Parintele Arsenie Boca

[dobrin7m]

În prealabil postat de leonte

Asta este partea de predica pe care as dori sa o aud mai des tasnind din sanul bisericii, iar nu defaiamare celor de alta credinta. Stii si tu si multi altii, ca degeaba "agitam steagul ortodoxiei", cat timp suntem fatarnici. Nu ne crede nimeni. Nu facem bine nimanui. Nici lor, nici noua.

Nu mai bine ne intoarcem noi la lacrima pocaintei intru nadejde, iar Domnul, vazand pocainta noastra precum a ninivenilor, va da de veste in intreaga lume despre cat de curati cu inima sunt romanii ortodocsi? Eu cred ca in felul acesta, ortodoxia ar putea ajunge mai ispititoare decat yoga, newage, ocultismul sau celelalte. Dar a insulta pe cei ce nu-s ca noi si a porni predicile multumind lui Dumnezeu ca noi nu suntem ca masonii, ca evreii ca protestantii si restul, ma tem ca ne departam de Hristos. Si noi si cei ce ne urmeaza si cei pe care ii insultam.

Despre asectul al doilea, cel al faptelor in afara dogmei ortodoxe, am mai mentionat si nu-mi pare rau ca repet. Poate asa voi fi inteles mai bine de cei pe care nu am reusit sa-i fac sa inteleaga de prima data.

Exista cazul sa nu cunoastem dogma, pentru ca ne-am nascut in afara ortodoxie. Brazilia a fost decimata de iezuiti, repopulata si indoctrinata. Pana sa puna in Brazilia piciorul ortodocsilor, ce fel de dogma aveau sa cunoasca.
Exista cazul sa cunoastem dogma, dar pentru ca nu ne-o predica niste traitori autentici, sa nu credem cuvintele lor. Treaba cu "noi ne-am nascut in adevar, noi suntem alesii lui Dumnezeu" o mai spun si alte popoare care nu sunt nici macar crestine. Deci nu prin astfel de abordari vom reusi sa izbandim.
Exista si al treilea caz, cel in care refuzam dogma. Iar refuzul fara o motivatie si o argumentatie sanatoasa si coerenta este dintr-un duh de razvratire. Pentru aceasta rzvratire, astfel de oameni nu vor vedea Fata lui Dumnezeu. Pentru ca sunt inlantuiti de impotrivire si de incremenirea in propriile crezuri. Daca un catolic ma iubeste pe mine ca pe fratele sau si vede ca eu, implinind poruncile ortodoxiei sporesc duhovniceste macar mai repede ca el, ce alt motiv ar avea sa nu primesca randuiala ortodoxa?
Dar cand dau buzna in viata lui, si-i explic ceva in genul ca pacatosenia sub ortodoxie te poate baga in rai prin dezlegare... pai cine sa ma creada? Si nu numai ca nu ma va crede, dar ma va intreba din bun simt, la ce folos nevointa pustnicilor daca preotia ortodoxa dezleaga orice? La ce folos jugul postirii si al suferintei, daca fiind caldicel ortodox sunt mai presus decat un catoic fierbinte? Si eu cum o mai dau la intors? Nu ma prinde in cuvant? Nu ma fac de ras? Si daca ar fi in joc doar onoarea mea, n-ar fi nimic. Dar se defaima toti cei ce sunt fierbinti, vii sau adormiti, prin fatarnicia mea. Pai cum, pustincii se nevoiesc prin muntii nostrii sau prin atos sau prin siberia, indura frig si nu dorm noaptea, ruganduse pentru pacea lumii si pentru impacarea cu Tatal, iar eu in buricul targului smintesc cate 10 suflete pe zi prin comportamentul meu? Cum vine asta? Si mai si dorm linistit sub acoperirea ca ei sunt prosti ca se smintesc nu ca eu sunt cel prin care vine sminteala...

asa este. Si eu candva eram mai taioasa in vorba cand discutam cu cei de alte credinte. Si Domnul a voit sa imi dea o lectie. Am ajuns in mijlocul "neamurilor" laolalta cu indieni, negrii, atei, musulmani si multe alte religii. Domnul mi-a predat lectia iubirii si milei si ingaduintei si tolerantei fata de ceilalti oameni. Fara aceasta lectie nu putem inainta in smerenie. Nu predicile taioase le poate vorbi acestor oameni despre ortodoxie ci faptele noastre, inima noastra.

