Faptele bune - in lumina ortodoxiei

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de iustin10

Un credincios e smerit, un om natural bun, e multumit de sine

Experienţa propriu-zisă a credinţei lucrătoare în om prin har,
arată că orice credincios smerit nu e mulţumit de sine. Ci e recunoscător lui Dumnezeu. Cu cât credinciosul e mai smerit, cu atât el e mai uimit de Bunătatea Domnului şi mai desprins de vreo mulţumire de sine.

Nu poate fi bun un om natural pentru că bunătatea nu vine din natură, ci din cultură. În cazul nostru, din cultura Duhului, din har. Mai exact din relaţie şi în relaţie. NImeni nu e bun în sine, bunătatea nu e o însuşire per se, nu e proprietatea cuiva ci e o manifestare în relaţie. Bun nu e un termen absolut ci întotdeauna unul relaţional, relativ la altul.
Aminteşte-ţi cum răspunde Învăţătorul când cineva din mulţime îl numeşte "bun"!
Prin aceasta, Domnul arată că voieşte să reteze brusc orice înaintare în iluzia bunătăţii ca însuşire naturală a oamenilor. Atrage viguros atenţia că bunătatea este un rod al împreună-vieţuirii omului cu harul lui Dumnezeu, este o roadă a Duhului în om, al acestei relaţii.

Nu e folositor nouă să trăgem Revelaţia în jos, morfolind-o prin gândurile noastre, siluind-o, sluţindu-i chipul, făcînd-o după măsura noastră. Nu merge să asimilăm Învăţătura şi Predania la schemele noastre.
Ci dimpotrivă, ne e de folos să ne acomodăm (să restructurăm) schemele de interpretare şi de vieţuire la Învăţătură. Să ne ridicăm noi la Munte, lăsînd jos ca pe nişte cârpe murdare sau ca pe nişte pietroaie care ne împiedică la urcuş, toate ale noastre.
"Lasă toate ale tale şi urmează Mie!"

Dar nu se paote obţine nici un progres când mintea e ruptă din relaţia cu Dumnezeu. Doar în relaţie are loc o îmbunătăţire, aşa cum doar în relaţie cu apa şi lumina creşte pomul, doar în relaţie cu focul se înroşeşte fierul.
Tu voieşti ca pomişorul şi fierul să sporească cu de la sine putere, în solipsism. În virtutea nu ştiu cărei proprietăţi interne, autogenerative.
Oare de ce nu îţi lărgeşti interpretarea şi nu voieşti să pricepi că aşa ceva pur şi simplu nu funcţionează?

Ce spui tu va funcţiona doar atunci când pomii vor creşte de la sine, fără ajutorul vreunui factor de mediu, când copiii vor vorbi singuri fără ajutorul semenilor, când genele vor da cu de la sine putere naştere ochilor, inimii, mâinilor fără ajutorul organismului mamei etc.

Omul singur fără relaţia cu Dumnezeu, relaţie concretă în care nu doar Dumnezeu participă ci învaţă să participe şi omul, înnoindu-şi mintea, omul singur moare în el însuşi.
Tot ce avem de făcut e să învăţăm să participăm la Dumnezeire. Despre aceasta ne-a vorbit Hristos şi ne-a arătat prin Pilda Vieţii Lui cum se face, voind să înţelegem că Dumnezeu S-a împăcat cu omul şi că acum a venit vremea ca şi omul să se împace cu Dumnezeu. În acest sens a fost dat Noul Legământ.
Dar omul nu voieşte...

[iustin10]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Omul singur fără relaţia cu Dumnezeu, relaţie concretă în care nu doar Dumnezeu participă ci învaţă să participe şi omul, înnoindu-şi mintea, omul singur moare în el însuşi.
Tot ce avem de făcut e să învăţăm să participăm la Dumnezeire. Despre aceasta ne-a vorbit Hristos şi ne-a arătat prin Pilda Vieţii Lui cum se face, voind să înţelegem că Dumnezeu S-a împăcat cu omul şi că acum a venit vremea ca şi omul să se împace cu Dumnezeu. În acest sens a fost dat Noul Legământ.

