunca, ii da, cu compasiune crestina si spune o rugaciune pentru el. Daca dai doi lei si faci asa, cred ca nu se supara Dumnezue daca tu port o bijuterie de 20 de lei (nu stiu, de fapt care mai sunt preturile in Romania)
Asta incerc eu sa fac, cand dau (pentru ca ma las ghidata de intuitie si nu dau oricui desi da, toti sunt fiii lui Dumnezeu, de accea pe copiii ^pei ii invat sa spuna 'domn' oricui, inclusiv cersetorilor).

Nitel offtopic: nu dai pentru ca intuitia ta spune..ce?

Si nu sunt de acord ca trebuie noi, crestini fiind, neaparat, fiecare dintre noi, sa renuntam la toate bunurile noastre pentru a le da primului sarac venit.

Cele strict necesare, poate ca nu.
Da, sunt unii care au dat si cele necesare si de aia le zicem sfinti.
Noi insa avem alte tinte: sa fim "cool".

Si sa nu duca o viata risipitoare, sa aiba un stil sobru de viata.

Si daca ar cersi avand totusi cercei de 5Euro la urechi, oare cum i-am judeca?

Adica vrem sobrietate..dar pentru catzei.. (daca stii fabula)

Nu stiu daca ai citit cu atentie, nu am intrebat ce raspuns sa ii dau ;-)
Dar multumesc, oricum.
Are 4 ani si eu i-am spus deocamdata ca murim ca sa ajungem la Dumnezeu, in Imparatia (lumea) Lui care este mult mai buna si mai frumoasa ca a noastra, si de accea si inchidem ochii, pentru ca ii deschidem in lumea Lui unde o sa vedem mult mai bine.

Este greu sa iti dai seama de nivelul copilului.. Poate si asta a fost prea greu pentru el. Dar e importat sa le spui, cred, ce canta in inima ta, ori ideea ca Imparatia lui Dumnezeu depaseste in inunatie tot ce ne putem noi inchipui frumos imi face mie inia sa bata mai repede.

Da, dar trebuie sa-i vorbesti si despre viata asta si rolul pe care trebuie sa-l joace in ea, ca altfel s-ar putea sa-i inteleaga gresit pe sinucigasi.

[glykys]

Ei, nu stiu eu ce fel de profesoara de religie o fi Fani, dar eu stiu ce profesoare de religie am avut. In scoala generala, o sotie de preot nu chiar asa cum a descris-o AlinB, dar oricum, o femeie cocheta, emancipata, rujata, cu gablonturi asortate, fire vesela, chiar exuberanta, care ne-a invatat foarte multe lucruri, atat din domeniul ei, cat si din viata practica. Pai cand au auzit-o fetele povestind cum isi coafa parul - avea, cred ca are si acum un par superb, ondulat - au devenit brusc atente la ora ei, au inceput sa o simpatizeze si sa fie atente si la ora de religie propriu-zisă. Stiu asta, pentru ca ne-am amintit la intalnirea de 10 ani. Atunci, in perioada scolii generale, am inceput eu sa citesc Biblia, sa inteleg pildele din Evanghelii, sa invat rugaciuni... Femeia era exigenta, trebuia sa inveti la materia ei informatia, nu mergea sa improvizezi. Imi aduc aminte cati au luat 3 si 4 pentru ca nu au stiut sa spuna pe dinafara in clasa a IV-a tot Psalmul 50 si Crezul. Multi il invatasera pana la jumatate, numai cine il stia pe tot lua 10. Multora ne placea religia si, mai ales, "profa de religie".

In liceu, am intalnit o profesoara nemaritata, cu fuste lungi pana in pamant, nemachiata, cu ifose de persoana cucernica si care tot incerca ea sa ne vorbeasca despre pocainta, despre duhovnic, spovedanie.... Nu avea cu cine. Nici pe mine nu ma atragea. Ne enerva ca nu venea la ore, pentru ca era vreo sarbatoare. Si ne tot chema sa mergem la slujbele de la manastire, sa vedem ce frumos e si ca poate ne gasim pe acolo un baiat!!!! Orele erau tare apasatoare, te facea sa crezi ca este posesoarea unor adevaruri absolute si ca noi, bietii muritori, nu pricepem nimic din cele ale lumii acesteia. Zero tact pedagogic. Cel mai penibil a fost odata, cand a vizitat-o un domn si cand il intreba, foarte expansiv, daca s-a casatorit intre timp cu "o crestina". Din nefericire pentru ea, respectivul era luat. Nici nu as sti sa spun ce anume am invatat de la respectiva, poate doar sa nu fiu habotnica, e si asta ceva. Intre timp, am auzit ca si-a schimbat duhovnicul, look-ul si s-a reprofilat.

