Intrebarile copiilor

[Fani71]

Uite ca nu ma pot abtine si ar raspund la subiectul asta.
Poate ca duhovniceste, ne-ar folosi mai mult tuturor daca am purta vreo bijuterie fara sa ne gandim atata la ea, decat sa pierdem timpul sa discutam despre asta. Dar cum pui probleme interesante, mai scriu odata.

În prealabil postat de AlinB

Deci sa le luam pe rand:
1. "rangul" - sa faci caz de el, adica sa-i epatezi pe altii prin ce ti-a dat Dumnezeu si nu neaparat este meritul tau, sa arati ca ai un excedent monetar pe care poti sa-l irosesti cand altii n-au nici pentru strictul necesar - ce legatura are asta cu crestinismul?

Stai, pai atunci de ce pentru imparatese era important sa isi tina rangul? Raspunsulmeu ar fi:
Nu era vorba, in cazul celor sfinte cel putin, de a arata ca au ele sau statul bani mai multi ca sa se mandreasca cu asta, ci ca au o anumita pozitie sociala pentru care aurul si nestematele erau un simbol. O pozitie sociala cu responsabilitati imense in fata oamenilor si a lui Dumnezeu. Aurul este simbol al luminii care vine de la Dumnezeu, de exemplu.
Rangul, in cazul unui cetatean din zilele noastre din Europa, nu il intelegeam aici in sens de 'excedent monetar' sau ceea ce nu tine de meritul persoanei, ci pur si siplu pozitia sociala, bazata pe mererie.
Ma refeream, de fapt, la doua lucruri:
Una, ceea ce asteapta oamenii de la tine (exista si in cazul iparateselor); daca esti functionar la banca, te imbraci elegant si putin formal; daca esti profesoara (ca mine), te imbraci mai informal, ingrijit, nu prea excentric, si cu o eleganta discreta. Iar stilul reflecta adesea ceva din caracter. Poti s ao intorci cum vrei, asta e adevarat intotdeauna pentru mirence. Chiar si cele care nu folosesc artificii tot epria ceva prin stilul lor, prin alegerea culorilor etc.
Daca incalci anumite norme, adesea nescrise, risti sa sochezi, si merita oare?
Al doilea lucru este respectul fata de sine in susi, care este si el o valoare si nu trebuie confundat cu vanitatea. Si crede§ma, ca profestoara, faci mai mult rau daca te imbraci ca o calugarita decat daca folosesti unele bijuterii si haine frumoase. Din experienta mea, adolescentii sunt foarte duri cu cele care ignora aspectul asta si se imbraca prea simplu.

În prealabil postat de AlinB

2. feminitatea - de unde si pana unde exista impresia ca o bijuterie costisitoare are vreun impacat semnificativ asupra "feminitatii" cuiva?

Sau sa o luam altfel.
Cine crede ca bijuteria din imagine il face pe respectivul mai barbat? Sau crucea aia il face mai crestin, marturisitor chiar, nu?


Aceeasi intraebare si pentru cucoana din stanga: o face mai frumoasa, feminina?
Cine incearca sa zica da, sa puna aceeasi bijuterie la gatul unei femei de 70 ani si sa mai incerce o data.

Cand am vorbit eu de bijuterii costisitoare?
Vorbeam pur si simplu despre bijuterii. In zilele noastre poti gasi si purta bijuterii destul de ieftine.
Eu, personal, cam din astea port. Si da, iti dau un aer mai feminin, iar exemplul tau este pur si simplu exagerat.
Bijuteriile frumoase si discrete pur si iimplu dau o tusa de culoare si de sarm feminin. Nu e forba aici de etalarea bogatiei, ci de un aspect placut.
Iar exemplele tale nu dovedesc nimic. Chiar sunt un contraargument pentru ceea ce vrei sa dovedesti: daca ar fi altfel, ar trebui sa deducem din imaginea cu tipul cu crucea ca nu are nici un sens, ba chiar este imoral sa purtam cruciulite la gat. Nu cred ca asta vrei sa zici, nu?
Eu vorbeam de folosirea cu gust si decenta a un or bijuterii, nu neaparat scumpe.

În prealabil postat de AlinB

Da, dar ceea ce stim cu certitudine este ca nu au fost sfinti care de banii ce le prisoseau sa-si atarne aur de gat, care sa incerce sa-i epateze pe altii cu pozitia lor sociala si excedentul financiar.

Dar nu au fost nici sfinti care sa scrie pe forumuri, nu?
Inca nu suntem sfinti (eu, cel putin, sunt depoarte), si da, stiu ca asta e scopul vietii crestine, dar pe anumite portiuni ale drumului trebuie sa tinem seama de stadiul la care ne aflam, nu sa mimam sfintenia prin aspectul nostru exterior sau prin felul in care ii judecam pe altii sau altele pentru acesta.

