Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de andreicosmovici

1. Postul (respectiv abstinenta sexuala) sunt o conditie pentru mantuire? Cu alte cuvinte, daca respect poruncile lui Dumnezeu (este vreuna care stabileste relatie directa intre post si intrarea in imparatia lui Dumnezeu?), si totusi nu reusesc / nu gasesc de cuviinta sa fac efortul de a posti / de a ma abtine de la relatii sexuale in perioadele recomandate de Biserica, voi pierde in mod cert mantuirea?

Postul este materie gravă. Porunca postului este poruncă a Bisericii. Aceasta nu înseamnă că ar avea o importanţă mai mică pentru mântuire decât poruncile lui Dumnezeu, ci înseamnă că, în vreme ce Biserica nu are mandat de a modifica în vreun fel poruncile lui Dumnezeu, ea are suveranitate (care tot de la Dumnezeu vine) în privinţa poruncilor ei. Unele sunt neschimbabile, nemutabile. Celelalte sunt schimbabile, mutabile. Este ca şi când aţi întreba: "pot să-l moştenesc pe tata, dacă nu l-am supărat pe tata, ci pe mama ?". Vă răspund că tata se supără ori de câte ori o supăraţi pe mama şi că, dacă o supăraţi pe mama, singura posibilitate de a-l moşteni pe tata este să vă împăcaţi cu el. De aceea, cunoscând predispoziţia oamenilor de a neglija poruncile Bisericii, preotul întreabă adesea la spovadă: "aţi ţinut post?", "aţi fost prezent la Sf Liturghie duminicile?".

Prin urmare, fiind materie gravă, încălcările disciplinei postului au nevoie, spre remisiunea păcatului, de spovadă. Iar spovada, ca să fie bună, include hotărârea de a posti pe viitor.

Doua chestiuni, pentru această întrebare nr. 2:
- eu am argumentat, in primul rand, ca metoda abstinentei periodice nu este contraceptivă. Indiferent dacă este acceptată sau nu, totuşi metoda abstinentei periodice integrează un dat de la Dumnezeu: alternanţa perioadelor de infertilitate şi infertilitate din cadrul unui ciclu. Mai precis, cuplul observă (deci nu face activ nimic) aceste perioade, conform unor reguli clare, şi ştie când este soţia fertilă, şi când nu. Deci, chiar dacă dau mare atenţie argumentelor ortodoxe cu privire la problema generală a abstinenţei, şi încerc să le înteleg rostul, şi chiar să le aplic în viaţa personală, nu înţeleg de ce se face confuzie între metodele contraceptive efective (contra - ceptive, adică intervin într-un fel sau altul în funcţionarea corpului feminin), şi metoda abstinenţei periodice, pe care o mai putem numi şi metoda observaţiei perioadelor de fertilitate şi infertilitate. Observi ceva (se intervine cu ceva, dacă observi?), şi apoi acţionezi, dar nu la nivelul funcţionării corpului. Asta face diferenţa.

Aţi observat în mod just că metoda abstinenţei nu este contraceptivă. Deci, ea nu este păcat intrinsec. Pe de altă parte, îmi pare din aceste cuvinte (coroborate şi cu alte postări) că dv faceţi următoarele două confuzii:
-ceva, pentru a fi păcat, nu este neapărat o acţiune. Sunt păcate comisive, dar sunt şi păcate omisive. Poţi ajunge în iad făcând ceva rău, sau poţi ajunge în iad nefăcând ceea ce ar trebui să faci. Prin urmare, metoda abstinenţei nu este contraceptivă nu fiindcă ar avea caracter omisiv, pe când alte metode sunt astfel deoarece ar avea caracter comisiv, ci din alte motive.

-aplicarea abstinenţei poate fi păcat al contracepţiei nu din cauză că metoda ar fi păcătoasă, ci din cauză că intenţia poate fi, în absenţa unor motive grave, păcătoasă. Cei care citesc superficial documentul "Humanae vitae" care clarifică aceste aspecte morale sunt înclinaţi să neglijeze condiţia "motive grave", astfel ajungând la păcat nu prin metodă, ci prin intenţie.

