GANDIREA PATRISTICA sau VIATA IN HRISTOS

[leonte]

Mi-am amintit de un pustnic din Athos si cred ca se potriveste a-l mentiona aici.

Prima data cand am dat de el i-am spus "blagosloviti" iar el mi-a raspuns ceva in genul:

"Binecuvantat te-a facut Dumnezeu de cand a suflat duh in tine. Ce binecuvantare sa-ti dau eu, un biet trup insufletit ca si tine?"
Eu i-am replicat ca asa se zice, cand intalnesti un preot sau un monah.
"Mai sincer erai daca imi ziceai hai noroc! decat sa te formalizezi ca la directorul tau! Acuma, tu sa nu rastalmacesti ceea ce-ti spun si sa ta apuci sa-i inveti pe crestini sa zica hai noroc!"

alta data mi-a zis asa:

"De vezi ceva bun la mine sa faci si tu si sa spui si altora, dar sa nu mi le atribui mie ci bunavointei lui Dmunezeu, caci eu nu sunt altceva decat un vas al Olarului. De noi tine sa alegem daca ne facem vase de cinste sau vase de neciste."

Dar ceea ce m-a cutremurat cel mai mult este urmatorul eveniment:
Ma dusesem la locul unde il gaseam de obicei, dar nu era. M-am asezat pe o piatra gandind sa astept pana ma plictisesc si apoi sa plec. Dupa vreo 2 ore, sau asa ceva, apare si dansul gafaind.
"A! Tu erai?! Nu stiam la ce ma zoreste duhul sa ma intorc la bordei. Eram plecat in treaba mea cand mi-a intrat un gand in minte. <Vezi ca ai uitat focul aprins! Du-te de graba ca arde tot!> In zadar m-am chinuit sa alung gandul si grija pentru cele desarte, gandul era tot mai puternic.
De fapt tu erai cel ce ardea in focul deznadajduirii. Sa nu mai vii pe la mine ca eu sunt om ca si tine! Numai Hristos te poate invata sa afli ceea ce cauti!"

Dupa o vreme am mai trecut pe acolo asa, intr-o doara, desi stiam ca mi-a spus sa nu mai merg. Dar nu l-am gasit.