GANDIREA PATRISTICA sau VIATA IN HRISTOS

[cezar_ioan]

Permiteti-mi sa exprim o dilema: lauda de sine sau marturisire spre slava lui Dumnezeu?
Alegerea si expunerea selectiilor din cartile duhovnicesti in leaganul discutiilor dintre frati, poate fi un lucru foarte bun, macar pana la o vreme.
Uneori vin firesc si ecouri din partea cititorului, care este miscat de un cuvant sau altul si resimte dorinta de a rosti la randul sau o opinie personala, de a povesti sau de a intreba etc.
Dar cand ecoul unui text duhovnicesc este exprimat de o persoana pe forum, am sesizat ca uneori fratii ii reproseaza marturisitorului ca se umfla in pene, ca se lauda, ca cerseste stima s.a.m.d.
Multi s-au retras in carapace din pricina asta, pana au devenit purici sau umbre ale trecutului forumistic. Threadul risca uneori sa devina un perete gol pe care se lipesc afise frumos colorate la care nu ne ramane decat sa admiram designul. Bun si asta, dar ucenicia trece prin dialog, mai mereu.
Avem, din cate stiu, chiar porunca bisericeasca sa nu tinem ascuns un lucru frumos pe care l-am trait, prin mila Domnului. Cautarea Adevarului, pe de alta parte, trece si prin riscul marturisirii propriilor ganduri. Inchipuirea de sine creste mai ales pe terenul prielnic al ascunzisului launtric. Si dimpotriva, se trezeste retezata atunci cand este scoasa la lumina, ca orice alta inselaciune, dealtfel.
Nici ucenicii n-au tacut, nici leprosii miluiti de Domnul si nici orbii. Cu totii L-au marturisit pe Hristos. Intrucat cel care iubeste, simte mare bucurie sa pomeneasca numele celui iubit si, uneori, sa impartaseasca din facerea de bine.
M-as bucura ca impartasirile mele sa fie considerate ca preocupare serioasa si sincera pentru aprofundarea textelor oferite de Pelerin, mai nou de CristiBoss s.a.m.d.
Daca ies uneori din peisaj, ori pur si simplu nimeresc ca nuca-n perete, va rog sa imi atrageti atentia. Va sunt de pe acum recunoscator.
Raman fidel convingerii ca materialul care s-a adunat deja aici, in cantitate mare si de o calitate exceptionala, merita dezbatut intr-un fel sau altul, pentru a nu ramane la suprafata lucioasa a impresiior de lectura.
In ce ma priveste, am oferit deocamdata o marturisire. Voi mai posta si cateva intrebari, dileme, solicitari de lamuriri suplimentare, toate spre clarificarea textelor postate si, prin aceasta, spre lauda Domnului.
Va multumesc pentru ingaduinta!

[leonte]

În prealabil postat de cezar_ioan

Permiteti-mi sa exprim o dilema: lauda de sine sau marturisire spre slava lui Dumnezeu?
Alegerea si expunerea selectiilor din cartile duhovnicesti in leaganul discutiilor dintre frati, poate fi un lucru foarte bun, macar pana la o vreme.
Uneori vin firesc si ecouri din partea cititorului, care este miscat de un cuvant sau altul si resimte dorinta de a rosti la randul sau o opinie personala, de a povesti sau de a intreba etc.
Dar cand ecoul unui text duhovnicesc este exprimat de o persoana pe forum, am sesizat ca uneori fratii ii reproseaza marturisitorului ca se umfla in pene, ca se lauda, ca cerseste stima s.a.m.d.
Multi s-au retras in carapace din pricina asta, pana au devenit purici sau umbre ale trecutului forumistic.

Va multumesc pentru ingaduinta!

Am cunoscut odata pe cineva, un vietuitor monahal care o facea pe nebunul. Am avut ocazia sa il cunosc indeaproape, cat sa imi dau seama ca doar facea si nu era chiar nebun. In una dintre zile si-a dat in vileag o eroare in gandirea sa spunand ceva de genul
"Decat sa faci o fapta buna si sa te mandresti, mai bine nu o mai faci!"

