Sfantul Serafim de Sarov despre dobandirea Sfantului Duh

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Leonid7

Stiu acest capitol al Sfantului Serafim,de foarte mult timp,si il recitesc periodic,cand imi cade in mana.Insa opinia mea,este ca daca ai ceva de spus la ceea ce spune parintele Serafim,trebuie sa o faci cu cuvintele tale,nu sa reproduci ceea ce scrie in carte.Eu personal nici nu pot citi mult pe calculator,imi fortez prea mult ochii.Deci ar fi interesant de vazut ce parere avem noi insine despre aceasta povestire foarte raspandita....Cum am putea noi insine dobandi Duhul Sfant,cu metodele noastre ,cum am gandit noi,dupa ce am citit cele spuse de parintele Serafim. Si ,ce alti parinti au dat acelasi sfat,cu alte cuvinte insa? etc etc

Păi, în acest caz, ... foarte frumos îmi pare! Sunt dornic să îţi ascult o primă opinie. Nu te sfii, că doar nu te opreşte nimeni, sper.
La rândul meu îmi voi spune şi eu un gând, o simţire, ceva, dacă am.
Deocamdată mărturisesc că prefer să citesc, motivul fiind simplu: sunt îndatorat cu bucurie Sfântului Serafim, atât cât poate unul ca mine să iubească un sfânt. Şi mă sfiesc să vorbesc despre omul atât de minunat care e Sfântul Serafim. Simt că l-aş nedreptăţi sau murdări cu grosolănia gândurilor mele...
Aş vrea totuşi să particip şi eu cândva la dezbatere, dacă voi avea ceva demn de formulat.
Toate cele bune!

P.S. Materialele oferite de colegii noştri aici pe topic îmi par cât se poate de folositoare, întrucât ne ajută, pe cei care avem nevoie, să ne îmbogăţim imaginea, cugetul, simţirea faţă de Sfântul Serafim şi implicit, evident, faţă de Biserică. Sunt texte ziditoare de suflet, aşa cred. Chiar dacă le-am citit cândva, cred că e folositor să le recitim periodic.

[cezar_ioan]

Sunt îndatorat faţă de Cristian pentru iniţiativa de a posta fragmente din cartea despre Sfântul Serafim. O carte pe care o consider din aceeaşi categorie cu "Stareţul meu, Gheron Iosif Isihastul", "Viaţa" cuviosului Paisie Aghioritul, cartea despre Vlădica pe care o pomenise Cristian pe alt topic şi altele asemenea.
Ca şi în "Vieţile sfinţilor", în astfel de scrieri regăsim un accent aparte, fără de care toată lucrarea noastră poate fi de pomană sau pur şi simplu înşelare: accentul pus pe dobândirea Duhului Sfânt. Sau, după pierderea Lui, accentul pus pe căutarea re-dobândirii. Cazul Sfântului Siluan, unic pentru puterea de a descrie drumul prin pustiul părăsirii, până la înfruntarea făţişă a deznădejdii, chiar.
Un text ca acesta postat de Cristian cred că ne este de maxim folos, întrucât mai întâi ne fereşte de câteva pericole:
- iluzia că participarea mecanică la cele bisericeşti aduce mântuirea
- iluzia că nu e pentru oricine dobândirea Duhului Sfânt, ci doar pentru mari sfinţi (o concepţie elitistă, străină duhului Bisericii, străină chemării Domnului pentru toţi oamenii); uitîndu-se că sfinţii, mici sau mari (ce etichete nepotrivite!) au fost cu toţii extrem de umili, de "mici" - prin sărăcia lor cu duhul, prin smerenie
- iluzia că tratatele de teologie şi multa rugăciune şi multa postire sunt totul şi că aduc de la sine mântuirea
- iluzia că bucuriile credinţei se reduc la dulcegile sau amarele trăiri sentimentale la întâlnirea cu o situaţie sau alta din viaţa liturgică
- iluzia că fără Duhul Sfânt avem vreun cuvânt adevărat în gură
- iluzia mortală că ne putem petrece timpul într-un soi de nepăsare, cu conştiinţa liniştită de îndeplinirea "îndatoririlor" bisericeşti; când de fapt nu suntem decât amorţiţi şi impotenţi în faţa problemei mântuirii şi sfinţirii, fără nici o victorie palpabilă, dacă nu am dobândit pe Duhul Sfânt.

Astfel de texte, care arată scopul eforturilor nevoinţelor şi ascezei creştine aici pe pământ, consider că sunt absolut necesare pentru a avea oarecare imagine corectă despre ce vrea să însemne un zvâc real de pocăinţă.

