Pastorala Sfantului Sinod - Hristos a devenit o persoana omeneasca ???

[Lucian008]

În prealabil postat de Capy

Se pare că îmi pierd timpul degeaba.

Aici suntem de acord. Pentru ca nu vrei sa ccepti ceea ce este evident in ceea ce invata Biserica. Tu incerci sa dai o alta interpretare

În prealabil postat de Capy

Tu şi cei de un cuget cu tine, o ţine-ţi pe a voastră cu persoana umană în Hristos.

Ba absolut de loc. Tocmai aici este confuzia intre ceea ce invata Biserica si ceea ce crezi tu. Daca am fi zis ca in Hristos este o persoana umana ar fi contrar invaraturilor Bisericii pentru ca asta ar presupune ca exista doua persoane in Hristos. Nu, Hristos este o singura persoana, cu doua firi, umana si divina, om desavarsit si Dumnezeu desavarsit, persoana umana si divina, una singura in acelasi timp.
"si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara, si S-a facut om." S-a facut om, deci este persoana umana.

Cum sa spui ca este om desavarsit, dar nu persoana umana? Daca nu ar fi persoana umana nu ar avea cum sa fie om desavarsit.
Si nu mai repeta ca toti ceilalti fac o confuzie intre fire si persoana. Corect, firea nu este acelasi lucru cu persoana, dar ii determina atributele. In cazul de fata firea unama a lui Hristos il face in acelasi timp persoana umana, precum este si persoana divina datorita firii dumnezeesti. Aceeasi persoana, nu doua.

[cristirg]

Am gasit cateva citate in dogmatica Sfantului Ioan Damaschin, e bine sa le citim pe indelete,ca sa le intelegem,cat putem...:

"firile Domnului sunt unite dup ă ipostasă fără de amestecare, dar se împart fără să se despartă prin definiţia si prin modul deosebirii. Prin modul în care sunt unite nu se num ără, căci nu spunem că firile lui Hristos sunt două după ipostasă. Dar prin modul în care se împart, fără să se despartă, se numără, căci firile lui Hristos sunt două prin definiţia şi prin modul deosebirii. Deoarece prin faptul că sunt unite după ipostasă si au întrepătrunderea reciprocă, sunt unite fără amestecare, păstrându-şi fiecare propria sa deosebire naturală. Prin urmare, pentru că firile se numără numai prin modul deosebirii se vor reduce la cantitatea întrerupt ă.

Unul este deci Hristos, Dumnezeu desavârsit şi om desavârsit, căruia împreună cu Tatăl si cu Duhul ne închinăm printr-o singură închinăciune împreună cu preacuratul Lui trup, deoarece nu susţinem că trupului Lui nu i se cuvine închinăciune. Trupul este adorat în singura ipostasă a Cuvântului, care s-a făcut ipostasa trupului. Prin aceasta nu ne închinăm făpturii, căci nu neînchinăm trupului Lui ca unui simplu trup, ci ca unuia unit cu Dumnezeirea, pentru că cele două firi ale Lui se reduc la o singură persoană si la o singură ipostasă a lui Dumnezeu Cuvântul.

Mă închin celor două firi ale lui Hristos din cauza Dumne zeirii unită cu trupul. Căci nu introduc a patra persoană în Treime — să nu fie! —, ci mărturisesc o singură persoană a lui Dumnezeu Cuvântul si a trupului Lui. C ăci Treimea a rămas Treime si după întruparea Cuvântului


Chiar dacă nu există fire neipostatică sau fiinţă nepersonală — căci atât fiinţa cât şi natura este considerată în ipostase si persoane — totuşi nu este necesar ca firile unite unele cu altele după ipostasă să posede fiecare o ipostasă proprie. Aceasta pentru motivul că este cu putinţă ca să se împreune într-o singură ipostasă, fără ca să fie neipostatice si fără ca să aibă fiecare o ipostasă deosebită, ci amândoua să aibă una si aceeaşi ipostasă.

Astfel aceeaşi ipostasă a Cuvântului este ipostasa celor două firi, fără ca să îngăduie ca una din ele să fie neipostatică, fără ca să permită să aibă una faţă de alta ipostase deosebite si f ără ca să fie uneori a acesteia, iar alteori a celeilalte, ci este totdeauna ipostasa amân durora în chip neîmpărţit şi nedespărţit. Ipostasa nu este împărţită si despărţită şi nici nu dă o parte a ei uneia, iar altă parte alteia, ci toată acesteia şi toată celeilalte, pentru că este neîmpărţită şi completă. Trupul lui Dumnezeu Cuvântul nu exist ă într-o ipostasă proprie, nici nu s-a făcut o altă ipostasă în afară de ipostasa lui Dumnezeu Cuvântul, ci există în aceea, îşi are mai degrabă ipostasa sa în ipostasa Cuvântului, si nu are o ipostasă care să existe prin sine însăşi. Pentru aceea nici nu este neipostatic si nici nu introduce o altă ipostasă în Treime."