Viziunea ce o avem despre noi insine trebuie schimbata. Trebuie sa inteleg ca rostul meu nu este a intoarce la credinta oamenii ci rostul meu este de a ma pocai, de ma indrepta , de a ma smeri, de a ma sfinti. Iar daca Dumnezeu voieste ca prin noi sa aducem suflete la credinta asta sa fie voia lui Domnului pe care noi sa o urmam si nu sa fie voia noastra pe care sa o impunem. Citeam deunazi despre crestinii care cum prind un pic de dogma incep sa tina predici acasa, peste tot unde pot si sunt ascultati. M-am gandit mult la asta, si iarasi imi amintesc de cuvantul staretului de la Putna care zicea ca trebuie sa stim bine sa cumpanim toate.

Legat de preotii nostrii si de monahii nostrii, slava lui Dumnezeu ca ii avem asa cum ii avem.
Si iarasi spun cuvantul Sf. Ioan Gura de Aur: nasteti preoti buni si veti avea preoti buni. Asa cum un parinte este responsabil de educatia crestina a copilului sau, asa si aici, in sanul Bisericii cu preotii nostrii. Dvs ati povestit de greseala de intelegere in care ati stat 10 ani in calugarie. Daca inceputul era bun altfel stateau lucrurile. Si ma refer aici la telul pe care ni-l dorim cand punem inceputul in nevointa.
Mult mi-a placut cuvantul Par. Arsenie Papacioc intr-un interviu filmat: trebuie sa stabilim telul ce il avem, mijloacele ce le avem ca sa atingem telul propus.

Aici este greseala : telul. Telul nu este sporirea duhovniceasca ci este despatimirea si dobandirea Duhului Sfant, indumnezeirea. Daca avem ca tel sporirea duhovniceasca vom cadea in pacatele mandriei si slavei desarte. Ca vesnic ne vom compara cu ceilalti pentru a ne masura sporirea duhovniceasca iar mintea noastra in loc sa gandeasca la pacate gandeste la sporiri. Insa daca vom avea ca tel despatimirea atunci mereu vom avea in fata ochilor pacatele de care trebuie sa scapam. Si cand se opreste izvorul pacatelor? Si asa ajungem sa "tinem mintea in iad si sa nu deznadajduim" (Sf. Siluan Athonitul). deci mintea sa fie jos in iad la pacate si nu vom mai gandi idei de mandrie si slava desarta vazand cat suntem de pacatosi.
Deci inceputul de care ziceam eu si in calugarie si in pregatirea preotului este tocmai acesta: nu inaltarea mintii la sporiri duhovnicesti ci coborarea mintii in iadul pacatelor noastre.
Asa trebuie, zic eu, sa ne nevoim, si mireni si calugari si preoti. Insa sunt de vina cei care au gresit , ca au gresit sa ii judecam? E de vina copilul ca nu primeste educatia crestina de la parintii sai? De aceea zic Slava lui Dumnezeu pentru preotii nostrii, slava lui Dumnezeu ca avem monahi, ca avem rugatori. Iar raportat la mine insumi, nu cred ca pot sa zic nici un cuvant de rau de nimeni, ca ma uit la mine. "Cine n-are nici un pacat sa arunce primul cu piatra". Eu nu pot.

[leonte]

În prealabil postat de dobrin7m

Legat de preotii nostrii si de monahii nostrii, slava lui Dumnezeu ca ii avem asa cum ii avem.
Si iarasi spun cuvantul Sf. Ioan Gura de Aur: nasteti preoti buni si veti avea preoti buni. Asa cum un parinte este responsabil de educatia crestina a copilului sau, asa si aici, in sanul Bisericii cu preotii nostrii. Dvs ati povestit de greseala de intelegere in care ati stat 10 ani in calugarie. Daca inceputul era bun altfel stateau lucrurile.

Aici este greseala : telul. Telul nu este sporirea duhovniceasca ci este despatimirea si dobandirea Duhului Sfant, indumnezeirea. Daca avem ca tel sporirea duhovniceasca vom cadea in pacatele mandriei si slavei desarte.

Tot ceea ce spui, este minunat. As vrea totusi sa iti precizez ca mandria nu e cauzata de sporirea duhovniceasca, nici macar de falsa idee de sporire, ci este cauzata de termenul de comparatie folosit. Daca te compari cu Iosif de la varatec, sau cu Nectarie de la Eghina,... sau cu Hristos insusi, atunci mandria este mai rar prezeta in inimile si in gandurile noastre. Dar daca termenul de comparatie sunt legiunile de draci, atunci vom dormi linistiti noapte de noapte. <<Ca oricum sunt altii si mai rai ca noi>>. Domnul sa-l binecuvinteze pe cel ce m-a invatat aceasta lectie, esentiala in truda pentru cunoasterea de sine.