Ai pornit de la cuvantul meu 'omul natural bun' ,pentru a imi dovedi ca doar Dumnezeu este bun. Si pentru mine e la fel de clar acest lucru,noroc ca am strecurat acolo omul 'natural' bun,adica nu prin har.
Tot ce zic trebuie privit relativ la o stare opusa inferioara , precum si in evolutie
Sa ma explic : bunatatea la care fac referire este in contradictie cu rautatea care prea adesea caracterizeaza relatiile umane . Nu poti nega rautatea,caci o intalnim peste tot,dar nu poti nega nici anumite atitudini exemplare ,'bune' , ale semenilor nostril. Acesta e intelesul ,relativ, adica o atitudine mai buna decat o abordare egoista ,agresiva . Nu este intelesul absolut , la care numai Dumnezeu sau prin Dumnezeu avem acces

[dobrin7m]

În prealabil postat de iustin10

Tot ce zic trebuie privit relativ la o stare opusa inferioara , precum si in evolutie
Sa ma explic : bunatatea la care fac referire este in contradictie cu rautatea care prea adesea caracterizeaza relatiile umane . Nu poti nega rautatea,caci o intalnim peste tot,dar nu poti nega nici anumite atitudini exemplare ,'bune' , ale semenilor nostril. Acesta e intelesul ,relativ, adica o atitudine mai buna decat o abordare egoista ,agresiva . Nu este intelesul absolut , la care numai Dumnezeu sau prin Dumnezeu avem acces

Priveste sfantul. Acesta tace desi stie privind omul, ce ascunde inima lui: ii stie bunatatea dar ii stie si pacatul. Si totusi tace cu iubire ingaduitoare. Il binecuvinteaza pe om si se roaga pentru el.

Deseori m-a framantat intrebarea: cum sa ma raportez, ce atitudine sa adopt fata de omul din fata mea? aratandu-i pacatul , laudandu-i bunatatea? am vazut ca lumea din lume se supara la aratarea pacatului si se bucura la lauda bunatatii. este o mare suferinta sa privesti duhul lumii din lume si o mare bucurie sa privesti bunatatea din lume. insa mai mereu este suferinta. caci pacatosi fiind si constienti fiind de pacatul nostru si al lumii, suferim.
este nevoie de o tacere plina de rugaciune pentru omenire. si iubire. caci ce este spus mai mult de atat, despre taine, mantuire, traire pentru dobandirea Harului, la omul care nu este inca la masura intelegerii acestora, este spus degeaba si este inteles complet gresit.

da, aveti dreptate. este nevoie de o atitudine mai buna:tacuta insa plina de faptele iubirii - cea mai de pret fiind rugaciunea si exemplul personal.

[dobrin7m]

Majoritatea oamenilor din lume sunt cuprinsi de duhul minciunii. acesta vine din dorinta de a ascunde pacatul in fata celorlalti. mare durere sa privesti minciuna si sa taci. un lucru greu dar daca nu taci te va defaima cu minciuni. insa aceeasi oameni fac si lucruri bune. nu ramane decat rugaciunea si atitudinea plina de iubire. si cum ar fi altfel? nu avem si noi pacatele noastre?

trebuie sa invatam in fata cui sa vorbim si in fata cui sa tacem, cand, cum si cat sa vorbim si cand, si cat sa tacem. si prin tacere putem marturisi credinta, lasand faptele sa vorbeasca.

[iustin10]

În prealabil postat de dobrin7m

insa mai mereu este suferinta. caci pacatosi fiind si constienti fiind de pacatul nostru si al lumii, suferim.
este nevoie de o tacere plina de rugaciune pentru omenire. si iubire. caci ce este spus mai mult de atat, despre taine, mantuire, traire pentru dobandirea Harului, la omul care nu este inca la masura intelegerii acestora, este spus degeaba si este inteles complet gresit.

da, aveti dreptate. este nevoie de o atitudine mai buna:tacuta insa plina de faptele iubirii - cea mai de pret fiind rugaciunea si exemplul personal.

