Am nevoie de un sfat

În prealabil postat de catalin2

In concluzie, intotdeauna crestinii s-au spovedit (chiar daca erau diferite tipuri de spovedire) inainte de a lua Sfintele Taine.

Nimeni nu a afirmat că în primele secole creştinii nu se spovedeau. În primele secole ceştinii se spovedeau, la început a fost spovedania publică, apoi din iconomoie Biserica a adoptat spovedania particulară pentru a nu se sminti ceilalţi penitenţi. Dar tu refuzi să crezi că ei se împărtăşeau şi fără spovedanie, împărtăşindu-se aproape zilnic. Obligatorie era spovedania înainte de împărtăşire când penitentul a săvârşit păcat de moarte şi implicit s-a rupt de Biserică. Asta nu înseamnă că nu te poţi spovedi doar când ai un păcat de moarte. Majortitatea duhovnicilor au un program de spovedanie, unii la 3 săptămâni, alţii la o lună, alţii la 40 zile.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că preoţii au nevoie de aceeaşi pregătire pentru împărtăşire ca şi mirenii, căci în această privinţă nu este nici o deosebire între ei. Hai să vedem câţi preoţi se spovedesc înainte de fiecare împărtăşire?

În prealabil postat de catalin2

Sa avem incredere in Biserica si nu in feluriti teologi moderni, unii din ei luand si unele conceptii ecumeniste. Practica impartasirii fara spovedire e probabil o influenta de la catolici.

Or fi grecii modernişti? Nu e nici o influenţă, e ceea ce se practica o dată şi s-a pierdut în timp şi spaţiu.

Sfinţii Părinţi ne îndeamnă la conştientizarea stării de păcătoşenie în care ne aflăm. Te poţi spovedi înainte de Sf Litughie şi să ai "înalta" părere de sine că acum eşti vrednic, dar să fii cu mintea la păcat, pe când unul spovedit de 2 săptămâni să fie într-o stare de pocăinţă, de conştientizare a stării de păcat. Bineînţeles că spovedania are şi era rostul ei, obligativitatea ei, impusă de duhovnic penitentului în funcţie de nevoie. Într-o primă etapă, cea de formare a penitentului, e normal şi recomandat să legi împărtăşirea de spovedanie. Oricum, duhovnicul trebuie să fie cel ce hotărăște în cazul fiecărui suflet. Fiecare om, fiecare suflet are nevoie de altceva, nu exită o reţetă standard.

[catalin2]

În prealabil postat de ovidiu b.

Nimeni nu a afirmat că în primele secole creştinii nu se spovedeau. În primele secole ceştinii se spovedeau, la început a fost spovedania publică, apoi din iconomoie Biserica a adoptat spovedania particulară pentru a nu se sminti ceilalţi penitenţi. Dar tu refuzi să crezi că ei se împărtăşeau şi fără spovedanie, împărtăşindu-se aproape zilnic.

In articolul dat de tine autorul cita din Didahia, in care spunea ca inainte de frangerea painii isi marturisesc pacatele, pentru ca doar daca este sfant poate sa se impartaseasca. „Când vă adunaţi în duminica Domnului frângeţi pâinea şi mulţumiţi după ce mai întâi v-aţi mărturisit greşelile pentru ca jertfa voastră să fie curată. … Cine este sfânt să vină, iar dacă nu, să se pocăiască”
Se spune ca li se dadea acasa impartasania, dar s-a renuntat la aceasta practica, tocmai pentru ca se putea lua fara discernamant. Oamenii devenisera si mai pacatosi si nu mai puteai avea incredere in toti.

În prealabil postat de ovidiu b.

Obligatorie era spovedania înainte de împărtăşire când penitentul a săvârşit păcat de moarte şi implicit s-a rupt de Biserică. Asta nu înseamnă că nu te poţi spovedi doar când ai un păcat de moarte.

Nu stiu daca ai inteles ce am spus la sf. Cabasila, pentru pacat de moarte nu se pot impartasi oamenii nici azi, desi se spovedesc. In indreptarele de spovedanie se da ce perioada nu se poate impartasi pacatosul pentru fiecare pacat. Despre asta e vorba, nu despre spovedirea doar atunci.
Asta cu sa se spovedeasca doar pentur pacate de moarte e un nonsens, multi oameni din ziua de azi nici nu stiu care sunt acelea, iar unii nici nu stiu ca sunt pacate. De exemplu daca traiesc fara cununie un preot nu-i impartaseste, dar multi nu ar considera ca nu se pot impartasi. Asta e exact practica de la catolici.
Ca sa vezi legatura iti dau un indiciu. Ai amintit de sf. Ioan de Kronstadt. Intr-o lucrare despre Filioque scrie ca sfantul a avut o pozitie aproape de cea romano-catolica in privinta acestei dogme, probabil singurul sfant de dupa Schisma. Probabil asta cu impartasirea multimilor era tot o influenta din catolicism. Aici ar trebui sa scrie, la sfarsit (mie nu mi se deschide scribd): http://www.scribd.com/doc/25520976/Doctrina-filioque

În prealabil postat de ovidiu b.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că preoţii au nevoie de aceeaşi pregătire pentru împărtăşire ca şi mirenii, căci în această privinţă nu este nici o deosebire între ei. [/b] Hai să vedem câţi preoţi se spovedesc înainte de fiecare împărtăşire?