Prin urmare,
-folosirea contraceptivelor este păcat din cauză că metoda este ilicită (cu observaţia că păcatul este consumat la contactul matrimonial sub contraceptive şi nu la priza contraceptivelor) şi intenţia nu mai contează când vorbim de păcate intrinseci: poate să fie o intenţie minunată, dintre acelea cu care este pavat iadul.
-folosirea abstinenţei poate fi păcat dacă nu există motive grave pentru ca un cuplu să se ferească de o sarcină, situaţie pe care o numim "intenţie contraceptivă".

Practic, un cuplu de buni creştini ar trebui să se întrebe o dată pe lună: "oare avem noi vreun motiv special, serios, pentru care să ne ferim de un copil luna aceasta ?". În caz de dubiu asupra caracterului serios (grav) sau nu al motivului, ar trebui întrebat duhovnicul, fiindcă nici doctorii nu îşi sunt buni doctori lor înşile.

[andreicosmovici]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Postul este materie gravă. Porunca postului este poruncă a Bisericii. Aceasta nu înseamnă că ar avea o importanţă mai mică pentru mântuire decât poruncile lui Dumnezeu, (...)
Prin urmare, fiind materie gravă, încălcările disciplinei postului au nevoie, spre remisiunea păcatului, de spovadă. Iar spovada, ca să fie bună, include hotărârea de a posti pe viitor.

Da. Voi cerceta din nou aceste aspecte. Cu exceptii notabile (greseli umane), tin postul alimentar "catolic". Nu stiu insa sa existe stabilite oprelişti de la viaţa conjugală, în BC. Aveţi informaţii în acest sens?

Mai departe, cunosc nuanţa dintre păcate comisive şi omisive. Şi, dacă practic metoda naturală (Rotzer), nu este pentru a-l pacali in vreun fel pe Dumnezeu (consider că toată formarea religioasă primită mă situează la un nivel mai consistent). Ci, evident, ţin de cuvântul bisericii din care fac parte, dar sunt şi convins de justeţea poziţiei aceleiaşi biserici.

"Seriis causis" de care se tot pomeneşte in legatura cu HV (Humanae Vitae) se referă mai degrabă, în opinia mea, la un drum de parcurs. Această enciclică a introdus, în acelaşi timp, conceptul de paternitate responsabilă, dar a atras atenţia asupra necesităţii utilizării libertăţii în scopul mântuirii, care înseamnă răspuns pozitiv la chemarea lui Dumnezeu. Nu există o poruncă expresă referitoare la numărul de copii, iar diferenţa dintre generozităţi este percepută de Dumnezeu ca atare (vezi lucrătorii de la ora 5, 7, 11, care primesc în final aceeaşi simbrie). Trebuie doar să fim conştienţi că fericirea pe care ne-a hărăzit-o Dumnezeu, promisă încă de pe acest pământ celor blânzi, curaţi cu inima etc (predica de pe munte), se atinge doar într-un anumit fel. Eu aşa văd lucrurile, mai degrabă decât un act matematic lunar, în care să vezi dacă mai poţi adăuga un copil pe listă.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de andreicosmovici

Da. Voi cerceta din nou aceste aspecte. Cu exceptii notabile (greseli umane), tin postul alimentar "catolic". Nu stiu insa sa existe stabilite oprelişti de la viaţa conjugală, în BC. Aveţi informaţii în acest sens?

Nu există, în canoanele actuale referitoare la laici, oprelişti de la viaţa conjugală în BC.

"Seriis causis" de care se tot pomeneşte in legatura cu HV (Humanae Vitae) se referă mai degrabă, în opinia mea, la un drum de parcurs.

Ce anume credeţi că îndreptăţeşte asemenea opinie conform căreia "cauză" înseamnă "drum" ?

Această enciclică a introdus, în acelaşi timp, conceptul de paternitate responsabilă, dar a atras atenţia asupra necesităţii utilizării libertăţii în scopul mântuirii, care înseamnă răspuns pozitiv la chemarea lui Dumnezeu. Nu există o poruncă expresă referitoare la numărul de copii, iar diferenţa dintre generozităţi este percepută de Dumnezeu ca atare (vezi lucrătorii de la ora 5, 7, 11, care primesc în final aceeaşi simbrie).

Eu, dacă îmi propun să ajung undeva pe la ora 5, am şanse mari să ajung pe la 7. Dacă, însă, îmi propun să ajung la ora 11, s-ar putea să nu mai ajung de loc. Dar, pesemne că sunteţi mai punctual...