Bunatatea de care vorbiti,anume rugaciunea pentru celalalt in tacere e de o natura superioara, spirituala . La acestea pot ajunge cei ale caror rugaciuni chiar sunt ascultate de Dumnezeu ,caci ei cunosc natura umana si stiu exact de ce are nevoie celalalt : paine,cuvant , sau intelegere
Noi ,astia mai mici, degeaba cerem vindecarea cuiva de o boala prin rugaciune, caci poate boala aceea a fost randuita de Dumnezeu, sau poate se ascunde putina mandrie, ca venim noi de pe site si facem minuni , sau iarasi alt prilej de mandrie ,<<eu am rezolvat toate problemele mele , a mai ramas doar sa ii rezolv iute si pe acesta >>
Pentru antrenament , la noi, cei mici , ne raman faptele mai la indemina : sa ii spunem un cuvant bun dar nu de lauda desarta , sa il primim cand e singur , sa ii facem o surpriza cand se crede nevazut de nimeni, sa il ajutam cu 2 lei cand are nevoie , sa nu cerem acesti bani inapoi . Sa-i dam incredere celui fricos,speranta celui deznadajduit ,lumina celui ratacit ,si paine celui flamind .

Ei bine,cine face aceste fapte ,chiar necredincios fiind ,poate din ignorare sau din zona geografica in care s-a nascut ,arata ca Hristos este in mijlocul nostru,si se arata acolo unde te astepti mai putin.
Omul acela habar nu are ca pe chipul sau straluceste Hristos,dar pentru cineva care isi cauta credinta ,aceste fapte pot fi un bun prilej de a aduce lauda lui Dumnezeu,si a merge mai intarit pe drumul credintei

[dobrin7m]

În prealabil postat de iustin10

Bunatatea de care vorbiti,anume rugaciunea pentru celalalt in tacere e de o natura superioara, spirituala . La acestea pot ajunge cei ale caror rugaciuni chiar sunt ascultate de Dumnezeu ,caci ei cunosc natura umana si stiu exact de ce are nevoie celalalt : paine,cuvant , sau intelegere
Noi ,astia mai mici, degeaba cerem vindecarea cuiva de o boala prin rugaciune, caci poate boala aceea a fost randuita de Dumnezeu, sau poate se ascunde putina mandrie, ca venim noi de pe site si facem minuni , sau iarasi alt prilej de mandrie ,<<eu am rezolvat toate problemele mele , a mai ramas doar sa ii rezolv iute si pe acesta >>
Pentru antrenament , la noi, cei mici , ne raman faptele mai la indemina : sa ii spunem un cuvant bun dar nu de lauda desarta , sa il primim cand e singur , sa ii facem o surpriza cand se crede nevazut de nimeni, sa il ajutam cu 2 lei cand are nevoie , sa nu cerem acesti bani inapoi . Sa-i dam incredere celui fricos,speranta celui deznadajduit ,lumina celui ratacit ,si paine celui flamind .

Ei bine,cine face aceste fapte ,chiar necredincios fiind ,poate din ignorare sau din zona geografica in care s-a nascut ,arata ca Hristos este in mijlocul nostru,si se arata acolo unde te astepti mai putin.
Omul acela habar nu are ca pe chipul sau straluceste Hristos,dar pentru cineva care isi cauta credinta ,aceste fapte pot fi un bun prilej de a aduce lauda lui Dumnezeu,si a merge mai intarit pe drumul credintei

Dumnezeu asculta rugaciunea fiecarui om care se roaga curat. si a celor mici asa ca noi. totul este sa renuntam a cere dupa voia noastra ci dupa voia Domnului. caci, dupa cum bine ati spus, nu stim noi ce are nevoie fiecare, insa Domnul stie. \si mai este nevoie de ceva foarte important: incredere deplina in Dumnezeu.
faptele exterioare, de ajutorare a aproapelui trebuiesc facute in orice situatie, dupa puterea fiecaruia.

[catalois]

Ce inseamna increderea in Dumnezeu?
Ca EL ne va face viata asa cum o credem noi?
Ca EL ne va transforma viata asa cum avem nevoie ca sa ne mantuim?
Increderea in Dumnezeu este credinta ta proprie si egocentrica iar credinta in Dumnezeu este credinta in dirijarea de catre Dumnezeu a sufletului tau catre mantuire.
Speculatii puem face cu totii.

[Mena59]

În prealabil postat de catalois

Ce inseamna increderea in Dumnezeu?
Ca EL ne va face viata asa cum o credem noi?
Ca EL ne va transforma viata asa cum avem nevoie ca sa ne mantuim?
Increderea in Dumnezeu este credinta ta proprie si egocentrica iar credinta in Dumnezeu este credinta in dirijarea de catre Dumnezeu a sufletului tau catre mantuire.
Speculatii puem face cu totii.

