DUPA DEALURI, film anticrestin !

[AlinB]

În prealabil postat de Dumitru73

cu ce greşeşte dacă expune realitatea?

Nu cred ca esti atat de infantil.

[Dumitru73]

În prealabil postat de AlinB

Nu cred ca esti atat de infantil.

de ce infantil?

[addavv]

http://www.ziarullumina.ro/articole;...-si-mesaj.html

„După dealuri“ - între realizare, idee şi mesaj
- articol din Ziarul "Lumina", 20 nov. 2012 -

[...]

"Cât priveşte cel de-al doilea aspect, al statutului de operă de artă, la care orice creaţie artistică aspiră, filmul ridică unele probleme de ordin filosofic şi estetic, dacă ne raportăm la maniera în care serveşte Adevărul, Binele şi Frumosul ca valori fundamentale ale eticii artistice, şi nu numai.

Din această perspectivă, prima problemă a filmului ar fi tema care, dincolo de dramatismul faptului real pe care-l prezintă, dezvoltă o idee ce pune sub semnul întrebării chiar esenţa creştinismului, cu alte cuvinte, credinţa în Dumnezeu şi corolarele ei, dragostea creştină şi mila creştină. Cu abilitate şi o subtilitate demne de o cauză mai bună, regizorul sugerează primitivismul unui stil de viaţă şi arhaismul unei concepţii despre lume, inducând ideea anacronismului acestui spaţiu spiritual în contextul lumii contemporane.

Poate cel mai izbitor element scenografic, în acest sens, este transpunerea deliberată a condiţiilor de viaţă mănăstireşti din perioada Bisericii primelor veacuri, sau în cel mai bun caz din Evul Mediu timpuriu, când monahismul abia se înfiripa ca viaţă de obşte în spaţiul românesc. Aspectul bisericii, interiorul ei, catapeteasma, uşile împărăteşti, altarul sunt prezentate într-o manieră degradantă, fără nici o legătură cu realitatea. Improvizaţiile jenante care amintesc de picturile rupestre din perioada preistorică a umanităţii sporesc impresia dezolantă a spectatorului.

Este o "scăpare" tendenţioasă, am spune noi, pentru că regizorul, în mod deliberat, face abstracţie de faptul că, oricât de modest ar fi un aşezământ mănăstiresc, biserica se constituie în elementul său central, are măreţia ei inconfundabilă, iar catapeteasma şi altarul sunt piesele de rezistenţă ale concepţiei arhitecturale şi spirituale. La această imagine dezolantă se adaugă şi jalnica stare a anexelor, acareturilor şi agheasmatarului, o altă piesă de rezistenţă în ansamblul mănăstiresc, ca şi cum trăitorii acestor obşti nu ar face altceva decât să se complacă într-o asemenea stare.

Această manieră de a aborda viaţa monahală ne readuce dureros în memorie teza marxistă, ostentativ promovată de regimul comunist ateu în România, a combaterii "obscurantismului religios" prin metode "ştiinţifice", promovate cu asiduitate în şcoală, în artă, în mass-media, în ideologia oficială şi în viaţa socială. Este trist că asemenea prezentări ne aruncă, mai ales ca spiritualitate, la antipodul culturii şi civilizaţiei, prezentându-ne într-un arhaism lamentabil, capabil a stârni în mentalul omului modern reacţii confuze şi chiar atitudini de respingere.

Judeţul Vaslui, în care se produce tragedia, are peste 20 de aşezăminte monahale binecunoscute trăitorilor acestor meleaguri, care-şi duc viaţa de obşte într-un mod exemplar.

Un alt moment discutabil este cel petrecut în faţa altarului, când Alina loveşte icoana Maicii Domnului, spărgând-o de duşumea pentru a dovedi faptul că nu are nici o valoare. Semnificaţia gestului depăşeşte actul în sine. Având în vedere faptul că învăţătura de credinţă ortodoxă promovează cultul moaştelor şi al icoanelor, scena dă satisfacţie iconoclaştilor şi altor confesiuni care contestă valorile Ortodoxiei.

