Am nevoie de un sfat

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de CristianR

Ceea ce respingem noi, cei socotiți ecumeniști, este această gândire mecanicistă cu privire la har și care face din mântuire și din învățătura ortodoxă un sistem bine articulat. Pentru cei ce gândesc precum Cătălin (și cred că sunt mulți), totul poate fi bine precizat, învățăturile se angrenează între ele precum roțile dințate ale unei mașinării. Toate ideile care alcătuiesc doctrina sunt astfel interpretate încât sistemul să funcționeze, iar ce nu se potrivește nicicum este înlăturat ca fiind greșit (sau relativizant, și nimic relativ nu poate fi acceptat într-un sistem rigid care are nevoie de o funcționare perfectă).

Nu prea am inteles urmatoarele lucruri:
-ce anume respinge Catalin ca fiind gresit
-nu considerati ca Sfanta Doctrina este un sistem perfect ? Atunci este un sistem imperfect, unul "caruia ii scartaie rotile", ca sa raman in termenii analogiei propuse ?

Noi, însă, am prefera (poate) să fim numiți „personaliști”, pentru că toată învățătura Bisericii o raportăm la persoana lui Hristos și o interpretăm în așa fel încât să se potrivească cu Evanghelia Sa, iar ce nu se potrivește nicicum nu primim.

Personalismul, in filosofie, are un inteles bine determinat: se refera la persoana umana a celui care gandeste, nu la persoana lui Cristos. Nu are nici cea mai mica legatura cu crestinismul, ci dimpotriva. Personalismul este antropocentric, crestinismul este cristocentric.

De aceea cred că Biserica nu trebuie înțeleasă ca un sistem închis, în care harul circulă doar prin Sfintele Taine,

Afirmatie periculoasa, daca nu chiar dubioasa. Daca harul (vorbiti de Gratia Sfintitoare, nu ?) nu circula doar prin Sfintele Taine, atunci prin ce anume mai circula ?

Iar pentru mântuire „relația” este cuvântul-cheie.

Pentru mantuire, Harul este cuvantul-cheie.

Dacă aplici, însă, o înțelegere inginerească mântuirii, dragostea va rămâne o vorbă goală, acceptată pentru că vorbește Evanghelia de ea, dar care mai mult te încurcă, pentru că nu poate fi controlată și riscă în permanență să-ți distrugă sistemul construit cu atât de multă grijă și păzit cu atât de multă preocupare ca nu cumva cineva să-l saboteze.

Nu inteleg
1)in ce fel dragostea mai mult incurca ceea ce spune Catalin. Sincer, nu imi pare de loc incurcat de dragoste...
2)in ce fel dragostea nu poate fi controlata.

Acest sistem devine atât de important pentru cel ce îl îngrijește, încât îl apără cu toată energia sa, și chiar cu frică, aș spune, pentru că însăși credința sa atârnă de buna lui funcționare.

Care sistem ? Sfanta Doctrina ? Nu e importanta, nu trebuie aparata ?

Adevărul, însă, nu are nevoie să fie apărat de noi, întrucât ne transcende infinit puterea de înțelegere. El ni S-a revelat ca Persoană și ni S-a revelat ca să-L putem cunoaște ca atare și să putem intra în relație de iubire mântuitoare cu El. Acest Adevăr nu va fi biruit până la sfârșitul veacurilor și niciodată.

Asta e echivalent cu a spune ca Domnul nostru nu are nevoie sa fie aparat de noi. Sfintii care au refuzat sa tamaieze Baalii si Astarteele lumii vechi vor fi fost niste idioti. Domnule, toti sfintii mucenici au ajuns astfel intr-un singur mod: aparand Adevarul. Modalitatile diferite in care au facut-o reprezinta variatiuni pe aceeasi tema.

încercând să înțeleg mai bine ce anume este atât de ireconciliabil între noi, de ce vorbim limbi diferite.

Deosebirea este data de o idee pe care o introduceti, o idee pe care v-ati construit-o singur, diferita de ceea ce ne-a invatat Domnul: si anume ca, intre Doctrina si iubire ar fi un fel de zid despartitor. Ori ca acestea ar fi precum talgerele unei balante, incat fie prea multa dogmatica mortifica iubirea, fie prea multa iubire ar face ca rotile dintate ale Invataturii sa scartaie. Cititi enciclica recenta "Caritas in Veritate" (Iubire in Adevar), care exact despre asta vorbeste.

Așa văd lucrurile acum, însă este posibil (și probabil) ca tu să nu fii de acord cu optica mea.

Pun pariu ca dl Catalin, caruia ii dau, de asta data, dreptate, nu va fi de acord asupra punctelor mentionate.

Ceea ce e posibil, insa, e ca personalitati diferite sa isi puna amprenta asupra a ceea ce consideram ca fiind "de baza". Dupa parerea mea (si, din cate se pare, si a lui Catalin) de baza este studiul Sfintei Doctrine. Cercetand-o (si aplicand-o) cu pasiune si bucurie, ca fiind cuvant al lui Dumnezeu nedespartit de El, nu se poate sa nu rodeasca. Din Psalmul 1 sa citim:
"Fericit barbatul care (...)în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.
Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori".