Si nu, nu ma refeream de loc la epatarea altora cu bogatia.

Cred ca se poate sa epatezi si cu simplitatea si modestia si nici asta nu e bine. Cred ca e mai bine, duhovniceste, sa nu incercam sa iesim in evidenta prin astfel de lucruri, adica printr-o simplitate excesiva (femeia calugarita fara a fi, cu rochii pana la glezne si bluze largi, fara nici un pic de bijuterie etc)

În prealabil postat de AlinB

Sa o mai luam si altfel.
Trece bunul crestin, plin de bijuterii de zeci de mii, pe langa Hristos cel sarac, flamand.
Ce face? Ii arunca 2 lei?
Si e bun crestin, nu?

Nu ii arunca, ii da, cu compasiune crestina si spune o rugaciune pentru el. Daca dai doi lei si faci asa, cred ca nu se supara Dumnezue daca tu port o bijuterie de 20 de lei (nu stiu, de fapt care mai sunt preturile in Romania)
Asta incerc eu sa fac, cand dau (pentru ca ma las ghidata de intuitie si nu dau oricui desi da, toti sunt fiii lui Dumnezeu, de accea pe copiii ^pei ii invat sa spuna 'domn' oricui, inclusiv cersetorilor).
Daca le-as da in schimb bijuteriile mele cred ca unii m-ar scuipa. Nu cred ca ar putea sa le vanda pe cativa euro, in occident nu iti mai cupara nimeni bijuterii care nu sunt de aur si pietre scumpe.
Un exemplu: cerceii mei de mireasa (ca de aici a pornit discutia, nu?) au costat 5 Euro ;-) Erau o imitatie de perla mica. Adaugau pur si simplu un detaliu tinutei.

Si nu sunt de acord ca trebuie noi, crestini fiind, neaparat, fiecare dintre noi, sa renuntam la toate bunurile noastre pentru a le da primului sarac venit.
Nu cred ca i-ar face neaparat bine. (Da, au fost cazuri si mai sunt de sfinti care au facut asta, dar este o cale a parte, care nu se cere fiecaruia, ca si calugaria, daca esti angajat in viata de familie ar fi chiar iresponsabil sa faci asa)
Mai degraba ar trebui sa dam bani unor asociatii care se ingrijesc competent de oamenii singuri, in varsta, de oamenii de pe strada, de alcolici, de drogati sau ce alti oameni mai exista care au nevoie de ajutor. Sau sa lucreze benevol pentru o acociatie. Sau sa ajute personal pe cineva in nevoie, pe care il cunoaste. Si sa nu duca o viata risipitoare, sa aiba un stil sobru de viata.

În prealabil postat de AlinB

A, si inca ceva. Pe la icoanele facatoare de minuni, sunt de multe ori bijuterii, lasate de cei care au primit raspuns la rugaciunile lor, scapati fiind din mari necazuri.
Intrebare: de ce au trebuit sa ajunga la necaz, ca sa abandoneze vanitatea la picioarele Crucii?

Pentru ca de asta lasa Dumnezue suferinta cateodata, ca sa ne invete sa fim darnici si sa ne desprindem de bunuri.
NB Daca nu ar fi avut bijuterii, ce lasau? ;-)

În prealabil postat de AlinB

Depinde ce varsta are.
Moartea e consecinta pacatului.
Moartea are doua forme: moartea sufletului (despartirea de Dumnezeu) si moartea trupului (fizica).
Prima este consecinta celei de a doua.
..etc..

Nu stiu daca ai citit cu atentie, nu am intrebat ce raspuns sa ii dau ;-)
Dar multumesc, oricum.
Are 4 ani si eu i-am spus deocamdata ca murim ca sa ajungem la Dumnezeu, in Imparatia (lumea) Lui care este mult mai buna si mai frumoasa ca a noastra, si de accea si inchidem ochii, pentru ca ii deschidem in lumea Lui unde o sa vedem mult mai bine.

Este greu sa iti dai seama de nivelul copilului.. Poate si asta a fost prea greu pentru el. Dar e importat sa le spui, cred, ce canta in inima ta, ori ideea ca Imparatia lui Dumnezeu depaseste in inunatie tot ce ne putem noi inchipui frumos imi face mie inia sa bata mai repede.