Un alt monah fiind de fata si auzind s-a autosesizat si a intervenit in discutie: "Dragul meu, deci de asta faci tu pe dracusorul printre noi! Uite ce va spun la amandoi, ca un om batran ce sunt. A biruir mandria inseamna a lega pe Lucifer in lanturi, ceea ce pentru mine ca biet muritor imi pare peste puterile mele. Din mitrasul maicii mele m-am mandrit si pana la moarte voi cadea in aceasta patima. Daca nu in vazul tuturor, macar in sinea mea ma voi mandri si tot mandru ma voi numi. Daca poti sa faci o fapta bunape ascuns, atunci asa sa faci! Dar sa te infranezi de la fapte bune???... "

Pentru cei care critica fapta cea buna sub pretextul mustrarii am un cuvant pe care l-am retinut din filmul Ostrovul: "Oare de ce l-a ucis Cain pe Abel?"

Mai bine de 10 ani am trait ca un robot, fara sa-mi manifest sentimentele socotind ca eram pe drumul catre desavarsire. Cu timpul am ajuns a-i socoti inferiori pe cei ce se exterioarizau si care se hraneau cu vorbe dulci pe care le socoteam niste infantilisme ce-mi provocau o scarba teribila.

Abia cand L-am aflat pe Hristos, am inteles cat de folositor este sa de bucuri de bucuria semenilor; cat de util este sa nu cauti nod in papura; cata mangaiere dobandeste inima mea cand privesc partea plina a paharului.

[catalin2]

În prealabil postat de leonte

Mai bine de 10 ani am trait ca un robot, fara sa-mi manifest sentimentele socotind ca eram pe drumul catre desavarsire.

Abia cand L-am aflat pe Hristos, am inteles cat de folositor este sa de bucuri de bucuria semenilor; cat de util este sa nu cauti nod in papura; cata mangaiere dobandeste inima mea cand privesc partea plina a paharului.

Ai evitat sa spui pana acum daca mai esti ortodox, inteleg ca erai ortodox si apoi l-ai aflat pe Hristos, te-ai convertit la un cult neoprotestant? (ucenicul mai spunea povestea asta).

[cristiboss56]