Mesajul filmului devine limpede pentru oricine. El este puternic subliniat şi de sugestia că ceea ce se întâmplă este o realitate ce vine din negura vremurilor şi nu şi-ar mai găsi locul în lumea contemporană. Întrebarea este dacă acest film a avut un consultant religios (pentru că din generic nu reiese), aşa cum cer realizările cinematografice cu pretenţii şi, dacă l-a avut, cărei confesiuni îi aparţine? Filmul atinge direct şi nemijlocit credinţa acestui popor, iar sensibilitatea religioasă ar trebui avută în vedere ca o realitate a istoriei umanităţii şi implicit a lumii contemporane, aşa cum ne este oferită de recentul exemplu al reacţiilor musulmanilor la o peliculă cinematografică care aduce atingere vieţii Profetului lor.

Tind să cred că premiul pentru scenografie a fost acordat tocmai pentru aceste aspecte jenante (care nu au nimic de a face cu realitatea), pe care regizorul le subliniază ostentativ ca fiind emblematice pentru spaţiul monahal ortodox românesc. Să fie o încercare de "mutare a valorilor", aşa cum propunea Eugen Lovinescu, pornind de la relativismul în percepţia estetică a creaţiei artistice, ceea ce face ca aceeaşi producţie pentru unii să fie o capodoperă, iar pentru alţii un scandal? Pentru că, sub aspect scenografic, pelicula este mai degrabă un scandal.

Din păcate, creaţia domnului Mungiu este sub demnitatea şi orizontul spiritualităţii noastre, rămânând la nivelul etapei de cunoaştere inferioară (conform lui A.G. Baumgarten, care caracterizează acest nivel de cunoaştere drept limitat la porniri şi trăiri instinctuale). În plus, atât ideea dezvoltată în film cât şi mesajul transmis publicului sunt cel puţin nefericite, dacă nu chiar nocive."

[andra_v]

Nu pot sa inteleg cum in tara asta au acces la finantare numai capodoperele care arata toate mizeriile din Romania. Doar stim foarte bine cum se construiesc identitatile, cu precadere prin mijloace artistice, dar unii ne iau drept prosti.

Cat despre postul initial, intr-adevara oribila referinta la poporul evreu (avand in vedere contextul actual). Cu acest prilej, am avea ce discuta pe o tema de tipul "Evrei celebri proveniti din Romania". Nu de altceva, dar spatiul romanesc se poate lauda cu un numar impresionant de evrei de buna calitate pe care insa nu ii cunoaste si nu ii promoveaza nimeni.

[DragosP]

Am văzut şi eu filmul.
Mi-a lăsat un gust amar. Recenzia din "Lumina" e 1000% adevărată.

În prealabil postat de addavv

http://www.ziarullumina.ro/articole;...-si-mesaj.html

„După dealuri“ - între realizare, idee şi mesaj
- articol din Ziarul "Lumina", 20 nov. 2012 -

[...]

"Cât priveşte cel de-al doilea aspect, al statutului de operă de artă, la care orice creaţie artistică aspiră, filmul ridică unele probleme de ordin filosofic şi estetic, dacă ne raportăm la maniera în care serveşte Adevărul, Binele şi Frumosul ca valori fundamentale ale eticii artistice, şi nu numai.

Din această perspectivă, prima problemă a filmului ar fi tema care, dincolo de dramatismul faptului real pe care-l prezintă, dezvoltă o idee ce pune sub semnul întrebării chiar esenţa creştinismului, cu alte cuvinte, credinţa în Dumnezeu şi corolarele ei, dragostea creştină şi mila creştină. Cu abilitate şi o subtilitate demne de o cauză mai bună, regizorul sugerează primitivismul unui stil de viaţă şi arhaismul unei concepţii despre lume, inducând ideea anacronismului acestui spaţiu spiritual în contextul lumii contemporane.