[AlinB]

În prealabil postat de Fani71

Uite ca nu ma pot abtine si ar raspund la subiectul asta.
Poate ca duhovniceste, ne-ar folosi mai mult tuturor daca am purta vreo bijuterie fara sa ne gandim atata la ea, decat sa pierdem timpul sa discutam despre asta. Dar cum pui probleme interesante, mai scriu odata.

Sau sa facem orice atlceva, fara sa ne gandim la impactul social, moral, etc?

Stai, pai atunci de ce pentru imparatese era important sa isi tina rangul?

Daca vorbim de femei crestine care au purtat totusi acele bijuterii insemne ale rangului, poti fi sigura ca nu au facut-o pentru "a-si tine rangul" ci pentru a nu genera conflicte inutile si chiar periculoase.

Raspunsulmeu ar fi:
Nu era vorba, in cazul celor sfinte cel putin, de a arata ca au ele sau statul bani mai multi ca sa se mandreasca cu asta, ci ca au o anumita pozitie sociala pentru care aurul si nestematele erau un simbol. O pozitie sociala cu responsabilitati imense in fata oamenilor si a lui Dumnezeu. Aurul este simbol al luminii care vine de la Dumnezeu, de exemplu.

Fii sigura ca responsabilitatea nu se defineste si nici nu se arata prin bijuterii.
Si sa lasam simbolistica SF, stim f. bine ce inseamna pentru majoritatea oamenilor din societate aurul, mai ales cand este sub forma de bijuterii.

Daca vrei, putem impinge si mai departe aceasta latura a discutiei, dar cred ca n-ar fi cazul.

Rangul, in cazul unui cetatean din zilele noastre din Europa, nu il intelegeam aici in sens de 'excedent monetar' sau ceea ce nu tine de meritul persoanei, ci pur si siplu pozitia sociala, bazata pe mererie.

mererie??

Ma refeream, de fapt, la doua lucruri:
Una, ceea ce asteapta oamenii de la tine (exista si in cazul iparateselor); daca esti functionar la banca, te imbraci elegant si putin formal; daca esti profesoara (ca mine), te imbraci mai informal, ingrijit, nu prea excentric, si cu o eleganta discreta. Iar stilul reflecta adesea ceva din caracter. Poti s ao intorci cum vrei, asta e adevarat intotdeauna pentru mirence. Chiar si cele care nu folosesc artificii tot epria ceva prin stilul lor, prin alegerea culorilor etc.
Daca incalci anumite norme, adesea nescrise, risti sa sochezi, si merita oare?
Al doilea lucru este respectul fata de sine in susi, care este si el o valoare si nu trebuie confundat cu vanitatea.

Hehe, de la bijuterii ai ajuns la haine care sunt cu totul alt subiect.

Sigur, n-ai sa te duci ca functionar la banca imbracat in sac si cenusa, insa una este daca iti iei un costum de la magazinul de peste drum si alta daca il iei de la Armani si dai 5000$ pe el, chipurile ca statutul tau de director cere si justifica asta.

Si crede§ma, ca profestoara, faci mai mult rau daca te imbraci ca o calugarita decat daca folosesti unele bijuterii si haine frumoase. Din experienta mea, adolescentii sunt foarte duri cu cele care ignora aspectul asta si se imbraca prea simplu.

Nu cred ca ti-am sugerat ca trebuie sa te imbraci in calugarita, cand foloseti astfel de argumente care de altfel sunt pe din afara subiectului, este clar ca altele mai bune nu ai, dar in schimb ai mandria care te impiedica sa dai dreptate celuilalt.

Poti sa te imbraci si simplu si de bun gust si fara sa folosesti bijuterii si nu cred ca lipsa bijuteriilor sau a rujulului va genera comentarii indecente.

Si iarasi un argument folosit de dragul de a-ti da singura dreptate, copii din ziua de azi nu au repere crestine, asadar de ce ii impingi la inaintare cu judecata lor ca si cand ei ar fi chipurile reperul pentru bunul gust si judecatorul absolut pentru purtatul bijuteriilor?

Dar ia sa fii profesoara de religie si sa vii lra ore pe tocuri de 10cm aratandu-ti complexele vizavi de inaltime, cu fusta doar putin peste genunchi - ca ai impresia ca ai picioare frumoase si convingerea ca toata lumea ar trebui sa se bucure de asta ca sa te bucuri si tu de bucuria lor (cata empatie..), un decolteu cat sa puna in valoare protezele mamare (ca doar nu ai dat degeba bani pe ele), un ruj rosu aprins care sa arate potentialul tau sexual (virtual, ca de fapt il pastrezi doar pentru barbatul tau, fidelitate intruchipata fiind) si binenteles niste bijuterii care chiar daca sunt imitatii ieftine arata convingera ta ca ceea ce ti-a dat Dumnezeu si ce ti-ai cultivat tu pe linie de caracter, n-ar fi suficient pentru a-ti demonstra adevarata valoare.

