Parintele Arsenie Boca

[cezar_ioan]

În prealabil postat de leonte

Am doar doua amaraciuni, iar la unde dintre ele chiar nu voiesc sa renunt.
Prima si cea mai apasatoare, care ma tulbura macar un ceas in fiece zi, este ca nu ma pot face pilda de umblat pe calea catre lumina. Desi vad lumina venind catre mine, ma tot intreb "de ce?" si nu inteleg. Imi amintesc apoi de cuvintele apostolului "Ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari;"...
Aceasta singura concluzie pertinenta, pe care pot sa o gasesc in scurte momente de luciditate, imi intareste convingerea din care se hraneste cea dea doua amaraciune: pe cei ce-si spun alesi, ii gasesc la fel de nedemni ca si mine de titulatura pe care si-o asuma. Cel mai grav imi pare ca haina a devenit mai sfanta decat caracterul. Si nu ma refer la lumea profana ci la biserica. Aduceti un episcop otodox, din Asia, imbracat in simple haine de monah. Duceti-l intr-o manastire si cautati daca va intelege cineva ca este episcop, fara ca el sa se dea in vileag!

Si al doilea aspect - care va fi comportamentul fata de el cand se va intelege ca este episcop? Va mai fi acelasi? Nu ma refer la metania stabilita de randuiala Bisercii Ortodoxe, ci la locul de la masa, la locul din strana, a felul in care va fi privit, la tonul pe care i se vor adresa aceeaisi oameni care pana cu un ceas in urma il credeau un simplu monah.

Oare nu cumva, un astfel de experiment ar trada superficialitatea, formalismul ortodox similar cu al saducheilor, pretuirea cuiva potrivit celor vazute si auzite cu urechea cea trupeasca? Oare este vreo diferenta intre sporirea duhovniceasca a unui episcop fata de un simplu monah? O diferenta prin care orice monah sa-l recunoasca pe fratele sau mai cuvios, chiar de-ar fi legat la ochi? Oare daca as calatori intr-un compartiment cu un episcop si as fi preot sau simplu monah, as putea recunoaste prisosul de Har ce se raspandeste din acel om?

Iata deci amaraciunile mele. Dezbracati de haine si tunsi de barbi, oare ar ma fi monahii recunoscuti drept monahi, sau episcopii drept episcopi? Si daca nu, oare nu inseamna ca noi, ortodocsii din Romania, ne-am facut precum ninivenii, sau chiar mai rai? Si atunci, pe cine cautam noi sa "convertim" si la ce religie? Se discuta treburile astea la teologie?

Sunt atat de multe argumente care imi vin acum in minte, ispitit sa iti dau un raspuns la amaraciunea pe care o marturisesti si pe care o iau de buna.
Ma limitez doar la a face urmatoarele precizari:
a) intreaga teologie are ca ax central autenticitatea vietii de credinta. Prin toate incercam sa ajungem aici. Ca nu reusim, ca ne mai incurcam sau ca esuam cu totul, asta e alta poveste.
b) Toate slujbele din Biserica au un singur rost: de a ne ajuta in efortul nostru, personal si colectiv, de a trai crestineste, in vederea unei vieti tot mai imbunatatite, care tinteste la mantuire. Ca, iarasi, nu reusim si ca ne tot poticnim, asta e alta discutie.
c) Cel mai simplu criteriu pentru o oarecare linistire in privinta starii cuiva (imbunatatit sau nu) sunt "roadele Duhului". Le stii prea bine, nu le mai enumar. Macar pe ici pe colo, una sau alta dintre roade, mai gasim noi pe la crestini (mireni, preoti, monahi, episcopi etc.), de voim aceasta cu tot dinadinsul. Nu neaparat haina sau oricare alt criteriu exterior, ci roadele Duhului. Pe care le simtim, desigur, in masura in care avem si noi parte de un strop, macar, din acestea...

Pe de alta parte, atunci cand ne tinem la statornica nemultumire, cand suntem atat de preocupati de harul altui crestin, al unui preot sau al unui episcop, cand suntem prea dezamagiti sau obositi de propria lucrare a despatimirii s.a.m.d., fireste ca in acest caz nu mai zarim nimic decat propria poticnire pe care, vai, o proiectam asupra celorlalti.
Cu totii avem de infruntat aceasta mare ispita.
Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa ne concentram pe linistirea noastra, mai intai, pentru a putea sa reincepem lucrarea frumoasei pocainte. AMIN+