Importanta RUGACIUNII

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de cristiboss56

Urzelile vrăjmaşului sunt groaznice în timpul rugăciunii :oboseala , căscatul , risipirea minţii , dureri inesplicabile , graba , imaginaţia , etc. Le-am simţit şi le simt pe propria-mi piele , dar fără rugăciune , două -trei ore pe zi sau noapte nu pot trăi , viaţa devine un iad , nu am linişte, nu am somn , nu sunt efectiv , nu exist ! Am încercat , mi-am propus chiar pauză de la Acatiste lungi , de la paraclise , psaltire . Am zis să "mă refac". Ce mare înşelare ! ! ! Greu e să te rogi adevărat , dar mult mai greu e fără rugăciune. Am primit un mare şi neaşteptat ajutor , nesperat chiar , într o noapte extrem de ciudată , unică în viaţa mea , în cei 56 de ani ! Toată noaptea m-am rugat , în vis , sau poate nici nu am dormit, nu ştiu , dar m-am sculat extrem de odihnit şi fericit. Este primul meu "vis" pe care l-am ţinut minte de la cap la coadă. Am ţinut minte şi închinăciunile făcute de zeci de ori prin trezirea mea efectivă. A fost cea mai frumoasă noapte din viaţa mea , dragă Culai şi de atunci caut cu disperare să mă mai rog la fel, să mă bucur la fel. A fost ceva unic în viaţa mea şi acea noapte m-a întărit enorm, mi-a dat speranţă . . . !

Nu stiu ce sa spun, Cristian... Dupa parerea mea, oboseala si cascatul, nu sunt "urzeli", ci efecte ale propriului nostru trecut. Daca "avem grija" de sufletul nostru (in fapt... de cei din jur!!) nici oboseala nici cascatul nu au ce cauta. Da, poate fi inainte de a ne apuca de treaba, dar odata inceput... e ceva ce nu poate fi definit... Fiindca nici cu iubirea fata de o alta persoana cu care nu te plictisesti niciodata, nu poate fi comparata. E ceva foarte ciudat; desi parca exista un imbold de a amana sau de a nu mai face rugaciunea si desi, asa cum spui, parca simti o oboseala care te sfarseste, si poate chiar un cascat prelungit care sa te convinga de starea de oboseala, tu iti spui: "OK! O sa fac doar cutare si cutare lucru, si ma culc!" Dar "intrand" in acea stare, nu mai constientizezi nici oboseala, nici timpul care trece... Nu mai stii cand ai inceput si cand ai terminat ceva si te-ai apucat de altceva...
Dar in toate exista un pericol, poate in primul moment nesemnificativ de mic... Daca facem rugaciunea din bucurie sau recunostinta sau durerea pentru cineva anume, este una, iar daca o facem de dragul performantei, e cu totul alta problema... De aceea trebuie sa veghem neincetat si sa ne cercetam sufletul... Oricum singuri nu putem. E nevoie de o legatura stransa cu duhovnicul, care sa stie TOT si care sa ne mai tempereze daca ne entuziasmam, sau care sa schimbe putin directia, daca avem tendinta sa ne abatem din drum... Aici intervin "urzelile", nu neaparat asupra noastra direct, ci mai degraba asupra celor de langa noi de care ne pasa. Dar si-asa, acestea nu pot prinde radacini. Este ca si cum ti s-ar spune o gluma, fie ea si buna. Prima data razi, a doua oara zambesti, dar a treia oara te lasa rece fiindca stii poanta!... De fapt abia aici se descopera cu adevarat "importanta rugaciunii"!

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Nu stiu ce sa spun, Cristian... Dupa parerea mea, oboseala si cascatul, nu sunt "urzeli", ci efecte ale propriului nostru trecut. Daca "avem grija" de sufletul nostru (in fapt... de cei din jur!!) nici oboseala nici cascatul nu au ce cauta. ...[/i]!

Dar cum iti explici tu faptul ca pe mine ma apuca cascatul doar cand ma rog sau aud numele unei persoane - iertare daca nu-i pomenesc numele - si asta in conditii diferite, spatii diferite, dispozitii diferite? Si asta nu o data sau de doua ori...
Tocmai cand avem grija si batalia este mai mare - a cascatului, plictiselii, somnolentei, asocierilor indecente cu anumite cuvinte, etc
Eu una cred ca ar trebui sa fie chiar un semn de intrebare faptul ca esti atat de linistit la rugaciune, mai ales cand este arhicunoscut ca nu avem liniste tocmai cand facem ceva ce ne-ar fi bine!