Am dat citatul din Par. cleopa, fiecare preot trebuie sa se spovedeasca in ziua Liturghiei sau cu o zi inainte. Poate mai sunt si preoti care procedeaza gresit, infleuntati de altii. De exemplu cineva spunea ca prin zona Sibiului un preot ii impartasea pe toti din toate cultele, inclusiv protestanti. Ecumensimul i-a fermecat si pe unii preoti.
Parintele Ioanichie spune aca toti cei ce erau pustnici si aveau viata sfanta veneau si se spovedeau inainte de impartasire. Spune Parintele Calciu: "Sunt ei oare atat de ignoranti incat sa se spovedeasca inainte de impartasanie, crezand ca nu au dreptul la Trupul si Sangele fara a se spovedi in prealabil? Fara indoiala ca nu. Ei stiu insa ca exista o regula a rugaciunii iertarii dupa spovedanie, pe care numai duhovnicul i-o poate da si care este, in acelasi timp, poarta prin care se ajunge la Sf. Impartasanie."
Parintele Calciu mai spune ca e tot o conceptie de la catolici ceea ce afirma teologii care spun de impartasire fara spovedire.

În prealabil postat de ovidiu b.

Or fi grecii modernişti? Nu e nici o influenţă, e ceea ce se practica o dată şi s-a pierdut în timp şi spaţiu.

Chiar par. Pruteanu spune ca aceatsa practica apare la greci in sec. XIX, deci e o inovatie, nu au tinut aceasta traditie dintotdeauna. Iar parintele care spunea de Cipru zicea acelasi lucrur, ca in sec. XIX a aparut. Deci nicio Traditie, ci ceva nou. Adica inaitne aveau aceeasi practica la fel ca noi, spovedirea inainte de fiecare impartasire. Desi nu stiu daca e adevarat ce spune par. Pruteanu, multe lucruri gresite spune.
In concluzie, nu exista doua practici si doua traditii. Conceptia cealalta proneste de la ceva total gresit, ca Biserica ar fi adoptat niste practici gresite, asta inca de acum mai bine de 1000 de ani. Mitul acesta al greselilor adoptate de Biserica si reintoarcere la origini apare la unii scriitori din apus (scoala rusa din Paris, scriitori din America). Este exact ce sustin protestantii. Ecumenismul ataca in principal articolul din Crez cu Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica. Biserica fiind una, nu mai multe, este Sfanta, deci nu are greseli de sute de ani, nici in dogma si nici in practica. Este Soborniceasca, Universala, are aceeasi credinta peste tot si e condusa de Sinoade. Este Apostolica, are continuitate pana la Apostoli.

Cătălin, eu mă retrag, se pare că nu am reuşit să te fac să înţelegi.

[catalin2]

În prealabil postat de ovidiu b.

Cătălin, eu mă retrag, se pare că nu am reuşit să te fac să înţelegi.

Nu e vorba de a ne convinge unul pe altul, ci de care este invatatura si Traditia Bisericii, cum afirmai si tu. Iar eu am aratat ca aproape tot ce spune Par. Pruteanu e gresit, sunt argumente gresite. Desigur, se poate orice, povestea acel ieromonah ca venise un cipriot de peste 50 de ani care nu se spovedise niciodata sa se impartaseasca, la ei asa era practica, se spovedeau cand voiau. Iar practica Bisericii este dintotdeauna curatirea prin spovedanie inainte de impartasire. Pentru ca si aici gresesc cei ce spun ca nu e nevoie de spovedire, afirmand ca impartasirea este ea insasi o curatire, deci nu e neaparat nevoie de spovedire. Dar vedem chiar in Didahia, ca doar cei sfinti se pot impartasi, iar asta se face prin spovedire. Altfel impartasirea e foc.