Poate cel mai izbitor element scenografic, în acest sens, este transpunerea deliberată a condiţiilor de viaţă mănăstireşti din perioada Bisericii primelor veacuri, sau în cel mai bun caz din Evul Mediu timpuriu, când monahismul abia se înfiripa ca viaţă de obşte în spaţiul românesc. Aspectul bisericii, interiorul ei, catapeteasma, uşile împărăteşti, altarul sunt prezentate într-o manieră degradantă, fără nici o legătură cu realitatea. Improvizaţiile jenante care amintesc de picturile rupestre din perioada preistorică a umanităţii sporesc impresia dezolantă a spectatorului.

Este o "scăpare" tendenţioasă, am spune noi, pentru că regizorul, în mod deliberat, face abstracţie de faptul că, oricât de modest ar fi un aşezământ mănăstiresc, biserica se constituie în elementul său central, are măreţia ei inconfundabilă, iar catapeteasma şi altarul sunt piesele de rezistenţă ale concepţiei arhitecturale şi spirituale. La această imagine dezolantă se adaugă şi jalnica stare a anexelor, acareturilor şi agheasmatarului, o altă piesă de rezistenţă în ansamblul mănăstiresc, ca şi cum trăitorii acestor obşti nu ar face altceva decât să se complacă într-o asemenea stare.

Această manieră de a aborda viaţa monahală ne readuce dureros în memorie teza marxistă, ostentativ promovată de regimul comunist ateu în România, a combaterii "obscurantismului religios" prin metode "ştiinţifice", promovate cu asiduitate în şcoală, în artă, în mass-media, în ideologia oficială şi în viaţa socială. Este trist că asemenea prezentări ne aruncă, mai ales ca spiritualitate, la antipodul culturii şi civilizaţiei, prezentându-ne într-un arhaism lamentabil, capabil a stârni în mentalul omului modern reacţii confuze şi chiar atitudini de respingere.

Judeţul Vaslui, în care se produce tragedia, are peste 20 de aşezăminte monahale binecunoscute trăitorilor acestor meleaguri, care-şi duc viaţa de obşte într-un mod exemplar.

Un alt moment discutabil este cel petrecut în faţa altarului, când Alina loveşte icoana Maicii Domnului, spărgând-o de duşumea pentru a dovedi faptul că nu are nici o valoare. Semnificaţia gestului depăşeşte actul în sine. Având în vedere faptul că învăţătura de credinţă ortodoxă promovează cultul moaştelor şi al icoanelor, scena dă satisfacţie iconoclaştilor şi altor confesiuni care contestă valorile Ortodoxiei.

Mesajul filmului devine limpede pentru oricine. El este puternic subliniat şi de sugestia că ceea ce se întâmplă este o realitate ce vine din negura vremurilor şi nu şi-ar mai găsi locul în lumea contemporană. Întrebarea este dacă acest film a avut un consultant religios (pentru că din generic nu reiese), aşa cum cer realizările cinematografice cu pretenţii şi, dacă l-a avut, cărei confesiuni îi aparţine? Filmul atinge direct şi nemijlocit credinţa acestui popor, iar sensibilitatea religioasă ar trebui avută în vedere ca o realitate a istoriei umanităţii şi implicit a lumii contemporane, aşa cum ne este oferită de recentul exemplu al reacţiilor musulmanilor la o peliculă cinematografică care aduce atingere vieţii Profetului lor.

Tind să cred că premiul pentru scenografie a fost acordat tocmai pentru aceste aspecte jenante (care nu au nimic de a face cu realitatea), pe care regizorul le subliniază ostentativ ca fiind emblematice pentru spaţiul monahal ortodox românesc. Să fie o încercare de "mutare a valorilor", aşa cum propunea Eugen Lovinescu, pornind de la relativismul în percepţia estetică a creaţiei artistice, ceea ce face ca aceeaşi producţie pentru unii să fie o capodoperă, iar pentru alţii un scandal? Pentru că, sub aspect scenografic, pelicula este mai degrabă un scandal.

Din păcate, creaţia domnului Mungiu este sub demnitatea şi orizontul spiritualităţii noastre, rămânând la nivelul etapei de cunoaştere inferioară (conform lui A.G. Baumgarten, care caracterizează acest nivel de cunoaştere drept limitat la porniri şi trăiri instinctuale). În plus, atât ideea dezvoltată în film cât şi mesajul transmis publicului sunt cel puţin nefericite, dacă nu chiar nocive."