Legea Domnului (spre deosebire de legile oamenilor) este limpede ca apa de izvor, neamestecata, hranitoare incat pana si un lacom ca mine poate uita sa deschida frigiderul cand o cerceteaza. Neparelnica, negreselnica, atotcuprinzatoare, ea si numai ea ghideaza viata, din ea si numai din ea rasare si se hraneste adevarata iubire: iubirea crestina. Ea, si numai ea, ma face sa ma golesc de omul cel vechi, sa incerc (cu un succes variabil) sa arunc din mine tot ce nu vine de la Cristos, tot jegul care acopera chipul Lui din inima mea.

Dimpotriva, drumul celalalt, al iubirismului (personalismului, cum il numiti) imi pare periculos, el poate duce la o falsa iubire de Dumnezeu si de aproapele, la o conceptie caldicica, fara legatura cu radicalitatea Evangheliei, care nu duce la sfintenia prescrisa de ea.

Din cateva formulari ale dv ("conceptie inginereasca" etc) imi dau seama ca subevaluati logica Revelatiei. Revelatia poate fi ALOGICA (in sensul ca ea contine elemente pe care nu le intelegem), dar niciodata ILOGICA. Logica este universal aplicabila: pe Pamant, si in Cer. A fi un spirit pozitivist nu contravine cu nimic sfinteniei. Scolastica nu a impiedicat pe nimeni sa fie un mare mistic. Desi drumuri diferite, amandoua duc la cunoasterea lui Dumnezeu. Si, cu cat Il cunosti mai mult, mai bine, mai precis, cu atat nu doar ca il iubesti mai mult, ci te topesti in el. Este incendium amoris, aprinderea inimii, care la anumiti mistici ajunge sa fie ca un fel de febra masurabila fizic.

Prin urmare, va indemn sa nu considerati pe cei care cerceteaza cu pasiune Legea lui Dumnezeu ca fiind cel mult capete seci si oameni fara inima. Niciodata, nimeni nu a gresit cercetand prea mult ce a spus Dumnezeu.

Una e să cercetezi cu pasiune învăţătura Bisericii şi alta e să respingi, fără să înţelegi, lucruri evidente, existente în Tradiţia Bisericii, şi culmea, întâlnite chiar la părinţi contemporani, unii dintre ei chiar canonizaţi. Cristian l-a dat ca exemplu chiar pe părintele Galeriu, părinte care nu mai are nevoie de nici o prezentare.

[CristianR]

[quote=Mihnea Dragomir;576267]Nu prea am inteles urmatoarele lucruri:

-nu considerati ca Sfanta Doctrina este un sistem perfect ? Atunci este un sistem imperfect, unul "caruia ii scartaie rotile", ca sa raman in termenii analogiei propuse ?

Consider că nu este un sistem.

Personalismul, in filosofie, are un inteles bine determinat: se refera la persoana umana a celui care gandeste, nu la persoana lui Cristos. Nu are nici cea mai mica legatura cu crestinismul, ci dimpotriva. Personalismul este antropocentric, crestinismul este cristocentric.

Știam că n-am fost prea inspirat folosind acest cuvânt. Am vrut doar să spun că învățătura pe care o primim nu este de sine stătătoare, ci vine de la Persoanele Sfintei Treimi și ne pune în relație cu Ele. Nu este abstractă, ci personală, în acest sens

Pentru mantuire, Harul este cuvantul-cheie.

De acord. Dar acesta se transmite tocmai prin relația cu Dumnezeu.

1)in ce fel dragostea mai mult incurca ceea ce spune Catalin. Sincer, nu imi pare de loc incurcat de dragoste...
2)in ce fel dragostea nu poate fi controlata.

Nu încurcă ce spune Cătălin. Poate încurca funcționarea unui sistem, însă, ea nefiind sistematizabilă.

Deosebirea este data de o idee pe care o introduceti, o idee pe care v-ati construit-o singur, diferita de ceea ce ne-a invatat Domnul: si anume ca, intre Doctrina si iubire ar fi un fel de zid despartitor.

Aici speculați. Eu n-am spus așa ceva. Repet, la sistem m-am referit, la o gândire mecanicistă, nu la doctrină, în cazul în care aceasta nu este de sine stătătoare.

Prin urmare, va indemn sa nu considerati pe cei care cerceteaza cu pasiune Legea lui Dumnezeu ca fiind cel mult capete seci si oameni fara inima. Niciodata, nimeni nu a gresit cercetand prea mult ce a spus Dumnezeu.

Dacă asta ați înțeles din ce am spus, se pare că n-am spus bine. Se strecoară o grămadă de erori logice în discursurile noastre, interpretări abuzive, răstălmăciri. Nu-l desconsider nici pe Cătălin, nici pe oricine gândește ca el și nu-i evaluez eu starea inimii. Iar cercetarea Legii lui Dumnezeu nu poate fi decât de apreciat. Eu adaug, doar, că nu trebuie să ne oprim la Lege, ci, și prin ea, să-L vedem pe Cel de la care vine.
Îmi cer iertare că nu am timp să răspund și la restul întrebărilor.