Si pe urma sa incepi o lectie despre smerenie, pocainta, etc.
Atunci fii sigura ca au sa rada cu pofta.

Disclaimer: este un exemplu pur teoretic, nu vizeaza o persoana anume, am extins contextul de la bijuterii doar pentru ca si tu ai gasit de cuviinta sa fie extins.

Cand am vorbit eu de bijuterii costisitoare?
Vorbeam pur si simplu despre bijuterii. In zilele noastre poti gasi si purta bijuterii destul de ieftine.
Eu, personal, cam din astea port. Si da, iti dau un aer mai feminin, iar exemplul tau este pur si simplu exagerat.
Bijuteriile frumoase si discrete pur si iimplu dau o tusa de culoare si de sarm feminin. Nu e forba aici de etalarea bogatiei, ci de un aspect placut.

Critica mea era indreptata in special in directia bijuteriilor scumpe.

Daca e sa vorbim de cele ieftine, ceea ce scrii tu mai sus este ceea ce marketingul a reusit sa cultive in mintea destul de naiva si nu prea pazita a femeii (de asta si reclamele pentru cosmetice sunt indeosebi pentru femei si rareori pentru barbati).

Desigur, e convenabil nu doar pentru comert ci si pentru barbati - la inima multor femei ajungi mai usor cu o bijuterie (de preferinta scumpa) decat cu caracterul - chiar sfant de ai fi.

O femeie daca este frumoasa, feminina, etc. este frumoasa si fara bijuterii. Daca nu este, nici o bijuterie din lume, nu poate schimba asta.


Singurul lucru care poate face o schimbare este felul de a fi, feminintatea exprimata in gandire, vorbire, comportament.

Dar acolo e de hamaleala nu gluma, nu se compara cu gestul de merge la Mall, a cheltui cativa banutzi (sau altele, mult mai mult) si a intretine o iluzie.

Iar exemplele tale nu dovedesc nimic. Chiar sunt un contraargument pentru ceea ce vrei sa dovedesti: daca ar fi altfel, ar trebui sa deducem din imaginea cu tipul cu crucea ca nu are nici un sens, ba chiar este imoral sa purtam cruciulite la gat. Nu cred ca asta vrei sa zici, nu?
Eu vorbeam de folosirea cu gust si decenta a un or bijuterii, nu neaparat scumpe.

Exista crucea ca si cruce crestina, si exista si crucea ca bijuterie.
Cei care poarta bijuteria, le au mai putin cu cea crestina si invers.
Poti constata asta din experienta.

Dar nu au fost nici sfinti care sa scrie pe forumuri, nu?

De ce nu? Dar chestia asta cu forumurile e ceva recent, mai trebuie sa astepti vreo 50-100 ani.

Inca nu suntem sfinti (eu, cel putin, sunt depoarte), si da, stiu ca asta e scopul vietii crestine, dar pe anumite portiuni ale drumului trebuie sa tinem seama de stadiul la care ne aflam, nu sa mimam sfintenia prin aspectul nostru exterior sau prin felul in care ii judecam pe altii sau altele pentru acesta.

Nici moraliatea nu trebuie sa o "mimezi" daca nu esti intr-un stadiu moral nu?
O tii asa pana...cand?

Cred ca se poate sa epatezi si cu simplitatea si modestia si nici asta nu e bine. Cred ca e mai bine, duhovniceste, sa nu incercam sa iesim in evidenta prin astfel de lucruri, adica printr-o simplitate excesiva (femeia calugarita fara a fi, cu rochii pana la glezne si bluze largi, fara nici un pic de bijuterie etc)

Se poat in doua cazuri:

1. cel nefericit: in care incerci sa arati, dar nu esti
2. cel fericit: in care esti si cei care nu sunt asa, incep sa realizeze problemele lor.

Nu ii arunca, ii da, cu compasiune crestina si spune o rugaciune pentru el. Daca dai doi lei si faci asa, cred ca nu se supara Dumnezue daca tu port o bijuterie de 20 de lei (nu stiu, de fapt care mai sunt preturile in Romania)
Asta incerc eu sa fac, cand dau (pentru ca ma las ghidata de intuitie si nu dau oricui desi da, toti sunt fiii lui Dumnezeu, de accea pe copiii ^pei ii invat sa spuna 'domn' oricui, inclusiv cersetorilor).

Nitel offtopic: nu dai pentru ca intuitia ta spune..ce?