Trebuie doar să fim conştienţi că fericirea pe care ne-a hărăzit-o Dumnezeu, promisă încă de pe acest pământ celor blânzi, curaţi cu inima etc (predica de pe munte), se atinge doar într-un anumit fel.

Nu este clar la ce anume vă referiţi.
Clar este altceva: că, în Biserica Catolică, situaţia normală este atunci când un cuplu dă curs iubirii matrimoniale fără a se îngriji de depărtarea de zilele cu roşu în calendar şi fără a cerceta mucusul cervical al nevestei. Pentru motive grave (aşa spune enciclica) se poate proceda astfel. Aceasta este o situaţie de excepţie.

Eu aşa văd lucrurile, mai degrabă decât un act matematic lunar, în care să vezi dacă mai poţi adăuga un copil pe listă.

Eu nu am vorbit de niciun act matematic, dar încăpăţânarea dv vă face să îmi atribuiţi asemenea lucru. Eu am spus că un cuplu este chemat să se întrebe: "avem noi vreun motiv grav ca luna aceasta să aplicăm metoda Rotzer ?". Vă invit să subliniaţi ce anume este "act matematic" aici. Dacă, recitind, nu găsiţi, vă accept scuzele, nici nu mai e nevoie să le formulaţi.

[Teodosie]

O , dar sunt sfinti casatoriti multi , de la cei mai mari Dumnezeiestii Parinti Ioachim si Ana pana la multi altii de care citim in vietile sfintilor iar pe unii si in viata i-am vazut , casatoria e o taina fara prihana , se poate trai desavarsit nimeni nu te opreste . Am citit in vietile sfintilor de unii care tineau jar in patrafir iar ea in haina si ingerii le ungeau patul cu miresme.
Cat despre Sf Ioan Gura de Aur din contra spune ca relatia sot sotie e mai stransa decat Ava ucenic si e normal din cauza tainei care ii face un trup si le permite sa simta unul pentru altul ca mai bine sa traiasca iubirea de aproapele.

Revenind la placeri , ele sunt vibratii unde diverse mai mult sau mai putin armonice , placute dar toate sunt bipolare fie ca sunt spirituale sau materiale .Cele spirituale sunt mult mai fine decat cele materiale dar si ele sunt in spatiu si timp fiind produse de lucruri si corpuri care vorba vine sunt nemateriale , nu exista asa ceva Sf. PArinti spun clar ca doar Duhul Sfant , este fara forma si imaterial desavarsit , celelalte duhuri , spirite , umane si ingeresti sunt doar superfine eterice dar o masa neglijabila si volum ocupa un loc in spatiu.
Domnul este insa cu totul si cu totul altceva si neasemanat , nevibrational nemiscat neclintit absolut sublim perfect fara umbra de schimbare mutare de aceea Sf Arhanghel Mihail cu strigarea "Cine este ca El ?" ( M I- KA - EL ) a oprit nebunia intoarcerii fapturii catre sine care este radacina raului si anormalitatii adica sa iubesti mai mult orice altceva decat pe Dumnezeu , creatia inaintea Creatorului. Deci simtirea Harului , care este radiatia necreata ( nu creata cum gresit afirma catolicii iar Sf. Simeon Noul Teolog le dovedeste eroarea ) a fiintei dealtfel intangibile a Domnului , este singura careaia I se cuvine adorare si desavarsita dorire ca doar El poate da pace prin stabilitatea Sa si linisti, satura, bucura deplin, fara plictiseala fiind infinit . Cand inima se indreapta cu toata dorirea sa cum e normal catre El atunci restul placerilor si defatarilor sunt in normalitate si ele , toate vibratiile se armonizeaza intr-o simfonie iar maneaua piere ca fumul si ca ceara de la fata focului.

[Fani71]

În prealabil postat de Teodosie

....Cand inima se indreapta cu toata dorirea sa cum e normal catre El atunci restul placerilor si defatarilor sunt in normalitate si ele , toate vibratiile se armonizeaza intr-o simfonie iar maneaua piere ca fumul si ca ceara de la fata focului.

