Asemanari intre budism tibetan si crestinism ortodox

[florin.oltean75]

Aspectul pragmatic al intelepciunii – “facerea de bine”

Toate fapturile isi formeaza o conceptie proprie, prin experienta (prin instruire/autoinstruire/autoreglare) cu privire la "pragmatismul dobandirii fericirii" - o fericire inteleasa prin prisma unui anumit filtru axiologic.


Unele devin abile in actiunea de a vana, altele sesizeaza cauzalitati subtile in fluxuri financiare, vulnerabilitati juridice sau productivitatea aliantelor politice/intretinerii relatiilor cu personalitati influente.

Altele se rezuma in a scoate pe piata, in a-si "vinde" diferite forme calificare.


===============================

Care forma este cea mai pragmatica, mai eficienta?

Care dintre ele produce "cantitatea cea mai mare de fericire"?

==============================

Intelepciunea spune astfel:

"Fericirea proprie depinde de fericirea tuturor celorlalte fiinte."

Aceasta este relatia de cauzalitate esentiala in ceea ce priveste productia de fericire proprie.

Fericirea proprie nu depinde doar de fericirea celorlalti crestini sau crestini ortodocsi. Sau numai de fericirea europenilor.

Ci de fericirea tuturor fiintelor "care exista".

Daca una singura este nefericita - fericirea proprie nu poate fi intreaga, nu atinge maximul de potential.

De aceea pentru a produce fericire proprie trebuie cautat in permanenta/lucrat pentru a produce mai intai fericire celorlalti - celor de langa noi iar, in final, tuturor fiintelor.

=========================

In crestinism “facerea de bine” este poruncita.
In budism este explicata.

[florin.oltean75]

Lotusul si porumbelul

”… fără răutate ca porumbeii”

Lotusul budist si porumbelul crestin. Doua simboluri care reflecta acelasi inteles.


Curatenia interioara. Nevinovatia. Puritatea. O stare interioara extra-ordinara, necesara mantuirii (dobandirii fericirii fara-de-sfarsit).

"Oita intre lupi" poate ar fi corespondentul crestin mai adecvat lotusului budist - pentru ca reflecta, asemeni lotusului care creste din noroi, dihotomia realitatii mundane: puritatea interioara in contrast cu impuritatea exterioara. Sau puritatea adancului sufletului in contrast cu impuritatea miscarilor din "vazduhul" sau.


Oita sau porumbelul sunt prin natura lor nevinovate, pure – pot exista fara experienta pradatorului. Lotusul, insa, nu poate rasari fara experienta noroiului.

Din aceasta perspectiva lotusul este un simbol mai profund.

[florin.oltean75]

Am treaba, n-am treaba

“Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
Jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.”

Odihna, odihna …este una din proprietatile Marelui Bine – care este Insusi Dumnezeu.

Odihna Promisa este o stare corelata cu nemiscarea sau, poate mai bine exprimat, cu o stare care transcende miscarea.

Odihna, in general, este o stare aflata dincolo de necesitate, de nevoi imperative care trebuie satisfacute prin efort asumat.

Atat budismul cat si crestinismul, in esenta, cauta aceasta nemiscare extraordinara. O nemiscare care nu este o incremenire / inghetare, cadere in amorf sau nefiinta, ci o plenitudine existentiala care deja contine in sine toate miscarile. Odihna ca suma a tuturor expresiilor –iar nu negarea acestora. Comunicarea profunda cu toate partile Intregului (“biserica” in intelesul cel mai adanc al termenului).

In crestinism, formulele semantice radacina directioneaza mintea spre aceasta relaxare suprafireasca, in care intelegerea isi regaseste stralucirea prin unirea/comunicarea progresiva cu Esentialul. “Dialog” direct cu Sursa a Tot Ceea ce Este.

Exemple de propozitii care cultiva psihologia acestei nemiscari:

“Tu Unul Stii de ce am nevoie”
“Vezi si Fă după Mila Ta”
”Loveste-mă si mă Tămăduieste”
”Doboară-mă si mă Ridică”
….
“Toata viata Lui Hristos sa o dam”

Dumnezeu se misca, este Agentul - credinciosul este atent la miscarile Lui Dumnezeu si le primeste indiferent de continutul acestora. Aceasta atentie deosebita este miezul nemiscarii care, in urma unei nevointe persistente, in cele din urma, va rodi in Odihna Vesnica.

Privita prin prisma virtutilor, nemiscarea este exprimata cel mai bine sub forma ascultarii si rabdarii.

Aceasta nemiscare este deosebita de toate celelalte forme de nemiscare, pentru ca doar ea este vazatoare de Dumnezeu.

Una din cele mai eficiente rugaciuni, in acest sens, poate fi gasita in Patericul Egiptean, unde se spune ca un calugar obisnuia sa spuna tot timpul, indiferent de activitatea pe care o desfasura, “N-am treaba!” Se hranea astfel cu mierea nemiscarii in miscare, cu Dumnezeu Insusi.


“Odihna” este un termen mai usor de inteles de mintea umana decat “Dragostea”, prin incarcatura fiziologica care o presupune.

Prin Odihna se ajunge mai usor la descoperirea sensului adanc al Dragostei.

O Dragoste privita prin vartejul miscarilor mundane apare neclara, deformata. Pentru ca ochiul sa fie curat este necesar saltul in centru, in linistea clara, in limpezimea nemiscarii.

Budismul apeleaza, in principiu, la aceleasi formule, cu nuante specifice, bineinteles.

Apofatismul budist insa rezolva direct, profund, toate formele de interactiune subiect – obiect, indiferent de variatie sau expresie. Gaseste linistea clara in orice zgomot produs de coliziunea celor cinci simturi cu lumea.