Intrebarile copiilor

[Fani71]

În prealabil postat de glykys

Ei, nu stiu eu ce fel de profesoara de religie o fi Fani, dar eu stiu ce profesoare de religie am avut. In scoala generala, o sotie de preot nu chiar asa cum a descris-o AlinB, dar oricum, o femeie cocheta, emancipata, rujata, cu gablonturi asortate, fire vesela, chiar exuberanta, care ne-a invatat foarte multe lucruri, atat din domeniul ei, cat si din viata practica. Pai cand au auzit-o fetele povestind cum isi coafa parul - avea, cred ca are si acum un par superb, ondulat - au devenit brusc atente la ora ei, au inceput sa o simpatizeze si sa fie atente si la ora de religie propriu-zisă. Stiu asta, pentru ca ne-am amintit la intalnirea de 10 ani. Atunci, in perioada scolii generale, am inceput eu sa citesc Biblia, sa inteleg pildele din Evanghelii, sa invat rugaciuni... Femeia era exigenta, trebuia sa inveti la materia ei informatia, nu mergea sa improvizezi. Imi aduc aminte cati au luat 3 si 4 pentru ca nu au stiut sa spuna pe dinafara in clasa a IV-a tot Psalmul 50 si Crezul. Multi il invatasera pana la jumatate, numai cine il stia pe tot lua 10. Multora ne placea religia si, mai ales, "profa de religie".

In liceu, am intalnit o profesoara nemaritata, cu fuste lungi pana in pamant, nemachiata, cu ifose de persoana cucernica si care tot incerca ea sa ne vorbeasca despre pocainta, despre duhovnic, spovedanie.... Nu avea cu cine. Nici pe mine nu ma atragea. Ne enerva ca nu venea la ore, pentru ca era vreo sarbatoare. Si ne tot chema sa mergem la slujbele de la manastire, sa vedem ce frumos e si ca poate ne gasim pe acolo un baiat!!!! Orele erau tare apasatoare, te facea sa crezi ca este posesoarea unor adevaruri absolute si ca noi, bietii muritori, nu pricepem nimic din cele ale lumii acesteia. Zero tact pedagogic. Cel mai penibil a fost odata, cand a vizitat-o un domn si cand il intreba, foarte expansiv, daca s-a casatorit intre timp cu "o crestina". Din nefericire pentru ea, respectivul era luat. Nici nu as sti sa spun ce anume am invatat de la respectiva, poate doar sa nu fiu habotnica, e si asta ceva. Intre timp, am auzit ca si-a schimbat duhovnicul, look-ul si s-a reprofilat.

Eu inteleg ca se pledeaza aici pentru unitate suflet - corp, dar a-i pune omului din start o eticheta prin prisma infatisarii denota multa superficialitate si chiar fariseism.

Foarte interesanta marturie, glykys.
Mie imi aminteste de ce scria Steinhardt de profesorul lui de religie, un preot mai lumet, poate corespondentul barbatesc de atunci al profesoarei tale), dar care i-a transmis lui, printre primii, dragostea de ortodoxie, prin caldura cu care vorbea de Hristos. Spune el acolo ca existenta unor asemenea persoane ii arata lui ca este in ortodoxie ceva mai mult decat in pietismul protestant moralist si cenusiu, chipurile departat de lume. (daca am timp sa caut pasajul, o sa-l postesc);

Nu prin exterioritati si un exterior complect strain de universul lor ii putem atrage pe elevi sa se intereseze de religie. Sunt convisa ca daca sutem mai apropiati (atat cat se poate, desigur, cat corespunde si caracterului nostru si moralei) de universul lor, tinerii vor fi mai interesati si de ce incercam sa le spunem. Este un fel de chenoza.
Mie mi-ar place sa fiu ca profesoara asta a ta, dar problema este ca nu sunt destul de 'fitoasa' din fire. De ex. nu ma fardez.. Si nu imi place de loc muzica pe care o asculta ei, de exemplu. Dar incerc sa am simpatie pentru preocuparile lor, si in ceea ce priveste imbracamintea, bijuteriile, muzica, etc. Si cred ca asta m-a ajutat mai mult decat orice discurs pedagogic sau nu, orice simplitate sincera sau nu, ca sa le trezesc interesul.
Cred si ca este important mai ales sa fim fideli si noua insine. Sa nu cautam sa dam o imagine a unui crestin perfect. Imi place sa mai port o bijuterie? Pai atunci, o port si in clasa. Nu imi place sa ma fardez? Pai atunci, nu incerc sa ma fardez numai ca sa dau imaginea unei femei cat mai moderne si elegante.
Dar nici nu ma port in asa feml incat ei sa inteleaga ca ii judec pentru felul in care se imbraca si se impodobesc.

Iar vehementa ta, Alin, mi se pare exagerata, sa stii. Nu stiu de ce pui atata la inima acest subiect cu purtarea unor bijuterii. Exista multe atitudini pacatoase si pacate marunte si mari care se leaga de mai tot ce facem, spunem, purtam sau nu purtam. Nu vad de ce sa pierdem atata timp sa legam de bijuterii toate pacatele posibile si imposibile.

Ca sa raspund si la intrebarea ta off topic despre cersetori, sunt convinsa ca nu este bine sa dai tuturor cersetorilor pe care ii intalnesti (chiar daca iti poti permite). Sunt sigura ca trebuie sa faci o alegere, si alegereza dupa ce criterii sa o faci, daca nu intuitive, pana la urma? Si nu zic ca iau intotdeauna hotararea buna. Dar incerc ca atunci cand dau sau nu dau, sa tratez omul ca pe o persoana asemenea mie, nu ca pe un 'cersetor'.

Si oricum, suntel off topic si cu discutia asta.