Mi-a placut mult asta! ;-)

[Eugen7]

În prealabil postat de Teodosie

O , dar sunt sfinti casatoriti multi , de la cei mai mari Dumnezeiestii Parinti Ioachim si Ana pana la multi altii de care citim in vietile sfintilor iar pe unii si in viata i-am vazut , casatoria e o taina fara prihana , se poate trai desavarsit nimeni nu te opreste . Am citit in vietile sfintilor de unii care tineau jar in patrafir iar ea in haina si ingerii le ungeau patul cu miresme.

Asa este frate Teodosie.
Oare Simon cizmarul, om casatorit cu familie, copii, care muncea in meseria sa... toate savarsindu-le cu dragoste nadajduind in mila si harul lui Dumnezeu, toate avand un singur scop: mantuirea; bucurandu-se de toate: casatorie, munca... gustand din placerile firesti ale casatoriei si ale muncii... oare nu era mai bineplacut lui Dumnezeu decat Sfantul Antonie cel Mare (cel care nu gusta nici o placere senzoriala)? Oare nu l-a trimis Dumnezeu pe Sfantul Antonie sa invete naturaleta vietii umane, vietuirea fireasca de la acesta?
Iata deci ca sfintenia, indumnezeirea in har este rodul firescului... fie in casatorie fie in monahism, iar "habotnicii" atat in casatorie cat si in monahism nu doar ca nu "gusta" hristificarea ci au toate sansele sa fie rapusi de slava desarta si de mandrie... piersandu-si mintile.

Doamne ajuta.

[andreicosmovici]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu există, în canoanele actuale referitoare la laici, oprelişti de la viaţa conjugală în BC.

Asta este interesant, atata timp cat credem in acelasi Dumnezeu. Poate spune cineva că se mântuie ortodoxul, şi nu catolicul, sau vice versa? Şi atunci, pentru fiecare dintre noi, care este rostul unor reguli care sunt diverse, de la unii la altii? Totuşi, ceea ce este imuabil nu contează mai mult? Mă refer la simplele, dar grelele porunci lăsate chiar de Isus (să vă iubiţi precum v-am iubit), sau decalogul.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Ce anume credeţi că îndreptăţeşte asemenea opinie conform căreia "cauză" înseamnă "drum" ?

Am spus aceasta fiindcă am văzut enciclica HV, ca de altfel tot catehismul sau toate pildele şi sfaturile primite de la Dumnezeu, ca pe o recomandare (revelaţie) adresată libertăţii noastre. Seriis causis ne atrage atenţia asupra unor aspecte care, daca sunt luate in seama, fac parte dintr-un ansamblu care defineşte un creştin. Ori, acest ansamblu poate fi privit ca pe un drum către Dumnezeu.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu, dacă îmi propun să ajung undeva pe la ora 5, am şanse mari să ajung pe la 7. Dacă, însă, îmi propun să ajung la ora 11, s-ar putea să nu mai ajung de loc. Dar, pesemne că sunteţi mai punctual...

Nu am spus că forţez răbdarea lui Dumnezeu.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Clar este altceva: că, în Biserica Catolică, situaţia normală este atunci când un cuplu dă curs iubirii matrimoniale fără a se îngriji de depărtarea de zilele cu roşu în calendar şi fără a cerceta mucusul cervical al nevestei.

Este un fel plastic de a exprima o idee, asa cum am facut si eu cand am vorbit de calculul matematic lunar. De altfle - ca sa lamuresc un aspect -, eu discut pe marginea ideilor, nu despre persoana care a emis acea idee. Daca cumva am depasit vreo limita, fara sa-mi dau seama, vă adresez scuzele mele în mod public, aici.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu am spus că un cuplu este chemat să se întrebe: "avem noi vreun motiv grav ca luna aceasta să aplicăm metoda Rotzer ?"