Si nu sunt de acord ca trebuie noi, crestini fiind, neaparat, fiecare dintre noi, sa renuntam la toate bunurile noastre pentru a le da primului sarac venit.

Cele strict necesare, poate ca nu.
Da, sunt unii care au dat si cele necesare si de aia le zicem sfinti.
Noi insa avem alte tinte: sa fim "cool".

Si sa nu duca o viata risipitoare, sa aiba un stil sobru de viata.

Si daca ar cersi avand totusi cercei de 5Euro la urechi, oare cum i-am judeca?

Adica vrem sobrietate..dar pentru catzei.. (daca stii fabula)

Nu stiu daca ai citit cu atentie, nu am intrebat ce raspuns sa ii dau ;-)
Dar multumesc, oricum.
Are 4 ani si eu i-am spus deocamdata ca murim ca sa ajungem la Dumnezeu, in Imparatia (lumea) Lui care este mult mai buna si mai frumoasa ca a noastra, si de accea si inchidem ochii, pentru ca ii deschidem in lumea Lui unde o sa vedem mult mai bine.

Este greu sa iti dai seama de nivelul copilului.. Poate si asta a fost prea greu pentru el. Dar e importat sa le spui, cred, ce canta in inima ta, ori ideea ca Imparatia lui Dumnezeu depaseste in inunatie tot ce ne putem noi inchipui frumos imi face mie inia sa bata mai repede.

Da, dar trebuie sa-i vorbesti si despre viata asta si rolul pe care trebuie sa-l joace in ea, ca altfel s-ar putea sa-i inteleaga gresit pe sinucigasi.

[glykys]

Ei, nu stiu eu ce fel de profesoara de religie o fi Fani, dar eu stiu ce profesoare de religie am avut. In scoala generala, o sotie de preot nu chiar asa cum a descris-o AlinB, dar oricum, o femeie cocheta, emancipata, rujata, cu gablonturi asortate, fire vesela, chiar exuberanta, care ne-a invatat foarte multe lucruri, atat din domeniul ei, cat si din viata practica. Pai cand au auzit-o fetele povestind cum isi coafa parul - avea, cred ca are si acum un par superb, ondulat - au devenit brusc atente la ora ei, au inceput sa o simpatizeze si sa fie atente si la ora de religie propriu-zisă. Stiu asta, pentru ca ne-am amintit la intalnirea de 10 ani. Atunci, in perioada scolii generale, am inceput eu sa citesc Biblia, sa inteleg pildele din Evanghelii, sa invat rugaciuni... Femeia era exigenta, trebuia sa inveti la materia ei informatia, nu mergea sa improvizezi. Imi aduc aminte cati au luat 3 si 4 pentru ca nu au stiut sa spuna pe dinafara in clasa a IV-a tot Psalmul 50 si Crezul. Multi il invatasera pana la jumatate, numai cine il stia pe tot lua 10. Multora ne placea religia si, mai ales, "profa de religie".

In liceu, am intalnit o profesoara nemaritata, cu fuste lungi pana in pamant, nemachiata, cu ifose de persoana cucernica si care tot incerca ea sa ne vorbeasca despre pocainta, despre duhovnic, spovedanie.... Nu avea cu cine. Nici pe mine nu ma atragea. Ne enerva ca nu venea la ore, pentru ca era vreo sarbatoare. Si ne tot chema sa mergem la slujbele de la manastire, sa vedem ce frumos e si ca poate ne gasim pe acolo un baiat!!!! Orele erau tare apasatoare, te facea sa crezi ca este posesoarea unor adevaruri absolute si ca noi, bietii muritori, nu pricepem nimic din cele ale lumii acesteia. Zero tact pedagogic. Cel mai penibil a fost odata, cand a vizitat-o un domn si cand il intreba, foarte expansiv, daca s-a casatorit intre timp cu "o crestina". Din nefericire pentru ea, respectivul era luat. Nici nu as sti sa spun ce anume am invatat de la respectiva, poate doar sa nu fiu habotnica, e si asta ceva. Intre timp, am auzit ca si-a schimbat duhovnicul, look-ul si s-a reprofilat.

Eu inteleg ca se pledeaza aici pentru unitate suflet - corp, dar a-i pune omului din start o eticheta prin prisma infatisarii denota multa superficialitate si chiar fariseism.

[AlinB]

Glykys,

Am inteles, in ciuda unei doze de superficialitate specific feminina, avea tact pedagogic si era exigenta.

Dar cat ai inteles tu din esenta crestinismului de la dumeaei, si mai ales (tu poate ai fost un caz special) cati din ceilalti copii au inteles?