[Eugen7]

Sunt in asentimentul autorului acestui articol, Pr. Constantin STURZU:

Ne ascundem "Dupa dealuri"?

"[...] nici un preot nu are ceva de la el insusi, ci are doar harul pe care Dumnezeu il face lucrator prin intermediul sacerdotului. Una peste alta, intreaga atmosfera din manastire, de "plumb", cum o numea cineva, nu are, in afara aparentelor, nimic in comun cu duhul monahului ortodox ce tanjeste dupa unirea cu Dumnezeu, ci mai degraba, cu nevoia unor suflete bolnave de a se strange in jurul unui "tati" si a unei "mami". Te simti indreptatit sa te intrebi ce vor intelege spectatorii americani sau cei occidentali din monahismul prezentat astfel (si din crestinism, in general)? Vor mai avea ei, oare, sansa de a viziona si pelicule precum "Ostrovul", spre a se edifica asupra autenticului crestinism ortodox? Din punctul acesta de vedere, ii inteleg prea bine pe cei care sunt suparati pe Cristian Mungiu.

Pe de alta parte, o astfel de suparare ar fi sora buna cu aceea pe care o incercam cand ne declaram scandalizati de faptul ca occidentalii nu ne mediatizeaza decat aurolacii, infractorii, gunoaiele de pe strazi etc., creand o falsa imagine despre Romania. La ce ne foloseste doar sa ne inflamam si sa ne declaram indignati? La ce ar folosi acum sa (ne) ascundem (de) acest film, "Dupa dealuri"? Vrand-nevrand, el vorbeste despre derapajele pe care le poate cunoaste un crestin neluminat de Duhul Sfant: formalismul, fatarnicia, bigotismul, dorinta de a fi oameni "duhovnicesti" (dupa principiul tragicomic "sunt smerit si vreau sa stie") nu sunt inventate de Cristian Mungiu si nu sunt de ieri, de azi. Dintotdeauna, in Biserica a existat aceasta ispita, sesizata si de Sf. Ap. Pavel care avertizeaza ca "litera ucide, iar duhul face viu" (II Corinteni 3,6). Daca i-am acorda (de ce nu?) regizorului iesean premisa unor bune intentii, de a atrage atentia asupra nefastelor consecinte izvorate dintr-o superficiala si ignara abordare a vietii duhovnicesti, atunci gasim si multe elemente care sa ne puna pe ganduri. Biserica este provocata acum sa ia atitudine nu atat vizavi de un film, ci fata de un mod gresit de a trai credinta.

Spre exemplu, atunci cand, in film, fiind singura in biserica, Alina intra in altar sa se roage unei icoane facatoare de minuni despre care a auzit ca ar fi acolo, preotul doar o cearta aspru pentru acest gest (evident, necanonic), dar nu se apleaca asupra insistentei cu care aceasta tanara bolnava spune ca are o dorinta pentru care se ruga. Pe fundal, intre cei doi, se contureaza icoana Invierii, cu Mantuitorul prinzand de mana pe Eva, femeia ce cazuse, spre a o ridica din iadul in care a ajuns ca urmare a neascultarii si a ruperii de Dumnezeu. E un contrast izbitor intre atentia, dragostea si fermitatea cu care Hristos Domnul o trage la Sine pe Eva, si tonul aspru, inchizitorial, al slujitorului altarului, mai degraba preocupat de incalcarea unei porunci, decat de a intelege ce se afla in spatele acestui gest, ce rana sufleteasca se ascunde, ratand sansa de a se comporta... parinteste. La fel de brutala este si interventia sa in viata Alinei atunci cand, inca din prima zi in care ajunge la manastire, ii cere sa se spovedeasca (desi tanara nu ceruse acest lucru si nu avea inca o intelegere asupra tainei spovedaniei).