Postul – Despre buna randuiala a postului - Sf. Grigorie Palama

“1. Placuta este ochilor nostri privelistea marii linistite, rasfrangand pe intinderea ei netulburata lumina scaparatoare a razelor soarelui in plina stralucire. Dar si mai desfatator este sa privesti si sa graiesti despre Biserica cea strans unita dupa vointa lui Dumnezeu, izbavita de tulburari si luminata, in chip tainic, de lumina cea dumnezeiasca, desfacandu-si aripile catre stralucirea de dincolo si intinzandu-si in sus mainile, ochii, simtirea, precum si intreaga ei cugetare. Dupa ce harul Duhului Sfant mi-a harazit astazi aceasta vedere placuta si a ingaduit ca voi toti sa petreceti impreuna noaptea si ziua in templul lui Dumnezeu, nelipsindu-va voua ravna venirii voastre la El, haideti acum sa ajutam, dand putere pomului tainic, rasadit la cumpana apelor Duhului Sfant, si ca si voi prin rugaciunile voastre de dimineata, tot asa si noi, in masura in care ne ingaduie timpul, sa adaugam invataturii de dimineata pe cea de seara, aratand mai lamurit iscusintele prin care vrajmasul mantuirii noastre face ca nu numai postul, dar si rugaciunea noastra sa ramana in tot chipul fara de nici un folos.
2. Exista, fratilor, si alta saturare si betie rea si vicleana, care nu vine nici din mancaruri, nici din bauturi, nici din desfatarea pricinuita de acestea, ci din mania catre aproapele nostru si din ura fata de el, si din tinerea de minte a greselilor sale, si din toate rautatile ce se isca astfel. Despre acestea si Moise in cantarea sa spune: “Vinul lor este venin de scorpion si otrava pierzatoare de aspida” [Deuteronomul 32, 33]. Pentru acestea si proorocul Isaia zice: “Vai de cei ce se imbata fara de vin” [vezi Isaia 20, 1]; si iarasi acelasi prooroc vesteste: “Sa nu postiti cu lupte” [vezi Isaia 58, 3]. Dar si catre cei ce postesc in felul acesta, el spune, ca din partea Domnului: “Sa-si plece capul ca o trestie si sa se culce pe sac si in cenusa, oare acesta se cheama post, zi placuta Domnului?” [Isaia 58, 5] si “Cand ridicati mainile voastre catre Mine, Eu imi intorc ochii aiurea” [Isaia 1, 15].
3. Asadar, aceasta betie a urii, pricina de capatai a indepartarii oamenilor de Dumnezeu, diavolul cauta sa o insufle tuturor celor ce se roaga si postesc, apoi trezeste amintirea mahnirilor si plangerilor noastre, ne pune in miscare gandurile spre aducerea aminte a raului si ascute limba noastra pentru vorbe haine si de ocara, pregatindu-ne pe noi sa fim astfel precum David il descrie pe cel ce se roaga in necuviinta: “Faradelege toata ziua, nedreptate a vorbit limba ta; ca un brici ascutit a facut viclesug” [Psalmi 51, 1]; si el se roaga catre Dumnezeu ca sa fie izbavit de acestea, spunand: “Scoate-ma, Doamne, de la omul viclean si de omul nedrept ma izbaveste; ascutit-au limba lor ca a sarpelui; venin de aspida sub buzele lor” [Psalmi 139, 1-3].
4. Dar noi, fratilor, in vremea postului si a rugaciunii, sa scoatem din sufletul nostru – rogu-va – ceea ce avem impotriva cuiva, fie ca in adevar si pe drept avem, fie ca doar socotim ca avem, si sa fim cu totii oameni evlaviosi, sa gandim mai mult unii despre altii sub indemnul dragostei si al faptelor ce lor bune, graindu-ne de bine, cumpanind in noi in sine si cugetand la cele bune inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, pentru ca sa postim noi cu postul cel aducator de laude si fara de prihana. Iar cererile noastre catre Dumnezeu, cele din vremea postului, sa fie bine primite, si sa-L numim pe El “Tata dupa har, in chip cuvenit, invrednicindu-ne astfel a-l grai cu indrazneala: “Tata, iarta-ne noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”.
5. Dar iarasi cugetarea din vremea rugaciunii savarsite de noi si a postului devine fara de nici un folos prin lucratura celui ce unelteste impotriva sufletelor noastre; caci o astfel de cugetare semetita avand acel fariseu, desi postea si se ruga, S-a intors gol. Dar noi, stiind ca este necurat si neprimit la Domnul tot cel ce are inima semeata, si stiind prea bine ca noi suntem datori lui Dumnezeu cu multe si cu mari daruri si ca dam inapoi prea putin din ceea ce datoram, sa le facem uitate pe cele daruite mai inainte, ca si cum ar fi o nimica toata, si indreptandu-ne cu mintea spre cele viitoare, sa postim, sa ne rugam cu inima zdrobita si cu smerenie sa ne invinuim pe noi insine, ca sa fie postul nostru curat, iar noi cu vrednicie sa stam in biserica lui Dumnezeu.