Increderea in Dumnezeu inseamna ca:
- urmand calea pe care ne-a aratat-o Domnul Iisus Hristos, urmand poruncile Lui ( intre care porunca Iubirii este Regina) urmand, deci, invataturile Lui SA AVEM INCREDERE CA vom mosteni Imparatia Cerurilor. Acesta este dorinta crestinilor, sa-i fim mostenitori lui Dumnezeu.

Daca te referi la viata de pe pamant, EL ne lasa pe noi sa alegem ce fel de viata vrem.
Tot aici, pe pamant, in functie de viata pe care ne-am facut-o, punem temelie vietii viitoare, celei vesnice (bucuriei vesnice sau osandirii vesnice...)

Fara sa dorim, fara sa-i cerem, EL nu ne va transforma viata asa cum avem nevoie ca sa ne mantuim... Asta inseamna libertate.

Credinta in Dumnezeu este o virtute ca si Iubirea, ca si Nadejdea, pe care daca le avem vom fi mantuiti.

Din Credinta, Iubire si Nadejde in Dumnezeu se naste increderea in Dumnezeu.

Nu e loc de speculatii

[iustin10]

Cu ce difera faptele bune facute prin har de cele facute in mod uzual de orice om?
Cu nimic as putea zice ,caci ajutorul dat unui om e acelasi si de la un crestin imbunatatit si de la un om milos oarecare,care face totul din simpla mila
Omul milos ,chiar fara a fi crestin,mai are si avantajul ca nu face din vreo constringere ceea ce face,ci din mila pura ,si iubire pura a naturii umane ,care este supusa la cadere in cel ce are nevoie de ajutor
Crestinul o face,cel putin la inceputurile lui,pentru ca stie ca trebuie sa faca binele

Dar apoi comparatia incepe sa fie in favoarea harului.
Harul are menirea de a face din cei rai la suflet , asa cum poate fi un crestin la inceputul drumului sau ,un om imbunatatit , care sa isi inmoaie inima , cu ajutorul lui Dumnezeu
Deci harul poate deschide orice usa,oricat ar fi de ferecata in egoism si rautate .
Crestinul are apoi o privire mai larga a iubirii . El nu mai iubeste doar pe omul care e in nevoie, ci il descopera si pe Dumnezeu in nevoia aproapelui. Crestinul invata dogmatica ,din orice fapta buna care ii e dat sa o faca.
In plus , harul duce la modestie,la smerenie,care face floarea virtutilor si mai frumoasa, caci stim ca noi suntem rai din fire,si nimic nu facem bun, si doar harul lui Dumnezeu lucreaza in noi. Deci crestinul stie ca este rau , si tot binele care il face ,il face numai cu ajutorul lui Dumnezeu.
In fine ,harul poate duce la treapta desavarsirii,acolo unde sunt sfintii. Problema cu faptele bune este ca sunt greu de gasit si identificat ,desi sunt mereu la indemina noastra,pentru ca inima noastra impietrita nu e dispusa sa daruiasca. Sfintii tocmai asta fac : resusesc sa vada frumusetea in jurul lor, sa isi deschida inima cu totul,fara a mai conta ei , sa dispara rusinea,teama si alte piedici . Si astfel reusesc sa faca fapte mult mai profunde,mai pilduitoare si mai placute lui Dumnezeu. Practic sfintii, se lasa in mana harului,si atunci chipul lui Hristos se arata prin ei ,intregii lumi.

Sa ne dorim sa capatam harul , dar sa nu dispretuim calitatea unei fapte uitandu-ne la fata celui ce o face ,la ce credinta stabilim noi ca are , ci sa fim corecti si sa judecam omul dupa inima care o arata in aceea fapta,asa cum ne cere si Domnul,si nu dupa vreo eticheta.
Ca sa nu ne trezim ca luptam impotriva lui Hristos prin pacatul mandriei ,cand noi insine recunoastem ca nu suntem capabili sa facem binele ,dar judecam pe altii ,ca si cum nici altii nu pot . Si astfel,din cauza ca noi nu putem face binele ,spunem si despre aproapele acelasi lucru : << Ia -ti darul tau inapoi,prefer sa mor de foame, caci toti suntem neputinciosi, si nu cumva tu sa faci o fapta buna cu mine >>

[dobrin7m]