Iar cealalta persoana, nu este deloc un contra-exemplu, decat la aspectul exterior, pentru ca interior vorbind era tot o persoana cu lacune spirituale, dar in acest caz, lacunele nu mai erau mascate nici de tact pedagogic, nici de superficialitatea cocheta cu care ar fi atras poate niste liceence, nici de un fizic scos in evidenta care ar fi fascinat niste adolescenti, deschizandu-le chipurile calea spre aprofundarea Evangheliei.

Si sa nu uitam ca vorbim de nivele diferite, toleranta scade o data cu varsta iar simtul critic dimpotriva, creste o data cu ea.

Insa ce e tragic, ca ceea ce in copilarie a fost asimilat ca legitim, fiind insotit de contextul bucuriilor copilariei, mai tarziu cade de multe ori, sub simtul critic.

[glykys]

În prealabil postat de AlinB

Glykys,

Am inteles, in ciuda unei doze de superficialitate specific feminina, avea tact pedagogic si era exigenta.

Dar cat ai inteles tu din esenta crestinismului de la dumeaei, si mai ales (tu poate ai fost un caz special) cati din ceilalti copii au inteles?

Iar cealalta persoana, nu este deloc un contra-exemplu, decat la aspectul exterior, pentru ca interior vorbind era tot o persoana cu lacune spirituale, dar in acest caz, lacunele nu mai erau mascate nici de tact pedagogic, nici de superficialitatea cocheta cu care ar fi atras poate niste liceence, nici de un fizic scos in evidenta care ar fi fascinat niste adolescenti, deschizandu-le chipurile calea spre aprofundarea Evangheliei.

Si sa nu uitam ca vorbim de nivele diferite, toleranta scade o data cu varsta iar simtul critic dimpotriva, creste o data cu ea.

Insa ce e tragic, ca ceea ce in copilarie a fost asimilat ca legitim, fiind insotit de contextul bucuriilor copilariei, mai tarziu cade de multe ori, sub simtul critic.

Alin, eu sunt de acord cu ultimele doua fraze. Tocmai ca acum, dupa 10 ani de la terminarea generalei, realizez si mai mult decat am realizat atunci importanta acestei profesoare de religie in viata mea, atata cat putea sa aiba la acea varsta frageda. Fireste ca nu se compara cu ce am invatat de la bunica-mea, de la duhovnici, din experientele personale, din lecturi,dar a constituit un bun punct de plecare teoretic, am invatat practic bazele catehetice, pentru ca ma luau ai mei la biserica, dar nu prea intelegeam ce se intampla. Datorita orelor sale, am aflat si eu ce e cu Biblia, cu Sfanta Traditia, Sfanta Treime, cele sapte Taine, ce se intampla la Liturghie, de ce se cinstim sfintii si icoanele si multe alte notiuni elementare pentru un crestin. Mi-a deschis apetitul pentru lectura scrierilor sfinte, pentru cunoasterea unor lucruri care tin de ortodoxie si de ortopraxie. Femeia era bine pregatita. Nu stiu ce s-a intamplat cu alti colegi de-ai mei. Poate ca acum nu as mai vedea-o cu aceiasi ochi, daca as asista la un curs de-al ei, dar stiu ca a fost un om potrivit care a aparut intr-un moment potrivit in viata mea si de la care am avut ce invata, in acea etapa a vietii mele. Si avand in vedere varsta si putinatatea simtului critic, nici atunci nu am stat sa o judec, de ce se imbraca asa, cum o fi in realitate, ce fel de om e etc., dar nici acum nu o fac. Nu mi-ar folosi la nimic sa stiu care este adevaratul ei nivel duhovnicesc, ba dimpotriva. Sa o miluiasca Dumnezeu! Din punctul meu de vedere, si-a facut bine meseria de profesor de religie, fata de care avea o anume responsabilitate in viata mea.

Un citat de-al lui Iorga care mi-a dat mult de gandit din parada de eruditie (nu o spun peiorativ) a lui Steinhardt a fost ca nu poti ierta unui om decat ceea ce ti-a gresit tie personal. Or "profa de religie", persoana foarte tanara, de altfel, nu mi-a gresit mie personal cu nimic si nici nu m-a smintit cu felul sau de a fi si de a se accesoriza, asa ca nu o voi judeca eu.

[AlinB]

Nu contest sa fi fost o buna profesoara. Dar la fel de bine putea preda ..istorie sa zicem.

Nu era vorba de judecat ..nu te putea sminti atunci pentru aspectele astea pentru ca aveai repere limitate.
Nu stiu daca ar fi facut aceeasi impresie si la liceu, de exemplu.