6. Exista si un alt chip de viclenie a celui rau, ca re face ca osteneala noastra pentru post si rugaciune sa fie fara de castig pentru noi, indemnandu-ne sa savarsim si postul, si rugaciunea manati de slava desarta si de fatarnicie. De aceea si Domnul vesteste iarasi in Evanghelie, spunand: “Tu insa, cand te rogi, intra in camara ta si, inchizand usa, roaga-te Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie” [Matei 6, 6].
7. Aceste cuvinte nu le spune Domnul ca pe o porunca de a fi indepartate adunarile si rugaciunile si cantarile de psalmi, caci atunci nu ar fi spus proorocul alcatuitor al Psalmilor. “In mijlocul adunarii Te voi lauda” [Psalmi 21, 24] si “Lauda-Te-voi intre popoare, Doamne, canta-voi Tie intre neamuri” [Psalmi 56, 12] si “Rugaciunile mele le voi face inaintea ce lor ce se tem de El” [Psalmi 21, 29]; si inca ne-a mai grait noua: “In adunari binecuvantati pe Dumnezeu” [Psalmi 67, 27] si “Veniti sa ne inchinam si sa cadem inaintea Lui si sa plangem inaintea Domnului, Celui ce ne-a facut pe noi” [Psalmi 94, 6]. Dar si catre altii mai sus asezati – despre care nu este timpul si locul sa vorbim acum – Isi indreapta Domnul indemnul la rugaciunea cea facuta cand suntem singuri in casele noastre si in asternuturile noastre, care intareste rugaciunea catre Dumnezeu savarsita in biserici, asa cum rugaciunea cea launtrica, facuta cu mintea, o intareste pe cea savarsita cu buzele. Fiindca acela ce ar voi sa se roage numai atunci cand se afla in biserica lui Dumnezeu, neingrijindu-se deloc de rugaciune acasa, sau pe drumuri, sau in piete, acela nu se roaga cu adevarat nici cand sta dinaintea altarului lui Dumnezeu.
8. Acestea le arata si acela care, dupa ce spune: “Gata este inima mea, Dumnezeule!“, adauga: “Canta-voi si voi lauda slava Ta” [Psalmi 56, 10], iar in alta parte: “De mi-am adus aminte de Tine in asternutul meu, in dimineti am cugetat la Tine…” [Psalmi 62, 7]. Dar ne invata si El: “Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua, si-au luat plata lor. Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este in ascuns, si Tatal tau. Care vede in ascuns, iti va rasplati tie” [Matei 6, 16-18].
9. O, cat de mare si neasemuita este iubirea Ta de oameni! Prin aceste cuvinte insusi Domnul ne-a aratat indoiala si tagada care vor starui asupra Judecatii de apoi, pentru ca noi sa capatam de aici o mai buna judecata si o soarta mai fericita. Caci Domnul ii va agrai atunci pe cei ce traiesc dupa slava desarta si nu dupa porunca Lui, spunand, potrivit celor de mai sus: “Ati luat plata in viata voastra“, precum a zis si Avraam catre acel bogat care ardea in focul mistuitor: “Ai primit cele bune ale tale in viata ta” [Luca 16, 25]. Iar celor ce cauta spre El, in vremea in care se ostenesc pentru virtute, spune ca le va rasplati sub ochii tuturor, adica le va da in schimb, la aratarea Sa, aceasta cuprinzatoare binecuvantare si mostenire si desfatare neamestecata si vesnica. Cel Care vrea ca toti sa se mantuiasca si sa vina la cunostinta adevarului vadeste acum – precum spuneam – hotararea cea neprihanita si neschimbatoare, aratand aici ca nu sunt fii ai lui Dumnezeu decat aceia care dispretuiesc slava omeneasca.
10. Caci de aceea aduce El in fata cuvantul Sau hotarat asupra acestor soiuri de oameni, spunand: “Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va da inapoi tie pe fata“, pentru ca sa-i arate El si sa-i faca pe cei ce dispretuiesc omeneasca slava desarta copii infiati si impreuna mostenitori ai Sai; iar pe aceia ce nu sunt astfel sa-i lepede din vrednicia de fii al Lui, daca nu se pocaiesc. Cuvintele acestea le-a grait Domnul pentru ca nu cumva cei ce se roaga si postesc sa caute la parerile oamenilor, de la care nu este nici un folos, fiindca altminteri, chiar indurand noi ostenea la postului si a rugaciunii, ramanem lipsiti si straini de rasplata. El spune sa ne ungem capul si sa ne spalam fata, adica sa nu ne folosim de paloarea cea nefireasca, nici sa nu avem capul murdar si cu totul uscat, ca si cum am parea ca suferim aceasta din pricina postului incrancenat si din dispret fata de trup, vanand astfel laude din partea oamenilor. Caci acestea le faceau fariseii, dorind ei a fi vazuti de oameni, si de aceea, pe buna dreptate, au fost socotiti despartiti de Biserica lui Hristos, iar Domnul ne opreste intru totul sa ne asemanam lor.