Permiteţi-mi sa vad putin altfel lucrurile, desi litera enciclicii este clara. Respectiv, abaterea de la normalitate (utilizarea perioadelor infertile) este admisa in cazuri grave. Dar, cum spuneam mai sus, nu se găseşte nici măcar vreo recomandare din partea lui Dumnezeu în privinţa numărului de copii pe care ar trebui să-l aibă o anumită familie. Tocmai de aceea, aceeaşi enciclică HV a conturat pentru prima dată conceptul de paternitate responsabilă, fiindcă (Biserica) ştia că sunt destule cazuri când, în mod obiectiv, o familie nu poate să aibă (încă) un copil (în plus). Ni s-a spus: iubiţi-vă, aşa cum v-am iubit. Dar nu se pomeneşte un număr de acte de caritate pe care trebuie să le facem. Singurul loc în care se pomeneşte de număr (sper să nu greşesc) este atunci când Isus vorbeşte de iertare (70x7), sau de rugăciune (2+ = Dumnezeu este prezent). Cred că fiecare, în cămăruţa inimii, trebuie să se cerceteze permanent, să ceară de la Dumnezeu lumină şi putere, ca să corespundă chemării adresate lui încă din eternitate. Şi să nu utilizeze metodele naturale în mod egoist, ci deschis vieţii. Dar, încă o dată: sunt încredinţat că utilizarea libertăţii în direcţia lui Dumnezeu reprezintă un drum de învăţat, şi că o idee destul de strictă (în prezentare, dar adevărată în esenţă), conform căreia la fiecare început de lună trebuie să cercetezi dacă poţi avea (încă) un copil, nu reprezintă un approach stimulant. Soţii ar trebui mai întâi să înveţe să-şi deschidă inima lui Dumnezeu, să înţeleagă chemarea înaltă (la sfinţenie) care li se adresează, iar numărul final de copii pe care-l vor avea (de la Dumnezeu, evident) va rezulta din această schimbare interioară. Cu alte cuvinte, într-un anumit fel, aş inversa ordinea lucrurilor. Dacă ar trebui să gândesc o cateheză pentru proaspăt căsătoriţi, aş proceda prin "deschiderea ochilor" în privinţa darului iubirii şi al vieţii veşnice, mai apoi ca să rezulte că un număr mare de copii înseamnă binecuvântare, şi înseamnă şi recunoştinţa pe care noi i-o putem întoarce lui Dumnezeu, pentru tot ceea ce primim.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de andreicosmovici

Asta este interesant, atata timp cat credem in acelasi Dumnezeu. Poate spune cineva că se mântuie ortodoxul, şi nu catolicul, sau vice versa? Şi atunci, pentru fiecare dintre noi, care este rostul unor reguli care sunt diverse, de la unii la altii? Totuşi, ceea ce este imuabil nu contează mai mult? Mă refer la simplele, dar grelele porunci lăsate chiar de Isus (să vă iubiţi precum v-am iubit), sau decalogul.

Atributul imuabilităţii (judecată de existenţă) nu are consecinţe asupra a "cât contează ceva" (judecată de valoare). Non sequitur. În cele citate, îmi face impresia că dv pierdeţi din vedere că poruncile Bisericii vin de la Dumnezeu. În stabilirea poruncilor ei, prin natura lor mutabile (de exemplu vinerea ca zi de post, şi nu joia) Biserica nu acţionează ca putere suverană, ci ca putere delegată, vicarială. Pe când era pelerin pe pământ, vechiul popor ales a primit îndrumare de la Dumnezeu. Dar nu a existat un careu în care Dumnezeu să îşi adune poporul Său şi să îi comunice ce şi cum, ci Dumnezeu a preferat să îşi exercite funcţia de conducător uneori prin Moise singur, alteori prin Moise şi alţii (Aaron, de exemplu). Lor, şi nu tuturor, le-a transmis poruncile Sale, adresate poporului credincios. Mai constatăm, pe de altă parte, că nu chiar la fiecare pas Moise era un simplu transmiţător, ceea ce nu diminua, însă, cu nimic importanţa mesajelor sale. Cu alte cuvinte, poporul credincios nu stătea să întrebe: "măi Moise, asta ţi-a spus ţie Dumnezeu pe munte, sau asta vine de la tine ? Că dacă vine de la tine, nu facem !" Nu, ci Moise era văzut ca investit cu autoritate de Însuşi Dumnezeu, iar pe cei care au contestat lucrul acesta i-a înghiţit pământul (aluzie la iad).

Am spus aceasta fiindcă am văzut enciclica HV, ca de altfel tot catehismul sau toate pildele şi sfaturile primite de la Dumnezeu, ca pe o recomandare (revelaţie) adresată libertăţii noastre.