În prealabil postat de iustin10

Cu ce difera faptele bune facute prin har de cele facute in mod uzual de orice om?
Cu nimic as putea zice ,caci ajutorul dat unui om e acelasi si de la un crestin imbunatatit si de la un om milos oarecare,care face totul din simpla mila
Omul milos ,chiar fara a fi crestin,mai are si avantajul ca nu face din vreo constringere ceea ce face,ci din mila pura ,si iubire pura a naturii umane ,care este supusa la cadere in cel ce are nevoie de ajutor
Crestinul o face,cel putin la inceputurile lui,pentru ca stie ca trebuie sa faca binele

Dar apoi comparatia incepe sa fie in favoarea harului.
Harul are menirea de a face din cei rai la suflet , asa cum poate fi un crestin la inceputul drumului sau ,un om imbunatatit , care sa isi inmoaie inima , cu ajutorul lui Dumnezeu
Deci harul poate deschide orice usa,oricat ar fi de ferecata in egoism si rautate .
Crestinul are apoi o privire mai larga a iubirii . El nu mai iubeste doar pe omul care e in nevoie, ci il descopera si pe Dumnezeu in nevoia aproapelui. Crestinul invata dogmatica ,din orice fapta buna care ii e dat sa o faca.
In plus , harul duce la modestie,la smerenie,care face floarea virtutilor si mai frumoasa, caci stim ca noi suntem rai din fire,si nimic nu facem bun, si doar harul lui Dumnezeu lucreaza in noi. Deci crestinul stie ca este rau , si tot binele care il face ,il face numai cu ajutorul lui Dumnezeu.
In fine ,harul poate duce la treapta desavarsirii,acolo unde sunt sfintii. Problema cu faptele bune este ca sunt greu de gasit si identificat ,desi sunt mereu la indemina noastra,pentru ca inima noastra impietrita nu e dispusa sa daruiasca. Sfintii tocmai asta fac : resusesc sa vada frumusetea in jurul lor, sa isi deschida inima cu totul,fara a mai conta ei , sa dispara rusinea,teama si alte piedici . Si astfel reusesc sa faca fapte mult mai profunde,mai pilduitoare si mai placute lui Dumnezeu. Practic sfintii, se lasa in mana harului,si atunci chipul lui Hristos se arata prin ei ,intregii lumi.

Sa ne dorim sa capatam harul , dar sa nu dispretuim calitatea unei fapte uitandu-ne la fata celui ce o face ,la ce credinta stabilim noi ca are , ci sa fim corecti si sa judecam omul dupa inima care o arata in aceea fapta,asa cum ne cere si Domnul,si nu dupa vreo eticheta.
Ca sa nu ne trezim ca luptam impotriva lui Hristos prin pacatul mandriei ,cand noi insine recunoastem ca nu suntem capabili sa facem binele ,dar judecam pe altii ,ca si cum nici altii nu pot . Si astfel,din cauza ca noi nu putem face binele ,spunem si despre aproapele acelasi lucru : << Ia -ti darul tau inapoi,prefer sa mor de foame, caci toti suntem neputinciosi, si nu cumva tu sa faci o fapta buna cu mine >>

nu avem voie sa dispretuim pe nimeni, nu avem voie sa judecam pe nimeni. caci nu stim noi inima si sufletul nimanui decat numai Bunul Dumnezeu. cand cineva face o fapta buna, Dumnezeu ii stie inima si poate judeca. noi sa ne judecam inima noastra si sufletul nostru.

uneori acest lucru este extrem de greu. acum cateva zile am vazut pe strada un barbat homosexual, la 60 ani ce se credea femeie. purta o pereche de chiloti tanga din dantela neagra, la brau o curea lata si un maiou cu talie scurta. pe sandale cu toc, mergea tacticos purtand o poseta rosie. machiat, cu par lung grizonat si chelie era o aratare infricosatoare. a fost cumplit. ma rugam lui Dumnezeu sa ma ierte intreband: cum poti sa nu dispretuiesti asa ceva?, cum poti sa nu judeci? si oare acest homosexual nu a facut niciodata bine? ma indoiesc.

de aceea spun, uneori pacatele lumii sunt atat de evidente, si totusi trebuie sa ajungem la masura de a nu ne mai atinge, si de a putea iubi omul asa cum e, uneori cu mila pentru ceea ce a ajuns.