[cristiboss56]

11. Daca se va numi cugetul [ratiunea], prin asemanare [analogie], cap al sufletului, ca unul ce este conducator, iar inchipuirea [imaginatia] chip al sufletului, in care se afla jiltul cel statornic al puterilor [energiilor] izvorate din simturi, este bine ca noi, atunci cand postim, sa ne ungem capul cu untdelemn, adica sa facem sa fie cugetul nostru milostiv, iar fata noastra, adica inchipuirea, sa o spalam de gandurile cele rusinoase si necurate, de manie si de toata rautatea. Pentru ca un astfel de post, implinit ca atare, nu numai patimile cele rele, ci dimpreuna cu acestea si pe duhurile cele necurate, care sunt incepatoare si pricinuitoare ale unor astfel de patimi, le surghiuneste si le rusineaza, asezandu-i pe cei ce postesc la rand cu ingerii cei buni, intorcandu-i catre acei ingeri si oranduind ca acestia sa fie pazitori ai acelora, degraba ajutatori si impreuna lucratori.
12. In felul acesta, pe vremuri, alaturi de cei trei tineri din Babilon, impodobiti cu infranarea si cu postul, a fost vazut in mijlocul focului mistuitor si un al patrulea, care era cu ei, pazindu-i si purtandu-le de grija ca sa ramana teferi, de parca in chip minunat i-ar fi scaldat in roua [Daniel 3, 25]. Tot astfel, dinaintea lui Daniel, care postea de multe zile, s-a infatisat un inger care ii dadea sfaturi intelepte si ii prevestea lui cele viitoare. Si in acelasi chip, altadata, un inger a adus de la o mare departare pe un prooroc [Avacum] care a strabatut vazduhul si care a purtat hrana [lui Daniel], prin rugaciune si post astupandu-se gura leilor [Daniel /Bel si balaurul, 33]. Asemenea si noua, care ne ostenim si ne straduim in post trupesc si duhovnicesc si in rugaciuni, cu ajutorul si impreuna lucrarea ingerilor celor buni, vapaia de foc a poftei trupesti ne va fi stinsa de tot, iar mania ne va fi imblanzita precum cea a leilor, facandu-ne noi partasi la hrana cea prooroceasca. Prin nadejdea bunurilor viitoare, prin credinta si prin clarvederea cea duhovniceasca, ne vom invrednici noi sa calcam in picioare serpii si scorpiile, si toata puterea vrajmasului.
13. Iar postul care nu este implinit in acest fel si nu se savarseste in acest chip se inrudeste si se insoteste mai degraba cu ingerii cei rai, caci a lor este pustiirea insotita de manie, de ura si de trufie, ca si de impotrivirea fata de Dumnezeu, pe cand noi, ca unii ce suntem robi si slujitori ai binelui, stam impotriva acestor ingeri rai, cum si spune Apostolul: “Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri” [Efeseni 6, 12]. Asadar, pe scurt, impotrivirea noastra fata de ei se implineste prin post, dar noi cerem pentru paza noastra si platosa intelepciunii, si coiful milostivirii celei mantuitoare, si scutul credintei, precum si sabia cea prea indestulatoare a Duhului Sfant, adica cuvantul cel mantuitor dat noua de Dumnezeu, ca sa ne fie spre aparare. In felul acesta ne vom intrece in lupta cea buna, vom pazi credinta cea temeinica, vom stinge toate sagetile de foc ale celui rau, vom dobandi cununa Lui cea vesnica si cereasca, infatisandu-ne ca biruitori in toate, bucurandu-ne de-a pururi impreuna cu ingerii din ceruri, intru Hristos, Domnul nostru. 14. Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, dimpreuna cu “Tatal Sau cel fara de inceput si cu Duhul Sau cel Preasfant si de viata facator, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin“.

Motto: ,,Ca să nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii,Ci ţinând adevărul, în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul - Hristos.Din El, tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat, prin toate legăturile care îi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi se zideşte întru dragoste."(Efeseni 4,14-16).