Eu văd acolo nu "recomandări", nici "sfaturi", ci porunci. Formulat altfel, recomandarea lui Dumnezeu este poruncă pentru mine. Asta nu diminuează cu nimic libertatea mea. Libertatea mea constă în a asculta sau nu de aceste recomandări-porunci. La rândul Lui, Dumnezeu are şi El libertatea Lui, de exemplu de a mă lua sau nu în prietenia Lui în funcţie de răspunsul meu.

Permiteţi-mi sa vad putin altfel lucrurile, desi litera enciclicii este clara. Respectiv, abaterea de la normalitate (utilizarea perioadelor infertile) este admisa in cazuri grave. Dar, cum spuneam mai sus, nu se găseşte nici măcar vreo recomandare din partea lui Dumnezeu în privinţa numărului de copii pe care ar trebui să-l aibă o anumită familie.

Dar nici asupra numărului de Liturghii la care trebuie să asiste cineva de-a lungul vieţii nu există o recomandare. Ceea ce există este porunca de a merge la Liturghie duminica. Unii, pe care Dumnezeu îi cheamă la El devreme, vor merge la mai puţine Liturghii decât alţii. Mai există şi situaţia excepţională a unora, care fiind bolnavi, sau robiţi muncii duminicale, sau în alte "seriis causis" care îi împiedică în mod obiectiv, nu vin în mod legitim la Liturghie duminica. Şi aceia se vor mântui, sau cel puţin nu vor suferi damnarea din cauza acestui lucru. Totuşi, Dumnezeu, prin Biserica Sa, trasmite tuturor următoarea recomandare-poruncă: "nu vă spun la câte Liturghii să mergeţi, ci vă spun că, afară de motive grave, să veniţi duminica la Liturghie". Acuma, din acest enunţ simplu, apare următorul pericol dat de mintea umană înclinată să complice şi să sucească legile, mereu simple, ale lui Dumnezeu:
-unii s-ar putea ascunde în spatele noţiunii de "binecuvântate pricini de a nu merge la Liturghie". Dacă nu merg fiindcă am picioarele amputate, e un caz clar de exonerare şi nimeni cu gândire rezonabilă nu ar contesta asemenea lucru: includerea situaţiei mele în "seriis causis". Dar, dacă, săptămână de săptămână, fiul meu minor participă la un curs de şah, taman pus (ca din întâmplare) duminica la ora Sfintei Liturghii ? Face parte această situaţie din "seriis causis" sau nu face ? Suntem aici într-o "zonă gri" şi, ştiindu-ne imperfecţi judecători în ceea ce ne priveşte pe noi (cu alţii suntem mereu judecători foarte buni), am face bine să îl întrebăm pe spiritualul nostru. Ştie şi mai mult decât noi şi este mai obiectiv decât noi.
-mai sunt şi alţii care ar putea spune: "ce obligaţie duminicală, domnule ? Asta vine de la Biserică, nu de la Dumnezeu ! E mutabilă. Ortodocşii nu o au. Adventiştii o au, dar sâmbăta. Totul e relativ. Şi ortodocşii, şi adventiştii se mântuiesc, ba chiar şi budiştii. Toţi ne mântuim ! Mai termină cu această matematică a poruncilor !"

Dar, încă o dată: sunt încredinţat că utilizarea libertăţii în direcţia lui Dumnezeu reprezintă un drum de învăţat, şi că o idee destul de strictă (în prezentare, dar adevărată în esenţă), conform căreia la fiecare început de lună trebuie să cercetezi dacă poţi avea (încă) un copil, nu reprezintă un approach stimulant. Soţii ar trebui mai întâi să înveţe să-şi deschidă inima lui Dumnezeu, (...)

A-ţi deschide inima lui Dumnezeu, a-L iubi pe Dumnezeu, a te afla mereu pe drumul Lui asta înseamnă: a asculta de poruncile Lui.
De unde ştim asta ? De la Dumnezeu. A spus-o în mai multe feluri, ca să ne intre bine în capete, prevăzând înclinaţia noastră de a considera că iubirea lui Dumnezeu e aşa, precum un approach spre un parfum de mimoză, ceva fără nimic obligatoriu decât obligaţia iubirii însăşi, desigur, desigur, prezentă în inima noastră.

Dorindu-vă pacea lui Cristos, închei cu un extras de la "Ucenicul Iubit" citire:
Iată ce înseamnă iubirea de Dumnezeu: să respectăm poruncile sale, iar poruncile sale nu sunt grele (1 Ioan 5:3)