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Crestin_Simona

Dar cum iti explici tu faptul ca pe mine ma apuca cascatul doar cand ma rog sau aud numele unei persoane - iertare daca nu-i pomenesc numele - si asta in conditii diferite, spatii diferite, dispozitii diferite? Si asta nu o data sau de doua ori...
Tocmai cand avem grija si batalia este mai mare - a cascatului, plictiselii, somnolentei, asocierilor indecente cu anumite cuvinte, etc
Eu una cred ca ar trebui sa chiar un semn de intrebare faptul ca esti atat de linistit la rugaciune, mai ales cand este arhicunoscut ca nu avem liniste tocmai cand facem ceva ce ne-ar fi bine!

Explicatia este simpla de tot. Atat timp cat vrajmasul inca mai are "credit" la tine, Dumnezeu ii ingaduie sa-si ia drepturile... Cand in sfarsit, reusim sa scapam de "datoriile" facute in vistieria lui, vine cu "oferte" stralucitoare, doar-doar mai facem un "credit" Uneori ne mai pacalim, si iar "muncim" din greu sa scapam de datorii... Cand chiar vede ca te-ai cam vacinat de inselarile lui, ii incearca pe cei din jurul tau, care inca nu au scapat de "datorii"... Iar tu... trebuie sa "lucrezi" si pentru ei, ca sa oranduiasca Dumnezeu liniste in viata ta!...
Cam asa stau lucrurile! Sau cel putin asa consider eu ca stau. Iertati-ma. Poate sunt altii care pot da explicatii mai bune decat mine!

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Explicatia este simpla de tot. Atat timp cat vrajmasul inca mai are "credit" la tine, Dumnezeu ii ingaduie sa-si ia drepturile... Cand in sfarsit, reusim sa scapam de "datoriile" facute in vistieria lui, vine cu "oferte" stralucitoare, doar-doar mai facem un "credit" Uneori ne mai pacalim, si iar "muncim" din greu sa scapam de datorii... Cand chiar vede ca te-ai cam vacinat de inselarile lui, ii incearca pe cei din jurul tau, care inca nu au scapat de "datorii"... Iar tu... trebuie sa "lucrezi" si pentru ei, ca sa oranduiasca Dumnezeu liniste in viata ta!...
Cam asa stau lucrurile! Sau cel putin asa consider eu ca stau. Iertati-ma. Poate sunt altii care pot da explicatii mai bune decat mine!

Sa inteleg ca atunci cand vrajmasul nu mai are credit, ca sa te citez, nu mai intervine cascatul? Adica cand am scapat de ,,datorie" apare altceva?

[cristiboss56]

ii

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Nu stiu ce sa spun, Cristian... Dupa parerea mea, oboseala si cascatul, nu sunt "urzeli", ci efecte ale propriului nostru trecut. Daca "avem grija" de sufletul nostru (in fapt... de cei din jur!!) nici oboseala nici cascatul nu au ce cauta. Da, poate fi inainte de a ne apuca de treaba, dar odata inceput... e ceva ce nu poate fi definit... Fiindca nici cu iubirea fata de o alta persoana cu care nu te plictisesti niciodata, nu poate fi comparata. E ceva foarte ciudat; desi parca exista un imbold de a amana sau de a nu mai face rugaciunea si desi, asa cum spui, parca simti o oboseala care te sfarseste, si poate chiar un cascat prelungit care sa te convinga de starea de oboseala, tu iti spui: "OK! O sa fac doar cutare si cutare lucru, si ma culc!" Dar "intrand" in acea stare, nu mai constientizezi nici oboseala, nici timpul care trece... Nu mai stii cand ai inceput si cand ai terminat ceva si te-ai apucat de altceva...
Dar in toate exista un pericol, poate in primul moment nesemnificativ de mic... Daca facem rugaciunea din bucurie sau recunostinta sau durerea pentru cineva anume, este una, iar daca o facem de dragul performantei, e cu totul alta problema... De aceea trebuie sa veghem neincetat si sa ne cercetam sufletul... Oricum singuri nu putem. E nevoie de o legatura stransa cu duhovnicul, care sa stie TOT si care sa ne mai tempereze daca ne entuziasmam, sau care sa schimbe putin directia, daca avem tendinta sa ne abatem din drum... Aici intervin "urzelile", nu neaparat asupra noastra direct, ci mai degraba asupra celor de langa noi de care ne pasa. Dar si-asa, acestea nu pot prinde radacini. Este ca si cum ti s-ar spune o gluma, fie ea si buna. Prima data razi, a doua oara zambesti, dar a treia oara te lasa rece fiindca stii poanta!... De fapt abia aici se descopera cu adevarat "importanta rugaciunii"!