Respectuoase multumiri pentru acei oameni prin al caror efort acesta sectiune nu moare-n uitare, pastrata in contextul la ce trebuie sa fie.O rubrica patristica,citand din studiul parintelui Andrew Louth ,,Ioan Damaschinul:Traditie si originalitate in teologia bizantina", ar trebui sa se inscrie in urmatoarele coordonate: ,,Originalitate inseamna sa ramii fidel originalelor, prototipurilor vesnice,sa-ti stingi ,,intelepciunea proprie"in fata ,,Logosului comun,cum spunea Heraclit,cu alte cuvinte sa-ti pierzi sufletul daca vrei sa-l gasesti,si sa nu faci parada de originalitatea ta ori sa faci ce-ti place".

Asa cum spunea acelasi autorul probabil ca Sfantul Ioan Damaschinul ar fi fost extrem de surprins daca acest lucru ar fi trebuit reafirmat.Voi cita in continuare din aceiasi lucrare,ca sa inteleaga toata lumea la un anumit aspect: ,,Florilegiile patristice,care apar in secolul V si infloresc dupa aceea,sporesc autoritatea Scripturii cu autoritatea Sfintilor Parinti.Perioada post calcedoniana a cunoscut o uimitoare dezvoltare a acestui gen de florilegii.Florilegiile au facilitat apelul la Parinti care au devenit autoritatile cele ma nemijlocite in teologia crestina.Pentru a facilita acesta a aparut un alt gen de florilegiu numit catenae( ,,lanturi")constand intr-un sir de pasaje patristice extrase din comentarii si lipite de versete ale cartilor Scripturii.Toate acestea fac posibil un mod de gandire teologic in care autoritatea se afla ,,urmand Sfintilor Parinti"ca sa citam expresia folosita de Parintii Sinodului de la Chalcedon".

Mentinand sectiunea in aceste coordonate am convingerea ca spiritul patristic,atat cat poate fi el conturat in circumstantele date,va ramine in matca in care si-a gasit esenta si din care si-a extras mesajul pentru posteritate.Ioan Damaschinul,de exemplu,ca sa parafrazez in continuare din lucrarea mentionata,ar putea fi expediat ca un simplu compilator,deloc original,insa el nici macar asta nu a facut ci a folosit o traditie deja existenta a unor astfel de compilatii.Sfantul nu a procedat asta pentru ca ar fi fost lenes sau nepasator ci in vederea unui scop deliberat,afirmat chiar la inceputul lucrarii ,,Izvorul cunoasterii": ,,Eu nu voi spune nimic care sa fie al meu".Acest mod de abordare patristic a facut posibila atat transmiterea cu fidelitate a unei invataturi de credinta cat si asimilarea celui care o compileaza in duhul trairii ei,pentru ca simpla ei afirmare fara traire este un pericol care ne pandeste mereu,fie sub masca unei polemici schizoide,fie sub chipul imbatrinit al unui intelectualism sterp,fie in umbra unei litere ce ucide-n moartea nemiscarii sufletului catre Dumnezeu.Sa dea Dumnezeu sa evitati aceste capcane ce sting Duhul,ca sa citez o expresie a Apostolului Pavel.

Insa exista si un alt pericol,frumos analizat de catre Andrei Plesu in cartea sa ,,Parabolele lui Iisus:Adevarul ca poveste".Exista pericolul unei cumintenii excesive care ,spre surprinderea multora din prezent,nu era caracteristica in acesta forma bigota si schimonosita spiritului patristic.Esta aceea cumintenie falsa,a multumirii cu putin pt a se masca sub aparenta unei false smerenii incapacitatea de a-ti procura ,,aripi de foc"(ca sa citez o expresie din Pateric).A fi smerit,a fi sarac cu duhul,nu inseamna nici a te multumi sa fii un etern caldicel,nici un prost deliberat,nici un incult deloc asumat.Inseamna sa realizezi cine esti si la ce ai fost chemat,sa iti doresti mereu sa ajungi la aceea chemare fara a uita ca acolo nu se ajunge de unul singur printr-o egoista si falsa nevointa,ci ,,doi cate doi",smeriti dar nu suficienti,increzatori dar nu trufasi,mereu avantati dar intelegand ca cel de langa tine poate urca si el dar poate pe calea de mijloc si are nevoie de bratul tau mai tare ca sa fie si el tras spre inaltimi ale credintei unde cu siguranta singuratea in traire nu exista,ca o caracteristica a iubirii Trinitare kenotice.