[cristirg]

"Propovăduim că Sfânta Fecioară este în sensul propriu şi real Născătoare de Dumnezeu. Prin faptul că cel născut din ea este Dumnezeu adevărat, este adevărată Născătoare de Dumnezeu aceea care a născut pe Dumnezeul adevărat, întrupat din ea. Spunem că Dumnezeu s-a născut din ea, nu în sensul ca Dumnezeirea Cuvântului a luat din ea începutul existen ţei, ci în sensul că însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, cel n ăscut înainte de veci, în afară de timp, din Tatăl, care există fără de început si veşnic împreună cu Tatăl si cu Duhul, în zilele cele mai de pe urmă, pentru mântuirea noastră, s-a sălăşluit în pântecele ei, s-a întrupat si s-a născut din ea fără să se schimbe.
Sfânta Fecioară n-a născut simplu om, ci un Dumnezeu adevărat.

Cuvântul nu si -a pogorât din cer corpul, care să fi trecut prin ea ca printr-un tub, ci a luat din ea un trup de o fiinţă cu noi pe care l-a ipostasiat în El însuşi.

... Nu numim deloc pe Sfânta Fecioară Născătoare de Hristos. Această denumire a născocit-o spurcatul, pângăritul Nestorie, cel cu cuget iudeu, vasul necurăţiei, pentru a desfiinţa termenul: „Născătoare de Dumnezeu", ca supărător si spre a necinsti pe singura care cu adevărat este mai cinstită decât toată zidirea, pe Născătoarea de Dumnezeu, chiar dacă ar crăpa el împreună cu Satan, tatăl său.

Astfel urgisitul de Dumnezeu Nestorie s -a semeţit să numească purtător de Dumnezeu pe cel născut din Fecioară. Departe de noi de a-l numi sau de a gândi că este purtător de Dumnezeu! Nu, ci îl numim Dumnezeu întrupat. Căci însuşi Cuvântul s-a făcut trup, a fost conceput din Fecioară, s-a născut Dumnezeu împreună cu natura pe care a luat-o si care a fost îndumnezeită de El în acelaşi timp în care a fost adusă la existenţă, în aşa fel incât cele trei: luarea naturii noastre, existenţa şi îndumnezeirea ei de Cuvânt s-au intâmplat simultan. Şi în chipul acesta Sfânta Fecioară se înţelege si se numeşte Născătoare de Dumnezeu si nu numai din pricina firii Cuvântului, ci şi din pricina îndumnezeirii firii omeneşti.

Nu s- a făcut mai intâi om, şi mai pe urmă Dumnezeu, ci totdeauna, din primul moment al existenţei, a existat în amândoua chipurile, pentru că de la începutul zămislirii a avut existenţa în însuşi Cuvântul. Este omenesc, deci, potrivit firii omeneşti; şi este a lui Dumnezeu şi dumnezeiesc într-un chip supranatural.

Mărturisind că acelaşi Iisus Hristos, Domnul nostru, este Dumnezeu desavârsit si om desavârsit, spunem că acelaşi le are pe toate câte le are Tatăl, afară de nenaştere şi le are pe toate câte le are Adam cel dintâi, afară de păcat numai, adică: corp si suflet raţional si cugetător. Potrivit celor două firi, el are duble însuşirile naturale ale celor două firi: două voinţe naturale, cea dumnezeiască şi cea omenească; două activităţi naturale, cea dumnezeiască si cea omenească; doi liberi arbitri naturali, cel dumnezeiesc si cel omenesc; si înţelepciune si cunoştinţă atât dumnezeiască cât şi omeneasca. Căci, fiind deofiinţă cu Dumnezeu şi cu Tatăl, voieşte si lucrează liber ca Dumnezeu; dar fiind deofiinţă şi cu noi, acelaşi voieşte şi lucrează liber ca om. Ale Lui sunt minunile, ale Lui sunt si patimile.

Aşadar, pentru că Hristos are două firi, spunem că are două voinţe naturale si două activităţi naturale. Dar pentru că este o singură ipostasă a celor două firi ale lui, spunem că este unul si acelaşi cel care voieşte si cel care lucrează în chip natural potrivit celor două firi, din care, în care şi care este Hristos, Dumnezeul nostru. El nu voie şte şi nu lucrează în chip despărţit, ci unit, căci voieşte şi lucrează în fiecare din cele două forme cu participarea celeilalte.
"