Nu mi-ai spus in ce masura ai vazut/crezi ca a avut un impact duhovnicesc pozitiv asupra altor colegi care poate nu avea acelasi bagaj/inclinatii/temperament ca tine.

Daca noi nu ne putem inchipui o femeie smerita si cu adevarat credincioasa si buna pedagog, e partea a doua.

Daca e buna pedagog, trebuie sa fie putin fitoasa, daca e smerita, este exagerata si nu e nici buna profesoara nici prea spirituala, etc.

Asta e viata, de multe ori, dar nu inseamna ca trebuie sa uitam de ideal.

[Fani71]

În prealabil postat de glykys

Ei, nu stiu eu ce fel de profesoara de religie o fi Fani, dar eu stiu ce profesoare de religie am avut. In scoala generala, o sotie de preot nu chiar asa cum a descris-o AlinB, dar oricum, o femeie cocheta, emancipata, rujata, cu gablonturi asortate, fire vesela, chiar exuberanta, care ne-a invatat foarte multe lucruri, atat din domeniul ei, cat si din viata practica. Pai cand au auzit-o fetele povestind cum isi coafa parul - avea, cred ca are si acum un par superb, ondulat - au devenit brusc atente la ora ei, au inceput sa o simpatizeze si sa fie atente si la ora de religie propriu-zisă. Stiu asta, pentru ca ne-am amintit la intalnirea de 10 ani. Atunci, in perioada scolii generale, am inceput eu sa citesc Biblia, sa inteleg pildele din Evanghelii, sa invat rugaciuni... Femeia era exigenta, trebuia sa inveti la materia ei informatia, nu mergea sa improvizezi. Imi aduc aminte cati au luat 3 si 4 pentru ca nu au stiut sa spuna pe dinafara in clasa a IV-a tot Psalmul 50 si Crezul. Multi il invatasera pana la jumatate, numai cine il stia pe tot lua 10. Multora ne placea religia si, mai ales, "profa de religie".

In liceu, am intalnit o profesoara nemaritata, cu fuste lungi pana in pamant, nemachiata, cu ifose de persoana cucernica si care tot incerca ea sa ne vorbeasca despre pocainta, despre duhovnic, spovedanie.... Nu avea cu cine. Nici pe mine nu ma atragea. Ne enerva ca nu venea la ore, pentru ca era vreo sarbatoare. Si ne tot chema sa mergem la slujbele de la manastire, sa vedem ce frumos e si ca poate ne gasim pe acolo un baiat!!!! Orele erau tare apasatoare, te facea sa crezi ca este posesoarea unor adevaruri absolute si ca noi, bietii muritori, nu pricepem nimic din cele ale lumii acesteia. Zero tact pedagogic. Cel mai penibil a fost odata, cand a vizitat-o un domn si cand il intreba, foarte expansiv, daca s-a casatorit intre timp cu "o crestina". Din nefericire pentru ea, respectivul era luat. Nici nu as sti sa spun ce anume am invatat de la respectiva, poate doar sa nu fiu habotnica, e si asta ceva. Intre timp, am auzit ca si-a schimbat duhovnicul, look-ul si s-a reprofilat.

Eu inteleg ca se pledeaza aici pentru unitate suflet - corp, dar a-i pune omului din start o eticheta prin prisma infatisarii denota multa superficialitate si chiar fariseism.

Foarte interesanta marturie, glykys.
Mie imi aminteste de ce scria Steinhardt de profesorul lui de religie, un preot mai lumet, poate corespondentul barbatesc de atunci al profesoarei tale), dar care i-a transmis lui, printre primii, dragostea de ortodoxie, prin caldura cu care vorbea de Hristos. Spune el acolo ca existenta unor asemenea persoane ii arata lui ca este in ortodoxie ceva mai mult decat in pietismul protestant moralist si cenusiu, chipurile departat de lume. (daca am timp sa caut pasajul, o sa-l postesc);

Nu prin exterioritati si un exterior complect strain de universul lor ii putem atrage pe elevi sa se intereseze de religie. Sunt convisa ca daca sutem mai apropiati (atat cat se poate, desigur, cat corespunde si caracterului nostru si moralei) de universul lor, tinerii vor fi mai interesati si de ce incercam sa le spunem. Este un fel de chenoza.
Mie mi-ar place sa fiu ca profesoara asta a ta, dar problema este ca nu sunt destul de 'fitoasa' din fire. De ex. nu ma fardez.. Si nu imi place de loc muzica pe care o asculta ei, de exemplu. Dar incerc sa am simpatie pentru preocuparile lor, si in ceea ce priveste imbracamintea, bijuteriile, muzica, etc. Si cred ca asta m-a ajutat mai mult decat orice discurs pedagogic sau nu, orice simplitate sincera sau nu, ca sa le trezesc interesul.
Cred si ca este important mai ales sa fim fideli si noua insine. Sa nu cautam sa dam o imagine a unui crestin perfect. Imi place sa mai port o bijuterie? Pai atunci, o port si in clasa. Nu imi place sa ma fardez? Pai atunci, nu incerc sa ma fardez numai ca sa dau imaginea unei femei cat mai moderne si elegante.
Dar nici nu ma port in asa feml incat ei sa inteleaga ca ii judec pentru felul in care se imbraca si se impodobesc.