Adevarat si frumos cuvantul tau , Culai !
De cate ori mi-a fost administrata doctoria amara , dar utila , pentru pacatele mele , rugaciunea a fost un strigat de durere , si ea a venit de la sine , a curs de la sine , fara efort , fara oboseala si fara amanare !
Poate ma crezi , sau poate nu , dar cand am o perioada mai lunga de liniste , fara caderi si ispite , incep sa ma inspaimant , caci slabesc putin rugaciunea , se stinge putin focul din ea , sau poate m-am invatat mai mult de "bici" , si-mi doresc putin din doctoria aceea amara !
Niciodata nu m-am rugat pentru performanta , din frica , din dragoste si credinta , cu siguranta .
Se poate compara importanta rugaciunii , cu necesitatea si importanta respiratiei , vitala vietii !i
In ultima perioada m-am axat mult si pe rugaciunea facuta pentru aproapele , fie el prieten sau vrajmas , si sa sti ca parca mi-am linistit mai mult sufletul in ultima perioada .
Te imbratisez cu drag !

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Crestin_Simona

Eu una cred ca ar trebui sa fie chiar un semn de intrebare faptul ca esti atat de linistit la rugaciune, mai ales cand este arhicunoscut ca nu avem liniste tocmai cand facem ceva ce ne-ar fi bine!

A, si acest punct de vedere mi-a scapat... Este adevarat ce spui, dar principiul este acelasi! Oricum, un lucru este clar: oricate "datorii" am avea, Dumnezeu nu-i ingaduie decat arareori sa-si ia tot odata. In mod normal, fiecare primeste incercari pe care sa le poata duce!!! Pe noi, obisnuiti cu tabieturi si avand o parere deosebita despre propria persoana, dar foarte proasta despre alte persoane, faptul ca primim astfel de incercari, ar trebui sa multumim lui Dumnezeu ca nu-i ingaduie vrajmasului sa ne faca mai mult rau... Pentru ca de fapt astea nu sunt "datoriile" pe care le avem la el, ci doar cateva dintre dobanzi, nesemnificative, dintr-un total general!...

Revin cu intrbarea:Sa inteleg ca atunci cand vrajmasul nu mai are credit, ca sa te citez, nu mai intervine cascatul? Adica cand am scapat de ,,datorie" apare altceva?

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Crestin_Simona

Revin cu intrbarea:Sa inteleg ca atunci cand vrajmasul nu mai are credit, ca sa te citez, nu mai intervine cascatul? Adica cand am scapat de ,,datorie" apare altceva?