Din acest motiv si observand ca multi sunt parca putin descurajati,considerandu-se parca prea putin capabili de a zbura spre dorinta de indumnezeire,uitand,zdrobiti de grijile lumii,aripile spiritului ce le-au fost date,am inceput compilarea unui material despre un sfant cu o personalitate extraordinara,unul care nu s-a multumit cu putin in sensul cum ne multumim noi ci a fixat atat prin trairea sa cat si prin invatatura sa sensul ascendent al trairii,o traire nu este usor de atins,nu se poate oricum si nu suporta jumatatile de masura.Ideea,de fapt unica idee a acelui material,este de a incuraja atat de a studia mai mult cat si mai ales de a redescoperi fiecare ca se poate trai mai mult ,pana vom intelege ca doar noi ne punem limite stramte ca sa nu ne speriem de ce vedem in oglinda constiintei dar Dumnezeu nu a pus o limita nimanui pana ,,vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos." (Efeseni 4,13).

Contestat si lovit,luptand cu o lume parca incremenita-n suficienta,nu s-a lasat doborat ci cu o determinarea sfinteniei a continuat sa lupte pana la final pentru o traire reala,adevarata,cu adevarat minunata,ce merita orice sacrificu, ce suporta orice vicisitudine a oamenilor si a timpurilor.Prin acesta lupta a sa pentru ca fiecare om sa realizeze la ce a fost chemat,acest sfant nu este pentru mine un sfant din trecut,inabordabil prin optica efemerului si limitatului prezent,ci este un erou universal al credintei,ce a invins timpul si prin a carui canonizare,dupa cum spunea Parintele Meyendorff ,,crestinismul a recunoscut ca in Biserica numai Duhul este criteriul suprem al adevarului si singura autoritate ultimativa".Ei bine viata acestui sfant,piedicile pe care le-a biruit si ceea ce a lasat posteritatii,au dovedit ca nu a spus nimic de la el ci Duhul a fost cel care a vorbit prin el pentru cei ce vor crede,indiferent in cat de mare numar ii va chema Dumnezeu.

Evident este imposibil sa cuprinzi asa ceva intr-o forma care sa cinsteasca pe deplin invatatura sa.Insa m-am gandit la o abordare tripartita:viata-context-mesaj,ce va urma un stil compilatoriu axat pe lucrari de referinta pe care mi le-am putut procura si fara nici cea ma vaga pretentie a unui demers academic sau macar informativ,intrucat fie si informatia despre el se doreste a fi culeasca si compilata cu mare atentie,pentru ca aparentele extreme sunt de fapt adevaratele granite ale unei trairi in Duh si Adevar,dar intrucat despatimirea este pentru multi dintre noi inca un pod prea indepartat,se cuvine a se apela la lucrari care sa puna-n lumina intelegerii atat mesajul cat si modul cum el trebuie inteles.Mi-as dori foarte mult,daca Dumnezeu va dori,sa-l pot termina pana la Pasti,pentru ca daca acest sfant si-a dorit ceva a fost sa ajungem acolo,la Inviere dar nu oricum ci traind si crezand cu tarie ca aceasta traire pe care el a aparat-o este data de Dumnezeu a fi o ,,lumina plina de taina,o sesizare a prezentei negraite a lui Dumnezeu in suflet prin dragoste.Lumina este lumina iubirii care iradiaza prin persoane,cu conditia despatimirii,sau curatirii de egosim si de patimi"dupa cum exceptional analiza unul dintre cei mai reputati teologi, diaconul Ioan Ica Jr.