[Leonid7]

În prealabil postat de cezar_ioan

Păi, în acest caz, ... foarte frumos îmi pare! Sunt dornic să îţi ascult o primă opinie. Nu te sfii, că doar nu te opreşte nimeni, sper.
La rândul meu îmi voi spune şi eu un gând, o simţire, ceva, dacă am.
Deocamdată mărturisesc că prefer să citesc, motivul fiind simplu: sunt îndatorat cu bucurie Sfântului Serafim, atât cât poate unul ca mine să iubească un sfânt. Şi mă sfiesc să vorbesc despre omul atât de minunat care e Sfântul Serafim. Simt că l-aş nedreptăţi sau murdări cu grosolănia gândurilor mele...
Aş vrea totuşi să particip şi eu cândva la dezbatere, dacă voi avea ceva demn de formulat.
Toate cele bune!

P.S. Materialele oferite de colegii noştri aici pe topic îmi par cât se poate de folositoare, întrucât ne ajută, pe cei care avem nevoie, să ne îmbogăţim imaginea, cugetul, simţirea faţă de Sfântul Serafim şi implicit, evident, faţă de Biserică. Sunt texte ziditoare de suflet, aşa cred. Chiar dacă le-am citit cândva, cred că e folositor să le recitim periodic.

Uite sa iti spun un gand: Traim intr-o vreme in care ne este foarte usor sa vorbim despre Dumnezeu,chiar destul de adanc,insa in fapte sa fim saraci foarte.Avem multe carti si citindu-le ne formam mintea oarecum in aceasta directie,ceea ce este bine,insa nu inaintam deloc in fapte concrete ,asta este problema.

[cezar_ioan]

De acord, drag prieten, drag: ce putem, însă, să facem?
Tu, mai întâi, că ai pus problema (dreaptă, dealtfel), spune-ne: ce faci tu?
Răspunde mai întâi la încercarea ta, de vrei să avem şi noi, amărâţii, oarecare nădejde...

Lumină!, în Hristos Domnul!
Lumină!

[cristiboss56]

În prealabil postat de cezar_ioan

De acord, drag prieten, drag: ce putem, însă, să facem?
Tu, mai întâi, că ai pus problema (dreaptă, dealtfel), spune-ne: ce faci tu?
Răspunde mai întâi la încercarea ta, de vrei să avem şi noi, amărâţii, oarecare nădejde...

Lumină!, în Hristos Domnul!
Lumină!

Tocmai nerabdarea unora de a citi , de a acumula informatii utile si tamaduitoare pentru minte si suflet , va duce la aceasta nenorocite de ignoranta si superficialitate !
Un prim raspuns dat chiar aici in thread :

Se poate zice, intr-un fel, ca dobandirea Duhului Sfant este untdelemnul ce le lipsea fecioarelor celor nebune. Au fost numite nebune doar pentru ca uitasera rodul trebuincios al virtutii, harul Duhului Sfant, fara de care nimenea nu este si nu poate fi mantuit, caci: "Prin Duhul Sfant fiecare suflet este inviorat, iar prin curatire este transfigurat si luminat de Sfinta Treime, intr-o Sfanta taina."

[cristiboss56]

În prealabil postat de cezar_ioan

De acord, drag prieten, drag: ce putem, însă, să facem?
Tu, mai întâi, că ai pus problema (dreaptă, dealtfel), spune-ne: ce faci tu?
Răspunde mai întâi la încercarea ta, de vrei să avem şi noi, amărâţii, oarecare nădejde...

Lumină!, în Hristos Domnul!
Lumină!

Credinta fara FAPTE este moarta 100 % , o sti foarte bine si o stiu si cei "nepriceputi" si "framantati" de tot felul de nimicuri de tip mahala , caci asa sunt unii , vin , tulbura , ranjesc si pleaca in nebunia lor !
Imi esti martor , bun prieten , ca am scris de mii de ori pe acest forum , ca daca dupa fiecare Sfanta Marturisire a noastra in fata Duhovnicului , nu iinlaturam pentru totdeauna un pacat cat de mic , il pomenim pe Dumnezeu doar cu buzele si nimic mai mult , ori nu cred ca cineva de aici asta isi doreste .Aici intervine si forta tainica de nepatruns a Duhului Sfant , si tocmai de aceea am adus aceast text despre Duhul Sfant , si tu sti cel mai bine asta frate Ioane !