Poate m-am exprimat prea in fuga... De fapt niciodata nu putem spune ca vrajmasul nu mai are "credit"... Doar ca, pentru "cascat", am reusit sa ne vaccinam. Adica, mai altfel vorbind, trecem la alt sistem monetar sau la... maruntis!... Din cate am inteles, cand vorbim de "cascat", exista undeva un rau foarte puternic ce are mare influenta asupra noastra. Acest rau nu vine direct de la vrajmas, ci de la munca pe care a depus-o el ca sa se ajunga acolo, prin intermediul altor suflete ratacite.
Daca am scapat de "cascat", dupa parerea mea este un semn foarte bun, mai ales daca reusim sa ne mentinem definitiv astfel. Imi amintesc de sora Dorina Stoica, pe cand facea parte din grupul de rugaciune de pe forum, cum imi spunea ca trece prin niste momente groaznice, astfel incat aproape ca nu reusea sa duca la capat o catisma, din cauza cascatului. Dupa ce se ridica, nu mai simtea acea greutate sau oboseala. "Depasirea" acestei faze si ramanerea pe acelasi nivel (din pacate, un loc castigat, nu este chiar ca o diploma obtinuta, ci trebuie o permananta lupta, pentru a nu pierde acest privilegiu in alte "batalii"), este un prim pas catre "ceva". E ca si cum ai merge intr-o directie, prin ciulini, prin hartoape, prin bolovanis, si... vreme urata. Nu ai nici o tragere de inima si este foarte obositor. O asemenea rugaciune este o corvoada, un canon, nu o pravila, si nu stii cum sa faci sa scapi mai repede sau eventual sa n-o mai faci. Ba parca ai da orice sa faca altul in locul tau!... Dar cand dintr-o data apare soarele, apare poteca si mai apare si "o bicicleta", parca abia astepti sa faci un pic de "sport", mai ales ca din ce in ce, peisajul este mai frumos, ba chiar esti "rasplatit" cu anumite "daruri" pe care le gasesti pe drum... Stiu, pare ca un antrenament pentru performanta, dar de fapt e vorba de placera de a descoperi "bucurii".
Deci, intr-adevar, de "datorie" nu scapam decat partial, si intotdeauna va aparea "altceva". Dar NU peste puterile noastre, fiindca Dumnezeu nu ne cere sa platim pentru ceea ce nu constientizam si nici nu ne cere mai mult decat putem duce. Problema este ca omul "se preface" ca nu-si da seama... E un mod de a-si fura caciula, fiindca chiar daca el o face pe naivul, Ingerul Pazitor nu doarme niciodata si il pune la curent cu ce-i bine si ce nu-i in voia lui Dumnezeu.
Viata fara buna-chibzuinta, e un miraj. Suntem inconjurati de atatea "greseli marunte", pe care pe de o parte le facem, iar pe de alta, le vanam la ceilalti, incat nici nu realizam cum ne facem vinovati de pacate mari si grave. Imi vine acum in minte o caricatura in care era prezentat un om care aduna cu multa satisfactie maruntisul cazut din buzunarele altora, in timp ce, din buzunarul lui de la spate ii cadeau bancnote mari!! Sau acea vedenie a unui monah induhovnicit cand "l-a vazut" pe unul dintre cei care se spovedeau la el, cum se ostenea sa umple cu galetile un butoi cu apa, care era spart, si care tot gol ramanea de fiecare data!
In zadar vorbim, in zadar ne ostenim, daca in inima nu avem acea picatura de har pe care bunul Dumnezeu sa se indure sa o puna acolo, chiar daca nu meritam. Dar se intampla un lucru foarte ciudat: desi El se indura de fiecare dintre noi si ne strecoara regulat acea picatura, noi ori ne prefacem ca nu observam si nici nu ne gandim sa mai si multumim pentru asta, ca sa nu mai spun ca nu facem nici un pic de efort real, pentru a o pastra acolo, sau chiar pentru a o inmulti cu alta ocazie cand Dumnezeu va reveni cu alta picatura!... Asa e omul. Mereu vrea, mereu cere, mereu carteste, mereu e de alta parere decat Dumnezeu!...

[cristiboss56]

DESPRE RUGACIUNE : Parintele Staniloae

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Poate m-am exprimat prea in fuga... De fapt niciodata nu putem spune ca vrajmasul nu mai are "credit"... Doar ca, pentru "cascat", am reusit sa ne vaccinam. Adica, mai altfel vorbind, trecem la alt sistem monetar sau la... maruntis!... Din cate am inteles, cand vorbim de "cascat", exista undeva un rau foarte puternic ce are mare influenta asupra noastra. Acest rau nu vine direct de la vrajmas, ci de la munca pe care a depus-o el ca sa se ajunga acolo, prin intermediul altor suflete ratacite.

Ai putea fi un pic mai concret? Cum am reusit sa ne vaccinam - ca eu nu inteleg. Adica cand incepem sa fim atenti la acest aspect, nu mai cascam ci ne plictisim, de exemplu?
Unde exista acel rau foarte puternic atunci cand cascam? Nu vine de la vrajmas dar vine de la munca lui? Nu tot vrajmas se cheama a fi? Aici mai pierdut de tot. Nu fac misto. Probabil ai multe lucruri de spus, le sintetizezi si le transpui ca si cum noi am sti deja logica prin care ai ajuns la aceasta concluzie. Thx, ma straduiesc sa empatizez dar totusi... am nevoie de ajutorul tau ca sa te inteleg!

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Asa e omul. Mereu vrea, mereu cere, mereu carteste, mereu e de alta parere decat Dumnezeu!...

Asta asa este! Dar vezi ca si aici am pornit de la o tema si am ajuns la alta...