Cat despre lipsa inceputului celui bun, nu are legatura atat cu familia mea sau cu anturajul. Pe vremea comunismului, cand eram copil, mergeam cu bunica mea cate 12 km, pe jos, ca sa ajung la biserica. Astazi sunt constient ca toata oasteneala mea de atunci, mai mult mi-a daunat, caci ulterior, an de an, am fost invatat cat de buni suntem noi ortodocsii inaintea lui Dumnezeu si cum ma voi mantui eu pentru ca am mers la biserica. Problema tine de preceptia, care mi-a fost conturata, asupra simbolisticii crestin-ortodoxe. Mi-au trebuit foarte multi ani sa ajung sa inteleg ca dracii nu au nici coarne, nici cozi si sa lepad habotnicia superficialitatii. Acelasi tip de dogma ratacitoare cum ca Dumnezeu este de neajuns si de asta ne rugam la Ioan Botezatorul, sau ca prin puterea crucii dracii sunt alungati, iar eu facand cruce mai tare veneau ispitele asupra mea,... si multe alte supersititii.

Eroarea nu a survenit in timpul celor 10 ani. Ratacirea mea fusese deja batuta in cuie, iar in primii ani dintre cei zece, doar s-a cimentat, taind eu in mijlocul altor indoctrinati asemeni mie. Problema acelor ani a fost ca, neavand macar un duhovnic imbunatatit in obste, sa nu zic de unul vazator cu duhul, pentru institutia bisericeasca eram cu totii precum niste agenti de vanzari sau brate de munca si atat. Care umblam dupa bani, care munceam pe rupte la santier sau la gradina, tot timpul aveam alte preocupari, mai putin cunoasterea de sine... Iar staretul, ne cauta citate din predanie numai despre jertfa si despre ascultare, in timp ce tot ceea ce tinea de rugaciune era cumva contra intereslor lui. Cand venea episcopul pe acolo, Dumnezeu sa-l odihneasca, staretul se purta de parca avea inspectie de la UTC. <<Am mai turnat atata beton, s-a terminat aleea principala, s-au tencuit atatea chilii...>> Daca se putea face ceva rugaciune seara, era bine, daca nu, era si mai bine ca se putea munci mai mult a doua zi. Intr-o astfel de atmosfera de tip colectivizare, ceea ce faceam noi nu mai era calugarie, era burlacie cu dulama. Si ma tot intrebam de ce spoream in rautate, la modul cel mai vadit. ... Eu, pana sa ajung in manastire, nu am furat nicioadata. A nu se intelege ca am spart casele oamenilor sau ca am buzunarit pe cineva. Dar, gestul conteaza! Pacatul si numai prin poftire este deja savarsit. ...

Apostolii nu au hirotonit agenti de markenting, care sa vanda bine brandul crestinismului. Iar acest fapt, l-ai evidentiat si tu, foarte bine. Pe vremea cand eram in Athos, venise un staret de la o manastire din tara sa-si "racoleze" ucenici. Pana atunci, eu nu stiam sa ma pazesc de hipnoza. Dar Cel ce pazeste pe prunci, m-a pazit si pe mine. Staretul ala, prin neoranduiala in care isi ducea traiul, risipise toti ucenicii mosteniti, iar dintre cei trimisi de Maica Domnului, pe nici unul nu si-i ia apropiat ca pe niste fii duhovnicesti. Din pacate memoria sfintilor parinti este patata de neghina pe care a semanat-o de P.C.R. in randurile sfantului sinod. In plus, aceasta neghina a inceput sa rodeasca balarii. Singura cale de iesire din aceasta plasa intinsa pentru poporul nostru, sunt cuviosii vazatori cu duhul, monahi si monahii. Si din mila lui Dumnezeu, avem cativa chiar in tara la noi, prin muntii nostrii. Numai apeland la harul si la invataturile lor putem sa oprim valul de hirotonire al ucenicilor lui antihrist. Si daca nu ne grabim, ne vor spurca biserica neamului si putem sa ne spalam pe maini ca si Pilat; ca tot degeaba.


p.s. adreseaza-te cum simti, dar daca poti, bine ar fi nu ma slavesti pe mine mai mult decat pe Dumnezeu. Daca Dumnezeu e "Tu" de ce as fi eu mai pretios, in formula ta de adresare?