[cristiboss56]

O mica paranteza in afara subiectului , te rog sa-i pomenesti pentru luminare si indreptare pe Userii "fosti "si actuali : Leonte si Daniel777 !
Sa revenim la subiect , cu iertare pentru paranteza aceasta necesara . . . !

[Leonid7]

În prealabil postat de cezar_ioan

De acord, drag prieten, drag: ce putem, însă, să facem?
Tu, mai întâi, că ai pus problema (dreaptă, dealtfel), spune-ne: ce faci tu?
Răspunde mai întâi la încercarea ta, de vrei să avem şi noi, amărâţii, oarecare nădejde...

Lumină!, în Hristos Domnul!
Lumină!

Nu fac ceva concret ,pentru ca altfel nu as mai fi pe aici. Dar incerc sa evit autosuficienta ivita prin lecturarea cartilor duhovnicesti,care ne face sa ne credem invatati in ale credintei si caut credinta simpla ,primara,in care declararea atributului de crestin insemna ceva si in fapta.Acum nu mai inseamna nimic,ne declaram crestini,mergem la Biserica,postim,invatam si pe altii ,insa participam si la bucuriile acestei lumi din pacate. Nu reusim sa facem rugaciunile cum trebuie etc..

[catalin2]

În prealabil postat de Leonid7

Nu fac ceva concret ,pentru ca altfel nu as mai fi pe aici. Dar incerc sa evit autosuficienta ivita prin lecturarea cartilor duhovnicesti,care ne face sa ne credem invatati in ale credintei si caut credinta simpla ,primara,in care declararea atributului de crestin insemna ceva si in fapta.Acum nu mai inseamna nimic,ne declaram crestini,mergem la Biserica,postim,invatam si pe altii ,insa participam si la bucuriile acestei lumi din pacate. Nu reusim sa facem rugaciunile cum trebuie etc..

Pe langa fapte trebuie sa cunoastem si invatatura crestina, pe langa fapte. Iar in aceste cuvinte Sfantul Serafim se prezinta si invatatura crestina si ce fapte trebuie sa facem. Stii povestea cu padurea, oamenii incearca sa ajunga intr-un loc dar in jungla padurea e deasa si trebuie sa taie copacii. Incearca cele mai bune metode de taiat copacii, ascut topoarele, dar nimeni nu se urca intr-un copac inalt sa vada daca e drumul cel bun, merg spre amrgine sau se afunda in padure. Pentru ei conteaza ca inainteaza si au gasit metode tot mai bune.

[catalin2]

O spun doar ceva despre invatatura prezentata de sfantul Serafim de Sarov chiar la inceputul cuvintelor sale. Sfantul ne spune ca doar faptele credintei sunt mantuitoare, faptele bune facute de cei ce nu sunt credinciosi sau crestini nu aduc nici har si nici vreo rasplata pentru viata viitoare. Dar sunt totusi fapte bune si Domnul il va ajuta sa afle adevarul si astfel sa primeasca rasplata. Dar va avea parte de aceasta doar daca pana la sfarsitul vietii vina in credinta dreapta si astfel primeste si harul mantuitor:
"Astfel Domnul intrebuinteaza toate mijloacele Sale dumnezeiesti pentru a-i darui unui astfel de om, in schimbul faptelor sale bune, sansa de a nu-si pierde rasplata din viata ce va sa vina. Dar pana se sfarseste aceasta viata, trebuie sa punem inceput cu o dreapta credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit in lume sa mantuiasca pe cei pacatosi si care, prin dobandirea de catre noi a harului Duhului Sfant, aduce in inimile noastre Imparatia lui Dumnezeu si ne deschide calea spre castigarea binecuvantarilor vietii ce va veni. Dar primirea de catre Dumnezeu a faptelor bune care nu sunt savarsite din dragoste de Hristos se limiteaza la aceasta: Ziditorul daruieste mijloacele pentru a le face sa vieze (cf. Evrei 6:1). Sta in puterea omului a le face sa traiasca sau nu. De aceea Domnul a spus iudeilor: "Daca ati fi orbi n-ati avea pacat. Dar acum ziceti: noi vedem. De aceea pacatul ramane asupra voastra" (Ioan 9:41). Daca un om precum Cornelie este placut in fata Domnului pentru faptele sale bune, desi acestea nu sunt facute de dragul de Hristos, si apoi crede in Fiul Sau, asemenea fapte ii vor fi socotite ca fiind facute din dragoste de Hristos. Dar in situatia contrara, omul nu are nici un drept sa se planga atunci cand binele pe care l-a facut este nefolositor."