Si sunt foarte multe astfel de elemente care apar in film, incat el ar putea fi studiat de cei preocupati de edificarea duhovniceasca atunci cand li se preda lectia lui "asa sa nu faceti!". Filmul ar putea fi un excelent material didactic, dar nu poate fi o icoana a crestinismului ortodox.[...] "
http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/ne...dealuri~ni92g3

Doamne ajuta.

[DragosP]

În prealabil postat de Eugen7

Sunt in asentimentul autorului acestui articol, Pr. Constantin STURZU:
...
Spre exemplu, atunci cand, in film, fiind singura in biserica, Alina intra in altar sa se roage unei icoane facatoare de minuni despre care a auzit ca ar fi acolo, preotul doar o cearta aspru pentru acest gest (evident, necanonic), dar nu se apleaca asupra insistentei cu care aceasta tanara bolnava spune ca are o dorinta pentru care se ruga.
...

Doamne ajuta.

Eu nu ştiu la ce film s-a uitat sfinţia sa. Pen'că-n filmul pe care l-am văzut eu, Alina a intrat în altar pentru a-l demasca pe preot, ea crezând că nu este nici o icoană făcătoare de minuni, nicidecum pentru a se ruga.
Ca dovadă că a şi spart-o când preotul i-a arătat-o.
Deci? Tu Eugen, măcar ai văzut filmul?

[Eugen7]

În prealabil postat de DragosP

Eu nu ştiu la ce film s-a uitat sfinţia sa. Pen'că-n filmul pe care l-am văzut eu, Alina a intrat în altar pentru a-l demasca pe preot, ea crezând că nu este nici o icoană făcătoare de minuni, nicidecum pentru a se ruga.
Ca dovadă că a şi spart-o când preotul i-a arătat-o.
Deci? Tu Eugen, măcar ai văzut filmul?

Da am vizionat filmul si sunt in asemntimentul preoului autor al articolului, inclusiv in ceea ce priveste episodul cu icoana din Sf. Altar.

"[...]Vrand-nevrand, el vorbeste despre derapajele pe care le poate cunoaste un crestin neluminat de Duhul Sfant: formalismul, fatarnicia, bigotismul, dorinta de a fi oameni "duhovnicesti" (dupa principiul tragicomic "sunt smerit si vreau sa stie") nu sunt inventate de Cristian Mungiu si nu sunt de ieri, de azi. Dintotdeauna, in Biserica a existat aceasta ispita, sesizata si de Sf. Ap. Pavel care avertizeaza ca "litera ucide, iar duhul face viu" (II Corinteni 3,6).

Daca i-am acorda (de ce nu?) regizorului iesean premisa unor bune intentii, de a atrage atentia asupra nefastelor consecinte izvorate dintr-o superficiala si ignara abordare a vietii duhovnicesti, atunci gasim si multe elemente care sa ne puna pe ganduri.

Biserica este provocata acum sa ia atitudine nu atat vizavi de un film, ci fata de un mod gresit de a trai credinta. [...]"

"Alina" cauta tamaduirea.

Doamne ajuta.

[AlinB]

În prealabil postat de Eugen7

Filmul ar putea fi un excelent material didactic, dar nu poate fi o icoana a crestinismului ortodox.[...]

Dar cine se amageste ca asta ar fi fost intentia?
Daca nu e ceva scris la comanda pentru a fi degradant pentru Biserica si monahism, in mod clar a fost facut pentru a satisface cei care prefera sa vada mai degraba o astfel de "realitate".

Imi aduc aminte de niste literatura "proletara" de pe vremea "regimului" care prezentau tot in genul asta, o "realitate" monahala deprimanta, seaca, fara continut duhovnicesc, doar marcat de slabiciune omeneasca, monotonie, ce mai - depresie curata asociata acestei ocupatii.

[Eugen7]

În prealabil postat de AlinB

Daca nu e ceva scris la comanda pentru a fi degradant pentru Biserica si monahism, in mod clar a fost facut pentru a satisface cei care prefera sa vada mai degraba o astfel de "realitate".

Consider ca trebuie sa acceptam realitatea.
Sunt de parere ca in monahismul ortodox crestin contemporan coexista "Ostrov" si "Dupa Dealuri".

Doamne ajuta.