Iar vehementa ta, Alin, mi se pare exagerata, sa stii. Nu stiu de ce pui atata la inima acest subiect cu purtarea unor bijuterii. Exista multe atitudini pacatoase si pacate marunte si mari care se leaga de mai tot ce facem, spunem, purtam sau nu purtam. Nu vad de ce sa pierdem atata timp sa legam de bijuterii toate pacatele posibile si imposibile.

Ca sa raspund si la intrebarea ta off topic despre cersetori, sunt convinsa ca nu este bine sa dai tuturor cersetorilor pe care ii intalnesti (chiar daca iti poti permite). Sunt sigura ca trebuie sa faci o alegere, si alegereza dupa ce criterii sa o faci, daca nu intuitive, pana la urma? Si nu zic ca iau intotdeauna hotararea buna. Dar incerc ca atunci cand dau sau nu dau, sa tratez omul ca pe o persoana asemenea mie, nu ca pe un 'cersetor'.

Si oricum, suntel off topic si cu discutia asta.

[Fani71]

"Religia la liceul Spiru Haret am făcut-o cu preotul paroh al bisericii
Silvestru - cartier burghez de semi-centru al capitalei -, un bărbat falnic, barbă
mare roşcată, proprietar de vie bună, vechi şi statornic liberal, iubitor de vin
negru vîrtos şi de bucate de soi şi mai cu seamă de sarmale. Ochiadele pe care le arunca femeilor, cu destulă discreţie dealtfel, păreau a nu rămîne întotdeauna platonice.
M-a simpatizat; eram, din patru, singurul evreu care nu venise cu cerere de
scutire şi certificat că urmează religia la rabin. Prin cursul superior (ne-a fost
profesor în toate clasele) îi plăcea să declare: decît să văd ministru al cultelor pe un papistaş de-al lui Maniu, mai bine să-1 văd pe un jidan de-al nostru, băiat de treabă, şi rostea numele meu.
Aveam mereu zece, spuneam Tatăl nostru şi mă închinam.
L-am iubit şi eu tare mult pe părintele Gheorghe Georgescu om simpatic,
oricînd dispus s-o ia pe coarda sfătoşeniei, şi bun. O fi fost departe, foarte departe de modelul pastorului protestant ori clericului catolic, o fi săvîrşit şi păcate şi o fi avut slăbiciuni, dar preotul de mir niţel lumeţ nu mi s-a părut niciodată - şi nici atunci, în copilărie, cînd suntem îndeobşte exigenţi şi necruţători - un agent al vicleanului.
Preotul de mir în genul părintelui Georgesecu - dealtfel credincios
înflăcărat, isteţ de gură, vorbitor ales, gata mereu să ierte şi surîdă, fără pic de acreală în sufletul lui lipsit de cotloane tenebroase - reprezintă unul din stilurile posibile (dacă nu şi recomandabile) ale ortodoxiei; nu-i un îndreptar, însă nici nu sunt - iac-aşa în ciuda moraliştilor şi ca să le fac rîcă evaporatelor mirene şi prea cucernicilor mireni -, nu sunt pentru nimic în lume voitor să arunc cu piatra în el.
(După cum nici de dragul zeloşilor sectanţi nu confund Roma papală cu bîrlogul
Curvei roşii şi sinagoga Satanei.) Poate că în şirul lung de minuni prin care
Dumnezeu m-a dus la credinţă - căci pentru fiecare (oricît de neînsemnat) drumul e plănuit cu o de necrezut amănunţită grijă - e la locul lui şi chipul acesta de preot care multora din puriştii de astăzi le pare scandalos. (Cu atît mai mult cu cît, har Domnului, nevoia lor de fanatism şi intransigenţă este amplu satisfăcută de puterile statale laice.)
Ehei, copii dragi, lumea e mai complicată decît credeţi voi."
Steinhardt

editat, nu e imp.

[glykys]

Fani, stii ca a aparut o noua versiune a Jurnalului Fericirii, dupa un manuscris gasit la Rohia?