Acesta sfant mai are o caracteristica:a pus un mare accent pe relatia personala a omului cu Dumnezeu si a aratat acest lucru cum doar un sfant putea sa-l faca,nu cum schimonosesc acesta ideea diverse duhuri ale timpurilor de pe urma, ce nu sunt decat ,,nori fără apă, purtaţi de vânturi, pomi tomnatici fără roade, de două ori uscaţi şi dezrădăcinaţi,valuri sălbatice ale mării, care îşi spumegă ruşinea lor, stele rătăcitoare, cărora întunericul întunericului li se păstrează în veşnicie."(Iuda 1,12-13).Si ca sa inchei chiar cu cuvintele acestui sfant,un apel pentru ca fiecare sa cauta mai mult,fara a se opri niciodata cat timp este calator prin acesta lume,atat in inlatuntrul sau cat si prin viata si rugaciune la Dumnezeu acele resurse care il pot duce la adevarata cunoastere:

,,Iar daca Hristos este lumina lumii si Dumnezeu dar credem ca nu este vazut neincetat de nici un om cine este mai necredincios decat noi?Nu cunoasterea este lumina ci lumina este cunoasterea"

Sa ne auzim cu bine.Doamne ajuta.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Insa exista si un alt pericol,frumos analizat de catre Andrei Plesu in cartea sa ,,Parabolele lui Iisus:Adevarul ca poveste".Exista pericolul unei cumintenii excesive care ,spre surprinderea multora din prezent,nu era caracteristica in acesta forma bigota si schimonosita spiritului patristic.Esta aceea cumintenie falsa,a multumirii cu putin pt a se masca sub aparenta unei false smerenii incapacitatea de a-ti procura ,,aripi de foc"(ca sa citez o expresie din Pateric).A fi smerit,a fi sarac cu duhul,nu inseamna nici a te multumi sa fii un etern caldicel,nici un prost deliberat,nici un incult deloc asumat.Inseamna sa realizezi cine esti si la ce ai fost chemat,sa iti doresti mereu sa ajungi la aceea chemare fara a uita ca acolo nu se ajunge de unul singur printr-o egoista si falsa nevointa,ci ,,doi cate doi",smeriti dar nu suficienti,increzatori dar nu trufasi,mereu avantati dar intelegand ca cel de langa tine poate urca si el dar poate pe calea de mijloc si are nevoie de bratul tau mai tare ca sa fie si el tras spre inaltimi ale credintei unde cu siguranta singuratea in traire nu exista,ca o caracteristica a iubirii Trinitare kenotice.

.

Pericolul Slavei Desarte , este pretutindeni , si macina , macina si roade precum o molie , fara sa ne dam seama , dar aceasta slava desarta exista peste tot !
Slava desarta, spune Sfantul Vasile cel Mare, este hotul mieros al bogatiei duhovnicesti, gadele cel dulce ce al sufletelor noastre,molia virtutilor; care ne rapeste intr-un chip placut cele bune si care amesteca cu miere otrava propriei noastre amagiri, intinzand cugetului oamenilor paharul pustiirii
Slava desarta nu este numai nimicitoarea faptelor bune, ci si povatuitoarea celor rele.
Slava desarta pateaza sufletele oamenilor cu toata pangarirea.
Ioan Damaschin spune:“Slava desarta este desarta nu pentru ca iubeste slava, ci pentru ca nu iubeste slava lui Dumnezeu”.
Slava desarta subrezeste pana si temeliile celor mai inalte virtuti, lucrand la suprimarea lor; slava desarta este un rau foarte mare si viclean.
Sfantul Vasile cel Mare descrie astfel slava desarta:“Cel care este slavit pentru bogatia lumeasca si poarta grija de slava omeneasca, care e trecatoare, si se increde in virtutile trupesti, are parte de slava pe care si-o acorda el insusi, nu insa de cea care duce la ceruri, ci de cea care ramana in tarana”.
Isidor compara slava desarta cu o floare care nu infloreste decat pentru cel mult o zi.

[leonte]

În prealabil postat de catalin2

Ai evitat sa spui pana acum daca mai esti ortodox, inteleg ca erai ortodox si apoi l-ai aflat pe Hristos, te-ai convertit la un cult neoprotestant? (ucenicul mai spunea povestea asta).

Hristos este al bisercii(... adauga ce vrei tu aici...) sau biserica este a lui Hristos?

Desi raspunsul meu se gaseste clar si complet in mesajul pe care l-ai citat, totusi am sa reformulez astfel: a merge la biserica si a-L afla pe Hristos, sunt doua evenimente fara nici o legatura, dar si fara sa fie in conflict.