Eu inteleg ca se pledeaza aici pentru unitate suflet - corp, dar a-i pune omului din start o eticheta prin prisma infatisarii denota multa superficialitate si chiar fariseism.

[lore86]

În prealabil postat de Fani71

Ca sa revenim la topic, baiatul meu acum ma tot intreaba de moarte. De ce trebuie sa murim? Daca o sa ma vedem dupa ce mrim? (pentru ca a vazut intr-o carte ca inchidem ochii)

Voi aveti alte exemple de dat despre intrebari legate de moarte ale copiilor?

Discutasem pe un topic mai demult despre participarea copiilor la inmormantari. Intre timp, ai mei au mai participat la inmormantari fie impreuna cu mine, fie cu tatal lor.

In urma cu vreo luna, a murit o cunostinta, domnul Vasile.
Mi s-a parut extrem de interesant atitudinea fetitei cand a aflat de moartea omului:
Ce bine ca a murit!
de ce e bine, am intrebat mirata, deoarece afirmatia ei si dispozitia ei sufleteasca era in opozitie cu cea a baietilor, care ziceau : saracul domnul vasile...a murit...
Pai acum are ocazia sa se intalneasca direct cu Domnul...sa il vada in fata, nu doar in icoane.

ce sa mai zic....(e drept, e un pic mai mare, are aproape 6 ani.)

O intrebare care m-a lasat fara replica a fost: Daca Domnul a zdrobit capul sarpelului, adica al diavolului de ce mai exista rau? de ce mai exista diavol?

sau daca icoana e o fereastra spre cer, prin care il vedem pe Domnul, de ce e mereu trist?Oare mereu e suparat pe mine?

[lore86]

din multele discutii cu ei, am inteles un lucru important. Ca datorita curatiei varstei altfel pricep si inteleg anumite lucruri. Spre exemplu, moartea si intalnirea cu Hristos.

Discutii de genul:Abia astept sa mor, ca sa ma intalnesc cu Domnul am avut destule. Le-am explicat ca nu e chiar asa de simplu, e nevoie sa indeplinesti anumite conditii ca sa ajungi in rai. Si mai ales, exista o anumita vreme cand murim, pana atunci fiind datori sa ne castigam raiul.
Ce m-a impresionat era licarirea din ochii lor cand vorbeau de Hristos, de intalnirea cu Domnul. Rar am vazut in ochii cuiva acea scanteie, emotie de a fi mereu impreuna cu Hristos.
Ceea ce vreau sa subliniez e ca daca am avea curatia copiilor, asa mult s-ar simplifica lucrurile ptr noi. Am accepta prin credinta si cu bucurie anumite realitati care acum ni se par de netrecut.

[Fani71]

În prealabil postat de lore86

din multele discutii cu ei, am inteles un lucru important. Ca datorita curatiei varstei altfel pricep si inteleg anumite lucruri. Spre exemplu, moartea si intalnirea cu Hristos.

Discutii de genul:Abia astept sa mor, ca sa ma intalnesc cu Domnul am avut destule. Le-am explicat ca nu e chiar asa de simplu, e nevoie sa indeplinesti anumite conditii ca sa ajungi in rai. Si mai ales, exista o anumita vreme cand murim, pana atunci fiind datori sa ne castigam raiul.
Ce m-a impresionat era licarirea din ochii lor cand vorbeau de Hristos, de intalnirea cu Domnul. Rar am vazut in ochii cuiva acea scanteie, emotie de a fi mereu impreuna cu Hristos.
Ceea ce vreau sa subliniez e ca daca am avea curatia copiilor, asa mult s-ar simplifica lucrurile ptr noi. Am accepta prin credinta si cu bucurie anumite realitati care acum ni se par de netrecut.

Ce frumos, sunt nerabdatoare sa mai creasca ai mei. Cel de 4 ani a inceput sa fie destul de mare pentru intrebari dar abia a inceput.
Inca ceva: eu am observat ca la cei mai mici (care nu stiu inca sa puna intrebari) exista o mare bucurie spontana la vederea unor icoane, un interes pentru Biserica si icoane. Si am observat clar la ei cand erau bebeluci ca vedeau si lucruri nevazute, poate ingeri.
Cel mic, care avea de Paste putin sub doi ani, cand a vazut crucea in mijlocul bisericii a inceput sa rada bucuros. Asta i§a csocat, cred, pe unii. Dar nu avea el oare dreptate, nu cantam noi ca crucea ne§a adus bucurie?