Cătălin, nimeni nu a spus că nu e nevoie de spovedanie pentru curăţirea de păcate sau că nu e nevoie de spovedanie înainte de împărtăşire. Însă, Tradiţia Bisericii permite şi altceva, diferit de ceea ce tu ştii şi asta refuzi tu să înţelegi, deşi ţi-am adus atâtea argumente.
Te rog, nu mai deforma ideile, ai un mare dar de a le răstălmăci. Dacă ai fi citit cartea pr. Pruteanu ai fi înţeles cum stau lucrurile, care este de fapt istoria Bisericii şi care e Tradiţia primară. Nu are nici un sens să-ţi mai prezint poziţia Sfintilor Părinti ai primelor secole ale creştinismului, căci ei oricum au putut să greşească şi doar ceea ce tu ştii e în duh de adevăr.

[catalin2]

În prealabil postat de ovidiu b.

Cătălin, nimeni nu a spus că nu e nevoie de spovedanie pentru curăţirea de păcate sau că nu e nevoie de spovedanie înainte de împărtăşire. Însă, Tradiţia Bisericii permite şi altceva, diferit de ceea ce tu ştii şi asta refuzi tu să înţelegi, deşi ţi-am adus atâtea argumente.
Te rog, nu mai deforma ideile, ai un mare dar de a le răstălmăci. Dacă ai fi citit cartea pr. Pruteanu ai fi înţeles cum stau lucrurile, care este de fapt istoria Bisericii şi care e Tradiţia primară. Nu are nici un sens să-ţi mai prezint poziţia Sfintilor Părinti ai primelor secole ale creştinismului, căci ei oricum au putut să greşească şi doar ceea ce tu ştii e în duh de adevăr.

Nu, tu ai dat doar ce spune Par. Pruteanu. Iar Par. Pruteanu se inspirase de la Schmemann, fara ca tu sa stii. Ai incercat sa dai si altceva, dar, in mod miraculos, ai dat tocmai un articol care darama toate argumentele tale si ale Par. Pruteanu. Parca nu erau destule pe forum, acum mai lipsea si sa apara si ucenici ai unui parinte care spune o gramada de lucruri gresite. Nu eu rastalmacesc, Par. da citate rastalmacite, nu doar in aceasta problema. Cum e cel despre sf. Cabasila. Ai vazut ce spun toti ceilalti, dar daca iubeai adevarul era terminata de mult discutia. Mandria te face sa continui pana in panzele albe, neavand importanta adevarul, cautand sa cooptezi si pe altii, de parca adevarul ar depinde de cati oameni de pe forum aduna fiecare.

[CristianR]

Duhul Bisericii primare era unul comunitar, și cred că asta este marea diferență față de ce avem astăzi, când fiecare vine singur, se împărtășește singur, nu-i cunoaște pe ceilalți frați de credință, nu-l cunoaște adesea pe preot și preotul nu-l cunoaște pe el; și la fel se întoarce acasă, singur.

Asta este marea durere a Bisericii vremurilor noastre, iar împărtășirea tuturor celor ce participă la Liturghie – fără a se limita la Trupul și Sângele Domnului, ci împărtășindu-se și din cuvântul lui Dumnezeu, ca și din rugăciune – ar putea schimba această stare de trăire individualistă a credinței, care nu este specifică Ortodoxiei. Pentru că Ortodoxia înseamnă Biserică, adică trup al lui Hristos format din mădulare ce comunică unele cu altele prin intermediul vieții Lui.

Într-o Biserică în care preotul își cunoaște enoriașii nu este posibil ca cineva cu păcate grave să se împărtășească. E foarte normal ca preotul să-l întrebe pe cel pe care-l împărtășește, dacă nu-l cunoaște, dacă s-a spovedit. Sigur că și cu cei cunoscuți trebuie să stea de vorbă și să le ofere sfat, să-i ajute să se cunoască și să se vindece duhovnicește. De altfel, multe persoane simt în mod dureros lipsa acestei comunicări cu un duhovnic, chiar dacă reușesc să se spovedească de 4 ori pe an, câte 5 minute.

[CristianR]

Faptul că lucrurile nu stau așa și că nu ne împărtășim decât rar ne face să participăm la fiecare liturghie formal cel puțin atunci când suntem chemați spre sfântul potir; care nu este o chemare formală, dar noi așa o tratăm și răspundem, mincinos: „Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc...”. Și plecăm apoi, ducând acest formalism și în viața de zi cu zi, și, obișnuindu-ne cu el, mergem, din nou, formal la biserică, participăm formal la slujbele ei... devenim noi înșine niște forme.

Sfânta şi Dumnezeeasca Liturghie de la început şi până la sfârşit un singur scop are: să ducă la împărtăşire pe credincioşii creştini adunaţi.

Cătălin, te rog înceracă pentru un minut să renunţi la orice prejudecată, la litera legii şi să te cobori la ceea ce am încercat să-ţi transmit/să-ţi transmitem, să te te gândeşti că au fost şi sunt sfinţi purtători de Hristos care s-au împărtăşit zilnic sau aproape zilnic şi care au transmis acest duh ucenicilor lor.